E frumos să
stai pe iarbă la umbra unui brad înalt ascultând susurul odihnitor al izvorului
după ce acesta a spart învolburat muntele şi s-a aşezat liniştit între maluri la
drum lung. Ai senzaţia că timpul şi-a potrivit şi el curgerea şi s-a limpezit
călcând umerii rotunzi a pietrelor.
Zâmbetul
luminos al Simonei de la sfârşitul partidei ar putea fi singura emblemă a proiectului
de ţară care ne-ar mai putea uni în anul centenarului.
Cu atât mai
fericit cu cât el ne-a înseninat sufletele chiar de ziua micii uniri când tot
românul are liber să stea acasă şi să privească la televizor.
Un meci
solid în care Halep în faţa lumii întregi cu multă stăpânire de sine şi
argumente serioase a demonstrat de ce ocupă ea locul 1 mondial în clipa de
faţă.
Mulţumit
Darren Cahil ar fi vrut să sară din tribună în mijlocul terenului ca un cangur să-şi
ia în braţe trofeul şi să plece cu el, dar mămica Simonei i-a zis într-un fel ca
în scheciuri:
Mă Cahile,
ai uitat că a căzut leul în Românica şi mai sunt două meciuri de câştigat?
Doamne
ajută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu