vineri, 24 iulie 2009

La Bălăceanca e linişte

Am secat, nu mai pot scrie,mă dedau pensiei.
Am încheiat contracte legale prin încredinţare directă,cu televiziunile private ale mogulilor de litera V - Voiculescu si Vântu.
News Alert :Băsescu,i-a cerut azi lui Boc să-i promoveze prin ordonanţă de urgenţă pe amaândoi mogulii la litera C, să-i aibă aproape la alfabet),
Provoc special evenimente la Clic şi Can-Can.
Am aranjat cu SRI-ul si DIE, pentru promovarea imaginilor prin CNN şi Eurosport.
Mi-am stors toate conturile din ţară şi strainătate, nu m-am atins de bani publici, am contactat florăresele de la Obor să pregăteasca patul cu trandafiri (M-am gândit la trandafiri, să-i valorific, că vine campania).Toate acestea şi multe altele, cu toată dragostea de care sunt capabil, pentru a organiza o primire pe măsură, INSPIRAŢIEI, fata aia dezbrăcată de la pagina 1, focul viu al SPERANŢEI mele.
Off,SPERANŢA, am avut o oaie când eram copil,o numisem aşa, pentru că trăgeam nadejde să-mi îndeplinească toate dorinţele, dacă reuşeam s-o arunc de trei ori în apă, citisem o poveste cu peştişorul de aur, şi cum nu prea mă pricepeam la undiţă, voiam să arunc oaia în Argeş. N-am reuşit, m-am luptat în râsetele dezlanţuite ale Lucicăi, o fată cu caprele tot în zăvoi, mai mare ca mine cu caţiva ani, cu care mă dedasem viselor, în nopţile copilariei. Dar să nu pierd firul, vorbeam de inspiraţie şi ce găsesec în oferta sosirilor … (!?...)
Revino-ţi Stranger şi scrie ceva, că-nebunesc ăştia din Realitate, Prelepniceanu si Prelepniceanca…Iarăşi Băsescu …să mă lupt iar cu Speranţa, oaia aceia de mult s-a-ntrerupt…la Bălăceanca e linişte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu