De ce ma uit la Realitatea...Orei de foc?...

                    Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul oricât pare de ciudat nu a putut căpăta niciodată notă de trecere.

VOCEA DIAVOLULUI ar trebui să fie pe cât de mieroasă pe atât de vicleană, şi este. Gândul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îdoială către zâmbetul de gumilastic imberb întins pe faţa de copil bucălat a oanei stancu reflectându-se flasc pe ţeasta lucioasă a ursului în rostogolire catre popicele care stau să cadă una câte una sufocate de spaimă si acoperind apoi tot ecranul cu un nor de cenuşă victorios ridicat dintre ţăndările care se visaseră peste zi cristale Zwarovski.(Uff ce de virgule !...) Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea satanei conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde … Şi din păcate, imginaţia mea se opturează jucându-mi feste.

                    Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică a unei capre şchioape care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată şi aceasta prin glasul vânăt al ursului în ora de foc.

                    Mărturisesc ca la spovedanie, că şi eu acum am păcate în faţa lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar REALITATEA colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos. Tare mi-e frică de autostrazile croite în timp de Băsescu că sunt insuficiente să primeasca atâta smoală!

                    Să nu ne trezim doamne fereşte cu ţara acoperită de un deşert de asphalt după ce ne jeluirăm atâta noian de vreme că suntem în coada cozii ca număr de kilometrii.