O
răceală puternică ne-a temperat entuziasmul stricându-ne cumva programul de
vizite. Dar până la urmă am înfrânt şi vântul rece şi ameninţarea de ploaie şi
am pornit spre Keukenhof. De la ultima vizită aici acum doi ani, am sesizat
câteva modificări în sensul că înfloritoarea afacere şi-a extins activitatea
comercială, şi-a construit o altă intrare şi după părerea mea şi-a dublat
vizitatorii. Cred că dacă i-ar fi dat cuiva ideea ca toţi vizitatorii de ieri să
ridice deasupra capului telefoanele cu lanterna aprinsă, efectul ar fi fost
acelaşi cu cel din Piaţa Victoriei. Doar că aici nimeni nu va striga Jos
guvernul şi Să vină DNA-ul!
Se
vede peste tot cât de util sunt gestionaţi banii publici, de la reţelele de
autostrăzi probabil cele mai bune din Europa, până la perdelele cu vegetaţie de
protecţie care nu lasă zgomotul să pătrundă în casele locuite.
Despre
Raiul florilor vă las în grija Nikonului, imaginile fac desigur mai mult decât
cuvintele. După câteva ore bune de încântare a simţurilor am pornit spre casă,
unde Claudia ştiam că de ziua lui Toma ne pregăteşte o masă împărătească, dar
pentru că încă mai era lumină ne-am abătut spre Haarlem şi bine am făcut.
Ramona citise undeva pe net că dacă ai ajuns la Amsterdam e păcat să nu vezi Haarlemul.
Toată dreptatea din lume! De reproşat doar roata mare şi alte atracţii din
târgul de distracţii, care nu cadrau cu zidurile încărcate de istorie. Dar cum
e ştiut cât de expansivi şi gălăgioşi sunt olandezii, i-am lăsat în elementul
lor, căci erau la ei acasă.
Ajunşi
în Zwolle, am avut plăcerea să recunosc la masă pe un prieten al meu de pe
facebook, regizor de film, Pedram Rahmanyşi ca între artişti ne-am luat în
braţe cu Martin împreună dincolo de miezul nopţii, constatând toţi trei că ne
place mai mult Votka decât Jeneverul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu