Pǎmânt de flori. (Varianta)

 
De ziua poeziei

Am vǎzut dimineaţa

plinǎ de mirǎri.

Poetul umbla

cu poezia în nǎri,

etern în uitǎri,

îi da târcoale,

adulmeca șoaptele.

Precum pruncul,

cocoţat pe grind

la sânul matern,

rǎscolea în luminǎ

ceaţa, descoperind

din cǎlimǎri ciudate

cum ţâșnște laptele

Cerbii și cǎprioarele

nopţii svântau

roua ierbii

mirosind a iacint  

stârnind cu sclipiri

de argint în copite

umbra unui sǎrut

Nu se scuturaserǎ

petalele

în solul reavǎn

germinau seminţe

Dumnezeu cumpǎnea

consecinţele

printre maci, tǎcut.

Postmodernistul

din mine își legase

tristul la vedere

oasele-comori
de un piercing

și sufletul nimb

cu eșarfa de nori,

oferind, cuvânt cu cuvânt,

în cliring, la schimb marfa,

îngerului trimis
Trupu-i de semincer 

uscat de vânt

s-a prescris în cer

pǎmânt

de flori