sâmbătă, 30 decembrie 2017

Poezie in eCeator. Cinci anotimpuri








CINCI ANOTIMPURI
se scrie poezie

la berărie
în spuma berii
pe urdinişul muierii
în buza mierii…

pe săpun
în puşcărie
şi pe fumul
de tutun
la ce bun…

pe cruci de apă

în călcâiul
urmei vinului
de la agapă
pe cornul lunii
sau pe sânii
nebunii

muiaţi de ploi

pe frunza  de stejar

moartă
pe-o gutuie

sau pe-o hartă

cu românica
bătută-n cuie
pe pălimar.


se scrie
poezie

rar


scara minciunii

deschizi ochii
gângureşti
asculţi poveşti
pe genunchii bunicii…
schimbi rochii
în faţa oglinzii
iubeşti…

în spatele grădinii
e un munte
îl urci
că ţi-e dat
să pudrezi
faţă lunii

nu se mai întinde
scara minciunii…

ştergi pe frunte
broboanele
sub tiara
de spini a fricii
şi mergi mai departe

e atâta ceaţă
pe marte…


joc

la mare
la soare
pe nisipul
plajei
în frac
sângeri
sub
semnul
vrajei
visând
domnişoare
cu chipul
de îngeri
şi piele
de drac...


marină

curenţi reci subţiri
lame de brici
străpung pielea
bronzată

apa mării e limpede
calc dungile mierii
desenate dedesubt
în lumina filtrată
fagure de apă
inconsistent
ce se clatină
şi pulsează
legănând nisipul

întind privirea
deasupra platoşei
de solzi
albaştrii-verzui
respiraţia e liniştită
marea încă doarme
fiinţă vie
după orgasmul
unei nopţi


în arşiţă

nimeni nu spune pietrei
încotro curg apele
și nici piatra nu
se întreabă mută

se așează în sinea ei
răbdătoare
despletind undele
și suficient de rotundă
în următoarea
secundă
se rostogolește la vale
crezându-se plută

nimeni nu spune
bobului de grâu
când lucrarea luminii
e încheiată
şi spicul înalt până la brâu
suficient de copt
pentru dreaptă
judecată

nimeni nu se întreabă
de ce făina e albă
când se cerne
dintre perne de piatră ...

atât de scurtă și neînsemnată
în cavalcada de taine
ce transcende
vieţii eterne
încât nici uriașii
nu-și mai ţes
în legende
haine de piatră

şi nici
căţelul
pământului
nu mai latră

adulter

şi aveam nevoie să rătăcesc
să întorc anii de nicăieri
pentru a le da un sens
decelam fiecare clipă
îndelung
ca pe un univers nou
ce-mi îngăduia să-l ating

erai toată un câmp de mine
şi degetele mele
fremătau în întuneric
descoperind uimite
fiecare scânteie
pe care o stingeam apoi
cu roua de pe buze

nu se mai sfârşea totul
transparenţi
ne pierdeam în mare
ca două meduze


ce frumoşi sunt tinerii protestând

ei sfidează maşinile
înotând în carosabil
contra curentului
şi încalcă flagrant
liberi
regulile de circulaţie
nescrise ale istoriei

jandarmi în costume negre
sub caschetele cu vizor
bălăngăne ritmat
bastoanele tonfa
limbi mute de clopot
semne neterminate
spânzurători
ale crucii

fetele zâmbind radioase
le-au adus flori
şi le strigă în cască
ora întâlnirii
sub ceas
în parcul tei
ca să facă
dragoste

toată piaţa scandează
roşia roşia roşia
şi din spatele mulţimii
dinspre câmpurile
mănoase
vin transportoarele
blindate
încărcate cu roşii

un bărbos etern
într-o portavoce
schimbă
direcţia ţintei
mişcătoare
la guvern
la guvern
e speranţa

în palatul victoriei
s-a semnat ordonanţa
anul ăsta bulionul e gratis


în rama gândului meu


au înserat
ramayanele
fotografii mişcate
de vântul călduţ
al sentimentelor contrarii
care adie
din când în când
să-şi încerce
rezistenţa la reîncarnare
a memoriei

şi memoria surdă
precum carnea
trupului sterp
trage în dungă
frânghia
clopotului
scuturând
rugina
de pe frunze


toamna păsările călătoare

nu se dau prinse
cu năvodul

nici panglici colorate
întinse nu se taie
inaugurând
exodul
frunzelor

stâlpii de fum
se îndoaie
susţinând
podul
doldora
de nuci
doar
cu focul
de la trei
uluci
rupte
din gard
în fundul curţii

nu stai cu pantalonii
ăia scurţii
mama ei de soartă
amară
în gura iernii
s-aştepţi să fiarbă
soarele
în cazanul povernii
că nu e vară

neagra

cuvintele îşi pierd respiraţia
pe coridoare lungi în pereţi
întinse pe gratii descărnate
de lumina soarelui stau
ca nişte prune uscate literele şi rescriu
rescriu o tulburare a istoriei

o pădure de nume smulsă
din rădăcini de un vânt năprasnic
pe versantul golgotei
parcă te înjunghie încă în urechi
câte un geamăt sfârșit
venit din întunericul surd al negrei.

mișelească lucrare a diavolului
care a crezut că poate îngenunchea
spiritul unui popor
dumnezeu a îngăduit
pe încrengătura de oase
doar cărnii sǎ se usuce


ora exactă

la input
chipul cuvântului
născut din nisipul albastru
al sfântului duh

decupez  în ceaţă literele
hârjâind nesigur
cu un bomfaier
ce desparte într-un caier
spaima de moarte
de setea de viaţă
potrivind ora exactă
ora exactă
a meridianului meu

ştii moartea
e o amantă
către care te grăbeşti
şi ajuns la output
pe turnantă
crezi c-o păcăleşti
prelungind literele
ca şi cum ai fi
un pic dumnezeu


frig

am văzut atunci
fulgi de durere
negrii
ningând
peste rănile
prin care
sângeraseră
cuiele
cuvinte libere
exersau
în rugăciune
împletituri
de lână


40 de zile

nu urci
în ceruri
pe aripi
în lumină
la îngeri
îţi agăţi
teama
de frânghia
întinsă

scuturi
întâi sufletul
de pământ
şi-i îngropi
caligrama
la rădăcină
de sângeri
sub câmpia
ninsă


şi după ce izbândeşti, să o ia de la capăt…

afişul original al morţii are chipul unei mrene
ce se zbate pe uscat
în timp ce viaţa
ademeneşte
alene sub mal
prundişul
surpat


tropar

vânt e vântul care mă vântură în cele patru vânturi
şi pământ pământul ce ne pământură în mormânturi
apă e a apa care mă sapă şi
mă îngroapă în groapa de apă
lângă corabie…
scut fără sabie şi
curcubeu
în lunga noapte
şapte îngeri
cu trompete
tăcând
fac piruete
în jurul meu
Detalii
Scris de Ion Toma Ionescu
Publicat: 30 Decembrie 2017  eCreator





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase