marți, 5 decembrie 2017

(Atelier de) protest


ce frumoşi sunt tinerii protestând
ei sfidează în libertatea lor
maşinile înotând în intersecţii
contra curentului
încălcând în carosabil
flagrant
regulile de circulaţie
nescrise ale istoriei


jandarmi în costume negre
sub caschetele cu vizor
bălăngăne ritmat
bastoanele tonfa
limbi mute de clopot
semne
neterminate
ale crucii


fetele zâmbind radioase
le-au adus jandarmilor flori
şi le strigă în cască
ora întâlnirii
sub ceas
în parcul tei
ca să facă
dragoste


toată piaţa scandează
Roşia Roşia Roşia
şi din spatele mulţimii
dinspre câmpurile
mănoase
vin transportoarele
blindate
încărcate cu roşii


un bărbos etern
într-o portavoce
schimbă
direcţia ţintei
mişcătoare
speranţa e
la guvern
la guvern


în palatul victoriei
s-a semnat ordonanţa

anul ăsta bulionul e gratis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase