joi, 8 septembrie 2016

De-aş fi Rocinanta...

Tablete în alb şi negru
US Open


Camera rămâne fixată îndelung pe silueta neclintită a Serenei, impenetrabilă ca un Sfinx, aşezată pe scaunul ei al cărui spătar îl testase încă de la venire. Îşi roteşte marţială privirea uşor nemulţumită pe deasupra tribunelor cu locuri încă neocupate, apoi metodic îşi scoate mai întâi sticla cu apă, prosopul şi cu mare atenţie îşi alege din mănunchiul de rachete aflate în geantă, după un cod anume ştiut doar de ea, racheta câştigătoare.

O ridică deasupra capului şi o roteşte cu vigoare de parcă s-ar fi pornit dintr-o dată elicea uriaşă a unei mori de vânt.

De partea cealaltă Simona intrase de mult în teren, efectuând mişcări uşoare de încălzire şi afişând nerăbdarea de a începe partida şi fredonând refrenul Glasul roţilor de tren.

Şi partida începe cu Serena la serviciu, după ce în treacăt îi făcuse semn lui Muratoglu că poate să-şi activeze calculatorul de numărare a aşilor.

Se ajunge destul de repede la capătul setului, 6-2, cu o unică sincopă după 3-0.  Un ghem lung ce putea produce o egalare la 3-3, nesperată pentru Halep, oarecum timorată, negăsindu-şi încă ritmul şi liniştea interioară cu care se aşterne la drum o locomotivă electrică. Părea tensionată ca o locomotivă cu aburi ce înghiţise prea mulţi cărbuni. Până la urmă pierde pe mâna ei ocazia de a înmuia stânca de gheaţă din faţă.

Abia în setul al doilea lumea începe să vadă cât de mult poate creşte Simona, chiar dacă primul serviciu avea s-o trădeze cu încăpăţânare până la finalul partidei. Sunt desenate cu imaginaţie, râuri înfurcate şi altiţe, se rotunjesc unghiurile şi pe planşa albastră se brodează din ce în ce mai frumos ca la o ie de tezaur romanesc pe margini şi la mâneci, paiete colorate, mărgele şi fir de aur.

Spectacolul tensionat trăieşte, iar tribuna freamătă când marele taur pare încolţit de elegantul şi firavul toreador.

Simona câştigă al doilea set epic şi se deschide într-un zâmbet generos ca floarea soarelui îmbrăţişând tribuna care deja se înclinase de partea celui curajos.

Până la urmă n-a fost să fie! În setul trei serviciul a făcut diferenţa. Trebuie să recunosc am văzut-o pe româncă dând şi servicii mai bune.

Oare contează, încă o înfrângere în faţa celei mai mari tenismene probabil din toate timpurile? De câte ori Don Quijote, bătut şi părăsit pe marginea drumului, s-a ridicat continuându-şi aventura. Ce dacă Halep, hidalgo al nostru fabuloso este femeie şi alesul, care-o fi el, nu-i o Dulcinee del Toboso? Darren Cahill, Sancho Panza, cel antrenor, tot va fi odată guvernator al insulei!
P.S.

Ce n-aş da în povestea asta să fiu şi eu, ori Rocinanta, calul lui Don Quijote, ori Cervantes-ul ăla care ţine jurnalul…
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu