vineri, 9 decembrie 2016

Paznic la vie



Constat uimit că am un cititor stabil. Zilnic facebook-ul intră pe blogul meu şi-mi răsfoieşte subtil rândurile notate în anii trecuţi la aceeaşi dată şi le scoate în faţă afişându-le să le mai citească şi alţii
Şi eu care credeam de la o vreme că nu mă mai citeşte nimeni şi voiam să o las mai moale cu scrisul. De exemplu azi 9 decembrie facebokul mi-a deschis pagina din 9 decembrie 2014.
Tocmai plecase din casa mea cititorul de contor pentru calorifer şi-şi uitase pe masă instrumentul. Un aparat ce punea diagnoză la consum. M-am uitat prin el către o poză din ziar, şi l-am văzut pe premier în cârjă. Ieşea de la reanimare, căzuse de pe cal la numărătoarea voturilor din turul doi, dar era viu şi după câte ştiu, cârja aia a venit mai târziu…
Ne-am privit amândoi, eu cu Ponta, prin lentila instrumentului şi am putut să-i citesc gândurile. Ce să zic, mare e bunul Dumnezeu în mila Lui! Din ditamai leu îl făcuse iar pisic…
Pun mutarea cu ghilimele în plic şi citez, să nu creadă ăia de la CNATDCU, niscaiva 4%, c-am intrat în capul lui ca să-l plagiez:

„E de bonton sǎ ai așteptări de la Klaus Iohannis, sǎ-i arăţi încredere, sǎ afirmi că este omul providenţial, potrivit a fi președinte și că tu l-ai știut tare ca o stâncă dinainte, încă de când erai pe val. Chiar l-ai îndrăgit, te uitai la el ca la soare toamna, iar pe Firea, doamna senatoare ai mustrat-o, când a măcănit...  
De s-a auzit şi la NATO şi la Bruxelles.
Oricum tu l-ai sprijinit în bătălia pe care el a câștigat-o.
Nu contează că poziţia ta nu s-a manifestat public, deschis.Gândul te-a luminat, ai avut idei şi ai decis. Ar fi cazul sǎ ţi se recunoască meritele, curajul și sǎ-ţi crească punctajul la zei.
Nu că ai pretinde ceva! I-ai fost alături dezinteresat, cu sufletul!
E adevărat, voturile din diaspora nu le-a adus nici Nuţi, nici Monica, nici doamna Pora, nici n-au picat din cer… Le-ai adus tu!
În rest ca sǎ nu se tulbure luna de nori pe cer, ar fi onest, nu pentru mine pentru actori şi pentru ţară, sǎ rămân premier activ…”
Şi a rămas până la Colectiv…


          09 decembrie 2016, mâine va fi altă bătălie. Ponta şi Dragnea şi Tăricelul privesc prin gard cu jind ca vulpile, strugurii în vie.
      „Ci-o fi văzut Iohannis la mielul ăsta de Cio-loş de-l vrea premier?”


Dau şi eu cu un lemn prin gard, vă cer să ieşiţi la vot şi vă îndemn să nu votaţi cu vulpile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu