miercuri, 23 februarie 2011

Omul cu porthartul

Port totdeauna în porthart, o bucată de asfalt rulată fin, covoraşul meu fermecat, cât un petec de cer senin. Mi l-a dat zâna, odată cu creta. (creta aia superdotată, prindea culoare după gând) Pe covoraşul întins, zâna desenase şotronul şi ţopăia fără griji. Eu pierdusem caprele în stufăriş şi eram îmbufnat.
M-a învăţat să desenez. În jurul gleznelor, am trasat cu albastru conturul unui lac. Apele s-au ridicat in genunchi. Atunci am desenat o insulă. Tot timpul râdea. Păşind în iarbă s-a dezbrăcat sa-şi usuce hainele. S-a întins între flori. M-a pus să închid ochii, şi-am deprins, bâjbâind, să îndulcesc culorile de taină pentru fructul copt.
N-am mai deschis porthartul! Dacă nu mai funcţionează vraja!?...

2 comentarii: