Foto Ilie Vodaian
Mai sunt câteva zile și la 1 iunie Revista Argeș intrǎ
în plinǎ maturitate numǎrând anul 50 al existenţei sale. Fǎrǎ îndoialǎ meritoriu începutul, dat fiind faptul cǎ în zona noastrǎ prin excelenţǎ
industrialǎ, nu plouase cu intelectuali si nici nu prisoseau tradiţiile culturale
ca în marile centre urbane, iar o revistǎ literarǎ era greu de stǎpânit în
regimul acela. Putea naște idei, iar viteza de propagare a ideilor devenea periculoasǎ
dacǎ organul, din turnul de control, n-ar fi fost dinainte pregatit sǎ dirijeze la
sol avioanele de hârtie! Orice-ar fi n-ai cum preveni, cu alte cuvinte, aterizǎrile
forţate, ca nespecialist!...
În ianuarie 1966, un grup de scritori
mai grǎbiţi se pare decât se vroia, tipǎriserǎ deja revista Meșterul Manole,
dar securiștii nu legaserǎ zmeul cu sfoarǎ. Comform Scurtei istorii publicatǎ de Jean Dumitrașcu, aceștia erau: Baruţu
Arghezi, Dan Biţică, ing. C. Budan, Al. Cerna-Rădulescu (secretar general de
redacţie), Şerban Cioculescu, Mihail Diaconescu (redactor-şef), arh. V. Manu,
Augustin Z.N. Pop, Gh. Stănculescu, Gabriel Ţepelea, ing. Nicolae Ţivilea.
“Dragilor, zborul liber vǎ omoarǎ când
ai aripi de șindrilǎ!” Și nu i-au mai dat drumul sǎ circule. Pe Argeș în jos ajunge
un singur mit sacrificat!... Partidul a dictat angajǎri noi la
securitate. Nu le-a cǎzut bine ǎlora bǎtrâni deveniţi eroi dupǎ ce-l arestaserǎ pe Arsenescu în munţi.
“Puștii ǎștia noi, sunt prea sensibili
și pun prea mare pasiune și preţ pentru artǎ, nu ne știu de stǎpâni! Mǎ bǎieţ’
știţi voi cum se aruncǎ o gǎinǎ moartǎ-n coteţ!?...”
Și cu osârdie și-au instruit ortacii
cum devine, cu “ţâţa vacii…”
Poate fii și o astfel de abordare! Nu
doar cea de faţadǎ. Luaţi-o ca pe-o butadǎ!… Cercetaţi angajǎrile de la
securitate din acea perioadǎ. Bǎieţi tineri de pe bǎncile faculţǎţilor s-au instruit
punând la punct reţeaua de anihilare a potenţialului dușman. Inteligenţia era
dușmanul declarat al luptei de clasǎ. Fiind acum pregǎtiţi cu reţeau formatǎ,
se putea pune pe masǎ și revista.
Meritorie
și existenţa ei în continuare, cǎci a trebuit sǎ se strecoare cu abilitate
printre capcanele întinse pe de-a rândul! Redactorii șefi, indiferent care
dintre ei, pe rând, au avut în gând sǎ nu-și dea cu dreptul în stângul, sǎ nu
devinǎ lucrarea nici prea cinicǎ, dar nici prea partinicǎ. Starea zborului de siguranţǎ dincolo de plafonul de nori!
Cu mici scǎpǎri, în mare s-a reușit
fǎrǎ lupinguri și tonouri în picaj. Doar în vremea lui Tomozei s-a mai sǎrit
din caroiaj. El a mai riscat de amorul artei, pilotând atunci poate cea mai bunǎ
revistǎ din tarǎ .
În ce mǎ privește am publicat în Argeș
prima oarǎ în timpul acela. Și dragǎ
mi-a rǎmas revista pânǎ azi! Cu toate cǎ nu prea am avut noroc de ea.
Am fost zilele trecute martor la decernarea
anualǎ a premiilor revistei. M-am bucurat sǎ-i întâlnesc pe premianti, ca de
obicei nume importante: Nicolae
Prelipceanu, Octavian Doclin și Vasile Spiridon. Meritele exclusive ale unei alegeri profesioniste se datoreazǎ actualei redacţii: Dumitru Augustin Doman Redactor șef, Nicolae Oprea, Marin Ioniţǎ, Simona Fusaru, Mariana Șenilǎ- Vasiliu, Mircea Barsila și Aurel Sibiceanu.
Mi-am exprimat la masa
festivǎ pǎrerea cǎ pe lângǎ cei trei premianţi din arealul naţional, ar conta
dacǎ ar fi ales în plus și un nume cu rezonanţǎ, argeșan. Poate cǎ Primǎria de la
anul va vrea sǎ audǎ și sǎ sponsorizeze un astfel de demers.
Multumesc poetului Ilie Vodaian pentru cǎ ne-a
dǎruit de la manifestare câteva imagini.
Nicolae Prelipceanu
Octavian Doclin
Vasile Spiridon
Impreunǎ cu unul dintre foștii Redactorii Șefi drag mie Jean Dumitrașcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu