miercuri, 30 iunie 2010

Exercitiul umbrei


cu laserul
în mâini
ca un lujer
copilul magistru
trasează
conturul
inexorabil al clipei

îngeri
cu trupurile
străvezii
aşezaţi
în bănci lustruite
deprind
exerciţiul umbrei

din timp
în timp
pe masa
de joc
crupierul de lut
răstoarnă
gloanţele de argint

duminică, 27 iunie 2010

Dosarul Albastrii - Capitolul...

       Am recitit câteva pagini înapoi, din carte. Mi se pare că nu se alcătuieşte aşa cum doream, şi cum ar fi potrivit. Personajele albastre, adică noi, sunt încărcate cu o doză destul de mare de ceaţă şi suspiciune, sunt analizate pe toate feţele şi o anumită tensiune negativă înfloreşte printre rânduri, ca un perete bătut insistent de ploaie, pe la colţurile căruia se insinuează igrasia.

       Iar partea cealaltă, a securităţii, către care normal, ar fi trebuit să fie focalizată o lumină mai rece, mai dură, e doar o masă amorfă e drept cenuşie, lipsită de siguranţa privirii chirurgului ce străpunge pielea cu fracţiuni de secundă înaintea bisturiului, trasând apriorii imaginara hartă a inciziei. Poate că din cauza repulsiei pe care am avut-o dintotdeauna pentru morţi, (tata a murit când eram copil) nu am putut privi, nici într-un film real şi cu atât mai puţin în carte, o disecţie pe cadavre.
       Unde au dispărut zâmbetele, feţele senine, deschise, predispuse să nu piardă scăpărarea unei idei, străfulgerarea unei metafore, represiunea unui sentiment ce te-ar fi putut trăda dacă partenerul sau partenera te-ar fi privit dincolo de vorbe?...
       Unde a dispărut încrederea?
       Mariana Ştefan obisnuia să-şi sprijine culcată pe umarul meu, învălmăşeala gândurilor şi dintr-o dată parcă prin părulul ei bogat, vălurit, apele se scurgeau liniştit sub muselina uşoară întrezărind prundişul pulpelor albe, lungi, abandonându-se mangâierii din vis. Tăcea aşa de frumos! Se cuibărea în tăcere abandonându-se probabil iubiţilor ei secreţi.
       Şi acel Nae, impetuos, naiv.
       Iordache, lunecos ca lumina unui opaiţ, licărind doar atât cât să întreţină misterul.
       Gess, ca o flacără vie arzând lângă staţia de benzină_sub 18 ani.
       Şi fără-ndoială Claudia, fata dintre cele două chepenge. Pe care să-l deschizi mai întâi?... Nu aveam curajul şi nici discernământul să privim în adânc.
       Răsturna cu un sunet de flaut concertul înalt al viorilor, sau se alinta ca o pâpădie în bătaia vântului dirijându-i aleanul, mai dinspre sud, s-au din nord, după cum îi dicta sensibilitatea scheletului ei de femee, din care zăpăcise Dumnezeu o coastă când a fost să fie.

vineri, 25 iunie 2010

In metru clasic

      tot mai rar aerul
agăţat de inele
în cochilii cu var
suspendat pe schele

      şi verdele în clorofilă
dansând eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

      apoi cumpăniră
toate apele
şi mai pietre se dovediră
aproapele

      golit de ziuă
cerul în noapte
pisează- n piuă
stelele coapte

      gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
tot mai târziu

      în mireasă dospeşte
un viitor criminal
pâlpâie ca sămânţa
dintr-un portal

      îmi ies din mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

miercuri, 23 iunie 2010

Dosarul Albastrii - Capitolul 12 - Flashuri

                   Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta ne-au dus într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat.

