sâmbătă, 28 februarie 2015

Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- se lǎfǎie libertatea -



se lǎfaie libertatea
în microfoane
precum
peștele
rǎsturnat
pe tarabǎ

pistoalele cu aer
comprimat
împroșcǎ agresiv
mirodenii
și lemn
sfinţit

viruși hiv
se strecoarǎ
prin bandajul
cu eșarfe roșii
din noi
în afarǎ

vineri, 27 februarie 2015

Lucrând la antologia Din arginturile mele

TABLOURI DINTR-O EXPOZITIE
- la o sesiune extraordinarǎ -


la o sesiune extraordinarǎ
în galaxia noastrǎ
s-a deschis o expoziţie
universalǎ
unde fiecare naţie
s-a decis sǎ aducǎ
un exponat
care sǎ ateste
înflorirea civilizaţiilor
pe planete

enumerând diversele
papirusuri
și totemuri codificate
un hebdomadar local
a apreciat
cǎ alǎturi de potirul
Sfântul Gral
a fǎcut senzaţie un ţǎruș
cu sârmǎ ghimpatǎ

din ţaranimǎnui

joi, 26 februarie 2015

Pasarea cetii. Viral cu scriitori

            Sǎ aduci delaţiunea în balanţa justiţiei, la rang de etalon al mǎsurii și ca monedǎ de schimb pentru libertatea corupǎtorului sau celui dovedit corupt, mi se pare o josnicie mult mai mare decât nota informativǎ pe care securistul fostului regim, o plǎtea informatorului ce-și turnase nevasta, dupǎ ce aceasta obositǎ de la servici, îi destǎinuise în pat cǎ aflase de la bunici cǎ dragostea ar fi mai frumoasǎ în Germania și ar fi bine dacǎ și ei împreunǎ ar încerca…
            Laș, a doua zi bǎrbatul încodeia în faţa ofiţerului cu lux de amǎnunte, cum  o sǎrutase el pe gurǎ luându-i tot oxigenul, îi descheiase sutienul de la încheieturǎ sǎ o tragǎ mai bine de limbǎ și sǎ-i dibuie sinapsele dușmǎnoase ale gândului. Multumit de situaţie și pentru cǎ rǎmǎsese timp sǎ-și corecteze semnele de punctuaţie, a trecut pe la casierie sǎ-și încaseze recompensa.
            În oraș, în drum spre casǎ, cumpǎra o sticlǎ pintecoasǎ de vin sǎ-l bea cu nevasta și s-o mai descoasǎ puţin…
            Asta înţeleg eu din ce se întâmplǎ azi la procurori. În arest preventiv, cu sau fǎrǎ motiv, pe bandǎ rulantǎ, îi boteazǎ literar mari scriitori. Primiţi în Uniune fǎrǎ dosar.

            Mǎi oameni buni, nu cǎ n-aș vrea sǎ-i ia DNA-ul pe hoţi! Dar, sǎ nu ne trezim cu delaţiune, cǎ ne ia pe toţi!

Ultimele pagini ale Jurnalului


marți, 24 februarie 2015

Dialog cu "Albaştrii" în virtual


            – Dupǎ 44 de ani pot spune doar, bunǎ dimineaţa! Cât de bine ar fi sǎ putem reîncepe viaţa azi.
            Bună dimineaţa, drag prieten al tinereţii mele!
            – Ai reușit sǎ gǎsești cartea Dosarul Albaștrii?
            – Nu am citit cartea, dar vǎzând întâmplǎtor cuvântul “Albaștrii”, rǎtǎcind pe net, mi-am amintit de Claudia Duminicǎ, de grupul vostru la care participam și eu, mai rar… și am intrat pe blogul Pasarea ceţii. Blogul tǎu. Am citit acolo câteva fragmente, ţi-am recunoscut chipul și…
            – Mǎ miram! De gǎsit cartea mai greu! Vlasie mi-a promis cǎ vor retipǎri, dar deocamdatǎ… O poţi însǎ citi pe blogul meu, în Scribd, sau îb bibliotecile online Cititor de proza- Maia Martin. E pǎcat sǎ n-o faci, dacǎ ai fost prietenǎ cu Claudia.
            Atunci eram Florina Badea, acum sunt Domniţa Neaga. Am scos câteva cărţi de poezie, mai nou fac cronică literară la nişte prieteni din Severin, din Vâlcea. Scriu, citesc, călătoresc, dar nu am ajuns de multă vreme prin Piteşti. Nu mai sunt Argeşenii. De Claudia nu mai ştiu mare lucru, Marin Radu Ene s-a dus şi el, Tomozei nu mai este de mult... O întreagă lume pierdută definitiv. Noroc cu amintirile. Rămîne să ne vedem sau să ne auzim...
            – Spune-mi te rog numele de atunci? (Întrebarea mea s-a afișat mai târziu.)
            – Aţi vǎzut cǎ v-am ghicit gândurile? Tocmai l-am scris.
            – Pǎi da, trǎim în lumi paralele și uneori ne întâlnim. Claudia s-a cǎsǎtorit în Olanda și a venit de acolo pentru lansarea Dosarului Albaștrii. Ne-am vǎzut mai mulţi atunci, dupǎ 40 de ani. Dacǎ ai sǎ cauţi sunt fotografii pe blog.
            – Am văzut fotografia de pe copertǎ, nu am recunoscut pe nimeni, dar numele băieţilor îmi sunt cunoscute... şi cartierul Papuceşti, unde ţineam şedinţe… Cred cǎ m-ai condus într-o searǎ la cǎmin… (Un timp n-am mai scris nimic niciunul.)
            Sper să ne vedem la o viitoare lansare de carte...a mea, sau a dumneavoastră. aici la Roşiorii de Vede sau la Piteşti. Claudia era căsătorită cu un actor… Cum a ajuns în Olanda? Oricum era o tânǎrǎ atipicǎ.
            – Sǎ încerci acest link. Sunt poze, poate recunoști chipuri. http://pasareacetii.blogspot.ro/p/bijuterii-de-familie.html
            Mulţumesc, Ion Toma Ionescu, şi mă bucur că ne-am întâlnit, chiar şi virtual! Ţinem legătura! Eu stau mai mult în California, dar dacă sunt în ţară, vin la lansare, dacă văd anunţul. Dacă eu lansez o carte, te chem. Roşiorii nu sunt la capătul lumii. Să auzim numai de bine!

dacă văd anunţul. Dacă eu lansez o carte, te chem. Roşiorii nu sunt la capătul lumii. Să auzim numai de bine!

luni, 23 februarie 2015

Rezonanţa Schumann

            Anul 2012, anul Apocalipsei în care România a fost pusǎ sub semnul rezonanţei Schuman de câteva minţi înfirbântate. Anul 2012, din prima pânǎ-n ultima zi. Am trǎit scriind pe viu despre angoasele și uimirile mele în lunga varǎ fierbinte când timpul a luat-o razna…


Ion Toma Ionescu. Norduri. La Cenaclul de urgenta

duminică, 22 februarie 2015

Un filmulet de la Tonka

Cenaclu de urgenţǎ. Între douǎ orfeline

            Un spaţiu aerisit, un public civilizat, receptiv și participativ fǎrǎ asperitǎţi de manifestare, un nivel al lecturilor dincolo de graniţa amatorismului, cu texte inspirate care justificǎ așezarea în pagini de carte spre a fi expuse consumului spiritual. (Uff ce expresie mi-a venit în minte, dar ca sǎ nu cad în depresie o pǎstrez, sǎ tușez cumva optimist aserţiunile ieșite de curând în spaţiul televizistic burlesc, cum cǎ patru unitǎţi de culturǎ într-un oraș de dimensiunile Focșaniului, consumǎ inutil bugetul primǎriei și cursul profitabil al banului.)  
            Pǎi da, pe fond, primarele, persoana în cauzǎ și acoliţii, au dreptate. De ce ar fi nevoie de palate de culturǎ, teatre, biblioteci, edituri pentru atâta risipǎ de consum spiritual stereotipǎ? Sǎ construim baruri paralele de o parte și alta de drum și sǎ dǎm drumul la carnaval.  Cu oleacǎ de spirt și fonduri mǎrite pentru anafurǎ la biserici plus o sacoșǎ cu daruri, umplem toate belelele descoperite ale consumului pe cap de gurǎ a ǎlora bruneţii, Poeţii care vor metaforǎ și spirit, sǎ le consume pe banii lor! Pot primi eventual o murǎturǎ din partea casei)
           Așa am ajuns la Tonka Soul Café producǎtor și consummator de vers. Și marii artiști din Montparnasse au avut cârciumi!
            Cu udǎtura crește cultura!
       M-am temut cǎ lista lungǎ de cǎrţi cât un tren de marfǎ, așteptând lansarea, va îngreuna desfǎșurarea cǎlǎtoriei organizate de Cenaclul de urgenţǎ. Și mi-am adus aminte șirul vagoanelor încǎrcate cu nisip de pe prundul Argeșului și de marea mea mirare, copil fiind, cǎ nisipul expediat peste graniţǎ e la așa mare cǎutare. Nu înţelegeam cu nici un chip cum nemţii ǎia nu au la ei în ţarǎ nisip! De unde era sǎ știu cǎ în nisipul nostru cǎutau de fapt metalele rare.
          Asearǎ, matur, în faţa unui pahar cu bere, am putut sǎ discern împrejur cu plǎcere strǎluciri rare.

     Au fost prezenţi: George Mihalcea, Magda Mirea, Eugen Pohonţu, Maria Elena Chindea, Emil Iulian Sude, Marie Vrânceanu, Ingrid Cosma, Cristina Maria Firoiu, Claudia Minela, Micul Paris, Mircea Bodolan Ionuţ Calotǎ, Daniela Toma și mulţi alţii.
           Muzica și poezia douǎ orfeline la Tonka s-au simţit bine.















sâmbătă, 21 februarie 2015

Evenimente paralele

            Pe mapamond, douǎ sunt evenimentele importante care ţin azi cu sufletul la gurǎ planeta. Ele se desfǎșoarǎ în București și Dubai. Dar numai într-un singur loc în lume pot fi urmǎrite concomitent, la clubul Tonka, pe Biserica Amzei la nr 19. Așa au gândit într-o convenţie istoricǎ,  deasupra muritorilor, Dumnezeul nostru și Alah al lor. Tulburǎtor cum dintre toate subiectele posibile, dintre toate evenimentele, dintre toate conflictele deschise, mai mult sau mai puţin diplomatice, dintre toate artele, s-a ales tenisul și poezia.
            În Dubai, Simona Halep joacǎ începând cu ora 17 finala turneului cu Karolina Pliskova și am dori sǎ o vedem evoluând elegant, fǎrǎ tensionǎri inutile, la cea mai bunǎ valoare a ei. De partea cealaltǎ, la Tonka, lucrurile se complicǎ puţin pentru cǎ Cenaclul de urgenţǎ a invitat sumedenie de poeţi care sǎ-și prezinte cǎrţile și sǎ le ofere spre vânzare cu discount și autograf cu tot. Vǎ daţi seam ce îmbulzealǎ va sǎ fie!
            Vine firesc întrebarea:
            – Bine dar ce legǎturǎ are tenisul cu poezia ca sǎ le legǎm împreunǎ? Vǎ spun eu,, are o legǎturǎ indisolubilǎ. Spre exemplu eu lansez Nordurile și pun la dispoziţie în jur de treizeci de cǎrţi. Sper sǎ fie suficiente. Câte cǎrţi se vor vinde, atâţia ași vor zbura din racheta Simonei. E stabilit! Pǎi ce credeaţi cǎ am lǎudat-o degeaba pânǎ acum în articolele mele sportive!?...

            Era sǎ uit. Când veniţi la Tonka, luaţi cu dumneavoastrǎ tableta personalǎ sau telefonul smartphone, sǎ vedeţi meciul Simonei în timp ce citim poezie. În liniște, ca sǎ nu supǎrǎm nici amfitrioana, pe Daniela Toma.
La Gaudeamus fara discount...

vineri, 20 februarie 2015

Așteptând semifinala de azi





             A cam scos untul Makarova din Simona noastrǎ, dar astfel de încercǎri te încarcǎ pentru viitor cu energii pozitive. Nu vreau sǎ-mi închipui cât de fericiţi ar fi fost cârcotașii, ce polifonie de voci clevetitoare s-ar fi manifestat cu talent tocând mǎrunt evident ca niște ursitoare celebre specialiste în pompe funebre în spaţiul nostru mioritic ascensiunea conjuncturalǎ a fetei ǎsteia care de doi ani e portdrapelul ce a reușit uneori sǎ ne mai uneascǎ gândurile la apelul de searǎ.
            Nu credeam cǎ mai putea fi înfrânt viermele ce ne macinǎ și ne dezbinǎ stratul istoric de cearǎ!
            Dacǎ pierdea partida cu Makarova, am fi fost în stare sǎ solicitǎm DNA-ul sǎ-i învestigheze nopţile. Câte ore a pierdut în bar? Câte sarmale a mâncat de sǎrbǎtori? Câţi mici la grǎtar? Dacǎ de la premier i s-au oferit flori otrǎvite, sau un portjartier pentru like-urile primite?... Era necesar sǎ-l schimbe pe Wim Fissette, sau s-a gândit egoist doar la economia ei din buget? Și tristul ǎsta de Ioniţǎ pus din oficiu, nu vede cǎ i-a fǎcut ferfeniţǎ serviciu’?
            În Dubai, Putin i-a dat tancurile Makarovei s-o sperie pe Simona, dar nici Iohannis n-a mai tǎcut. A rǎspuns dându-i pe mânǎ Simonei sǎ perie terenul cu un scut antirachetǎ, ceva de genul... Sǎ fi fost ǎla de la Deveselu? Nu ǎla e doar defensiv și ar fi cerut aprobare de la NATO. S-ar fi fǎcut anchetǎ. Avem altul mai tare, agresiv, ostinato. Un lucru bine fǎcut… 6-3/ 1-6/ 7-5/

            Notǎ: Trebuie sǎ ne obișnuim cu gândul cǎ fata asta va mai și pierde, dar sǎ ne bucurǎm de fiecare victorie a ei! 

joi, 19 februarie 2015

Altǎ filǎ a poveștii


            Am visat într-o noapte cǎ Alex se scuturase de elementele de autism ca un cireș de florile sale, grǎbit sǎ-și coloreze în ramuri cu zâmbetul sǎu, chitele de cireșe, sporovǎind cu razele dimineţii și certând pǎsǎrile. Alex culegea de pe poale fructele coapte și se mânjise pe faţǎ cu zeama cireșelor pânǎ la urechi, iar pe buze îi înflorise din nou bucuria cuvintelor. Nu se mai sǎtura de cireșe și vorbea întruna povestind despre minunea regǎsirii.
            Azi Alexandru a împlinit 11 ani. Încǎ nu am gǎsit cireșul acela, dar tragem nǎdejde și noi și el cǎ îl vom gǎsi.


            LA MULŢI ANI ALEXANDRU! 

marți, 17 februarie 2015

Pasarea cetii va propune: History of Romania part 6 - Culture /



      Cu toate ca traficul pe blog s-a diminuat considerabil, continui sa public acest documentar valoros care vorbeste despre un timp al mandriei in spatiu romanesc si restabileste valori...

duminică, 8 februarie 2015

History of Romania part 1 / Istoria Romaniei partea 1 - Intro



            ÎN TIMP CE NOI NE PORCǍIM ÎN NOROIUL POLITICII, NIȘTE ENGLEZI NE RESCRIU ISTORIA.

            Un serial de filme documentare de care ar trebui sǎ fim interesaţi, trimis din Olanda de buna mea prietenǎ Claudia Duminicǎ. Îi voi face loc pe blogul meu pentru cǎ meritǎ sa fie cunoscut. 
Zilnic un episod.

Un inceput de converstie pe facebook


sâmbătă, 7 februarie 2015

Invitaţie la poezie


            Daniela Toma m-a întrebat dacǎ am pe cineva sǎ mǎ prezinte atunci când voi lansa Norduri-le la București. Provincialul din mine s-a gândit. Puţini poeţi sǎ mǎ fi citit dintre numele mari care conteazǎ, iar critici, cu atât mai puţini. Privind afluxul celor înscriși la Maratonul Cenaclului de urgenţǎ, aș înclina sǎ folosesc timpul ce mi se acordǎ citind poezie. Ar trebui ca ea sǎ vorbeascǎ cu elocinţǎ despre poet.
            E doar un gând, nu știu cum va fi.
            Invit cu mine pe scenǎ pe prietenii mei, dintre care pe unii abia de-i cunosc: Aurel SIBICEANU, Ioan Es.POP, Adrian SUCIU, Lucian VASILESCU, Petre ANGHEL și nu l-aș uita pe Gheorghe TOMOZEI, cel care mi-a dat curaj și a întâmpinat prima mea carte Pasǎrea ceţii. Poate cǎ îl aduce cu el, ca altǎdatǎ la Pitești și pe Nichita...


vineri, 6 februarie 2015

Afis electoral

Lista autorilor si a cartilor pregatite pentru lansare e mai lunga. Particip la eveniment cu Nordurile mele.

marți, 3 februarie 2015

Alte pagini din Dosarul Albaștrii

Notă:          
            De ce simt nevoia sǎ public fragmente din Dosarul Albaștrii?
          Pentru cǎ destinul acestei cǎrţi mi se pare pe nedrept compromis și dus în anonimat de tirajul insignifiant. Și un al doilea motiv, n-aș vrea ca viaţa  cǎrţii sǎ urmeze fatalmente destinele frânte de securitate ale personajelor reale descrise în ea.
          Nu cred cǎ au ieșit din editurǎ mai mult de douǎ trei sute de exemplare, poate nici acelea. Și cu toate cǎ ar trebui sǎ fiu recunoscǎtor lui Cǎlin Vlasie care a semnat actul ei de naștere, finanţându-o, nu l-am înţeles ulterior când cartea ar fi trebuit crescutǎ, dusǎ la școalǎ și scos oarece profit din ea.  
          De ce n-a fǎcut-o? A promis cǎ o face la un moment dat. Va trebui sǎ mǎ gândesc la o ediţie nouǎ, cu ceva adǎugiri și sǎ plǎtesc un corector. Editurile par cǎ nu mai au în schemǎ așa ceva, iar eu nu mai am rǎbdare. Am descoperit în text, publicând pe blog, numeroase greșeli.
          Dacǎ mǎ uit în jur doar la ziua de ieri: Coldea, Elena Udrea, mascaţi, DNA, Coldea, Vosganian, Ariton, iarǎși Coldea, percheziţii, scenariști și scenarii, constat cât de actualǎ e cartea mea. S-au schimbat doar pistoalele cu Kalașnicovul. (Ionescule ţi-o cauţi!)
          “Nu mai am încredere în aproape nimeni în acest moment. Am vǎzut cum marii bǎrbaţi politici ai ţǎrii s-au ascuns pe sub mese.”
          Doar la Cotroceni e liniște și se bea șampanie.

X. Cafeaua


M-am întâlnit cu Ică. De zece-cinsprezece ani nu ne mai văzu­sem. Surprinzător, îşi păstrase podoaba capilară, ca o aură bogată, acum complet albă. Işi plimba câinele, o lupă destul de mare lăsată liberă din lesă.
— Ţine-ţi animalul, simte că mi-e frică!
Ochii mustrători ai femeii şi mâinile agăţându-se de braţul celui care o însoţea, exprimau atitudine.
Nu muşcă. Ela, vino aici! Ascultătoare, Ela îşi potrivi îşi potrivi pasul cu noi.
E mai puţin rea decât unii oameni.
Am stabilit o întâlnire adevărată pentru a doua zi, să parcurgem împreună pagini din dosar.
A venit. A preferat să citească ce aveam transcris pe laptop. Işi uitase ochelarii acasă. Se oprea doar să comenteze vreo secvenţă halucinantă, sau să întrebe ce mai ştiu despre persoana ce se insi­nua printre rânduri.
Cu Nae păstrase legăturile o vreme, dar sunt câţiva ani buni de când acesta îl vizitase. Ultima oară îi lăsase o impresie ciudată. Voia să plece în Cipru să-şi găsească de lucru, Isabela, fata lui, sta-bilindu-se acolo prin căsătoria cu un grec.
— Grecul era ca un zeu de frumos, am înţeles-o pe Isabela, dar el...
Divorţase de Anca. Plecase ea, se pare. Avea pirueta în sânge, lunecând frenetic pe gheaţa subţire, încă de când ne-o prezentase ca viitoare soţie.


Bine ar fi fost dacă în noaptea aceea din Expo Parc, când ne-a spus că o iubeşte şi se însoară, i-aş fi tras o mamă de bătaie. Sau să-l fi pus pe El Gicu, gigolo, să-i stea în cale... (Mi-a povestit Gicu că atunci când s-a întors în permisie din armată erau deja căsătoriţi, Nae plecase la muncă pe un şantier, neştiind, a trecut pe la ei, îşi cumpăraseră apar­tament în Trivale, plăteau rate. Anca, din vorbă-n vorbă, l-a învăluit la man­tinelă, a tras de el. Abia de a reuşit să se smulgă.)
Venise însoţit de o puştoaică de vârsta Isabelei, cu care voia probabil să întoarcă timpul. Mi s-a părut cam ciudat.
Am convenit amândoi că-şi risipise talentul de prozator, în aceeaşi măsură cum s-a risipit el însuşi femeilor ce-i dădeau târcoale. A rămas doar speranţă.
(În jurul nostru roiau mulţi tineri, mie unii mi se păreau de-a dreptul naivi, ca să fiu generos. Majoritatea îl urmau pe Nae, el simţind tot timpul nevoia de a fi în centrul atenţiei, ascultat. Ar fi trebuit să fim mai circumspecţi.
Cu fetele altfel se punea problema. Aduceau inefabilul. Şi totuşi, de la fete cred că ni s-a tras până la urmă. Ele şi complicaţiile lor sentimentale! Şi Sanda, şi Gess, poate şi Anca, erau la o vârstă când probabil le-ar fi convenit să nu ne cenzurăm dorinţele, noi ne păstram în sferele înalte... Ne însoţeau un timp şi-apoi cădeau, iar în cădere liberă din izbitură le prindea leşinul, ori luau pastile şi fugind de-acasă, ajungeau întâmplător să scrie declaraţii la Miliţie.
Sunt simple supoziţii, încerc să-mi explic.
[Nu se înţelege prea bine ce înseamnă complicaţii sentimentale, trebuie să redai sensul exact cum mi-ai povestit tu mie. C. V]
(Ce să zic, poate că ele au căutat în altă parte ceea ce noi nu le-am dăruit decât poate în gând. Trezirea lor la realitate s-a dovedit cât se poate de brutală.)
*
Ţi-aduci aminte, Ioane, noaptea aia când am băut cafea cu leşie?.
Cu leşie, nu. Eu doar când am fost protagonistul cafelei cu sare mi-aduc aminte. Se înfiripa o idilă, printre puţinele în ce mă priveşte, am înghiţit sănătos din cafeaua în care singur pusesem sare sorbind-o din ochi pe Eli, în acelaşi timp. (O minionă suficient de frumoasă cât să-mi pierd capul.) Biata mama! M-a găsit mai târziu în casă cu evreica, după ce îi pusese pirostriile tipului ăla gelos. Nu prea se-nţelegeau şi mă căuta uneori să-mi plângă pe umeri. Câtă morală mi-a tras mie, dar şi ei, ca între femei cu experienţă. „Ce ai tu mă cu femeia omului!" Ce i-a zis ei n-am aflat niciodată că m-a dat afară să poată conversa în linişte, amândouă. Eli nu mi-a mai călcat pragul de atunci.
*

Pe nesimţite, prin geamul întredeschis se strecurase întune­ricul. Am aprins lumina. Instantaneu, în bara de jos a monitorului, am zărit o fereastră prin care se insinua online ClauD. Se logase pe Messenger şi l-am întrebat pe Ică dacă voia să vorbim cu ea. Fără sens întrebarea, i se luminase deja faţa la propriu:
— Sunt ani mulţi, cel puţin 20, de când n-am mai vorbit. Am dat drumul webcam-ului. Surpriza totală a fost a ei.
— Mă bucur că v-aţi întâlnit şi mă bucur imens că ne vedem împreună.
După schimbul de vorbe de convenienţă, am atacat frontal cum mi-e felul.
— Claudia, tu ce ştii de cafeaua cu leşie?
Care leşie!?... Mi-a fost greu să cred că a fost o întâmplare. Am bănuit la un moment dat că cineva, apropiat ţie, ce îţi cunoş­tea bine casa, a încercat să ne spulbere pe toţi. (Târziu mi-am dat seama căprobabil Securitatea intra la mine, ca la ea acasă.)
Gicu a spălat ceştile cu un „praf de spălat" ce s-a dovedit a fi probabil sodă caustică, dar Gicu nu e vinovat, ci altcineva, cel ce a pus pe chiuvetă praful respectiv. Nu ai recunoscut acel praf, nu ştiai că există. (Nu putea fi vorba de sodă caustică, înghiţită ar fi produs dureri groaznice.)
Mama şi sora ei ne-au găsit într-un somn adânc şi a durat până au reuşit să ne trezească.
— Cine le-a deschis uşa?
— Am adormit cu uşa descuiată, ciudat. Picasem care pe unde am apucat. Mama, Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun, a zis că intrând parcă s-a simţit pe altă planetă, era ca într-un cadru de film. Dacă nu ne-ar fi trezit poate am fi dormit pentru totdeauna. Ştiu că tu te-ai mirat cum a apărut praful acela împachetat în hârtie, pe chiuvetă. I-ai zis lui Gicu glumind: „Ai vrut să ne otrăveşti!?..." iar Gicu (Eu l-am privit, avea ochii sinceri) ţi-a răspuns zâmbind: „A fost pe chiuvetă, am crezut că e praf de curăţat. Sigur, praf de cură­ţat." Tu te-ai trezit mai greu. Mama a udat un prosop şi te-a spălat pe faţă. Până la urmă am luat eu iniţiativa şi te-am plesnit niţel.
Poftim cultură, deci m-ai şi bătut la viaţa ta! Am să-ţi cer daune.
Era cred după Paşte, nu-mi e prea limpede. Oricum, pe­rioada de glorie când cu toţii ne simţeam bine împreună. Cu puţin înainte de a fi „arestaţi". Mama a vrut să cheme salvarea.
Dacă eu m-am trezit ultimul, înseamnă că ceaşca mea a avut o concentraţie mai mare, o fi fost vreun drog.
Nu tu te-ai trezit ultimul, cred că Ică a fost ultimul.
Nu-mi aduc aminte, aveam senzaţia că eu am plecat mai devreme, nu ştiu când a venit mama ta... (Aprecizat Ică.)
In tot cazul am dormit două zile. Probabil, dacă nu ne tre­zeam, ar fi scris ziarele despre noi ca despre vreo sectă sinucigaşă.
Dacă a fost de Paşte să zic, şi faimoasa informatoare declară undeva că a fost cu noi acolo.
Nu, ce ştiu sigur e că Gicu a spălat ceştile atunci, dar i s-ar fi putut întâmpla oricui. Cineva a ştiut că ai sodă caustică în casă, pe vremea aia toţi aveam, făceam cu ea săpun pe aragaz. O fi fost sodă caustică sau alte ingrediente în hârtia aia?.   Ceva a fost.
Nu, nu era de Paşte!
De Paşte au fost şi TitiT cu Aura, amândoi simpatici, au cântat la chitară cu Vlasie şi de asemenea băiatul unui colonel, un tip scund, grăsuţ, Stancu. Când am fost arestaţi era şi el la Securi­tate, dar a venit tat-su şi l-a luat acasă. Eu chiar mi-am manifestat nemulţumirea că participarea lui se muşamalizează atât de uşor, şi Bărbulescu...
Mă opresc. Nu vreau să adaug povestirii conotaţii de care nu sunt sigur. Şi apoi, ce-ar fi câştigat cei de la Securitate dacă ne-ar fi suprimat astfel!?... Pe când o urmărire cu demascare într-un dosar putea procura câteva stele de toată isprava, drept recompensă pentru vigilenţă, comandantului.
*

Mă las tot mai greu, rob scrisului. Nu mi-au plăcut niciodată scriiturile lungi. Nu am vocaţie, deci proza românească n-a pierdut în mine un potenţial salahor. Imi pare că mă repet, faptele nu sunt spectaculoase să le pot descrie pur şi simplu. Mă exprim mai liber între paranteze. Nu poţi lucra o carte între paranteze. Mă bate gândul să renunţ.
*

E un an de când am urcat ultima oară scările CNSAS. O fac din nou cu oarecare speranţă. Am bănuit când am găsit recipisa în cutia poştală că am scăpat scrisoarea mult aşteptată. Lipsisem două săptămâni din Piteşti. La poştă mi-au confirmat, recomandata mea se returnase. Nu ţineau evidenţa, nu ştiau cine era expeditorul.
La telefon, o voce amabilă de la CNSAS mi-a răspuns că sunt ceva date transmise către expediţie la sfârşitul lui mai, dar nu era sigur dacă au fost bani pentru expediere. Oricum, dacă ajung la sediu, îmi pot elibera documentul în copie.
Mă învăţase cineva, Aurel Sibiceanu, poetul, un vechi şi bun amic, expert în dosare de urmărire individuală, al cărui nume nu s-a albăstrit pentru simplu motiv că încă nu se mutase în Piteşti când noi inventasem „Minulescu". A ajuns după, la câţiva ani, şi consecvent n-a părăsit niciodată cenaclul „Liviu Rebreanu", prefe­rând să rămână în declarată tandreţe cu organele, acolo pe zonă liberă. Aşadar, Aurel mi-a zis să las o cerere, dacă vreau să cunosc numele real al informatorilor. Deconspirarea, de fapt cercetarea în teritoriu, nu e atât de simplă şi durează ani, unii informatori încă mai sunt activi.
Aştept la poartă după înscriere să vină cineva de la Relaţii cu publicul. Apare destul de repede o doamnă. îmi cere buletinul şi mă roagă să aştept să consulte câteva fişiere din calculator. Pare că drăcia aia joacă cu mine în echipă. Doamna mă conduce docu­mentată la alt birou.
— Mai aşteptaţi o clipă, va veni o colegă să vă preia.
Vine şi colega, e blondă, strălucitoare. N-a prins patina arhivelor. Cu un zâmbet larg îmi aduce chiar scrisoarea returnată. Semnez de primire pe recipisă şi o rog mulţumit să aştepte să-i dau ceva „şpagă", mai aveam în geantă un Glonţ de argint, o carte recentă cu poemele mele. Savurez momentul şi cobor pe scările largi. Desfac scrisoarea şi citesc. Trei nume; mai citesc o dată. Destinul face ca această carte la care lucrez să se scrie singură. Trei nume din alt roman.
Mărturisesc, în asemenea momente te aştepţi la surprize. Când am rupt marginea plicului, îmi analizam reacţiile, mă forţam să mă comport normal. Soarele arzător în miezul zilei alungase oamenii de pe străzi, aşa că toate sforţările mele nu aveau obiect, nu mă vedea nimeni.
După impactul primei lecturi, am parcurs textul sec şi dra­matic a doua oară.
*

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii / Nr. P 4198 / 08 / 27 mai 2010
„Domnului Ion Toma Ionescu, Stimate domn,
Având în vedere Nota Direcţiei Investigaţii nr. S / DI / I / 1169 / 28.04.2010, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întrunit în şedinţa din data de 18.05.2010 în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 7 din OUG nr. 24 / 2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, apro­bată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293 / 2008, coroborat cu art. 28 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, adoptat prin Hotă­rârea nr. 1 / 2008, pe baza documentelor din arhiva proprie a stabilit:
       identitatea informatorului cu nume conspirativ „Walhal" în persoana numitului...
       identitatea informatorului cu nume conspirativ „Popescu Ion" în persoana numitului...
       identitatea informatorului cu nume conspirativ „Bătrânul / Brătianu Dan" în persoana numitului...
în privinţa celorlalţi informatori a căror deconspirare aţi soli­citat-o, vă comunicăm faptul că investigaţiile noastre vor continua şi vă vom anunţa pe măsură ce avem rezultate. Preşedinte Dr. Dragoş Petrescu." [Ciudat! Cred că cei care au dat relaţii atunci, cum au vrut ei securiştii, au fost şterşi din scripte! Ăştia trei, cred, au rămas în scripte pentru că nu au colaborat cum ar fi vrut securiştii, ca să poată legitima mai coerent acţiunea. Eu aş rescrie tot pasajul. — nota editorului, C.V.]
*

Ajuns acasă, am citit din dosar, direcţionat, însemnările date de cei trei. Irelevante, neutre, răspunsuri la întrebări, relatări diverse, nimic ostentativ rău, în fond ce-ar fi putut spune. Dar ceilalţi, cei care au colaborat cu adevărat la scenariu să fi fost şterşi din scripte?
„în privinţa celorlalţi informatori a căror deconspirare aţi solicitat-o..." Mă obsedează acest „celorlalţi". Unde e „scenarista", ea a fabulat legitimând acţiunea, nici măcar acum n-are dreptul la glorie? Sau poate nu e scenariul ei, sigur nu e scenariul ei, l-au scris securiştii, l-ar fi putut face mai bun, au avut profesori. Puteau plagia, nu-i întreba nimeni. în '49-'50 se petrecuseră lucruri adevă­rate, cu securişti şi torţionari „integrii", originali. Cum deveniseră în '71 nişte caricaturi? Cât despre informatori, poate doar scena­rista să se califice, cei trei deconspiraţi, strânşi cu uşa, nu-mi spun nimic.
Nu ştiu ce am sperat, poate în subconştientul meu tot aştept revelaţia răului, care să răstoarne situaţia. Ce e cu Sanda, unde-a dispărut Gess? Pe Nae, Gicu, Geo i-am întors pe toate feţele, oare răul nu e în mine?


[In locul tău aş rescrie pasajul ăsta. Sunt de părere că trebuie să insişti asupra ideii că „informatorii" au fost strânşi cu uşa şi în fond nu au turnat nimic care să producă rău altora, cum s-a şi văzut în cele scrise înainte. Adevăraţii informatori sunt cele două fete, Penescu şi cealaltă (E o singură fată, „cealaltă" nu apare.), ai scris mai sus. Dar „scenariul" securiştilor trebuia să fie complet, cu fapte, urmăriri, declaraţii, informări, demascare etc. De fapt, cum ţi-am spus, fenomenul Piteşti 1971 e o caricatură a Fenomenului Piteşti iniţial, cel crunt! In 1971 nu au fost nici securişti adevăraţi, nici victime adevărate, dacă ar fi să comparăm cu anii '49-'50 (Este comentariul lui Vlasie şi îi dau dreptate.)]

luni, 2 februarie 2015

Pagini din Dosarul Albatrii

VII. Flash-uri


Au venit din nou, era în 15 noiembrie, ne-au urcat în maşini. De data asta am ajuns într-un loc cunoscut, public. Casa Tineretului. Lume multă, forfotă, spectacol mare. Ne-au urcat pe scenă. Gess a leşinat înainte de a intra în sală.
Erau din şcoli, facultăţi, întreprinderi. De la Argeşeana, Combinatul de cauciuc, Petrochimie. Au fost aduşi cu autobuzele. Se uitau la noi ca la pensionarii unei grădini zoologice.
*
Ff. 76-80 / Consiliul Securităţii Statului / Inspectoratul de Securitate jud. Argeş / Strict secret / Către Consiliul Securităţii Statului /
„Conform aprobării dumneavoastră, în ziua de 15 noiembrie 1971 a fost pus în discuţia publică grupul de tineri denumit «Albaştrii» din oraşul Piteşti — Iordache Vasile, Radu Nicolae, Voicu Aglaia, Ionescu Toma Ion, Cârstea Gheorghe, Duminică Claudia, Bădescu Georgeta, Pia Alexandra."

Câteva precizări:
I. Există şi o ciornă ataşată în dosar, la F. 134, o listă cu 7persoane în care se regăsesc şi cei trei nou-veniţi. Ce spune lista:
1.  lordache Vasile — student la Regie, anul I, domiciliul în Piteşti
2.  Claudia Duminică — în prezent plecată la Bucureşti (fugită de acasă)
3.  Mariana Ştefan — studentă la STACO, Bucureşti


4.  Virgil Diaconu domiciliază în Piteşti, se pregăteşte pentru Filozofie,
nu se cunoaşte adresa
5.   Sanda Pia în prezent fugită de acasă la Bucureşti
6.   Tache Constantin student la Construcţii, anul III, Bucureşti
7.  Herţoiu Doru student la Facultatea de Drept, Bucureşti.
Negăsiţi probabil în acea noapte,
Virgil Diaconu (poetul), Titi Tache,
Herţoiu Doru şi Mariana Ştefan se pot considera norocoşi de-a dreptul.
II. Cealaltă precizare. La dosar, sunt de fapt două rapoarte identice făcute de Colonelul Mincu. Din cel de-al doilea, este scoasă doar sintagma „cei de mai sus au fost lucraţi în dosar de urmărire informativă", după care se continuă în amândouă, „iar în seara zilei de 9 octombrie 1971, sub acoperirea organelor de Miliţie au fost surprinşi în flagrant la domiciliul numitului Radu Nicolae..."
De ce s-au ruşinat organele să amintească „urmărirea informativă"?... Să nu se facă de râs? Au primit dispoziţie, dată fiind subţirimea argumenta­ţiei?... Ce le-a diminuat avântul?... Oare desfăşurarea de forţe din „Planul de operaţiuni" militare, etalate la flagrant, nu era justificată?...)

Să continuăm să parcurgem raportul Ff. 76-80.
„Din materialele obţinute cu ocazia cercetării, s-a stabilit că cei în cauză organizau şedinţe clandestine, expuneau lucrări de cameră (?!) în care denigrau politica partidului, statului şi literatura română, audiau emisiunile transmise la postul de radio «Europa Liberă», redactau unele înscrisuri în vederea trimiterii lor sub formă de scrisori trădătorului de patrie Cornel Chiriac. Cei în cauză au adus calomnii la adresa partidului şi statului şi au comentat negativ măsurile luate pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi cultural-educative a tineretului."
*
„Huooo!", auzeam strigându-se. In sală circulau poze, regi­zate desigur artistic: „Aceşti tineri în loc să-şi vadă de carte, în loc să-şi vadă de viaţă când noi muncim ca să le fie lor bine, aceşti tineri..."
Ff. 76-80/ „Cu această ocazie a fost pus în discuţie publică şi numitul Geantă Ion, în vârstă de 27 de ani, profesor de limba română, în prezent fără ocupaţie — refuzând să se prezinte la postul ce i-a fost repartizat — autorul unei fiţuici anonime, cu un conţinut profund duşmănos intitulată «Fraţi ţărani», care cuprinde calomnii şi afirmaţii duşmănoase la adresa regimului socialist din ţara noastră şi a comuniştilor, precum şi îndemnul ca ţăranii să treacă la acţiuni violente, în vederea schimbării orânduirii sociale şi de stat, asigu-rându-i că în lupta lor nu vor fi singuri, fiţuică difuzată în anul 1967 în comuna Ştefăneşti. (1967!?... Eram în 1971, Dumnezeule,patru ani de investigaţii pentru un bileţel lipit pe un stâlp, adică „difuzat" în mijlocul unui lan cu porumb. Cât l-or fi bătut, unde l-au ascuns şi cine l-a iertat de păcate până acum.)
In scopul punerii lui în discuţie publică s-a obţinut în prealabil aprobarea tovarăşului preşedinte al Consiliului Securităţii Statului.
Organizarea adunării a fost făcută de către Comitetul Judeţean Argeş al PCR şi UTC la Casa Elevilor şi Studenţilor din oraşul Piteşti, unde au participat un număr mare de elevi, studenţi, tineri mun­citori şi profesori.
După expunerea faptelor s-au înscris la cuvânt un număr de 20 de persoane, dintre care au vorbit 13.
Toţi vorbitorii au luat o atitudine hotărâtă, de dezaprobare şi au criticat aspru persoanele puse în dezbatere, înfierând faptele lor."
* 
Ff. 76-80/ „Aş vrea să-mi exprim dezaprobarea pe care o am faţă de faptele reprobabile de care s-au făcut vinovaţi aceşti tineri. E adevărat că noi, azi, nu ştim prea multe despre trecut, decât din auzite, din cărţi şi din filme. Nu este posibil să desconsiderăm reali­tatea contemporană nouă, această viaţă unde tineretul are un câmp atât de larg de afirmare.
Cu ce aţi rămas în minte din istoria patriei? Cu odioasa perioadă a Gărzii de Fier, a fascismului? A trădării de patrie? V-aţi transfor­mat în nişte fiinţe mârşave, gata să vindeţi totul pentru nimic, aţi afirmat sus şi tare superioritatea culturii străine faţă de propria noastră cultură, dar trecând peste toate acestea aţi demonstrat un lucru cert: că nu cunoaşteţi profund nici pe una, nici pe cealaltă.
V-aţi întrebat vreodată dacă faptele voastre murdare, lipsite de cea mai măruntă dovadă de demnitate umană, pe care le-aţi făcut, vă descalifică pe voi înşivă? Conştiinţa voastră este mai departe adormită şi nici măcar nu v-aţi pus problema existenţei ei. Aţi decăzut în ochii oamenilor şi ar trebui ca voi să vă priviţi ca atare. Cum suportaţi acest rechizitoriu public?...
Aveţi însă posibilitatea pe care v-o oferă societatea noastră socialistă, să vă regăsiţi de pe drumul pe care aţi apucat greşit, pentru a vă integra în efortul general al celor care produc bunuri materiale şi spirituale, cei care asigură zi de zi, prin munca lor, o viaţă tot mai plină de satisfacţii." (Din cuvântul elevei Elena Pud%aru de la Liceul de fete „Zinca Golescu" din Piteşti.)
* 
10 şi 4 minute fix. Ieşit din somn. In faţa mea, laptopul deschis ca o fereastră. Ridic privirea. In faţa ei ziua deschisă larg ca un laptop. Altă fereastră şi acelaşi laptop. în sfârşit discern imaginea nudă, în toată splendoarea, mângâiată de soare pe coapse, pe sâni, zâmbind deşănţat, aşteptată, dorită, visată. După patruzeci de ani...
E plaja mea. Sunt unicul proprietar al acestei minuni, unde păşesc desculţ vara!
Sunt pensionar. Liber. Viaţa mea se schimbă din mers. Grijile sunt plăcute. Scriu. Trebuie să cern nisipul, să lansez invitaţii, să cioplesc beţele de alun cu care turiştii vor desena pe nisip clipele fericirii.
Numai că trebuie să fiu cumpătat. Cum... pătat?... Iarăşi pătat?
Gându-mi alunecă în real. Televizorul porneşte singur. Vre­muri de criză, buget, echilibru, revoluţie, iar revoluţie, şomaj, edu­caţie, doctori, justiţie.
Ff. 76-80/ „Stau şi mă uit la aceşti tineri şi nu ştiu, îmi vine să explodez aşa ca un vulcan. Noi muncitorii nu prea avem cuvinte să ne exprimăm mâhnirea în cuvinte radicale, dar ne-o exprimăm prin ură şi dispreţ. Vor să facă literatură? Cum să facă literatură dacă nu ştiu munca de jos, nu ştiu cum se creează în societatea asta?... Mă întreb, ar fi în stare să se jertfească ei pentru aşa ceva? Pentru ce să se jertfească!? Pentru grupa lor «albastră»?... Işi mai dau şi denumiri de culori, al căror simbol nu-l înţeleg. De ce nu şi-au spus «smoală», sau «cenuşă»?" (Din cuvântul tânărului muncitor Vasile Stancu de la Uzina de Autoturisme Piteşti.)
* 
Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul, oricât pare de ciudat, nu a putut căpăta niciodată notă de trecere. Vocea diavolului ar trebui să fie pe cât de mieroasă, pe atât de vicleană, şi este. Ochiul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îndoială, din pagină, către zâmbetul de gumilastic imberb, întins pe faţa de copil bucălat a Oanei Stancu, moderatorul emisiunii, reflectându-se flasc, din când în când, pe ţeasta lucioasă a Ursului, în rostogolire către popicele care stau să cadă, una câte una sufocate de spaimă, şi acoperind apoi tot ecranul televizorului cu un nor de cenuşă, ridicat dintre ţăndările ce se crezuseră cristale Swarovski.
Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea Satanei, conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde. şi, din păcate, imaginea moderatoarei se obturează, jucându-mi feste.
Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică, a unei capre şchioape, care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată mai degrabă aceasta, prin glasul vânăt al ursului în „Ora de foc".
Mărturisesc, (o fi înţeleasă virgula?) ca la spovedanie, că şi eu acum păcătuiesc în faţa cerului albastru al lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar Realitatea colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos ca şi altădată. Mi-e frică tare că autostrăzile lui Băsescu nu pot să primească atâta smoală!
Să nu ne trezim, Doamne fereşte, mâine cu ţara acoperită de un deşert de asfalt!
* 
Ff. 76-80/ „Sunt impresionat pentru că am posibilitatea să vorbesc în faţa unui public atât de numeros şi în acelaşi timp sunt profund indignat că aceşti tineri au putut concepe isprăvi incompa­tibile cu morala şi etica societăţii noastre socialiste. Sunt complet uluit, cum de au putut să se organizeze într-o organizaţie şi să-i dea o ase­menea denumire. Scriu postului de radio «Europa Liberă»!? Cu ce drept şi în numele cui?
Condamn total faptele lor şi cer şi eu, ca ceilalţi antevorbitori, să li se aplice pedepse aspre şi să fie încadraţi în lege." (Din cuvântul studentului Petre Ioniţă de la Institutul de Subingineri Piteşti.)
* 
ClauD, familiarizată cu microfonul, îl trage din stativ şi nu-i mai dă drumul: „Totul e o minciună, e o intoxicaţie!" (cu şi despre muncă?...). Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte!... Nu vorbeşte prea mult!... I se smulge microfonul din mână. Soldatul cu arma automată din spatele cortinei o îndreaptă spre noi. Se ridică în sală Ion Popa Argeşanu, poetul încercând nedumerit să pună o întrebare lămuri­toare. Ne ştia. Nu era pe lista vorbitorilor, este forţat să stea pe scaun, nu mai încăpeau lămuriri.
*
         Ff. 76-80/„ Ceilalţi vorbitori au reliefat că atât profesorul Geantă Ion, cât şi «Albaştrii» sunt elemente parazitare, imorale, lipsite de educaţie şi cunoştinţe politice, tineri care şi-au găsit refugiul în afara colectivităţii şi prin faptele lor au provocat indignarea celor prezenţi, cerându-se să fie sancţionaţi, scoşi din facultăţi, acolo unde e cazul, încadraţi în muncă şi supravegheaţi îndeaproape de colectivele din care vor face parte."
*
        Se dă cuvântul în continuare, organizat de data asta (controlat aş putea spune), conform scenariului, unui membru din grup, lui Ică, „Maurul", cum îi mai ziceam noi.


