duminică, 2 februarie 2014

Zǎpezile de altǎdatǎ. Pamflet



            Folosind observatorul cu raze X Chandra de la NASA cercetǎtorii au fotografiat una din cele mai puternice gǎuri negre descoperite pânǎ acum la 3,9 miliarde de ani luminǎ distanţa de pǎmânt. Teoria spune cǎ roiul acela mare e ca un puzzle, gazul fierbinte dinspre margini ar trebui sǎ se rǎceascǎ și gazul dens din centru ar trebui sǎ se rǎceascǎ, și mai tare, și mai rapid. Presiunea înregistratǎ în gazul rǎcit ar trebui sǎ scadǎ, iar gazul aflat la distanţe mai mari ar trebui sǎ se apropie de aceastǎ zonǎ, în procesul de  translaţie și în derivǎ  creativǎ, pe drum, formându-se mii de miliarde de stele.

            Știrea pusǎ în circulaţie la noi de prietenii de la HotNews i-a fost prezentatǎ de consilieri premierului care într-un bum de inspiraţie și-a legat firul Ariadnei de degetul mijlociu  de la mâna stângǎ și de aici a început sǎ împleteascǎ la andrele o strategie în labirintul minţii lui tulburate de ghilimele. Ca sǎ rupǎ gura târgului, tot susţineau unii detractori de la B1 cǎ USL-ul n-are nici o strategie, a chemat alǎturi pentru început trei specialiști, pe Șova de la marile proiecte și drumuri, pe ministrul justiţiei pentru un cadru recte legal și pe doamna Firea specialista în fire, pulovere și parfumuri, pe val de când trista doamnǎ și-a dat demisia de carnaval.

            Foarte utilǎ s-a dovedit ideia cu Firea, femeia îi cunoștea bine pe Sandu Baiazid(numele Baiazid e de bonton, Ion era prea inodor, incolor și insipid, ca conducǎtor de oști, recunosti?...) Director la Administraţia Nationalǎ de Meteorologie și de asemni cunoștea fetele de la prognozǎ de pe vremea când era la televizor dizeuzǎ . I-au primit pe toţi meteorologii odatǎ în contumacie în partid sub pǎlǎrie uselisticǎ și i-au chemat la guvern pe blat sǎ facǎ o pozǎ artisticǎ, cod-atǎ și buget-atǎ curat.

            Și s-a așternut peste ţarǎ o gaurǎ albǎ polarǎ, cu viscol și fum și cu frigu. La început cocoșu a cântat de douǎ ori cu-cu-ri-gu codul-roșu. S-au dat explicaţii, somaţii, îndrumǎri informale, sǎ nu mai ieșim cu mașina pe drum la vale.

            Vântul ar trebui sǎ batǎ, și aerul sǎ se rǎceascǎ în centru. Pentru cǎ pe margini, mai ales în sud, ar trebui sǎ-și sporeascǎ viteza (apud 70-80 de kilometrii), și aerul sǎ se rǎceascǎ și mai tare. Aud cǎ va ninge zece centimetrii de la firul ierbii, din senin, în plin gerar, iar soarele se va acoperii plenar cu nori, în miez de iarnǎ, fenomen rar. Se vor produce nǎmeţi, vor fi în pericol cerbii, caprioarele și, muicǎ, zeci de babeţi se vor îneca în samovar, cu ţuicǎ…

            Cu circumstanţele și cu plugurile s-au blocat șoselele și sau deblocat belșugurile… Zeci de milioane de euro și miliarde de roni au roit-o de la buget, deszǎpezindu-se la baroni.           

            Nu e nevoie de ochi de ciclop, nici de telescop, se vede cu ochiul liber.

Un comentariu:

  1. George Colpit Tista iarna,veseli politicieni!...
    acum aproximativ o oră · Îmi place

    RăspundețiȘtergere