Reglorii. Poveşti din Cutia de viteze

Reglorii. Poveşti din Cutia de viteze

          Despre oameni vreau să vorbesc. Şi daca îmi imaginez Cutia de viteze ca pe o casă, cea de-a doua noastră casă, proiectul ei nu a fost gata de la început. Construcţia a crescut cu fiecare nivel, am spus nivel şi nu etaj conştient, pentru că şi noi cei care lucram întrânsa am crescut odata cu ea învăţând unii de la alţii.. Dacă stau să mă gândesc şi încerc să fiu cât se poate de obiectiv, eu o văd ca o casă pe roţi, iar roţile cele care făceau legătura cu pământul erau reglorii.

          Găseai de toate speţele. Fiecare a adus ce găsise pe acasă. De la roţi de căruţă, la şaretă, de la teleguţă(roţile dinaintea plugului),  la bicicletă. Ba unul a venit în grabă cu o roată desumflată de la rabă.

A durat un timp până să ne stabilizăm mersul, să aşezăm bine cărămizile să nu se dărâme, căci erau gropi în şosea. Ei duceau greul, reglorii, e convingerea mea. Făceau de toate nu doar reglaje la utilaje. Cărau piesele la montaj cu cărucioarele, le aduceau din tratament, erau sortatori, măturători, ascuţitori de scule, lucrau pe maşini dacă lipsea un operator, trăgeau dungi şi multe altele. Dar oricât le-ar fi fost pus în spate, nu-şi pierdeau simţul umorului

–      Mănele, schimbă şevărul de la viteza treia, n-o mai ţine de vorbă pe doamna Meri(Dorcu), că te-apucă toamna

–      Meştere, dacă nu gâdili femeia, s-o întorci cu cheia, rămâi cu trenul (arborele primar)blocat pe şine.

–      Al dracului dobitoc! N-ai tu zile să mă gădili pe mine! Mai bine sortează trenurile la raza sub bile, că azi n-ai avut noroc.

–      Nene Budoiu, o fată de pe linia matale e încălţată-n sandale, n-are baticul pe cap şi-i cade părul în supă. Sau vrei după, s-o însoţeşti la spital vinovat … să te culci cu ea şi să-i dai apă.

–      Cu ea-n pat? Doamne feri, iar zice nevasta c-am scăpat la muieri şi crapă!

–      Nea Vasile(Lăzăroiu) vezi că ai un harap, rămas de la schimbul trei în dulap, doarme în spatele broşii, visând karme. Spune-i că au cântat cocoşii, poate e bietul om flămând.

–      Băi Turigioule e opt şi nu ai cartere de la şapte. Înfigele-n beţe şi fugi cu căruţu’! Ce-aştepţi, vre-un partaj? Le-a pierit chefu de muncă la oameni în montaj.

–      Şefu, stau drepţica ăi mai ai dracu deştepţi, şi mă uit când la soare când la pere, că sunt mălăieţe, şi-s bune coapte! Sameni, da nu şti ce răsare.

–      Mija,văd, ai ieşit la plimbare cu oala-n spinare, ca Vodă Dabija cu vadra(el a inventat vădrăritul), care-i socoteala ta?

–      Duc apă sfinţită de scăldătoare lu naşa mare, să iasă dracii din ea! (Aici trebuie să explic cumva. Mija, Dumnezeu sa-l odihnesca, era tare glumeţ. Mai ales în schimbul trei, urmărea de sus din cabinele maiştrilor, când treceau pe-acolo fetele de la calitate şi le arunca la un metru în faţă câte o oală de pământ plină cu apă. Mai trecea timpul, dispărea şi somnul!… Vă rog să nu mă întrebaţi cine e naşa mare că nu vă spun!)

–      Măi Pistoale, la tine la automate parcă s-a vărsat cisterna cu ulei, cade unul si se-nneacă în lunecare

–      Nu Bebiţă, că le-am făcut la zmei, grătare!

Oameni frumoşi reglorii şi de toată isprava. Buni tehnicieni, pe utilajele alea vechi, să faci aproape din nimic, bici şi să mai şi plesnească… Aşa au fost ei!