duminică, 30 aprilie 2017

Drumuri europene



Cât de lung e drumul întoarcerii, nu se mai sfârşeşte şi roţile automobilului rulează în gol!... Benzile de la autostradă par bretelele de gumilastic ale unui extensor, la care un atlet din afara timpului îşi lucrează muşchii şi le întinde la maximum până se subţiază şi sunt gata-gata să plesnească. Iar oasele-mi din trup se răzvrătesc şi mă presează precum împletitura într-un coş neterminat de nuiele, început mai demult, la care nuielele s-au uscat şi se rup.

Ecranul vitezometrului indică succesiv 144, 139, 153, 164, dar continui să cred că suntem prinşi într-un blocaj, uitându-mă la sutele de kilometrii rămaşi de parcurs.

Matematicile mi se par precare, nu te mai poţi baza pe nimic! Cifrele dinapoi, nu sporesc egale cu cele dinainte, care scad atât de încet! Ar trebui, corect, ca orice călătorie să înceapă de la jumătate drumului. Spre exemplu Viena-Bucureşti, în loc să pleci de la Viena, te uiţi pe hartă, ca şi cum ai ieşii direct din Dunăre printr-un canal secret la Budapesta şi porneşti. Atunci da, suta de kilometrii parcursă dinapoi, ar putea fi egală cu cea dinainte! Şi nici măcar atunci n-ai şti când ajungi, căci în Românica drumurile vor rămâne încă lungi...

Nici autostrăzile nu mai sunt ce-au fost!

Am prins zeci de blocaje! Lumea liberă se încăpăţânează să vrea să circule pe roţi. Nu-mi ies din minte nodurile de autostrăzi din Olanda…

vineri, 28 aprilie 2017

Botezul olandez



E aproape de final periplul european pe care îl facem de o vreme în fiecare an. De  data asta am adăugat la formula standard a echipajului, pe Toma şi Rami, în conformitatea cu capacităţile navei(7 locuri. Deja am discutat, ne gândim că am putea schimba ambarcaţiunea la măcar una cu 9 locuri ca să intre într-însa şi motanii Mario şi David, să nu se simtă, bieţii de ei discriminaţi… ).

În mod special pentru Toma şi Rami, bunii noştri prieteni Claudia şi Martin, ne-au organizat un botez olandez cu heringi, conform tradiţiei de sute de ani. Chiar nu se pune că întâmplarea a fost un eşec, ai mei ne ridicându-se la înălţimea momentului, a trebuit să fac faţă singur. Vă mărturisesc sincer, acel hering scurtat de cap, murat şi acoperit cu ceapă tocată mărunt, nu mi-a oferit cine ştie ce satisfacţii estetice gustative. Cel mult, înţelegerea că ceapa e cea care te salvează uneori de la înec şi, o mie de motive ca altădată, să mă păstrez la botezul pe care-l ştiu! Până la urmă doar pisicile Claudiei au ştiut să aprecieze botezul olandez la adevărata lui valoare. Noi, de l-am fi avut pe Mario şi David ne-am fi descurcat mai bine cu siguranţă.

Chiar dacă vremea nu a ţinut cu săracu, a fost frig şi ploaie, am reuşit până la urmă să vedem câte ceva din ce ne-am propus. În albumul de faţă i-am lăsat mai mult pe noii veniţi să-şi marcheze locurile cu ştampila proprie…


















Multumiri Claudiei si lui Martin!!!














luni, 24 aprilie 2017

Keukenhof. In asteptarea fotografiilor





O răceală puternică ne-a temperat entuziasmul stricându-ne cumva programul de vizite. Dar până la urmă am înfrânt şi vântul rece şi ameninţarea de ploaie şi am pornit spre Keukenhof. De la ultima vizită aici acum doi ani, am sesizat câteva modificări în sensul că înfloritoarea afacere şi-a extins activitatea comercială, şi-a construit o altă intrare şi după părerea mea şi-a dublat vizitatorii. Cred că dacă i-ar fi dat cuiva ideea ca toţi vizitatorii de ieri să ridice deasupra capului telefoanele cu lanterna aprinsă, efectul ar fi fost acelaşi cu cel din Piaţa Victoriei. Doar că aici nimeni nu va striga Jos guvernul şi Să vină DNA-ul!

Se vede peste tot cât de util sunt gestionaţi banii publici, de la reţelele de autostrăzi probabil cele mai bune din Europa, până la perdelele cu vegetaţie de protecţie care nu lasă zgomotul să pătrundă în casele locuite.

Despre Raiul florilor vă las în grija Nikonului, imaginile fac desigur mai mult decât cuvintele. După câteva ore bune de încântare a simţurilor am pornit spre casă, unde Claudia ştiam că de ziua lui Toma ne pregăteşte o masă împărătească, dar pentru că încă mai era lumină ne-am abătut spre Haarlem şi bine am făcut. Ramona citise undeva pe net că dacă ai ajuns la Amsterdam e păcat să nu vezi Haarlemul. Toată dreptatea din lume! De reproşat doar roata mare şi alte atracţii din târgul de distracţii, care nu cadrau cu zidurile încărcate de istorie. Dar cum e ştiut cât de expansivi şi gălăgioşi sunt olandezii, i-am lăsat în elementul lor, căci erau la ei acasă.

Ajunşi în Zwolle, am avut plăcerea să recunosc la masă pe un prieten al meu de pe facebook, regizor de film, Pedram Rahmanyşi ca între artişti ne-am luat în braţe cu Martin împreună dincolo de miezul nopţii, constatând toţi trei că ne place mai mult Votka decât Jeneverul