Porţi românești

          Sǎ fi campion mondial, mai ales la un joc de echipe, este un lucru formidabil. Din nou fetele au urcat pe acoperișul lumii și au pus acolo sus tricolorul. Bucuria e mult mai mare dacǎ te gândești cǎ superbul rezultat a fost obţinut de hambalistele noastre junioare. Înseamnǎ cǎ în ciuda „eforturilor”, avem viitor. O livadǎ tânǎrǎ abia datǎ pe rod a ţinut sǎ rǎsplǎteascǎ grǎdinarul, punându-i pe masǎ fructe de aur. A auzit cineva de Aurelian Roșca? Numele lui, poartǎ aur de la Roșia. 
           E recomfortant sǎ vezi cǎ au mai rǎmas oameni care își vǎd de treabǎ din pasiune și talent pe salarii de mizerie, departe de colcǎiala corupţilor, traficul deșǎnţat al politicienilor, bǎtǎliile mizerabile ale partidelor, ale cǎror strategii gândite la Grifco sau în Bârlogul lupilor, sunt apoi expuse lasciv pânǎ la saturaţie pe ecranele bolnave ale televiziunilor, cu singurul scop, acela de a ne învrajbi și a ne destructura ca fiinţǎ naţionalǎ și ca popor.

          M-am întors de câteva zile din Bucovina și Maramureș. Zece zile în care m-am reîncǎrcat de românism și aer curat. Chiar dacǎ pe versanţii munţilor e vizibil, criminalii pǎdurilor nici mǎcar n-au gǎsit cu cale sǎ mai ștergǎ urmele jafului lor abominabil, încǎ mai sunt pǎduri în picioare. Am vǎzut la Mânastirea Sǎpânţa Peri, lângǎ cea mai înaltǎ bisericǎ de lemn din lume un om cioplind lemnul. Lemnul gros ca trupul unui om voinic.

Am intrat în vorbǎ. Fǎcea o poartǎ. Una din vestitele porţi maramureșene. Nu se grǎbea, cu migalǎ aplecat asupra lucrului sǎu, își încrusta semnele pe care cu vorbǎ așezatǎ încerca sǎ mi le explice. Roata soarelui, sfoara, nodurile, șarpele casei, pomul vieţii, pasarile cerului și colţul de lup. Fiecare semn cu rostul lui.

          Poarta e pentru fiul meu. Îngropǎm întâi cei trei stâlpi în locul ales punem hǎizașul(acoperișul), dupǎ care ne apucǎm sǎ înǎlţǎm casa. Cum, întâi poarta și dupǎ aceea locuinţa? întreb eu. Casa nu-i trainicǎ și gospodǎria și familia ocrotitǎ, daca nu trecem toate materialele de construcţie pe sub poartǎ, iar apoi când totul e gǎtat, mireasa. Lemnul din pǎdure pentru porţi îl tǎiem pe lunǎ plinǎ și îl cǎrǎm în vale doar marţea și joia, sau sâmbǎta daca suntem înghesuiţi, în zi de dulce. Te vǎd nedumerit, n-are nici un rost. Cum poţi cinsti oleacǎ de horincǎ fǎrǎ ceapǎ, pitǎ, slanǎ afumatǎ și o bucatǎ de telemea de oaie, în zi de post!?

          Mǎ gândeam, fetele noastre ca florile, prinse în hora bucuriei lor dupǎ victoria categoricǎ din finalǎ împotriva nemţoaicelor, le va duce cineva sǎ le treacǎ pe sub poartǎ, sǎ le fereascǎ de rele, înainte sǎ apuce primul ortodox, sǎ le binecuvânteze la Palatul Victoria?