sâmbătă, 30 iunie 2012

Ghilimele


"Plagiatul nu-i un păcat!
În fond a plagiat,
preşedintele.
El e tartorul tuturor viciilor.
A copiat de la sursă cuvintele
şi le-a dat serviciilor.
Iar serviciile în mare viteză
le-au teleportat în teză. (!?...)
Şi ca să-mi facă belele,
n-au mai pus ghilimele.

O să mă duc la Ciutacu
la Vorbe grele
şi, dau ei de dracu!"

vineri, 29 iunie 2012

Ouăle lui Năstase


Lumea văzută de Ion I
Ouăle lui Năstase

S-a discutat mult în parlament şi nu numai, despre ouăle lui Năstase de la Cornu, acolo unde probabil se va retrage marele om să-şi desăvârşească opera după scurta vacanţă prin Penitenciarul Rahova pe unde ar trebui să treacă spre reculegere, majoritatea bărbaţilor politici ai acestui neam.
S-a fabulat de asemeni mult şi despre tentativa de suicid din strada Zacbaccian. Nu se va ştii niciodată ce a fost cu adevărat acolo, dar am aflat pe surse că practic fostul premier pe Rus îl chemase personal. Lui să-i încredinţeze ( cine să supravegheze mai bine decât ministrul de interne... în calitate de îndrumător!?), programul şi toată documentaţia grupei de tineri PSD ce studiau în bibliotecă pentru tezele lor de doctorat. Sub nici o formă procesul de fotosinteză şi plagiere a cunoştinţelor nu trebuia întrerupt.
Dar ardeleanul Rus – încet la minte, crezând că nu e bine să amestece prietenia şi viitorul partidului cu separaţia puterilor statului, în ochi holbaţi ai presei care nu se dezminte – a trimis un subaltern.
Iată cum păcatul etern al prostiei a mai trădat o dată!
Guru PSD, enervat la culme, taman când voia să pună în coş embrioanele aflate pe raftul de sus al bibliotecii clocind în găoace în procesul accelerat de studiu, s-a produs diluviu. Unul dintre ouăle de mare viitor al partidului, un alt „mic Titulescu”(cu ghilimele), în ebrion, s-a rostogolit şi-a scăpat pe jos.
Ofiţerul s-a aruncat vigilent să-l prindă. Năstase şi el a sărit în oglindă, s-au ciocnit, dar era prea târziu, coaja s-a spart şi-a ieşit un pui viu. Plagiat dar neterminat. Monstru ăla micu, cum a scăpat din coajă s-a repezit să muşte ofiţerul de nas. Ǎsta s-a speriat, a armat revolverul şi a tras. Năstase a rămas fără glas predispus la infarct.
Şi-am încălecat pe-o şa
şi-am chemat salvarea
care nu mai venea....
Aşa a fost, cum v-am spus!
E de vină Rus!

Post scriptum: În exclusivitate doar Revista Arges poate să publice materiale de pe Blogul meu. Cafeneaua literară nu! Aşa vreau eu.
Ion Toma Ionescu

joi, 28 iunie 2012

Victoraş, ce face Ponta?


Am încercat să-mi explic misterul subit al îmblânzirii scorpiei din vocea premierului de azi de la Bruxelles. Catifelarea limbajului şi, grijulia preocupare de a asigura Curtea Constituţională şi pe preşedintele Băsescu de bunele lui intenţii, m-a îndreptăţit să cred că dimineaţa în reuniunea socialiştilor, şefii lui europeni, la micul dejun, i-au dat să sugă raţie dublă din biberonul de gris cu lapte amirosind a etnobotanice, de s-a blegit omul în aşa hal.
Pe la prânz, Victoraş a sunat preşedintele la telefon să se urce repede în avion că plăteşte kerosenul, înbunătăţeşte protocolul de la bord, şi-i dă înapoi şi ICR-ul cu Patapievici cu tot, că numai el e legitim să semneze documentele la Consiliu.
Acu şi Băsescu a fost rău! Că omul avea probleme mari, trebuia să schimbe componenţa comisiei ce-i judeca mâine plagiatul, că Pop ăsta de la minister e băiat bun da a jucat prea mult Popa Prostu  şi, o să încurce lucrurile.
Şi Băsescu încăpăţânat, n-a vrut să se deranjeze! Europa arde şi el stă la umbră la Cotroceni!
Trebuie să-l suspendăm pe marinar! 
Hai băieţi la Grifco!

Notă: E groasă rău!

Ponta la Bruxelles în tandem cu Sfintele moaşte


           Siderat de statura morală a premierului, de şmecheriile sale impardonabile şi minciunile în bulboane pe care le emite în spaţiul public, cu candoarea unei copil râzgâiat, incapabil să se maturizeze vreodată, constat că pe zi ce trece devine tot mai încântat de jucăriile pe care, aşa cum susţine, i le-a dat în stăpânire instant, poporul votant supărat pe Băsescu, la alegerile locale. (Ce minciună mare!)
          Trecând peste inadvertenţă, până la urmă poate că ne-o merităm! Doar că Ponta nu are nici reguli, nici Dumnezeu şi nu respectă locurile de parcare. El crede că ţara toată, sărac de bogată cum e, e un loc de joacă.
          Copilotul (i se spune copylotul de la copy-paste), cu Şova  pilot principal, s-a urcat în Lamborghini lui roşu de curse şi conduce România ca pe-o rulotă tractată la spate, în plin carnaval. Nicu Bănicioiu şi Robert Negoiţă experţi, au ales pe sprânceană, oiţă cu oiţă, echipa de tinere pesediste care să defileze în rulotă şi să ne reprezinte la Bruxelles ca ziariste.
Nu mai e nevoie de preşedinte!
Ponta l-a luat în excursie şi pe Crin, copreşedintele USL, să-l prezinte la Consilu ca pe Sfintele moaşte.
Biata Merkel! mă gândesc, va trebui să se împingă, să stea la coadă ca să-l atingă şi să dea mâna cu el.

Notă:
N-am găsit un Lamborghini roşu, îmi pare rău!

miercuri, 27 iunie 2012

Pas înapoi sau poziţie de drepţi


           Nu mă bucur de această decizie a Curţii. Nu m-a surprins pentru că era singura în litera Constituţiei. Dar faptul scoate din minţi, dacă mai era nevoie, micii dictatori. Dictatorii mici sunt cei mai răi, nu au grandoare, dar au grandomanie şi sunt imprevizibili ca nişte fiare rănite. Să ne ferească Dumnezeu de ce va să se întâmple!

           Si să ne ferim a mai vorbi de democraţie. Si in general sa ne ferim a mai vorbi!

Post scriptum.
           M-a sunat fiică-mea  cerându-mi detalii. I-am explicat că Ponta nu cedează şi va merge la Bruxelles. La care ea mi-a replicat:
"Ce dracu are  şi  ăsta! Cine-i duce mâine mâncare lui Bombonel?..."

Daltonism la Curte?


          Ne despărţim în opinii, în concepţii, în valori, în opţiuni politice.
Unii suntem daltonişti, o tulburare a percepţiei cromatice care nu permite celor afectaţi să discearnă culorile, mai ales roşul şi verdele, astfel că lumea lor e plagiată, deja la modă termenul, de negru şi gri.
          Azi Curtea Constituţională judecă un caz care a tulburat aşezarea naturală a paletei culorilor în viaţa noastră socială şi politică. Premierul Ponta care vrea să-şi impună culorile, încă de dimineaţă a bătut în poarta Curţii ca să acopere cu umbra lui lumina Constituţiei.
          Va rezista Curtea asediată? Va face o judecată corectă în lumina legii fundamentale? Cine va merge la Bruxelles, preşedintele sau premierul?
          Aş putea încerca un răspuns dacă aş ştii componenţa pe sexe a celor nouă judecători. (Nu mi-ar fi greu s-o aflu, dar vreau să mă vreific la sfârşit)
Căţi dintre ei sunt femei? Pentru că doar 0,5% dintre femei, făţă de 8% dintre bărbaţi, suferă de daltonism. Dacă femeile ar deţine majoritatea în componenţa Curţii, teoretic am putea fi încredinţaţi că judecata, statistic vorbind, nu ar putea fi influienţată de daltonism.

marți, 26 iunie 2012

Favorizarea infractorului si Vara m-omor


Spectacolul trepidant, dar de prost gust pe care ni-l oferă regimul USL, condus în viaţa reală de Ponta – împins de la spate să-şi rupă gâtul de Crin Antonescu, somnambulul liberal ce-şi trăieşte visul triumfal de mărire în viaţa din vis – cu Năstase la spital, se apropie de sfârşit.
Bietul Crin doarme tot mai puţin pentru că energia şi nerăbdarea lui Ponta să acceadă la întreg borcanul cu miere al puterii, îl cere treaz. E ca un perpetuum mobile ce-l lipseşte de bunurile nobile şi imobile din dulcele lui somn lipsit de haz.
Cred că până la urmă ,credulii români vor accepta că s-au lăsat seduşi de măscărici, în timp ce ţara stresată, dezbinată şi neguvernată, e lăsată să execute salturi mortale la trapez.
          S-ar părea că justiţia de trei lei cu trupul obez, s-a trezit greu ,ca un singur leu cu orgoliul rănit.

Astăzi s-au pornit comunicatele. Instituţiile şi-au declarat oficial palatele. Doctorii au dat doi paşi înapoi. Brădişteanu, cu subsemnatul la parchet. Voiculescu, cochet, a părăsit senatul. Poliţiştii au favorizat infractorului, suicid, joi. IMH-ul, anunţă timid ploi.
Avocatului poporului, CSM-ul i-a arătat o cracă. Ministrul justiţiei a invitat CSM-ul să tacă. Toni cel viteaz, e un muşuroi de greblat furnici. Parlamentul – muşuroi de suspendat gagici, căci preşedintele are Curtea Constituţională cu el.
Ponta e plagiatorul Cel mai Cel, dar e sigurul care pleacă la Bruxelles.
         Nu mă-ndoiesc cu simţul lui critic îşi va cere desigur acolo azil politic.

Ce urmeaza e demential: 

luni, 25 iunie 2012

Leul în cuşcă nu muşcă


            Ce să aştept de la doctori?
În memorabila seară a suicidului, s-au strâns în Consiliu PSD_PC cu Ponta la Spitalul de la Floreasca şi au considerat că nu e cazul să intre în sala de operaţie până nu adoptă o poziţie unitară. Nu e simplu să desenezi din bisturiu linia cicatricei pe unde ar fi trebuit să atingă glonţul! Trebuia stabilit şi câte gloanţe să treacă pe ţeavă!? În ce mână să fie poziţionat pistolul!? Dacă ar da bine la opinia publică şi o oarecare luptă cu poliţiştii, poate şi o vânătaie!?
Norocul cel mare a fost că doctorul Brădişteanu vorbise pe vremuri cu Mătuşa Tamara, când nepotul Adrian acuza o stare de sănătate gata să plesnească şi era numai bun de preşedinte. Şi-a amintit doctorul că mătuşa i-ar fi spus în taină cum că Adrian ar fi avut în copilărie vărsat de vânt, tuse măgărească şi savurând bomboanele cu lapte(de aici şi porecla Bombonel), i-ar fi rămas netratat un început de diabet. Mai târziu când s-a îndrăgostit de Diana zeiţa vânătorii, a căpătat ceva palpitaţii la inimă, dar ca un vânător iscusitit nu s-a lăsat ispitit, a pus punctul pe i şi a ţintit. Astfel Diana zeiţa, a devenit Dana (Năstase) cu i-ul zdrobit şi cheiţa celor patru case.
Găsesc şi eu la fel cu doctorul Brădişteanu, oşteanul pesedist principal, nu rănile plagiate ci astea doua din urmă, sunt bolile adevărate ce-l ţin în spital.
Întrebat Ponta de un reporter dacă ajunge Năstase la puşcărie în viitorul apropiat? Ca un doctor în plăgi a clamat:
„Cu inima lui slabă şi diabetul, puţin probabil!... O să-i transferăm bugetul de la puşcărie, la spital şi, n-o să mai fie scandal!”

sâmbătă, 23 iunie 2012

Strămoşi marini


Am parasit Piteştiul dimineaţă, ca să nu traversez valul de căldură pe drum şi, undeva după amiază, să pot întâmpina fericit stropii de apă sărată şi să-mi eliberez  starea, contopind-o în absolut. Realitatea e că nimic nu mă încarcă îndeajuns pozitiv, decât izbitura  în piept, frontală, a valurilor. 
Pe faţă, nu ascuns ca încrâncenările vieţii!
            Ar fi fost şi mai bine să plec înainte de ora opt, dar o notă de subsol de pe blog m-a întârziat o vreme. Se pare că elaborez mai greu răutăţile. Recunosc, am răspuns în nota vremurilor la o mizerie cu aceeaşi unitate de măsură. Mi-a părut tare rău, în fond eu am pierdut! 
Evaluând realist, se pare că am pierdut doar “părerea” unui prieten. Trebuie să mă explic, nu părerea ca opinie, ci prietenia ca o părere. Şi în fond socotesc , dacă era doar o părere, nu am pierdut prea mult.
Ştiam omul! însă îmi pare rău de poet!
Până la urmă tot el are de câştigat. Va trebui să-i cumpăr de-acum cărţile, nu mi le va mai oferii pe degeaba. Şi încă ceva. Ar trebui să-mi demonstrez, mai ales mie, că am avut dreptate, scriind o carte şi mai bună decât Bursa îngerilor.
Deocamdată tac. Paginile albe mustesc de versuri tot albe, nu îmbracă  cerneala sufletului.
La întoarcere am să umplu un pet cu apă de mare.
*
            Îmbarcaţi de-a valma în maşina Cristinei după ce trecem primul pod peste Dunăre, mă voi întrece cu Alexandru. Cam de pe-acolo el începe să freamăte ca o pădure când simte briza. Cu siguranţă  eu şi el şi,mai nou  Toma, pe linie genetică ne-am descoperit strămoşi marini.

Comunicat în notă de subsol





vineri, 22 iunie 2012

Morăriţa. Publicat revista Argeş. Iunie 2012




Lumea văzută de Ion I


Morăriţa. Frgment. Tobârlanii.

                                              Ion Toma IONESCU

Eu, sunt două cu amândouă maică! Priveam nedumerit încercând să traduc (în mintea mea) expresia care probabil voia să spună: „Nu aveţi habar cât de a dracului am putut să fiu! Aşa mică de stat cum mă ştiţi voi, nu m-a luat ameţeala, la înălţimi!” Vârsta, probabil lucrase pe dedesubt precum cari la statuia mătuşei mele şi, de la „comunista”, cum o strigau prietenii în tinereţe când lua în piept dealul, devenise „morăriţa”din ultima parte a drumului, când o iei la vale. Dar şi atunci era vizitată de activişti de partid sau înalţi funcţionari din minister, trimişi de Doncea, veniţi în Argeş în vre-o inspecţie.
Pe lângă moară, slujea Bambina, o ţigancă bătrână. N-am mai văzut o femeie atât de cinstită, curată şi cumsecade! O primise democraţia populară la pachet cu neamţ cu tot, de la boierul ce deţinuse înainte moara. Neamţul avea grijă de motorul morii pe care îl mângâia cu lavetele din bumbac, tot timpul. Strălucea motorul mare cât o locomotivă. Picătură de ulei nu era pe jos. Bambina avea în grijă câţiva porci şi un cârd amestecat de curcani şi gâşte ce se hrăneau cu de-ale morii. În plus învârtea treburile casei. O casă cu trei camere, bucătărie şi birou, în partea de curte unde nu aveau voie căruţele şi maşinile ce descărcau saci cu porumb şi grâu, adunaţi din zece sate din jur. Când veneau musafiri importanţi la morăriţă, Bambina putea să stea la bucătărie legate trei zile şi, gătea feluri de bucate de se topeau în gură. Nu se arăta la faţă, petrecăreţilor.
Noi, nepoţii, partea asta o apucasem în vacanţele petrecute la Stolnici, ţinându-i de urât verişoarei Melania când ea nu se afla în vre-o tabără, sau la Râmnidcu Vâlcea la rudele tatălui său ofiţerul acela înalt bine făcut pe care îl văzusem o singură dată la moartea tatei (aveam opt ani), stând stingher în drumul tuturor în curtea aia vie, plină de oameni trişti care veniseră să-l petreacă.
Ionele, ai venit şi tu la Toma? Îl întrebă ţaţa, cea mai mare dintre cele patru surori ale tatei ce încremenise trist şi mirat în coşciug, nemaiputând cuprinde atâta puhoi de lume.
Nimeni nu m-a lămurit niciodată, dar am înţeles că erau divorţaţi, dacă pe verişoara Melania o chema Popescu, iar pe tanti Gica la fel ca pe tata. Cu numele astea din neam am încă o problemă nerezolvată şi, nu mai e nimeni dintre cei bătrâni să mă ajute. Cei trei fraţi mai mari, Nicu, Ionel şi Gogu purtau numele de Sima, cum probabil s-a numit până la un anumit moment şi tatamare Tobârlan, dar el şi-a schimbat numele. Nu ştiu de ce! N-a putut şi porecla. Astfel că surorile cele patru şi tata, au primit numele de Ionescu.
Tobârlan, tatamare a avut opt copii.
Dar să revin. Dualismul personajului „tanti Gica” încă neclar, stătea pe scaun la mine acasă. Eram  cu frati-meu Dan în jurul unei mese, unde contau mai mulţi cu paharele pline, dar doar noi trei acaparasem discuţia. Ceilalţi ascultau curioşi.  Ştiam că spusele-i nu erau doar fanfaronadă.
He-hei, sunt multe! O să scriu eu şi cartea noastră cu toată viţa în ea.
Complotasem cu frati-miu Dan pe care şcoala îl făcuse istoric, dar pe care eu îl simţeam cu vână de prozator, s-o prindem în zi de poveste odată pe tanti Gica, „comunista”, cea care în tinereţea ei ratase măritişul cu Ceauşescu. Şi iată că venise momentul.
Nu l-a plăcut pe ucenicul cizmar. Terminase croitoria de lux în Piteşti. S-au întâlnit de câteva ori, au mers la film, era timid, a ţinut-o de mână dar n-a sărutat-o lipiţi în întuneric. I-a povestit lui Tanţi, pe care fratisu ăl mare, „nenea Gogu” n-a dus-o ca mireasă la biserică decât la 70 de ani. A scutit o cheltuială unind ceremonia religioasă a căsătoriei cu nunta de argint. Gica locuia în casa lor. De fapt „nenea Gogu” a ţinut-o la şcoală.
Despre căsătoria religioasă a lui Tanţi cu „nenea Gogu”, amănunţesc altădată. O poveste homerică! Nu credeam, să-mi fi garantat cineva că n-avem să ajungem în duminica aia la miliţie! Ginerele, administrator în CEAIR, Blocul7, la pensie, fost sef în construcţii cu casă mare şi bazin cu peşti la curte, pe Livezilor în buricul târgului, pânâ când blocurie muncitoreşti ale susnumitului cartier s-au apropiat, dărâmându-l şi pe el. În calitate de şef în construcţii, a asistat când escavatorul ca un balaur a muşcat în zid. Dinţii au scrâşnit, zidul a rezistat, dar el nu. Obidit şi-a luat găleţile cu peşti şi, din poartă-n poartă pe strada în pantă către centru a bătut la casele rămase încă în picioare, să împartă peştele de care el nu s-a putut atinge.
Îl cunoştea tot oraşul. Oraşul mic, toţi aşteptau evenimentul nunţii.
Şi-a pus cort uriaş în faţa blocului până-n gardul de trandafiri şi întorşi de la biserică n-am plecat de la distracţie mult după miezul nopţii. Neamul mare. Nepoţii crescuseră. Şi copii lor au mişunat un timp printre scaune ca să-şi aducă aminte de poveste. Nunta, cu dar. Ginerele şi-a luat avânt, s-a urcat pe masă şi în entuziasmul general a intonat cu glas tunător. Cântase în corul bisericii la Curtea de Argeş, înainte să fugă de la Şcoala normală sărind peste gard la internatul de maici, tânăr, frumos, costeliv, l-au păstrat tinerele novice un şir de nopţi. Fericit şi eliberat de complexe în definitiv nu mai avea nimic de ascuns s-a dezlănţuit:
Oci ciorneia, o ce craci avea!...,iar noi nepoţii răspundeam în cor cu urări tradiţionale pentru viitor, de casă nouă: „Şi la anul şi golanul!” Bietul de el! Singurul copil îi murise de mic. De atunci a rămas Tanţi mai neajutorată.
Cum spuneam, Tanţi a sfătuit-o pe Gica:
Lasă golanul ăla că nu e de nasul tău! Am vorbit ieri cu Constantineasca, soţia proprietarului cismăriei de-l ţine de calfă. Nici pomeneală, nu vorbise! Ea n-a ieşit niciodată singură din casă. Gogu îi făcea toate cumpărăturile şi o sfătuise să nu vorbească nici cu vecinele, se temea să nu afle biata femeie despre oarece aventuri galante. Mai bine să stea toată ziua la bucătărie cu rugăciunile ei şi să-l aştepte cuminte, cu Sarailie sau plăcinte. Doamne ce Sarailie dumnezeiesc!
Dan mă tot înghiontea pe sub masă şoptindu-mi să dau drumul la un reportofon sau magnetofon, să înregistrez. Tanti Gica era în formă. De unde tehnică de înregistrare, n-aveam în casă. Mi-am luat un pix şi am încercat să notez pe sub masă într-o agendă, fragmente, ce puteam prinde. Cu scrisul meu deformat nu eram sigur că voi înţelege ceva mai târziu.
Ia mai pune Nelule un pahar! Am pus. Să vă povestesc cum m-am dus la Mareşalul Antonescu. Am dat noroc cu paharele pline şi ne-am pregătit să ascultăm.
Ionel şi Nicu erau pe front, pontonieri. Gogu ăl mai mare dintre fraţi, tot pe front, şef tehnic la aviaţie. Toma, taică-tu, cel mai mic dintre băieţi pe front la transmisiuni. Tăticu (Tobârlan), luat cu boii din curte cu căruţă cu tot căra alimentele printre gloanţele rătăcite în spatele frontului. Noi fetele, patru zălude, rămăsesem cu mămica acasă: ţaţă-ta Miţa, Veronica, Lenuţa si eu. Toate crude! (Mi se mai întâmplă şi mie să pun rime câteodată în text, ca să fac o subliniere.)
Venit intr-o permisie şi văzându-ne neajutorate, Gogu în uniforma de ofiţer, speriat parcă de propriul lui gând, mi-a zis:
Eu n-am timp! Trebuie să mă întorc pe front. Tu de duci mai întâi la madama lui Antonescu, la casa aia mare din gura Trivălii, o şti că ţi-am arătat-o. Te descurci cum ştii! Nu pleci de acolo până nu dă telefon mareşalului şi auzi tu cu urechile tale: “Vezi că vine o fată la tine într-o problemă!…” şi pleci la Bucureşti! Măcar unul din noi să se întoarcă acasă, că aşa nu se mai poate!
Şi m-am dus la Antonescu mamă! Întâi la „madama” în gura Trivălii. Am urcat în tren curajoasă. Ţărăncuţă, curat îmbrăcată am întrebat în stânga şi-n dreapta până am ajuns. Mareşalul m-a luat în braţe, m-a pupat, aveam cred 16 ani şi i-am povestit. În şapte zile tăticu a venit acasă la Merişani. Pe unde-o fi venit din Moldova, de la Podul Iloaiei cu caruţa cu boi?... Nişte boi mari, vineţi cu coarne uriaşe.
Îi ştiu, i-am prins şi eu copil fiind. N-am mai văzut asemenea coarne! Pe unul î-l chema Priam, celălalt nu mai ştiu ...
Vânătu. Au trăit mult mamă, i-a luat colectivul.
Când l-am vazut pe tăticu intrat în curte, falnic, cu mustăţile lui mari, în iţari de dimie am izbucnit în plans şi mândră i-am zis: “Tăticule eu te-am adus!”… M-a luat în braţe.
Biserica mătii! Tu ai să ajungi bine când vei fi mare!”

joi, 21 iunie 2012

Bileţelul de adio


miercuri, 20 iunie 2012

Maia Martin publica in Biblioteca ei:

Carte online : Ion Toma Ionescu, Dosarul Albastrii

 

Dragii mei, va invit sa citit o noua carte online din biblioteca, o carte marturie

Ion Toma Ionescu
Dosarul Albastrii, Fenomenul Pitesti, 1971


http://en.calameo.com/read/0006169120c9e9e1b186d




Lectura placuta!


Maia Martin

Prima casă


Azi fiica mea cea mare a împlinit un număr de ani.
Soarele dimineţii nu suflase încă în  trompeţile caniculei. Roua sclipea pe literele de iarbă ale cuvintelor mele ce parcă nu voiau să se lege firesc la telefon, cum mi-aş fi dorit. Într-o altă viaţă, fetelor mele, copii fiind, le împleteam lanţuri din tulpini de păpădie şi, ele fericite le purtau mândre ca pe nişte şiraguri de diamante la gât.
Cu timpul, am împlinit tot mai greu puţinele daruri şi bucuriile întregi. Ne-am legat strâns la ochi şi-am vorbit rar să nu risipim întrebările.
Aşa e viaţa surdă şi nu dă răspunsuri.
*
În filmul meu îngerii nu vorbesc. Ei cântă uneori imnuri luminoase, dar sunetele nu se aud. Ni se pare doar, înspre noaptea învierii, în lumina lumânărilor, pare că bate ecoul.
Alexandru s-a născut înger. Nici el nu vorbeşte deocamdată, dar ştie că e înger şi ne împărtăşeste bucuriile lui. E mai greu când îl doare câte ceva. Nu ştie să ne spună, sau nu vrea să ne spună că şi îngerii au dureri. Mama lui nu împleteşte tulpini de păpădie, nu are timp. Strânge din dinţi împletindu-şi nopţile şi zilele într-un lanţ pentru Alexandru. Ea crede că lanţul ei din efort şi iubire, va fi mai puternic decât acela care încă îl ţine printre autişti.
Cred ca ea! Doar e fiica mea!

*

Aseară târziu m-a întrebat, eu ce să fac tată? Sunt pe un drum rătăcit. Ar trebui să-mi cumpăr o casă să aşez drumurile. Bani sunt puţini. Abia ajung pentru Alexandru.
A sunat telefonul. Nevastă-mea, la celălalt capăt al firului:
Am înţeles de la fică-ta că ai plâns dimineaţă. Băi tată, nu-i da înapoi! Fir-ar a dracului de viaţă! Tu nu vezi că e nehotărâtă şi seamănă numai cu tine?! Lasă-i să-şi cumpere casă, că aşa e bine!