                   Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Tot activul. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.
*
                   Filă din dosar nr 91/Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de securitate jud.Arges /Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului/
                   Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit “Albaştri” din oraşul Piteşti – Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandrina .
(Mă opresc aici pentru că trebuiesc făcute cel puţin două precizări: 1). Confruntând tabelul din procesul verbal al “flagrantului” cu inşiruirea din raportul de faţă se constată uşor că doar cinci nume din opt se regăsesc în ambele situaţii. Au dispărut din flagrant Costea Teodor, Stancu Constantin şi Călin Vlasie, ai căror părinţi erau, sau aveau legături cu sistemul, şi au apărut nume noi precum Iordache Vasile, Claudia Duminică şi Pia Alexandra, nume de altfel din grup. Există şi o ciornă ataşată în dosar pe care apar în plus Virgil Diaconu şi Herţoiu Doru, mai norocoşi, negăsiţi probabil la domiciliile lor în noaptea respectivă. Şi, 2). La dosar sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea este scoasă doar sintagma, “cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă”, după care se continuă în amandouă, “iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae…” De ce s-au ruşinat organele să amintească “urmărirea informativă”?... Să nu se facă de râs, au primit dispoziţie, dat find subţirimea argumentaţiei ?... Ce le-a diminuat avântul?… Oare desfăşurarea de forţe din “Planul de operaţiuni” militare etalate la flagrant nu era justificată ?...) Să continuăm deci:
*
                   Să continuăm deci:
                   Din materialele obţinute cu ocazia cercetării şi în timpul urmăririi informative s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?...)în care denigrau politica partidului, statului şi literatura romană, audiau emisiunile transmise la postul de radio “Europa Liberă”, redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului.
*
                   Huo!, auzeam strigându-se. În sală circulau poze, regizate desigur artistic, „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă, când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri...”
*
                  Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, professor de limbă romană , în prezent fără ocupaţie – refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat – autorul unei fiţuici anonime cu un conţinut profound duşmănos intitulată “ Fraţi ţărani”, care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor precum şi îndemnul lui ca ţăranii să treacă la acţiuni violente în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigurându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti
(1967 ?... eram în 1971 Dumnezeule, patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stalp în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate pânã acum)
                   În scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al C.S.S.
                  Organizarea adunării a fost făcută de către comitetul judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa elevilor şi studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri muncitori şi profesori.
                  După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un numar de 20 persoane, dintre care au vorbit 13.
                  Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor.
*
                  “Aş vrea sã-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţã de faptele reprobabile de care s-au fãcut vinovaţi aceşti tineri. E adevãrat cã noi azi nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cãrţi şi din filme. Nu este posibil sã desconsiderãm realitatea contemporanã nouã, aceastã viaţã unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare. Cu ce aţi rãmas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadã a Gãrzii de fier, a fascismului? A trãdãrii de patrie ? V-aţi transformat în nişte fiinţe mârşave, gata sã vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii strãine faţã de propria noastrã culturã, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert; cã nu cunoaşteţi profund, nici pe una nici pe cealaltã
                   V-ati întrebat vreodată, dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-ati făcut vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public ?... Aveţi însã posibilitatea pe care v-o oferã societatea noastrã socialistã sã vã regãsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit pentru a vã integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale cei care asigurã zi de zi prin munca lor o viaţã tot mai plinã de satisfacţii.”(Din cuvântul citit al elevei Pudzaru Elena de la Liceul de fete Zinca Golescu din Piteşti)
*
                   “Stau şi mã uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine sã explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte sã ne exprimãm mâhnirea în cuvinte radicale , dar ne-o exprimãm prin urã şi dispreţ.Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?...Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească? Pentru grupa lor “albastră”?...Îşi mai dau şi denumiri de culori, al căror sîmbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus smoală, sau cenuşă…”( Din cuvântul tânărului muncitor de la Uzina de autoturisme Piteşti- Stancu Vasile)
*
                   “Sunt impresionat pentru cã am posibilitatea sã vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat cã aceşti tineri au putut concepe asemenea isprãvi incompatibile cu morala şi etica societãţii noastre socialiste. Sunt complet uluit cum de au putut sã se organizeze într-o organizaţie şi sã-i dea o asemenea denumire. Scriu postului de radio “Europa Liberã”,cu ce drept şi în numele cui?
Condamn total faptele lor şi cer şi eu ca ceilalţi antevorbitori sã li se aplice pedepse aspre şi sã fie încadraţi în lege. Din cuvântul studentului Ioniţă Petre de la Institutul de subingineri Piteşti
*
                    Claudia Duminică, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „totul e o minciuna, e o intoxicaţie” (cu şi despre muncă ?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte ! … Nu vorbeşte prea mult…I se smulge microfonul din mânã. Se ridicã în salã Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit sã punã o întrebare lãmuritoare. Ne ştia …Nu era pe lista oficializată a vorbitorilor. Este forţat sã stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.
*
                   Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă cât şi “Albaştrii” sunt elemente parazitare, imorale lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte.

marți, 22 iunie 2010

O gura de rai

       Un tunet sparge valea. Pârâiaşul îşi despleteşte netulburat susurul armonizat de pietre. Am abandonat ţipătul monoton al huhuzelelor străpungând burta televizorului cotropit de fotbal şi circ. Părăsind şoseaua azi am ales un colţ de rai liniştit poposind într-un defileu, drept în inima dintre munţi a Poenarilor.

       Micii sfârâie pe grătar, berea se răceşte în firul de apă, Alex aruncă cu pietricele în pârâu bucurându-se de stropi. Doar furnicile par agitate, dar eu ştiu sigur că nu va ploua. Cine să tulbure bucuria copilului ce a luat în stăpânire circa 8 m de prundiş şi-i exploatează sârguincios.
       In căldarea dintre munţi răcoarea dospeşte plăcut. Briza rostogolită de pe versanţi spală verdele peisajului.
Doamne bradul acela ţâşnit direct din stâncă…va să spargă norii!

vineri, 18 iunie 2010

HuHuzele in Gradina Maicii Domnului

            Ochii şi urechile lumii sunt pe Sud-Africa. Intreaga planetă e într-un dans fantastic sub semnul magiei. Mingea de foc Jabulani SE ROSTOGOLESTE pe cer pentru o vreme SUBSTITUIND soarele şi luna.
            Mai egali ca-n copilărie spectatorii au rupt bariere şi ziduri descătuşând şansa istoriei. Regi şi cerşetori în aceeaşi capelă si-au unit glasurile în rugăciune. E un singur zeu, şi un singur preot va câstiga dreptul la nemurire. Fără săbii, fără pumni, fără ură, fără gânduri ascunse vom scanda în final fericiţi: AR-HEN-TINA! AR-HEN-TINA!...ori: BRA-SIL! BRA-SIL!


Cobor privirea. Zăresc năuc telecomanda, Apăs butonul. Dracu mă-ndeamnă să intru în grădina Realităţii. Aici e criză, e Boc, e luptă la baionetă cu BLONDA DE LA TURISM, e vuvuzele … La noi sunt adevăratele vuvuzele. Spuma vuvuzelelor, PUMA DEL SOANA îşi umflă foalele şi behăie cu vuvuzelu (ăla chelu) după cum bate VANTU să sporească şeptelu… JOS-BA-SES-CU ! JOS-BA-SES-CU!

marți, 15 iunie 2010

Flash

Trilema şi-a închis dilema _ PA

                   „In urma ponderarii listelor depuse de cei 8 juraţi, am plăcerea sa vă anunţ clasamentul. La secţiunea Creaţie :”

PA #96 scor 10.22
PA #51 scor 10.56
PA #81 scor 10.78
PA #84 scor 11.00
PA #130 scor 11.22
PA #135 scor 11.67
PA #61 scor 12.11
PA #72 scor 12.22
PA #109 scor 12.33
PA #64 scor 12.44
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema. Bineînţeles ca mi-ar fi plăcut mai mult, ca intre PA-urile 51 si 81(opţiune proprie), premiate pe drept, să stea meritat si PA-ul meu, 61. Dar cine mai ia în seamă azi avatarul pensionarului. El se taie ca macaroana, ca pensia, ca frişca în malaxorul găştilor ce funcţionează pe net mai abitir ca în parlament. M-am clasat pe 7. Ce numar!
                   7 zile ale saptamanii, 7 planete, 7 trepte ale desavarsirii, 7 petale ale trandafirului, 7 culori are curcubeul, 7 capete are cobra de la Angkor, şi numai 7 păcate au cei 8 juraţi…
                   Intre timp am primit un comentariu teoreticizant de la Mircea Popescu şeful Trilemei, care bine combate
“Sigur, orice alegere e discutabilă si orice verdict atacabil, dar sincer spun, locul şapte din o suta şi patruzeci de concurenţi nu mi se pare că-i o neluare în seamă. Chiar dimpotriva.”
                   Nu vreau sa fiu greşit înţeles. Eu nu contest jurizarea, concursul în sine, ba dimpotrivă, repet:
                   Mi-a plăcut concursul de la Trilema.

vineri, 11 iunie 2010

Bookfest in imagini. I T Ionescu

Impãrãţia Bookfest


                           Impãrãţia Bookfest m-a primit ca pe un curtean oarecare. Aşa şi voiam sã fiu un oştean anonim în suitã, fãrã misiuni speciale, care sã-mi întrebuinţeze timpul dupã un plan prestabilit.
                          Atâtea domniţe ciorchine la ferestre, pe prispã, cocoţate pe standuri, cu volanele rochiţelor rãsfrânte viu colorate eliberând parfumuri de vrajã, în rând cu roiuri de curtezane zglobii, provocatoroare îmbiind mulţimea de gurã cascã sã guste oferta proaspãt culesã din livezi intensive de hieroglife şi pomi fructiferi, pe care încã sclipeau picuri de rouã.
                         Atâtea ogeacuri plasate viclean pe rafturi ceva mai discrete gâdilând fineţurrile şi orgoliul cunoscãtorilor!
                         Ce sã alegi mai întâi, cetãţile consolidate ale editurilor consacrate, sau modernitatea spectaculoasã a celor noi cu pereţi înãlţaţi din aluminiu şi sticlã ? Brumar, Cartea Romaneascã, Tritonic, Paralela 45, Polirom, Curtea Veche, RAO, Eikon, Ars Docendi, Humanitas, Nemira, ALL, Gramar, Nestor, Teşu şi celelalte. Si împrejur prinţi si prinţe, nãscuţi sau fãcuţi, blazaţi sau blazonaţi, bazaţi sau bazonaţi dupã obiceiul locului.
                         Si multe contraste, dincolo de incidentul iliescian, dincolo de paza cu arme automate sub care perora din rãrunchi Cartianu, Adevãrul lui (oare numai al lui?)

                         Despre contraste, în cateva imagini. Voi revenii curând

duminică, 6 iunie 2010

Cronica unui targ _ Carte de poezie

15 şi un pic. Acorduri simfonice ample, aşa cum stã bine unei case care se respectã se revarsã din interiorul vechii clãdiri, sediul încã, zic gurile rele al Uniunii Scriitorilor. As putea sã mã snobesc puţin recunoscând bucata muzicalã, sau mãcar compozitorul, n-o fac din considerente stilistice.
,


Parcurgând programul afişat în holul larg unde editurile si-au garnisit pe standuri oferta cãrţilor de poezie, mã încredinţez cã memoria nu îmi joacã feste şi, constat astfel cã prima lansare de carte ar fi trebuit sã înceapã în Sala Oglinzilor de câteva minute. Gãsesc sala undeva la primul etaj, somptuoasã, cu pereţi îmbrãcaţi în lambriuri vechi aurite si oglinzi aristocratice veneţiene probabil, candelabre coborând spectaculos din cele patru colţuri ale tavanului, şi falduri grele ale draperiilor de catifea, strânse cãtre baza ferestrelor larg deschise, desenând arcade gotice plãcute privirii cãtre luminã.
Singurele lipituri, semne ale modernitãţii forţate, erau douã aparate climatice nemascate de o parte şi cealaltã a ferestrelor(cumva aduse în prim plan de vre-un contabil zelos, dornic sã-şi etaleze decontul financiar), doi ochi închişi ai realitãţii…
Un singur om, în cadrul ocupat de scaunele goale, meşterea ceva la nişte boxe şi microfoane. Cu siguranţã de-aici izvora alde Wagner…
Mã aşez în semiobscuritate, spre spatele sãlii şi aştept studiind ambientul. Frumos. Doar un miros înţepãtor, de vechi, de praf insinuant, potenţeazã patina vremi
/…/ Tui mama mãsii de treabã, (cu puternic accent pe litera F), cã dacã vorbeam ruseşte ne-nţelegeam româneşte! Nu ştiu, ai încurcat-o, o descurci/…/
Asta era un glas piţigãiat de femee ca un claxon. Sigur nu era vre-o femee de servici, ci una cu serviciul într-o camerã alãturatã, în dreapta mea, ce lãmurea principial, o situaţie.
Mã gândesc sã mai fac o turã. Cobor pe scãri şi trec din nou printre standurile editurilor. Parcã sunt în amvoul unei biserici de ţarã. Cãrţile stau pe rafturi cum picturile sfinţilor pe pereţi. Nimeni, nici-un enoriaş în afara celor câţiva vânzãtori, parcurşi deja ieri cu amãnuntul, nu stricã pioşenia şi reculegerea instalate sub rãcoare. Mã simt obligat sã vorbesc în şoaptã, dar cu cine ?...
In curte, dintr-o maşinã este descarcatã o ladã cu cãpşuni, şi din senin se stârneşte puţinã animaţie în jurul lãzii, dovadã cã Uniunea Sciitorilor e vie.
Revin în Sala Oglinzilor. Am obosit de atâta stat în picioare. Mai bine! Sã nu pierd timpul pot scrie ceva, am un carnet în geantã la îndemânã.
O voce caldã femininã la telefon, dintr-un birou alãturat, altul, acum în stânga, vorbeşte despre un premiu literar ce urmeazã a fi acordat unui scriitor American, s-au englez de origine românã.
/…/ Trebuie consultat domnul Manolescu, este de vãzut cum plãtim drumul, pentru cã probabil va veni cu familia /…/
E clar nimic nu mişcã fãrã ştirea mogulului.
Timpul se rostogoleşte lent, poate cã nici nu se rostogoleşte, e ca o linie dreaptã desfãşurându-se pe un arc de cer, şi descriind o altã curbã specificã, din perspectivã diferitã, cu alte înţelesuri neparalele şi inegale, dar cu aceeaşi origine, punctul de la care s-a pornit.
In salã mai intrã o femee între vârste, neutrã, acum suntem trei. Când şi când acordurile se întrerup în decor, pentru cã neutra ia ceva lecţii de redare a muzicii pe instrumentul acela pe al cãrui ecran se zbenguie licãrind nişte leduri.
Se încearcã şi microfoanele:”Zece… zece!”… Mirosul povestit mai devreme se insinuiazã ascuţit patrunzând în haine
/…/ Fãrã sã fim scârboşi unii cu alţii…nimeni nu mai munceşte. Zece afişe puteau fi puse, cât sã coste un afiş?...douãzeci de hârtii desenate, un baner, cât sã coste toate astea/…/
Vocea pare a lui Manolescu, e nefiresc, doar el e la Paris, ce sã caute aici mogulul, sau o fi vre-o stafie…Se discutã aprins despre tãierile de la buget.
/…/ E greşeala mea, voi renunţa la salariu Vã propun sã verificãm bugetul aprobat ultima oarã când aţi venit în ţarã. Au fost 2000 de lei şi eu am fãcut totul cu 1300./.../
Doamne, vocea lui Manolescu, cealaltã, prima, lângã mine, realã ca o minune a lui Dumnezeu care se întâmplã.
/…/ Pentru hârtiile alea şi un baner, 1300?/…/
/.../ Acopãr din salariul meu dacã asta e o problemã,/…/
Toatã discuţia se poartã în jurul unor afişe. A tãcut şi muzica, întreruptã de un telefon primit de omul cu tehnica. Nu-i plãcea maestrului. A tãcut şi Manolescul, probabil s-a înãlţat din nou la sfere... Doar vocea caldã, femininã dã în continuare relaţii despre concurs, premii, parteneriat cu slovenii, sârbii, Budapesta…
/…/ Bine, la revedere, disearã la Teatrul de comedie./…/
E trecut de 17. Bãiatul de la microfoane anunţã cã totul funcţioneazã, dacã vor sã se mai lanseze. Mai ceva ca la N.A.S.A.
*
Zvonuri de glasuri firave şi paşi la uşã, în sfârşit intrã timid poezia. Suntem un pâlc, unsprezece cu toţii, incluzând şi tehnicienii. Parcã-s mai mulţi la Piteşti, acasã, iubitorii de poezie.
/…/ Bunã ziua!/…/,
Il recunosc cu plãcere pe Soviany din fotografia de pe blog.
/…/Astãzi am sã vã prezint “Totul despre nimic” al lui Constantin Abãluţã
*
Interesant. Intrãm în normalitate. Oare ce mai urmeazã? Dacã ar fi dupã program; Ion Alui Gheorghe. Vine , nu vine, poate cã va veni, aş vrea sã vinã.
Lumea pare cã se adunã. Oarece animaţie...
/…/ L-am vãzut pe poet!./…/
Aici e simplu, dar care poet?... Sunt şi tineri, suspect de tineri, prea mulţi tineri pentru Alui Gheorghe, n-or fi ca la noi elevi, aduşi cu şcoala…
Apare în uşã un organizator, zâmbitor. (N-aş fi crezut sunt şi organizatori.)
/…/Vã propunem sã mergem în curte./…/
E mai bine în curte. Alãturi cineva testeazã un motor de rablã, camion ceva, nu conteazã rimeazã alb, dar orşicât: “Paşol na turbinca”!.
Inapoi în viitor, pe scãri, încolonaţi pe vechile amplasamente. Inţeleg în sfârşit, e Miruna Vlada cu patru tineri pentru un recital poetic, dar mai întâi V Leac, prezentat elogios de Muşina, o lansare de carte în cadrul seriei NEO…
Sala fremãtãtoare, gustã. Imi place şi mie aceastã “boalã a lipsei de semnal.”
*
Cei patru muşchetari într-un târziu pornesc ultimul asalt: Prişcu Denisa, Sorin Gherguţ, Moni Stãnilã şi Gabriel Daliş, haioşi, nonconformişti, afurisiţi şi speculanţi ai limbajului WINDOS câştigã lupta. Un simplu send şi poezia se rãspândeşte oriunde, simplu, fãrã fasoane,tot mai simplu.
Sala reacţioneazã ca o armatã care si-a depus armele şi aleargã înebunitã sã adune de pe cãmpuri flori ca sã-şi primeascã duşmanii cum se cuvine.


Mã bucur şi eu cã ţara nu va pierii.

miercuri, 2 iunie 2010

Stirea: Neica Iulicã Bãdescu a trecut la PSD

                 Matinal, azi într-o conferinţã de presã extraordinarã, Ponta anunţã cu toatã inima lui roşie deschisã într-un zambet lãtãreţ, cum cã neica Iulicã Bãdescu, senatorele PDL şi-a pãrãsit corabia teribil ameninţatã de valurile protestelor sindicale, programate pe fondul mãsurilor de austeritate asumate cu cerbicie de harnicul premicuţ.
                 Sacrificiul de a dezerta împotriva firii, din miezul puterii l-a lãsat iniţial mascã pe PONTOSUL nostru lider social democrat, dar s-a repliat rapid şi vizionar(apanajul varstei imberbe) a început sa-şi plaseze déjà plombele, ca pe-un succes personal direct, pe fondul ciuruitului sãu partid.
                 Si purtandu-l în braţe pe Iulicã la fel ca pe sfintele moaşte, luã la rand toate televiziunile combatante ca sã cunoascã boborul vocea baritonalã a fenomenului, puţin exploatatã direct. Cu siguranţã altfel se va pune în valoare Iulicã al nostru, acum al lor, cand la scena finalã a moţiunii de cenzurã din sala parlamentului, corul de solişti PSD va executa în sol major aria calomniei punand cu botu pe labe criza, si clamand victorios unica soluţie originalã:
"Jos Bãsescu ! Jos Bãsescu!"