Maurul şi MarianaD

Ovalul prelung al feţei, palid de culoarea untului parcă era decupat dintr-o icoană. Galbenul înspicat ce tivea castaniul mustă­ţilor se datora desigur fumului de ţigară proastă, Mărăşeşti, ce-i modificase pigmentul.
întâi, era gestul de a-şi scoate din buzunar pachetul, după care oficierea sacră a extragerii unei ţigări şi evaluarea scurtă din ochi a suficienţei celor rămase, aprinderea şi aşezarea cu grijă pe masă a celor două obiecte inseparabile: pachetul de ţigări şi bricheta. Apoi, starea captivă a picioarelor în segmentele lor lungi, incomod arti­culate pe lângă masa prea scundă. „Unionul", barul nostru de zi cultivând stilul.
Maurul avea o voce uşor nazală şi o privire deschisă, caldă, ce îţi învăluia întotdeauna atenţia. De formaţie filosofică, îi plăcea să vorbească tot timpul şi avea ce spune, dar o spunea ocolit până ce ideile se pierdeau într-un limbaj stufos, încărcat de detalii şi fum de ţigară. Rar simţeam nevoia să intervin şi în puţine cuvinte extră-geam esenţa, limpezindu-mi parcă propriile gânduri. Fruntea înaltă i se lumina atunci, încântat că eram pe aceeaşi lungime de undă.
Ică, dar şi Nae (avântat şi naiv) drămuiau tainul celorlalţi la masa discuţiilor, luându-şi porţie dublă. Diversele subiecte abor­date se întrerupeau doar când grupului i se alătura vreo cunoştinţă unanim acceptată, obligatoriu de sex opus. în astfel de situaţii mustăţile lui Ică funcţionau ca un sonar şi instantaneu braţele îi înfloreau deasupra capului, umplându-se cu tandreţe, ca un periscop cu imagini.
   Atena, dragostea mea !... sau
   Mariana, iubito!...
* 
Murmurul sălii se domoli dintr-odată.
Ff. 76-80/ „Suntem un grup de tineri, care în loc să ne ve­dem de treabă am început să jucăm un joc periculos. Privind în urmă, acum, după ce am fost treziţi din această stare de dezorien­tare, îmi pare rău, regret şi cred că fiecare dintre noi regretă faptele săvârşite. Nouă ni s-a dat şansa de a ne reabilita (se vorbise cu el înainte, îl păcăliseră) şi pregătindu-ne pentru a deveni oameni întregi, din punct de vedere profesional şi moral, putem folosi din plin această şansă. (îl scoseseră la un moment dat din scenă şi-i dictaseră textul. Ică nu bănuia probabil atunci că nu se vor ţine de cuvânt şi va urma excluderea din facultate)
*
— Mariana, iubito!
De data asta nu MarianaS ci MarianaD, o pălugă de care auzisem, dar încă nu reuşisem să o cunosc. Mi se povestise de mai multe ori escapada la ţară, în Valea Mărului, la 15 kilometri de Piteşti într-un sătuc pe malul stâng al Argeşului, cunoscut mie, satul meu natal Merişani aşezându-se pe trei văi, Valea Pribei, Valea Ţigăncii şi Valea Boierească pe celălalt mal, dar asta e altă poveste.
O adunătură de nebuni descinşi din buricul târgului direct în ograda ţaţei Florica, mama Marianei, speriind orătăniile şi vecinii. Noaptea şi-au petrecut-o în fânar, sub dogoarea ce stăruia încă în întuneric. Cântând, recitând şi descoperind-o vrăjiţi ca pe-o regină a nopţii pe Lady Mara, sora mai mică a Marianei ce parcă tocmai atunci înflorise.
Pupăturile şi comanda pentru toată masa a unui rând de Cinzano, din partea casei de bani ce era MarianaD, ne-au uns pe suflet, de­clanşând un fior general de voioşie. „Calul", cum o botezase Nae cu gura lui slobodă (gura şi nasul mobilau bogat patrimoniul lui de mândrie), era nevastă de vaporean, ne privea condescendent de la altitudine. De vârsta lui Ică, poate cu vreo trei ani peste mine, la rându-mi aveam cel puţin trei ani deasupra celorlalţi din jurul celor două mese lipite cu respectivul prilej.
S-a aşezat clar lângă Ică, pierdut nu cu firea, mai mult cu mâinile, fluturând expresiv în aura Marianei. Un joc pentru amuzamentul nostru,dar cine ştie.
La nouă, am plecat din barul ce închidea de drept peste o oră, despărţindu-ne. Doar eu, Nae, Ică şi MarianaD am depăşit clădirea teatrului şi în staţia de autobuz ne-am urcat în 8B, către destinaţia Papuceşti, la mine acasă.
Pe la doisprezece, băieţii s-au retras, navigând după o sticlă de Wiborova către casele lor. „Calul" a rămas. Eram de încredere şi-apoi, unde să pleci în creierii nopţii. Dimineaţa a prăjit nişte ouă, mi-a cerut un cearşaf şi un prosop, intrând în baie pentru un duş. A ieşit înfăşurată în cearşaful legat cu nod între sâni. Top-model curat!.   Etala un firesc deplin.
Experienţa mea în domeniu era nulă. M-a simţit şi, binevoitoare, m-a tras pe dormeză să-i fiu sprijin, sau drept recompensă pentru cuminţenia de peste noapte. Corpu-i longilin, parcă fără sfârşit, îmi curenta mâinile tremurânde, iar buzele descifrau un limbaj pe care n-aş fi crezut că-l pot stăpâni. Cearşaful a căzut de la sine amintin-du-mi o scenă dintr-o secvenţă de film a lui Fellini, cu o femeie goală etalându-şi publicitar pe o pânză la marginea autostrăzii per­fecţiunea sânilor. Ore în şir, decopertând rotunjimea fructelor în pârg, ne-am căutat disperaţi fără să ne putem întâlni cu adevărat vreodată. Ne linişteam şi o luam de la capăt. Cu degetele răsfirate, ca să nu pierd nimic, îi măsuram suprafaţa corpului devălmăşit, lăsat în voia mâinilor şi buzelor mele flămânde.
A rămas şi următoarea noapte, probabil să nu mă rănească. Nu bănuiam că există atâta delicateţe.
— Ioane, ne-am dorit amândoi prea mult, se mai întâmplă. I-am dat dreptate. Mi-a convenit să-i dau dreptate.
* 
Ff. 76-80/ „In încheierea şedinţei a luat cuvântul tovarăşul secretar al Comitetului Judeţean de Partid Argeş, Comartin Grigore (Năstase n-a venit /aproces), care a trecut în revistă realizările tinerilor din judeţul nostru, arătând că aceştia au preocupări majore în toate domeniile de activitate, vârsta medie a clasei muncitoare din judeţ fiind de 22 de ani. După expunerea aspectelor referitoare la tine­retul argeşean, s-a adresat celor puşi în discuţie, concluzionând că din lipsa unei pregătiri culturale, educative, politice, ideologice, au apucat pe un drum greşit inspirându-se din ideologia burgheză, co-miţând versuri pesimiste şi de inspiraţie mistică, acte imorale, fiind predispuşi chiar să-şi trădeze «ţara şi părinţii» pentru o bandă de magnetofon (adâncă expunerea!). A recomandat colectivelor de muncă, organizaţiilor de tineret şi şcolilor unde aceştia îşi vor desfăşura activitatea în viitor să-i aibă în atenţie pentru a fi recuperaţi şi redaţi societăţii.
A arătat apoi despre adevăratele libertăţi democratice din ţara noastră şi le-a explicat celor în cauză drepturile şi obligaţiile cetă­ţeneşti ale tuturor tinerilor şi despre traducerea în viaţă a politicii PCR. A subliniat învăţămintele ce trebuie trase de către întreaga asistenţă şi în special de cei care sunt predispuşi să comită asemenea fapte, recomandându-le să se încadreze în procesul de învăţământ, în producţie şi să acorde atenţia cuvenită măsurilor luate de orga­nele de partid pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice şi politice, pentru a deveni cadre utile societăţii. "
* 
„Regimul comunist [zicea Comartin în rol de procuror (sau ce Doamne iartă-mă o fi fost — cu solemnitate) are puterea de a reeduca, are tăria să le ofere acestor tineri şansa de a înţelege că au greşit, şansa de a regândi viitorul prin muncă..." (Aşa să fi ajuns „Fenomenul Piteşti" în '71 doar năluca celui adevărat?... [Se dovedea doar năluca celui iniţial. C.V.])
* 
Aşa a şi fost, mult timp am regândit viitorul. Biroul UTC pe municipiu ne-a facilitat o excludere, tot în grup ca să gândim mai bine.
— Fără grijă, dacă sunteţi băieţi cumsecade, după un an sta­tutul vă dă voie să fiţi reprimiţi cu toate drepturile! Unele facultăţi mai liberale în convingeri n-au făcut careul pentru excludere, altele l-au făcut!.
Ne-au găsit şi locuri de muncă:
— Ionescule, tu eşti bun la Uzină, avem noi grijă să te dăm unui colectiv bun, o să ai banul tău, o să treci peste asta, o să uiţi!

Am trecut, m-am reinventat, am fost util, după atâţia ani învăţ să scriu. (aprinse cărţile, ca nişte gratii, inexorabile trasoare înfipte în inima mea, sub cupolă muguri de brad, fum înecăcios. aş putea să mă ascund ceasuri întregi de istorie, rămân cu spaima-ntre-bării, ca o bârnă carbonizată.   dirijabil suspendat în cer de scântei)