marți, 19 iunie 2012

Şobolanii şi magneţii de pe frigider


Ponta, Crin şi ăla micu al lui Felix Este ştiut că magneţii, fie şi ornamentali(darmite ăia cu priză la public!?), lipiţi pe un aparat în priză cresc consumul electric şi sporesc forţa electromagnetică în câmpul respectiv. Nu te joci cu forţele naturii şi energia. Iar figurile celor trei, dau bine la electorat, chit că studiul de faţă era pe şobolani tot electoratul era vizat cu bătaie mai lungă.
Scopul studiului era de a se demonstra cât sunt de afectate alimentele de radiaţiile electromagnetice. Pe perioada experimentului, partea romănă reprezentată de ministrul culturii Mircea Diaconu, sindicalistul ăla de la învăţământ înscăunat temporar după zbangul lui Mang şi Andrei Marga de la externe. Toţi trei au cerut o legătură directă pentru dezbateri şi interviuri cu studiourile Antena 3.
Americanii în schimb, s-au mulţumit cu o plasmă pe care să prindă Dolce, ca să poată urmării Campionatul european de fotbal simultan cu reacţiile şobolanilor.
 Surprinzător, după terminarea studiilor clinice riguroase(secvenţa asta a cercetării s-a facut în America în laboratoarele de la NASA), şobolanii care au consumat alimente iradiate de magneţiau avut cu 87% indicele cancerigen mai crescut decât celălalt grup, de la dreapta, cu găurile din caşcaval neumplute cu radiaţii magnetice şi pe deasupra perspectiva Dolce molipsindu-i la mişcare şi încingând şi ei o partidă de fotbal cu cocoloaşe de hârtie.
La dezbaterile analiştilor de după eveniment concluziile au fost de o diversitate pragmatică. Unii observatori cât se poate de neutri, au remarcat că după ce consumau raţia de caşcaval, şobolanii de pe partea  stânga se uitau pe sticlă la Dana Grecu şi cădeau în extaz. Nici nu apucau să vină Gâdea că se blegeau de tot. Îi nerozise obezidatea şi caşcavalul atacat cu magneţi.
În plus, Cârstoiu susţine că a aflat pe surse că într-o seară, înainte să plece la Viena, Ponta a trecut pe-acolo, aducându-şi şi lucrarea de doctorat să o ştie în siguranţă. Umblau ăia-i lui Ungureanu trimişi de Băsescu să o plagieze. În grabă, ca să nu piardă avionul, a scăpat pe jos cele peste 600 de file. Le-a lăsat şobolanilor. Mai bine decât în mâna duşmanilor! Obezii s-au apucat să le ronţăie, alt gust, nu era caşcaval original, erau pline paginile de E-uri, dar le-au mâncat fireşte. Cei din dreapta, sportivii, au făcut din ele cocoloaşe de hârtiei şi au jucat fotbal american. Acolo a descoperit mai târziu câteva pagini Robert Turcescu şi le-a  vânturat la el în emisiunea Sub semnul întrebării.
I s-a cerut şi părerea lui Crin asupra rezultatului experimentului. Citise înainte, în engleză toate procedurile. Cine ştie, cunoaşte! După părerea lui autorizată de votul majoritar, nu s-au respectat toate procedurile ca să fie relevante concluziile.
“Şoboloanii ar fi trebuit închişi în frigider. Abia atunci rezultatele puteau fi definitive.”
 Aşa că în buna tradiţie, a cerut suspendarea preşedintelui responsabil, şi pentru plagiatul lui Ponta, şi pentru papionul lui Patapievici, şi pentru geniul diplomatic al lui Andrei Marga.
Să ne vedem la referendum!

sâmbătă, 16 iunie 2012

Acuarelă în alb şi negru


vineri, 15 iunie 2012

Salina lui Eminescu

                                                            Se dedic Constanei Ab




                                                        Ion Toma Ionescu

joi, 14 iunie 2012

Raliul Bucureşti Bruxelles



„În următorul interval coaja flexibilă de la suprafaţa asfaltului va sparge de la caniculă, ca o bubă, şi cele patru benzi ale autostrăzii ce uneşte Bucureştiul cu Bruxelles-ul, două câte două pe sens, despărţite de rigole, se vor scurge pe câmpurile verzi inundând ca o pecingine cu bitum încins” - ne avertizează radioul rămas neutru, sub directoratul UDMR-ului, la previziunile meteorologice, instituind peste ţărişoară codul roşu de caniculă.
Puterile statului, în vână după alegerile locale când votul popular i-a dat USL-ului tot sângele, dar şi iminenţa riscului de bucuria victoriei să nu-l poată controla, să nu-l poată duce şi, să-l piardă pe nas.
PDL-ul, în contrapartidă, ca să-si revină după bumbăceala încasată a fost pus la aparate. Câte s-or fi găsit?! Ştiţi cât de scăpătată şi peticită a rămas reforma sănătaţii?! Noroc cu SMURD-ul că pastrase în rezerva proprie, din fondurile pentru 2%, câteve mii de baloane de oxigen. De la oxigenul ăla se pare că mulţi dintre pacienţi, conducerea superioară de partid a lui Boc, au căpătat boala lui Calache şi, trezindu-se plutind în aer fără obiectul vreunei licitaţii, au crezut deja că sunt îngeri.
În momentul de faţă toate forţele se concentrează şi fac eforturi să iasă bine Marea Cursă dintre preşedinte şi premier. Toată suflarea, cu sau fără drept de vot ,s-a instalat de-a stânga şi de-a dreapta, pe laturile traseului, să susţină concurenţii. E de înţeles grija şi implicarea totală a instituţiilor statului, pentru că ochii întregii lumi sunt aţinţiţi asupra noastră. Nu am mai fost de mult în centrul atenţiei lumii şi iacătă că acum, în sfârşit, se taie buricul pe malul Dâmboviţei.
Nu trebuie să ne facem de râs! Premierul Ponta, capul executivului, spirit sportiv, execută pe rând mişcările de încălzire şi, ca să-şi arate muşchii, mută Inspectoratul de Stat pentru Constructii în grădina proprie, mută termenele de judecată ale lui Năstase şi Mircea Diaconu în procesele de corupţie, mută legislativul la guvern (asta consider a fi fost o mişcare inutilă că parlamentul îl avea întreg) şi la Parlament, mută prerogativele Curţii Constituţionale. Schimbă Comisia de Evaluare a Plagiatului ministrului Mang şi, de flori de măr, mută ICR-ul lui Patapievici din ograda preşedintelui.
În continuare trage aer în piept şi pregeşte în plic mutarea DNA-ului la gară şi Agenţia Naţională de Integritate la registratura guvernului. Ca să nu se supere Crin că nu e băgat şi dânsul în seamă, mută, ca o cireaşă pe tort, Plăcinta de la PDL în partidul liberalilor, astfel ca dânsa să poată lucra în voie, din timp, la garderoba pentru Cotroceni.
Nu pot spune că în vremea asta preşedintele, chit că s-a dat ascuns o vreme, a stat degeaba. El, zi de zi a mers la Biblioteca Naţionala cu Ion Cârstoiu şi a învăţat constituţia României precum şi Tratatul de la Lisabona, pe dinafară, paragraf cu paragraf, să dea lecţii la televizor figuranţilor ţărişoarei şi presei aservite, dar mai ales doctoraşului în drept care le e pontosul june premier, „ce are tot timpul din lume, numai să vrea să înveţe!”.
Între timp, apele s-au ales pe eşicherul dezbaterilor. Publicul şi analiştii şi-au manifestat deja opţiunile.
Parlamentul a adoptat o declarţie politică în sprijinul premierului, arătându-i totodată cartonaşul roşu preşedintelui pentru ca şi-a parcat ilegal maşina de cursă, o Dacie Logan îmbunătăţită genetic, în curtea Curţii constituţionale.
Guvernul a dat liber, printr-o ordonanţa de urgenţă, pentru ca toţi românii să poată urmării de-a lungul traseului sau la televizor marea încleştare. Televiziunea naţionala a renuntat la o parte din meciurile campionatului european de fotbal ca să facă loc în grilă competiţia suprema a momentului.
Preşedintele, la rându-i, în calitatea sa de mediator al părţilor, i-a atras atenţia partenerului de cursă că dacă eşti doctor în drept şi mai eşti şi premier, când ţii de volan nu e suficient să ţii drept şi să apeşi pe acceleraţia Mercedesului tău S400 hibrid, trebuie să ţi cont şi de interesul naţional şi de regulile de circulaţie, că altfel faci accident şi intri în zid.
Echipele concurenţilor sunt gata de start. Fiecare şofer de raliu şi-a luat cu sine asistentul de bord. Ponta l-a nominalizat pe Şova. Preşedintele e încă nehotărât şi trebuie să aleagă din societatea civilă între Robert Turcescu şi doamna Pora. L-ar fi luat el pe Ungureanu dar e încă necopt şi rămâne ţara, la o adică, fără alternativă de dreapta.
Şi iată, ca un făcut, s-a iscat canicula să strice ploile asistenţei de gură cască, gata să moară de curioase ce sunt şi a populaţiei active la casele de pariuri! Dilema e serioasă la echipele tehnice, au revizuit mecanica, au încercat frânele, problema a rămas în alegerea cauciucurilor.
Ca o concluzie. Am ascultat atent ce s-a spus la radio, previziunea de canicula poate face din cele două benzi ale autostrăzii către Bruxelles, două fluvii paralele de smoală care se vor întrepătrunde şi se vor vărsa pe câmp. Nu ştiu ce va fi la întoarcere, dar în etapa către Bruxelles eu aş merge cu marinarul. N-a înnecat el în largul oceanului ditamai vaporul! Cum să înece o Dacie!


marți, 12 iunie 2012

Examen de BAC


     Cuvântul, ca persoană fizică în limba română, are milionimi de chipuri. Nu e nici om al străzii, nu are nici funcţie publică cu program fix, dar nici nu poartă cu el în loc de buletin de identitate, Oda în metru antic. El nu vine din cărţile sfinte fundamentale, cum s-ar putea crede şi nici odată cu laptele supt din fructul rotunjit în grădina trupului mamei, împingând aerul ca un mugur de floare, ca după multe potriviri magice, să-şi găsească locul pe cerul înstelat.
            A început BAC-ul. Privesc grupurile de băieţi şi fete grăbindu-se pe stradă către examenul la limba română. Fetele sunt mult mai frumoase decât în tinereţea mea şi băieţii mult mai înalţi. Dar cuvintele lor care ţipă din stradă miros a asfalt.