La mulţi ani Dumitru Ungureanu

          De dimineaţǎ cǎutând sǎ-mi potrivesc cuvintele pentru a felicita un prieten drag mie – mai ales pentru cronica din revista Argeș scrisǎ la apariţiia Dosarul Albaștrii, în care dincolo de poveste a descoperit și sufletul acelei cǎrţi – am intrat pe facebook în cronologia lui Dumitru Ungureanu, cel care încǎ cerceteazǎ cum se trece  pragul în 60 și cǎruia îi datorez și frumoasa copertǎ a Norduri-lor.

          Derulând înapoi cele câteva postǎri unde ni s-au apropiat numele, am avut surpriza sǎ gǎsesc un poem de-al meu din 2013. L-am recitit și am avut revelaţia cǎ nu știu prin ce împrejurǎri acesta era un poem pierdut din ultimul volum. Am rǎsfoit Norduri-le și am constatat cǎ lipsea cu adevǎrat. Trebuia sǎ fie una dintre chei …

          Nu-i nimic, mi-am zis. Am sǎ-l scriu de mânǎ pe coperta trei a fiecǎrei cǎrţi! Tirajul nu e prea mare…

          Mulţumesc Dumitru Ungureanu încǎ o datǎ   Și era sǎ uit

          LA MULTI ANI!

          Poemul uitat:

Poem uitat

Dinspre nord vin cuvintele,

soldaţi în refacere

obosiţi sub pielea lor transparentǎ.

În sângele gros, coclit,

în loc de steaguri

bandajele albe abia mai fluturǎ

Pâlcuri, pâlcuri

în propria umbrǎ

se așeazǎ pieziș,

potrivindu-și timpul

dupǎ mușchiul copacilor

și sunetul cornului, dupǎ clopotul mut.

Soarele însemnat de suliţi

se zbate la capǎtul zilei.

Doar nordul nu minte.

Literele ies în lumina lǎptoasǎ

ca râmele.

Calea Lactee e un câmp arat.

În urmǎ, pǎsǎri de noapte

rǎscolesc brazdele

cu ciocurile flǎmânde

cǎutând aurul dacilor