miercuri, 21 februarie 2018

Pişicher, Dragobetele sărută fetele


PISI-CHER

          De dragul fetelor nemăritate, dar şi a nevestelor tinere se pare, Dragobetele a semănat în urma sa voit, ceaţă şi uitare de sine. Cum să nu-ţi placă să alergi fetele prin pădure? ele chipurile căutând flori de primăvară să obosească repede, să se aşeze în „zăpada zânelor” şi să aştepte cu buzele dornice, întredeschise, sărutul promis al Dragobetelui care iată că în sfârşit a venit. Zăpada zânelor era strânsă după aceea şi adusă acasă. Cu apa topită din omăt stropindu-se în scăldătoare şi făcându-se farmece, pentru ca anul întreg fata sau nevasta să fie iubită.

          Şi dacă plăcerea e atât de mare în 24 februarie, ea de ce să nu se repete pe furiş în 28? De dragul sfârşitului lunii  şi de bucuria trezirii la viaţă a primăverii, se poate prelungii în 1 şi 3 ale lunii îngemănate, care nu-i aşa, nu-i atât de sigur că va izbândi până în 25 martie, când mai e permisă o sărutare ca să te dumireşti cât de mult iubeşti…

          Nici etimologia numelui nu e atât de limpede. Unii cercetători presupun că ar fi de origine slavă, „dragu” şi „biti”, s-ar traduce din slava veche prin „a fi drag”. Greu de crezut că drăgostirea aceasta să aibă doar o tradiţie de 170-180 de ani. Mai curând aş miza în urmele dace. Puţinele cuvinte, atâtea câte ne-au rămas, păstrează „Trago” - ţap şi „pede” - picioare. (Tragopete). Se zice că Dragobetele ar fi fost unul din fiii Babei Dochia. Printre zeii pierduţi ai dacilor, ce mai contează unul cu picioare iuţi care să alerge fetele să nu rămână niciuna nesărutată!

          După credinţa poporului meu în aceste zile animalele şi păsările se împerechează şi ele. Cum nici păsări, nici animale, nici noi nu părăsim pentru totdeauna locurile natale, se pare că iubim acelaşi zeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu