joi, 24 octombrie 2013

Larmǎ de carte. Neliniști. Autor Nicolae Radu



Din volumul în pregǎtire „Povestiri aproape fantastice”



       Aplecându-și capul și prinzând mâna sǎ i-o sǎrute, bine ai venit, te așteptam cu nerǎbdare, a vǎzut cǎ nu are decât patru degete.

      – Unde s-a rǎtǎcit unul din degetele tale? a intrebat-o mirat.

      – L-am lǎsat la manichiuristǎ. Eram atât de grǎbitǎ sǎ te întâlnesc, N-am mai așteptat fata sǎ termine. Am sǎ ţi-l arǎt mâine.

      Apoi, urmǎrindu-i cuvintele, a vǎzut surprins cǎ îi lipsește buza de sus.

      – O, nu te speria! Eram așteptatǎ la coafor, ora la care trebuia sǎ te vǎd se apropia, n-am avut timp s-o rujez, așa cǎ am lǎsat-o acasǎ. Ai sǎ mǎ vezi altǎdatǎ cu ea.

      Când s-a ridicat de la masǎ am observat consternat lipsa unui picior.

      – Tocmai îmi trǎgeam ciorapul pe piciorul drept când a sunat telefonul. Dispecera m-a anunţat cǎ taxiul deja sosise. Sunt atât de aiuritǎ, abia în mașinǎ am vǎzut cǎ am luat cu mine doar piciorul drept. Mǎ aștept, la urmǎtoarea noastrǎ întâlnire sǎ-ţi dai seama cǎ piciorul stâng e chiar mai frumos decât fratele lui. Zâmbii cochet.

      O privii nǎucit..

      – Nu mi-ai spus cum te cheamǎ? Surâsul vinovat, stâlcit pe buza joasǎ

      – În graba plecǎrii de-acasǎ, pentru întâlnirea cu tine, mi-am rǎtǎcit numele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu