sâmbătă, 2 decembrie 2017

Tabletă cu CIS




Nu l-am văzut anul acesta pe Al Cistelecan la Gaudeamus. Anul trecut da!...
Se preumbla prin spaţiul de joacă al Paralelei 45, înconjurat de tinere poetese care desenaseră în jurul lui cu creta colorată, şotronul şi săreau precum cocostârcii. Dânsul se apăra risipind zâmbete defensive, neutre ca o Elveţie.
Pentru dânsul venisem la târg! Voiam  să-i strâng mâna şi să-i mulţumesc. Îmi scrisese câteva rânduri, având amabilitatea să lectureze în  manuscris  Argintarium. Volumul l-am trimis pe internet. O încercare utopică, dat fiind că deja cartea ajunsese la tipar.
Am avut noroc!
Am prins momentul când poetesele au părăsit locul bulucindu-se către Ieudul fără ieşire al lui Ioan Es Pop, care tocmai se apropia dintre rafturile cu cărţi şi profesorul a rămas câteva clipe singur.
„Domnule profesor, eu sunt cel care  a scris Guşterele. Ştiu că l-aţi citit, mi-aţi trimis un email… Vreau să vă mulţumesc pentru că l–aţi citit, de asemeni pentru comentariul de pe coperta patru a Argintarium-ului şi să vă strâng mâna!" Am zis grăbit şi cu emoţie în glas.
S-a uitat nedumerit la figura mea răvăşită, de ilustru necunoscut. Probabil păream picat de pe o altă planetă. Nu-mi înţelesese cuvintele! Era mare gălăgia din jurul nostru. I-am mai strâns mâna încă o dată şi m-am îndepărtat. Se-ntorceau poetesele…
Îmi pare bine domnule profesor acum că ne-am cunoscut (cred!), să vă pot ura  la mulţi ani şi multă sănătate! Eu sunt…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu