vineri, 24 iulie 2009

La Bălăceanca e linişte

Am secat, nu mai pot scrie,mă dedau pensiei.
Am încheiat contracte legale prin încredinţare directă,cu televiziunile private ale mogulilor de litera V - Voiculescu si Vântu.
News Alert :Băsescu,i-a cerut azi lui Boc să-i promoveze prin ordonanţă de urgenţă pe amaândoi mogulii la litera C, să-i aibă aproape la alfabet),
Provoc special evenimente la Clic şi Can-Can.
Am aranjat cu SRI-ul si DIE, pentru promovarea imaginilor prin CNN şi Eurosport.
Mi-am stors toate conturile din ţară şi strainătate, nu m-am atins de bani publici, am contactat florăresele de la Obor să pregăteasca patul cu trandafiri (M-am gândit la trandafiri, să-i valorific, că vine campania).Toate acestea şi multe altele, cu toată dragostea de care sunt capabil, pentru a organiza o primire pe măsură, INSPIRAŢIEI, fata aia dezbrăcată de la pagina 1, focul viu al SPERANŢEI mele.
Off,SPERANŢA, am avut o oaie când eram copil,o numisem aşa, pentru că trăgeam nadejde să-mi îndeplinească toate dorinţele, dacă reuşeam s-o arunc de trei ori în apă, citisem o poveste cu peştişorul de aur, şi cum nu prea mă pricepeam la undiţă, voiam să arunc oaia în Argeş. N-am reuşit, m-am luptat în râsetele dezlanţuite ale Lucicăi, o fată cu caprele tot în zăvoi, mai mare ca mine cu caţiva ani, cu care mă dedasem viselor, în nopţile copilariei. Dar să nu pierd firul, vorbeam de inspiraţie şi ce găsesec în oferta sosirilor … (!?...)
Revino-ţi Stranger şi scrie ceva, că-nebunesc ăştia din Realitate, Prelepniceanu si Prelepniceanca…Iarăşi Băsescu …să mă lupt iar cu Speranţa, oaia aceia de mult s-a-ntrerupt…la Bălăceanca e linişte.

luni, 20 iulie 2009

CNSAS cu libelule

Azi sunt contemporan cu CNSAS-ul. Nu am nimic cu instituţia în sine, cea care mănâncă în fiecare zi libelule pe pâine. E de bun simţ să recunoaştem, cade greu la stomac atâta transparenţă: aperitiv cu libelule,tuzlama de aripi şi picioare de libelule la ceaun cu mujdei de usturoi, şi la desert, clătite cu magiun de libelule.
Bietul Dinescu, doar la el mi-e gândul, i s-a acrit probabil de-atâta verdeaţă. Fără şalău stropit în vin, parte din zi...
M-au anunţat că mi-au găsit dosarul, 58 de file, 116 pagini, subţire viaţă am avut.

joi, 9 iulie 2009

Doi sori

Vara la noi, niciodată nu a avut doi sori. Nu mai e sigur, arşiţa topeşte cenuşiul materiei mai abitir decât Criza, sau criza mai abitir decăt Soarele.
Pe străzi, în devălmăşie, şuvoiul se scurge spre gurile de metrou, sau spre alte caverne condiţionate cu aer părelnic. Doar aici sub pământ, sau deasupra în marile hipermarcketuri, se mai respiră cumva liber.
La metrou, ţi-ai luat cartela, şi poţi opta să schimbi traseul, ai libertatea totală a deciziei, poţi face dacă vrei, şi echilibristică cu pasul , direct pe calea ferată, ca-n copilărie.
Dincolo, la Carrefour,Cora,Kaufland sau alte minunăţii capitalnice, abundenţa îţi mângâie ochiul şi cumva papilele gustative se scaldă deja în împlinirea discursului.
În mulţime apare ca o nălucă, în uniformă de gală, fata cu oferta. Se creează dintr-o dată un mol. Pe tavă cineva, teroristul desigur, plantase o mină anti-persoane şi se produce explozia(...)
E bine în astfel de clipe să nu intri în panică. Sub bluza subţire şi albă a fetei pâlpâie încă viaţa. Strecurată-ntre sâni, o măslină mare şi neagră, cât roata unui Maybach eşuată pe-o plajă...

miercuri, 1 iulie 2009

RIDZI SI REALITATEA

Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.Prezumţia de vinovăţie la noi este singura instituţie care mai funcţionează în parametrii tehnici normali, duduie pe bune în termeni consacraţi.
Cum îşi permite ministresa să ne readucă în memorie penibila zi a tineretului comunist !?
Unde vom ajunge cu aceşti indivizi imaturi, incitaţi de sutele de mii de euro auncaţi în scenă pe nişte acorduri muzicale scăpate de sub controlul parlamentar ?
Cine a dat voie acestor tineri să-şi dezlanţuie bucuria lor tâmpă sub ocrotirea întunericului, pe malul mării şi pe banii contribuabililor.
BREAKING NEWS
Cu aerul ei de învaţatoare de ţară, cu ţinuta sobră de instructor UTC, Ridzi, poate smintii minţile înfierbântate.
Şi dacă ne vom trezii cu aceşti tineri ieşind pe străzi, cerându-şi drepturile, aclamând-o pe Ridzi, dacă ne vom trezii cu ei la vot ?
Nici nu vreau să mă gândesc că Ridzi nu e vinovată.
REALITATEA duduie, ANTENA suduie, nu intraţi în panică, prezumţia de vinovăţie funcţionează ...