luni, 30 noiembrie 2015

Nord de strigoi







Azi-noapte te-am vǎzut goalǎ
între oglinzi. Apele lor
te încolǎciserǎ ca douǎ
pârâuri gemene de munte.

Se repezeau pe curmǎturǎ
între muncele rotunjite
de dogoarea verii.
Sǎreau stropi.

Abia de zǎream
douǎ mure
așezate simetric
în calea sǎlbǎticiunilor.

Ochi mei doi,
tocmai învǎţaserǎ
sǎ urle ca
puii de lup.

Spre dimineaţǎ
ai deschis fereastra.
Afarǎ bântuiau strigoi
și crǎpau pietrele în ger.

Grâul încolţise pe
pervaz și funia
de usturoi
atârna de cer.

duminică, 29 noiembrie 2015

Un MARAFET literar muzical marcă înregistrată



  Fotografii: Suflea MC, Ana Maria Bentea
          Cât de puţine lucruri le sunt necesare poeţilor să se simtă în largul lor şi să se manifeste cum ştiu ei mai bine. O chitară, un spaţiu de joacă unde să nu deranjeze pe nimeni şi neica Nimeni la rândul său să nu aibă acces, şi un organizator acceptat şi priceput care să le dea cuvântul pe rând să nu vorbească toţi odată. Doar atât, căci sufletele lor stau gata să se deschidă în poezie ca un lan de floarea soarelui pe câmp dimineaţa. Şi încă ceva, cum spunea cu luciditatea recunoscută în lumea literelor Mioara Bahna, niciunul dintre poeţi să nu se creadă că a ajuns deja geniu.

            Pornind de la ultima condiţie, fără îndoială îndeplinită şi bifându-le pe celelalte, avem un răspuns de ce întâlnirea de la Râmnicu Sărat tuturor ni s-a părut o întâmplare fericită. Priviţi vă rog feţele luminoase ale celor prezenţi, surprinse de paparazzi. (Mulţumesc celor două frumoase doamne care au imortalizat profesionist evenimentul! Aparatul meu a cam tremurat.)

Parcă ne-am regăsit câteva ore la Râmnicu Sărat pe o insulă (tot în Românica în preziua sărbătorii naţionale) poveştile adevărate, muzica şi poezia, uitând de feţele mincinoase, lăţite scabros în televizor, de încrâncenările şi bătăliile denaturate ale politicienilor, în care zmeul e DNA-ul şi Făt Fumosul e omul rău.

Mulţumim rămniceni! Garantat sarea în bucate la Marafet s-a inventat! Mulţumiri şi celei care a avut iniţiativa, Liliana Popa.

Şi LA MULŢI ANI ROMANIA, cea pe care o ştim noi!


























joi, 26 noiembrie 2015

Reglorii. Poveşti din Cutia de viteze



Reglorii. Poveşti din Cutia de viteze

          Despre oameni vreau să vorbesc. Şi daca îmi imaginez Cutia de viteze ca pe o casă, cea de-a doua noastră casă, proiectul ei nu a fost gata de la început. Construcţia a crescut cu fiecare nivel, am spus nivel şi nu etaj conştient, pentru că şi noi cei care lucram întrânsa am crescut odata cu ea învăţând unii de la alţii.. Dacă stau să mă gândesc şi încerc să fiu cât se poate de obiectiv, eu o văd ca o casă pe roţi, iar roţile cele care făceau legătura cu pământul erau reglorii.
          Găseai de toate speţele. Fiecare a adus ce găsise pe acasă. De la roţi de căruţă, la şaretă, de la teleguţă(roţile dinaintea plugului),  la bicicletă. Ba unul a venit în grabă cu o roată desumflată de la rabă.
A durat un timp până să ne stabilizăm mersul, să aşezăm bine cărămizile să nu se dărâme, căci erau gropi în şosea. Ei duceau greul, reglorii, e convingerea mea. Făceau de toate nu doar reglaje la utilaje. Cărau piesele la montaj cu cărucioarele, le aduceau din tratament, erau sortatori, măturători, ascuţitori de scule, lucrau pe maşini dacă lipsea un operator, trăgeau dungi şi multe altele. Dar oricât le-ar fi fost pus în spate, nu-şi pierdeau simţul umorului
      Mănele, schimbă şevărul de la viteza treia, n-o mai ţine de vorbă pe doamna Meri(Dorcu), că te-apucă toamna
      Meştere, dacă nu gâdili femeia, s-o întorci cu cheia, rămâi cu trenul (arborele primar)blocat pe şine.
      Al dracului dobitoc! N-ai tu zile să mă gădili pe mine! Mai bine sortează trenurile la raza sub bile, că azi n-ai avut noroc.
      Nene Budoiu, o fată de pe linia matale e încălţată-n sandale, n-are baticul pe cap şi-i cade părul în supă. Sau vrei după, s-o însoţeşti la spital vinovat … să te culci cu ea şi să-i dai apă.
      Cu ea-n pat? Doamne feri, iar zice nevasta c-am scăpat la muieri şi crapă!
      Nea Vasile(Lăzăroiu) vezi că ai un harap, rămas de la schimbul trei în dulap, doarme în spatele broşii, visând karme. Spune-i că au cântat cocoşii, poate e bietul om flămând.
      Băi Turigioule e opt şi nu ai cartere de la şapte. Înfigele-n beţe şi fugi cu căruţu’! Ce-aştepţi, vre-un partaj? Le-a pierit chefu de muncă la oameni în montaj.
      Şefu, stau drepţica ăi mai ai dracu deştepţi, şi mă uit când la soare când la pere, că sunt mălăieţe, şi-s bune coapte! Sameni, da nu şti ce răsare.
      Mija,văd, ai ieşit la plimbare cu oala-n spinare, ca Vodă Dabija cu vadra(el a inventat vădrăritul), care-i socoteala ta?
      Duc apă sfinţită de scăldătoare lu naşa mare, să iasă dracii din ea! (Aici trebuie să explic cumva. Mija, Dumnezeu sa-l odihnesca, era tare glumeţ. Mai ales în schimbul trei, urmărea de sus din cabinele maiştrilor, când treceau pe-acolo fetele de la calitate şi le arunca la un metru în faţă câte o oală de pământ plină cu apă. Mai trecea timpul, dispărea şi somnul!… Vă rog să nu mă întrebaţi cine e naşa mare că nu vă spun!)
      Măi Pistoale, la tine la automate parcă s-a vărsat cisterna cu ulei, cade unul si se-nneacă în lunecare
      Nu Bebiţă, că le-am făcut la zmei, grătare!
Oameni frumoşi reglorii şi de toată isprava. Buni tehnicieni, pe utilajele alea vechi, să faci aproape din nimic, bici şi să mai şi plesnească… Aşa au fost ei!

miercuri, 25 noiembrie 2015

Caliticianul. Poveşti din Cutia de viteze



Voi îl stiţi pe Giorgică? Ne întrebă Titi Tache lăsând jos chitara  şi luând-o mult mai drăgăstos în braţe pe Laura, prietena lui cu care trebuia să se căsătorească în scurtă vreme. Stăteam direct pe linoleum cum ne era obiceiul, doar la lumina lumânării ce destrăma întunericul şi cântam în surdină cântecele colindelor. Singură in picioare, doar Gess îsi legăna umbra într-un dans pe peretele dinspre bucătărie. Avea un corp minunat, suplu si flexibil, pe care şi-l abandona în ritmul stârnit de chitară. Fumul de ţigară făcea rotocoale desprins de pe buzele ei ţuguiate. O fumătoare înrăită!  La liceu de mai multe ori diriginta avusese cu ea discuţii principiale. Înţelesese până la urmă că nu mai putea fi recuperată, dar obţinuse promisiunea să se abţină în şcoală, pentru a evita antrenarea cârdului de gâsculiţe ce erau gata să îngurgiteze orice formă de teribilism.

Era o elevă bună la învăţătură, inteligentă şi pasională, printre puţinele ce străluceau în liceul de chimie, provenind dintr-o familie zbuciumată şi tocmai de aceea maturizată mai devreme, dar şi cu o doză de impertinenţă dezvoltată din nevoia de a se apăra singură. Pe deasupra, faptul că avea talent dramatic şi juca împreună cu noi în formaţia de teatru pe care o creasem la Casa Tineretului chiar dacă nu scria versuri sau proză o integra de drept în grupul nostru. Nu existau riscuri referitor la vârstă(sub 18 ani), fiind toţi din grup cu capul pe umeri. Ne simţeam bine împreună, dar excludeam să admitem altfel de raporturi între noi. Existau ce e drept şi momente de slăbiciune, fetele fiind deosebit de frumoase, dar din câte ştiu am rămas doar prieteni de drum lung.

Cântă bă Titi, las-o pe Laura că te ia dintre noi şi ai să cânţi toată viaţa doar pentru ea! Izbucni Gess cu puţină invidie jucată în glas. Si Titi îşi luă din nou chitara.

Ne adunasem în micul meu apartament din Papuceşti, obisnuitii: Ica, Nae, Claudia, Gess, Mariana Stefan, Gicu, Sanda, parca si Vlasie, mai mulţi decât de obicei. Singura noutate părând a fi Laura. Se terminase si votca si cafelele. Stabilisem deja ce era de stabilit, ne repartizasem cumpăraturile pentru revelionul ce aveam sa-l petrecem împreună şi părea că seara se va sparge devreme.

Când s-a terminat cântecul am auzit-o pe Laura.

M-am simtit extraordinar la voi, încât aş putea rămâne până dimineaţă. Ai mei nu-şi fac probleme când ies de-acasă cu Titi, dar va trebui să plecăm suntem aşteptaţi într-un loc. Atunci a intervenit Titi aruncând întrebarea către noi, de parcă îl fulgerase şi tot atunci îi venise şi continuarea.

Voi il stiţi pe Giorgică? Giorgică Vasilescu, insistă el. Nu ne dădeam seama şi se concentră îndreptând tirul spre Ică Iordache, precizându-i câteva amănunte. Acesta parcă îl culesese de undeva...

Mergem cu toţii la el acasă! Acolo suntem aşteptaţi eu şi Laura.

Că bine zici, tu şi Laura! Nu e totuna cu zece nebuni.

Nebuni frumoşi, preciză prietena lui Titi care părea încântată de ideie. Până la urmă n-a fost complicat să ne urnim din loc. În fond băteam la uşă, colindători, ce să zic! Dacă ne primeau să colindăm şi ne invitau în casă, n-aveam nimic de pierdut.

Giorgică Vasilescu locuia cu părinţii undeva în centru, într-un apartament mare, cred cu patru camere. Nu mai ştiu exact locul. Părinţii au adus pahare şi ne-au omenit cu vin. Cred că doamna ne-a servit gogoşi. N-am stat mult, nu se făcea. L-am lăsat pe Titi şi Laura, iar noi ne-am retras într-ale noastre la barul Union.

L-am mai văzut pe inginerul Vasilescu, înainte de a-l întâlni în uzină, de câteva ori, după sărbători, în sala de spectacole a Teatrului Davila, probabil cu soţia. Cea mai frumoasă şi elegantă pereche, cu o distincţie aparte. Mereu în aceeaşi lojă.

La uzină, în Secţia Cutii Viteze, l-am cunoscut cu adevărat pe Domnul inginer SergiuVasilescu. Nu mai era Giorgică, impunea respect, chiar dacă îmi arăta prietenie. Ar trebui să folosesc un şir de epitete pentru al caracteriza deplin. Am să aleg doar trei: exigent, cinstit, tehnic. Şi dacă îmi mai îngăduiţi unul, în contrast strident cu modul de comunicare din uzină, avea un limbaj ales. Totuşi, l-am surprins odată îngheţându-i pe faţă o înjurătură, când ieşea furios dintr-o reuniune.

Era greu să rezişti director de calitate dacă le puneai pe tote la suflet, uşor încrâncenat. Domnul Constantin Ivan spre exemplu, sau Paun Oliviu, dintre şefii pe care eu i-am cunoscut bine, aveau supape. Mai o glumă, mai un făcut cu ochiul, mai un picior în fund când nu se mai putea!... La Sergiu Vasilescu era o luptă continua cu morile de vânt, la care nu renunţa.

L-au ajutat “prietenii” să renunţe. Mi-e dor de Domnul Sergiu Vasilescu. Nu ne-am mai văzut de o suta de ani.

Deunăzi, aflat în Editură lui Vlasie, am visat urât sau mi-a trecut pe la ureche.

“Ştii că s-a prăpădit Titi Tache?”

Ar fi fost bine să fii visat!


Nota:
După ce a citit acest text pe blog, prietenul meu Vasile Iordache mi-a dat un telefon şi a ţinut să mă corecteze, fără taxă. Zice că cel care cânta la chitară era Vlasie, nu Titi Tache. Iar Titi, nu i-a dat drumul din braţe toată seara Aurei nu Laurei.
Doar o simplă eroare de paralaxă…