vineri, 19 mai 2017

Serialul continuă



Aş dori azi, ca braţul Simonei Halep să rămână oţelit şi mintea brici să dirijeze cu siguranţă tăietura chirurgului în operaţia ce ar trebui să fie de rutină. Deocamdată e 3-0 pentru ea!
Au ales zeii, va fi luptă! 4-1.  Schimburi frumoase de mingii în desfăşurare. Totuşi pare simplu. 5-1! Un ghem mai lung, sclipitor! 6-2.  Şi un set perfect, de mare campioana. Sa vedem cum îşi struneşte emoţia ca să poată intra în setul doi cu aceeaşi siguranţă. Darren Cahill mulţumit aplaudă de la distanţă. Operatorii transmisiei nu pierd momentul!
Începe setul doi cu mingii lungi, schimburi intense şi un rever de aur. 1-0 Simona. Pare de neoprit, agresivă cum am dori-o mereu! 2-0. Şi totuşi Kontaveit e pe teren, pe fondul primelor mici greşeli! 2-1. 3-1 în continuare!
Kontaveit pune prima scurta schimbând registrul, dar caii sunt prea marii! 4-1! Fluviul curge lin, apele par limpezi… Si totuşi o turbulenţa scurtă cum sunt atâtea cu schimbările climatice...
4-2!  Estona prinde gustul, 4-3! E un moment critic, un punct culminant, să vedem cum îl gestionează campioana noastră...
Un ghem eroic după 40-0 s-a stârnit vântul şi Halep face cinci greşeli la rând, dar la fel ca un toreador ce părea înfrânt  înfige spada în grumazul taurului care cade pe zgură. 5-3!
Vântul mai răsuceşte în teren un vălătuc de zgură şi parcă zeii se întorc spre Kontaveik! 5-4.
Ultimul ghem. Oare va fi ultimul? Mingi fabuloase, un schimb de parcă pe teren intraseră zeii să tranşeze ei cui i se cuvine victoria! Si 6-4! Un set secund obţinut la mare luptă! Semifinala de la Roma poate sa înceapă! Serialul continuă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase