octombrie ca o vaduvă tânără

octombrie
văduvă tânără
descheindu-şi cerga de ploi
a scăpat din zăgazuri
izbindu-mă

cu braţele slabe
descărnate de frunze
mă încleştez
de coama de murg
a vântului

cerul se clatină

şi-n ochiul înceţoşat
al vânătorului

se pierde

şoimul

mă las în genunchi,
parcă picioarele-mi
se scurg
în două
firave ape

înfrigurat

o descopăr ascunsă

goală cum o lăsase

Dumnezeu
când îi murise omul

i se-mpliniseră pulpele
şi şoldurile
îmbiau doldora
de parfumul
merelor

cum să cuprind
umilinţa de-acum
a tinerei femei
să dau cep vinului
să curgă

şi cum

întinși pe pǎmânt
să îmi desprind fiinţa
de sabia
celui înfrânt

inima-mi se zbate
în capcana
strâmtă