Go Fun Yourself

          Încǎ nu-mi revin. Nu sunt un bǎiat de bani gata obișnuit cu daruri costisitoare. Totuși, pǎrinţii mi-au creat o oarecare independenţǎ (am fǎcut liceul pe o bicicletǎ de curse, ORBEA ONIX dacǎ mi-e permis, dacǎ nu rog juriul sǎ șteargǎ marca ), cu bani de buzunar întotdeauna, pentru o cafea, un suc și o pǎjiturǎ cu o prietenǎ la cofetǎrie. La cofetǎrie, nu la bar! Nu-mi place fumul de ţigarǎ și nici prietenǎ nu mi-am fǎcut deocamdatǎ. Cu colegele am mai intrat, destul de rar, în ultimul an de liceu când mi-am petrecut mai mult timpul în biblioteca tatǎlui meu. Pe tata îl știu dintotdeauna ambasador. Am petrecut împreunǎ mai mult vacanţele mele și concediile lui. În ţarǎ, sau la postul unde funcţiona. Grecia și Japonia au fost ţǎrile care m-au impresionat cel mai tare, de când am început sǎ înţeleg lucrurile.

          În biblioteca lui – pe lângǎ tratatele și cǎrţile religioase, Biblia, Coranul și o mulţime de Cazanii și Evanghelii în toate limbile pǎmântului, cu coperţi îmbrǎcate în piele și titlurile scrise cu litere aurite – gǎseai orice. De partea cu literaturǎ contemporanǎ se ocupase mama. Mama e scriitoare și a preferat sǎ stea cu noi copiii în ţarǎ sǎ ne facem școlile. Mai am o sorǎ, pe Maria, mai micǎ decât mine. A contat cred și faptul cǎ titlul de doamnǎ ambasador, cu obligaţiile implicite de protocol, sǎ nu-i ocupe timpul și sǎ-i erodeze meseria de scriitoare.

          Banii de buzunar mi-au permis sǎ-mi satisfac multe idei trǎsnite, achiziţionând telefoane mobile, sau alte nimicuri. Acum, cǎnd scriu pentru proba a doua a concursului SuperBlog, nu știu de ce mi-au venit în minte cele douǎ buchete mari de trandafiri albi cumpǎrate în vara asta.

          – Te însori cavalerule? M-a întrebat miratǎ florǎreasa. Nu pun la socotealǎ orhideele pentru mama. Acelea erau sponsorizate separat de tata.

          Amândouǎ buchetele, bag de seamǎ acum, le-am oferit Laurei. Unul dupǎ ultima probǎ la BAC. Atunci am așteptat-o în poarta liceului și ea, uimitǎ, m-a sǎrutat zǎmbind, strângându-mǎ ușor în braţe și întârziind acolo câteva clipe. Luase ultimul 10, la fel ca mine. Tot liceul ne-am împǎrţit premiile cu aceeași medie și, firesc era, sǎ terminǎm la fel.

          Al doilea buchet i l-am oferit dupǎ admiterea la facultate. Am așteptat-o la gura metroului la Universitate și apoi am coborât în jos cǎtre Cișmigiu. Eu locuiesc vis a vis de Casa Armatei într-un bloc din cele vechi refǎcute, cu apartamente boierești, confortabile, saloane imense cu candelabru, șemineu și sobe de teracotǎ monumentale. Am zǎrit-o pe sora mea Maria și pe mama înconjurate de câteva geamantane, fǎcându-ne cu mâna. Maria ţopǎia în jurul unui autoturism nou. Era un Aygo roșu. L-am identificat dupǎ X-ul lǎbǎrţat pe care inspiratul designer îl subliniase cu toate elementele, vǎzut din faţa autoturismului.

          Surpriza nu era totalǎ. Știam cǎ tata comandase de ziua mea în varǎ, când împlinisem 18 ani, la reprezentanţa Toyota, un automobil de oraș, farǎ însǎ a-mi dezvǎlui marca. Cǎutând în oferte, alesesem în mintea mea un Aygo. Cu el mi-aș fi dorit sǎ schimb ca student, bicicleta de curse. Eram pregǎtit. Luasem carnetul de conducere și aveam ceva practicǎ pe automobilul mamei, cu ea alǎturi.

          Mama și Maria aveau bilete de avion la ora 19. La semafor nu se mai sfârșea culoarea roșie. Am traversat luând-o de mânǎ pe Laura. I-am prezentat-o mamei, cu Maria se cunoștea. Mama mi-a fǎcut discret cu ochiul cǎ îi place, și mi-a întins cheile de la Aygo.

          – Ţine-le! S-o stǎpânești sǎnǎtos, e a ta! Va trebui sǎ faci primul drum acum cu noi la aeroport. Suntem deja în întârziere. Laura voia sǎ-și ia la revedere și sǎ plece, dar mama i-a zis simplu:

          – Te rog sǎ mergi cu noi la aeroport, nu lǎsa singur SuperDan-ul ǎsta vitezoman la întoarcere, cǎ apasa prea tare pe acceleraţie și înca nu cunoaște mașina. Tonalitatea sigurǎ pe sine din vocea mamei, n-a lǎsat loc de îngǎduinţǎ. Laura și-a deschis telefonul și a sunat acasǎ.

          – Mamǎ, te rog sǎ nu mǎ așteptaţi cu masa, nu știu cât o sǎ întârzii. Sǎrbǎtorim cu colegii, vom merge undeva. O sǎ revin cu un apel mai târziu. Se înroșise pânǎ-n vârful urechilor. Mama îi fǎcu și ei ștrengǎrește cu ochiul și puse glumind diagnosticul situaţiei:

          – Numai mamǎ sǎ nu fii! Am aranjat întâi bagajele. Înainte de a deschide portbagajul, am privit cu un ochi critic de proprietar. Luneta şi partea inferioară a barei de protecţie, rupeau liniile solide ale caroseriei, ce formau litera X. Portbagajul, nu prea mare, primi pânǎ la urmǎ toate geamantanele. Firesc, e doar un automobil de oraș! La ce-mi trebuie mai mult spaţiu!

          Apoi ne-am urcat în Aygo. Șoferii, eu și mama, în faţǎ. Ne-am așezat comod. Laura și Maria s-au înghesuit în spate. Norocul lor cǎ amândouǎ aveau o siluietǎ adecvatǎ, dar geamurile laterale ofereau o vizibilitate destul de micǎ. În interior, consola centrală, în formǎ trapezoidalǎ, dezvǎluia tema generală a designului, punctatǎ prin elemente precum aeratoarele, panourile uşilor şi schimbătorul de viteze. Vedeam deja o mulţime de posibilitǎţi pentru personalizarea interiorului. Puate și în exterior, va trebui sǎ caut ceva stickere… Specificaţia  X-wave, cea pe care o primisem cadou, oferea scaune cu tetiere integrate şi tapiţerie în combinaţie de piele şi material textil. Bordul însă era din materiale plastice tari la atingere.

          Concentratǎ, mama începu sǎ turuie prezentându-mi bordul și interiorul cu toate surprizele lui plǎcute.

          – Modelul ǎsta, cel mai de top din serie, beneficiază de sistemul multimedia x-touch, cu ecran tactil, are geamuri electrice faţă, oglinzi electrice şi încălzite, cameră video pentru mersul înapoi, sistem de navigaţie, aer condiţionat manual, controale audio pe volan, indicator pentru schimbarea optimă a treptelor de viteză, computer de bord, acoperiş panoramic cu deschidere electrică, 6 airbaguri, etc. Se opri sǎ respire și continuǎ:

            – Sistemul funcţionează bine, dar amplasarea butoanelor în partea dreapta, mie mi s-a pǎrut ușor peste mânǎ. Sistemul de navigaţia are şi harta completă a României, dar configuraţia rutelor se pare cǎ ar mai trebui optimizatǎ. Meritǎ de apreciat intenţiile bune ale Toyotei, ai remarcat interfaţa în limba română. Ce e drept o remarcasem.

          – Habar n-ai tu! Cât ai fost în examen, mama n-a avut nici o emoţie! A stat toatǎ dimineaţa sǎ descopere ce era de descoperit în mașinǎ. Am fǎcut singurǎ bagajul și aproape sigur cǎ am uitat sǎ pun ceva. Aruncǎ din spate Maria.

          – În general pot sǎ spun cǎ sunt mulţumitǎ, se putea și mai bine! Când am fost s-o ridic, dupǎ ce m-au chemat de la firmǎ, i-am stabilit și consumul. E cel scris în cartea tehnicǎ între 4-5l.

          – Mamǎ ǎștia sunt japonezi!

          – Ai și tu dreptate!... Dar, acolo la ei, cu circulaţia lor! Aici în București, calculele pot fi încurcate de reţetele suspendate ale doctorului Oprescu.

          – Reţele mamǎ, reţele! Șosele suspendate.

          – Știu ce spun. Eu vorbesc de reţete. Nu ne îndeamnǎ el sǎ mai stǎm și pe-acasǎ! Sǎ folosim metroul cǎ nu ne-am nǎscut toţi în mașini, dacǎ e obligatoriu sǎ ne deplasǎm!...

          – Și cine i-a suspendat mama reţetele? Am aruncat eu râzând vorbele pe care le aștepta.

          – Eu le-am suspendat! Sub pǎmânt de bunǎ voie?... Poate doar când mǎ veţi duce în cavou! Avea mama o rǎfuialǎ cu doctorul. În tinereţe, o vreme o curtase.

          Am pornit motorul. oglinzile laterale generos dimensionate şi camera video pentru mersul înapoi, ce afişa imaginile pe ecranul mare al sistemului infotainment, m-au ajutat sǎ întorc și sǎ intru în trafic cu lejeritate maximǎ. La dimensiunile Aygo m-am strecurat în trafic fǎrǎ nici  o problemǎ fǎcând depǎșiri și trecând de pe o bandǎ pe alta fǎrǎ ca mama sǎ-mi facǎ vreo observaţie

          Le-am condus pe cele douǎ pânǎ la poarta de îmbarcare și la insistenţele mamei ne-am întors,  sǎ nu se facǎ noapte. Laura de data asta s-a așezat lângǎ mine în faţǎ. Parcǎ nu vǎzusem pânǎ atunci cât era de frumoasǎ!

          – Dacǎ te mai uiţi la mine, cobor. Am un gând, nu ţi-l spun, dar în primul rand vreau sǎ ajung întreagǎ la Universitate. Am aprins luminile de zi cu tehnologie LED și atent la traffic, am dat drumul la muzicǎ. Apǎsând pedala de acceleraţie am schimbat treptele de viteza la turaţie mai joasǎ. Am observat cǎ se conduce mai liniștit.

          În dreptul Casei armatei, ea locuia mai jos la Podul Izvor, Laura s-a aplecat înspre mine și mi-a șoptit.

          – Oprește aici! Vreau sǎ vǎd biblioteca tatǎlui tǎu. Și Aygo auzind a înţepenit. 

          Go Fun Yourself! Și Laura și Aigo împreunǎ…

Etapa II-a Superblog 2014

Roata norocului

Sponsor: Toyota
Nume proba: Toyota Yaris Noua Generatie 
Enunt proba:

In traficul aglomerat al oraselor, timpul trece mai placut in interiorul noului Yaris. Ghici de ce?

Zilele trecute, la Roata Norocului, îmi pică din cer un automobil Toyota Yaris Noua Generaţie. Legătura cerului cu jocurile de noroc, concernul Toyota şi subsemnatul, ştiam că nu era aşa la vedere, lucrarea lui Dumnezeu se făcuse probabil pe sub mână, la negru,  eu nefiind prea des dus la biserică.

Asta e! Se pare că păcătosului îi fusese prescrisă o graţie divină şi-ncă ce graţie –căci n-am avut timp să vă zic, minunea aia roşie nu coborâse din cer singură la mine-n curte, avea la volan o făptură blondă, superbă cu un zâmbet strălucitor ce mă îmbie şăgalnic să urc în habitaclu alături şi-mi şopti cu un glas catifelat că de-acum îmi stă la dispoziţie, cu toate cele.

Biet om, la 60 de ani, m-am temut la un moment dat cine ştie poate că ajunsesem deja în rai , dar m-am uitat împrejur, erau toate la locul lor în curte, Max în cuşca lui discret cum îl ştiu, cu botul pe labele din faţă se făcea că nu ne dă ataenţie şi doar în mijlocul aleii, micuţă, zveltă, buburuza roşie pregătită parcă să se strecoare pe carosabil în aglomeraţia diurnă sufocată a Bucureştiului.

N-am rezistat tentaţiei şi am deschis uşa aşezându-ma curios lângă îngerul blond.

Parcă intrasem deja într-o altă dimensiune. Uimit mă întrebam, în carcasa ce părea micuţă privită pe dinafară, cum de încape atâta spaţiu. Privirea copleşită de simţul echilibrat al liniilor puse pe planşetă şi transpuse cu rigoare în realitatea desfăşurată în faţa mea, dădea măsură spiritului creativ al japonezilor. Până când, apăsând uşor ambreiajul, coltul rochiţei de mătase-nflorată cu flori de cicoare i-a dezgolit goliciune genunchiului şi albeaţa pulpei ce urca rotund, alungit în dreptul manetei încrustate a schimbătorului de viteze.

În timp ce îngerul meu îmi povestea despre sistemul multimedia Toyota Touch, sistem inteligent de acces şi control al funcţiilor de bord cu ecran tactil de 6,1 color şi cameră video pentru marsalier, sistem de navigaţie şi servicii web – privirea avidă funcţiona mai mult cu simţurile estetice decât cele tehnice şi atunci când glasul suav l-a îndemnat:

– Atinge-l!

Degetele mâinii stângi sau îndreptat tremurând, rasfirate pe linia dulce a pulpei,  dar s-au oprit la timp într-o atingere întamplătoare, curentate de moliciunea placută a pielii, sprijinindu-se uşor ca să-şi continuie mişcarea către ecranul bordului a cărui fineţe m-a încurcat teribil neputând discerne unde localizasem cea mai mare satisfacţie tactilă. Era un model Luna echipat cu toate accesoriile, radio CD și port USB pentru conectarea dispozitivelor portabile iar pe ecran se afişau informaţiile furnizate de computerul de bord. După ce ne-am planificat traseul cu sistemul avansat de navigaţie prin satelit şi a activat avertizoarele privind limita de viteză şi camerele de supraveghere, mi-a arătat cum să mă conectez pe facebook să vorbesc cu prietenii. Credeţi cumva că mai era nevoie  de conexiunea aceea?

 Pe stradă, având o rază de bracaj doar de 4,7 metri, se strecura în trafic cu o agilitate deosebită

Astfel că am parcurs distanţa până la zona comercială de parcă rulam în viitor, că tot se poartă la SuperBlog, pe şoselele suspendate ale lui Oprescu, ce urmau să fie proiectate în timpul celui de-al doilea mandat.

Pe traseu mi-a vorbit despre ABS cu distribuţie electronică a forţei de frânare, despre sistemul de asistenţă la frânare, de controlul stabilităţii şi al tracţiunii, de indicatorul de avertizare pentru necuplarea centurilor de siguranţă, de scaunele cu tehnologie de reducere a riscului de traumatism cervical, de parcă la asta îmi stătea mie capul în momentele acelea unice în care parcă întinerisem.

Surpriză mare a fost când am realizat ce multe produse intră în portbagaj, iar sub podea am mai descoperit un spaţiu de depozitare ingenios, platforma având două niveluri. Înainte de a ne întoarce către casă, după finalizarea listei de cumpăraturi, îngerul meu blond a scos rece, din torpedoul ventilat pentru păstrarea alimentelor şi a băuturilor, un suc natural din boabe de rodii culese de la ei din grădina raiului şi mi l-a oferit spre delectare.

Ajunşi în curtea casei m-am uitat la consum. Cu plimbarea pe autostradă unde-am dat o tură ca să-i încerc viteza(175 km/h) împlinisem suta de kilometrii, iar consumul surpriză 4,8-5 litrii. Ce să mai zic, adevărată minune. Când să mă-ntorc mulţumit către înger, blonda mea dispăruse subit, iar alături mă trezii cu nevastă-mea.

– Pe unde-mi tot umbli pezevenchiule! De când te-aşteaptă fiică-ta cea mică să-şi ia maşina.

Postat in cadrul Concursului SuperBlog. Etapa VIII-a

SuperBlog _ Etapa XXXVIII-a. Una cu brandul

Toyota ne surprinde din nou cu enunţul temei pentru concurs:

“Considerând atuurile care diferenţiază maşinile Toyota de celelalte branduri, cum crezi ca se distinge şoferul unui autoturism Toyota faţă de ceilalţi soferi? Prezintă-ne profilul psiho-sociologic al şoferului de Toyota, asa cum il percepi sau ţi-l imaginezi tu.”

Dintru început trebuie să fac precizarea că profilul psiho-sociologic (pretenţios după opinia mea) al şoferul de Toyota, nu poate fi un şofer de taxi, chiar dacă mă aflu acum într-un taxi Toyota. Când l-a angajat Compania pe taximetristul de la volan, nici măcar nu se ştia că patronul va scoate în piaţă şi o divizie de Toyote, deci nu s-a pus problema alegerii de nici o parte. Şi grăbit fiind, ca mine, e greu de presupus într-un oraş aglomerat că stai să cauţi un anumit brand la taxiuri, având în studiu comportamentul şoferului, presat de timp, sau de paparazzi dacă eşti vedetă, nu-i cazul meu, aşa s-a nimerit.

Ginerele meu mă aştepta la o terasă cu văr’su, îl rugasem să-mi găsească un proprietar autentic al unei astfel de mărci cu care să pot sta de vorbă, să-l descos înainte de a mă apuca de articol, să-i studiez reacţiile. Îl ştiam pe Cosmin, nu-l văzusem de când era puşti şi iată-ne la aceeaşi masă adunaţi de meandrele vieţii. Bine că nu m-am oprit la taximetrist. Cum îi mai străluceau ochii povestind întâmplări din Campus, derulate invariabil cu maşina lui!

La un moment dat m-aş fi putut întreba când mai ajunge şi la cursuri băiatul ăsta îndrăgostit de Auris. Gabi e student la drept în an terminal, nu a avut probleme cu examenele  ştiam de la văr’su. O restanţă două pe vară, cât să-l călească normal pentru meseria de avocat.

Părinţii, ambii judecători în provincie, au considerat că venise momentul să-i înlocuiască Loganul, ca să se acomodeze cumva înainte de absolvire cu noul statut şi l-au dus in Showroom de ziua lui să-şi aleagă o marcă, oricare, ce consideră el că i se potriveşte.

N-a stat pe gânduri, ştia şi culoarea îşi făcuse proictul; în doi trei ani după absolvire o va avea în garaj. Navea de unde să ştie că babacii îi pregătesc surpriza. A fost cea mai frumoasă zi din viaţa lui fără griji, ce curgea liniştit sub oblăduirea părinţilor. Vegheau cu tact, de la distanţă, fără a-i da impresia că sunt tot timpul acolo.

Le-a împlinit speranţele, putea deveni beizadea, n-a fost cazul. Şi-a însuşit un  comportament social fără excese, amabil, cu decizii rapide, stăpân pe sine, cu dorinţa continuă de autoperfecţionare şi respect pentru cei din jur, niciodată stresat, spirit ecologic, fin, elegant şi, ciudat fără a face rabat limbajului şmecheresc al generaţiei sale, adoptase în vocabularul doar”babacii”, parcă venea din altă lume.

Nu călcase niciodată pe un stadion de fotbal, singurul sport care l-a încântat practicându-l un timp în echipa liceului, a fost baschetul. Perseverent, când îşi punea ceva în gând reuşea, şi nedorind dinadins era tot timpul în centrul atenţiei. N-a trebuit niciodată să caute compania fetelor pentru că natural, ele erau cu iniţiativa. Incă nu-şi găsise partenera, va veni desigur timpul, important era că avea naş, şi naşul era Laurenţiu.

 Acolo în restaurant discuţia se încinsese pe marginea avantajelor pe care ţi le oferă Toyota şi avansul japonezilor în motorizarea hibridă. Aveam datele tehnice să conduc discuţia, fiind documentat de la etapele anterioare ale concursului SuperBlog pentru care prestam, mă interesa însă cum intrase el ca şofer în echipă, cum se completau. Era în regulă. Una cu brandul

Cum ospătarul tocmai ne adusese la masă frigărui de morun, discuţia alunecă firesc înspre pescuit. Pasiunea de ultimă oră a lui Laurenţiu ce ţinea cu tot dinadinsul ca a doua zi să-şi lanseze în Dunăre noile lui scule achiziţionate şi înca nefolosite. Ideea i-a surâs şi lui Cosmin şi-au hotât să se-ntâlnească cu condiţia să facă deplasarea cu Aurisul său. S-au înţeles, tot voia Larenţiu să-l testeze la drum lung. Aş fi mers şi eu, dar cine să-mi scrie articolul.

SuperBlog _ Etapa XXVI-a _ Toyota ca marcă ITI

 Nume proba: Propuneri de inovatii si proiecte CSR marca Toyota

Poezie

N-am înţeles v-asigur nici o iotă

Din ce se cere astăzi în concurs,

Dar stând în dreapta-faţă la Toyotă,

Poate-mi revin desigur, pe parcurs.

M-aştern la drum zburând printre coline

Şi peisajul intră prin parbriz.

Natura a lucrat atât de bine,

Dar omul a mai fost, în preaviz…

Pe-aici, la dreapta se-ntindea pădurea

Pe sute de hectare cum să zic.

A venit omul negru cu securea

Şi din pădure n-a rămas nimic

De-aici un râu se despletea în vale

Şi caprele de munte-şi spălau chipul.

Cu utilaje grele şi cazmale,

Alţi oameni negrii au spălat nisipul.

Apoi s-au dus în treaba lor murdară,

După ce aurul se isprăvise.

Si-n urmă, râpa a rămas să ceară

Memoriei rănite, dreptul ei la vise

Ici-colo, coşuri mari cât turnul

Descarca –n cer, direct, tot fumul.

Şi norul se zburleşte, taciturnul

Şi parcă se-ngustează drumul

Dar companiile au luat aminte

S-au sfătuit şi-au stabilit concepte

Nu mai puteam să mergem înainte

Pământul nu mai răbdă să aştepte

Teorie

• CSR (Corporate Social Responsibility) este o concepţie referitoare la contribuţia pe care trebuie sa o aiba companiile în dezvoltarea societaţii moderne. De-a lungul timpului, aceasta contribuţie a fost teoretizată diferit de mai multe curente de gandire. Iniţiativele “responsabile” ale companiilor au fost denumite printr-o varietate de termeni: corporate citizenship, corporate philantropy, corporate societal marketing, community affairs, community development etc.
• Vor fi în 2020  1,2 miliarde maşini ,dublu fată de numărul maşinilor aflate în circulaţie acum. Sunt necesare decizii potrivite care treebuie sa se asigure că emisiile poluante nu vor alimenta angoasele dezastrelor. Drumul către maşina ecologică cu siguranţă nu e uşor.
• Toyota se înscrie în avangarda  preocupărilor ECO hibrizii ei, gen Prius sau Auris, care folosesc motor electric în combinație cu cel classic circulă cu succes pe drumurile publice contribuind la dimuarea gazelor toxice atât de incriminate în contextul încălzirii globale.
• Cercetătorii companiei lucrează în continuare în războiul declarat motoarelor clasice şi implicit marilor magnaţi ai petrolului, pe domeniul larg deschis resurselor energetice cu mici influienţe asupra mediului.
• Responsabilitatea unei companii este nu numai faţă de mediu dar si faţă de societate, interesul public find o latură fără de care nu poate creşte un brand în sufragiile cumpărătorilor

·         Programele de CSR te ajuta sa te diferentiezi de concurenţă şi să obţii loialitate faţă de brand

• Trebuie avut în vedere elementul că în vremurile acestea cumparătorii sunt din ce în ce mai bine informaţi si de asemeni diversitatea ofertelor e tot mai crescută, de aceea trebuie lucrat temeinic la legătura emoţionala cu publicul. Trebuie să-i dai acestuia posibilitatea de a aprecia valorile brandului tau intr-un mod memorabil.
• Am sa închei partea teoretică a disertaţiei pe care o oferă Google cu generozitate enumerând câteva din tipurile de programe CSR, de fapt, tipurile de Marketinguri
• Promovarea unei cauze
• Marketing legat de o cauza
• Marketing social
• Actiuni filantropice
• Voluntariat in comunitate
• Practici de afaceri responsabile social

N-am să dezvolt pe fiecare în parte, dar apreciez vis-à-vis de Toyota, că de-a lungul timpului a vrut şi a reuşit să fie un bun cetăţean corporativ local, respectat şi admirat de comunitate.

Toyota prevede contribuţii financiare şi practice pentru proiectele care vizează să îmbunătăţească viaţa durabilă a societăţii. TFfE, organismul creat în Europa  sprijină proiecte în diferite ţări pentru abordarea cu competenţă a problemelor de mediu, siguranţă rutieră şi învăţământ  tehnic

Parteneriatul dintre Toyota-România şi asociaţia ecologică MaiMultVerde, e deja arhicunoscută.

Multe alte campanii precum “Campania lunii verzi” cu sfaturi utile pentru un condus ecologic.

“Verificarea de vară” gratuitate oferită în vara acestui an înainte de concediu tuturor posesorilor de automobile Toyota

Reducerea ,refolosirea, reciclarea pe intreaga durată de viaţă a maşinilor luată în calcul încă de la faza de proiectare, reţelele de service şi reţeaua autorizată de colectare bine organizată în Romania, stau mărturie că japonezii nu spun vorbe-n vânt. 

Şi altă subcategorie

Ce inovaţii si proiecte sub efigia brandului Toyota văd eu posibile în viitor ?

Pornind de la faptul că japonezul tace şi face, şi pentru că autismul la noi e un teritoriu aproape virgin pentru statul roman, rezonanţa unei abordări, în sensul implicării ar fi benefică. Dotarea unei grădiniţe cu toate cele necesare sub patronajul lor, ar face o impresie deosebită.

O succesiune  de brainstorminguri  organizate în facultăţile tehnice printre studenţii români, cu subiecte legate de automobilul viitorului, idei şi cerinţe sub forma unei competiţii care să ofere ca premiu o excursie la concernul Toyota grupului câştigător este o altă propunere.

Organizarea unui concurs de poezie, iar câştigatorului sa-i fie publicat volumul pe  cheltuiala companiei (Ce bine-ar fi să fie volumul meu Îngeri surfând care inca nu are sponsor)

Organizarea anuală a unui concert  cu invitaţi de marcă şi gratuitate pentru posesorii de automobile Toyota.

Şi mă opresc aici să dau posibilitate şi celorlalţi din “grupul de lucru” să se exprime.

SuperBlog _Etapa XIII-a _ Phuuuuu, hiiiii, bumbumbum, sau Masina viitorului

_ Ce faci Ionescule?

_ Documentare despre maşina vitorului, mă chinui… şti ce mult mă pricep la maşini!...

_ Măi tată, ce să spun, sună şi tu un prieten.

Bună idee, să-l sun pe Tomax. (Cum care Tomax?... ştrengarul de nepotu-meu, ăla de la Edimax. Îl găseşti mai jos pe blog, dacă l-ai uitat.Astea sunt vorbe catre cititor.)

_ Maşina viitorului, măi tataie, musai trebuie să facă; phuuuuu, hiiiii, bumbumbum şi să stropească cu apă!

Ştie ceva puştiul, Că doar el, nu eu, se va plimba cu maşina aia peste cincizeci de ani.

*

22 Decembrie 2059. În dana portului bucureştean din Băneasa a ancorat feribotul Atlantis, venit din Japonia cu un transport de SUV-uri Auris.  Este chiar un moment de referinţă, primul transport comercial cu aprobare  de desfacere  în piaţa de automobile a  Statelor Unite Independente Europene. S-a încheiat astfel un diferendum de peste treizeci de ani ce a ţinut izolat spaţiul comercial japonez al industriei auto rămăs consecvent dezvoltării tehnologiei

Hybrid Sinergy Drive

, împotriva deciziilor Summitului  Natiunilor de la Bucuresti.

Bătrânul hybrid Auris, interzis pe şoselele europene imediat după ce asteroidul CX114 izbise în 2019 pământul, înclinându-i axa  cu 12 minute şi 43 de secunde fix, spre dreapta (“Spre dreapta ca sa se bucure Crin”, zicea tataie, bietul Crin tot n-a ajuns preşedinte!) şi grăbind astfel fenomenul încălzirii globale; bătrânul Auris ziceam se întorcea triumfal pe pământ European ca un semn al revenirii la normalitate.

Ce nebunie a mai fost şi-atunci, când cu asteroidul!... Populaţia planetei intrase în panică, toţi patronii ieşiseră pe străzi să-i dea jos pe sindicalişti de unde se cocoţaseră, noi copii nu mai mergeam la şcoală, parlamentarii votaseră legea binelui public şi în baza ei se urcaseră în balonul construit de Vântu cu care voiau sa evadeze din lumea nesigură a Realităţii…  Se pare însă că gazul (sau Munaigazul) pus la dispozitie de Patriciu din rezervele de la Marea Neagră,  nu a fost de calitatea cea mai  bună şi neridicându-i la înălţimea cerută,  s-au atins în trecere de scutul antiatomic…Suficient cât să se consemneze în Cronica de la Moscova greaua pierdere. Toate astea mi le-a desluşit mie bunicu (tataie, cum îi spuneam eu) mai târziu, eu având pe-atunci doar 14 ani.

Dacă stau bine să mă gândesc, acum, după 40 de ani, cred că bunicu avea dreptate, se prea poate ca erorea să se fi produs nu din cauza axei pământului ci tot din cauza  calculelor greşite ale preşedintelui.(!...) Şi tot bunicu zicea, că să ţin bine minte pentru istorie, în 2014 când s-a ales preşedintele în al treilea mandat, pe viaţă, el n-a vrut, dar a vrut poporul.

Dar să nu mă pierd în amănunte, oricum n-am ajuns istoric, ar fi fost prea mult, că avem doi în familie.

Atunci la Marele Summit, a fost meritul exclusiv al marinarului (absolut nici o conotaţie peiorativă, dar aş fi repetat de prea multe ori cuvântul preşedinte în acelaşi text şi ştiu ce-nseamnă, de la bunicu, un bun stilist, nu e nevoie să citiţi tot ce scriu eu între paranteze), care, simţind deriva, mai întâi le-a oferit capilor lumii un prânz copios la cină; cu ciorbă de peşte, tocăniţă de ghebe şi stufat de mărar cu murături, fără ingrediente vânătoreşti. Totul natural, proaspăt, din supermarketurile româneşti. S-a zgârcit un pic la ţuică fiartă, deh mai trebuia păstrat ceva şi în patrimonial naţional, dar vinul, din belşug, pe ales, se făcuse în anul ăla,  a descreţit frunţile îngândurate de atâtea probleme ale Sefilor lumii.

Taman bine de pus la cale viitorul periclitat grav al planetei.  Măsurile preconizate în toate domeniile, măsuri extreme, pe calibrul situaţiei dificile create de pierderile de ozon, poluare, concentraţia gazelor, încălzire globală, scăderea eficacităţii sistemului imunitar, toate lucrurile astea consemnate cu grjă în Protocolul de la Montreal, şi  celelalte pe care le simţisem din plin mai ales după contactul cu asteroidul,  au fost unanim acceptate.     

Doar japonezul,  sub nici o formă nu a fost de acord în industria automobilelor să scoată din fabricaţie motoarele pe hidrocarburi. Era suficient în mintea lui, de shogun încăpăţânat, pasul făcut în întâmpinare,  prin lansarea mărcilor Prius şi Auris, cei doi hibrizi de success  înbinând  motorizarea electrică cu cea pe hidrocarburi. Atât  şi nimic mai mult, nici o altă concesie! Atunci s-a hotărât izolarea japonezilor.

Pusă în faţa deciziilor forului de conducere mondial, ştinţa s-a înhămat la căruţă şi în scurt timp drumurile europene au fost invadate,  după 2025 de maşinuţele urbane, simpatice, uşoare pe linia eco friendly cu motorizare pe baza electrică sau hydrogen. Partea cea mai interesantă a automobilului european de azi, pe lângă aspectul minimalist este modul cum se alimentează. În zilele cu soare îşi încarcă bateriile absorbind energia solară, şi când e înorat forţa vântului, curenţii de aer dirijaţi spre motorul în mişcare, printr-un sistem sofisticat de rotiţe, generează energie.

Cât despre unchiul SAM, cum să zic, el n-a prea respectat înţelegerea, l-a cam durut în cot de planetă şi având pe stoc însemnate rezerve de petrol i-a mai permis japonezului să strecoare  din când în când, câte-un transport de Toyote din generaţiile ălea mai de vârf, cu singura condiţie să ocolească Atlanticul, s-o ia pe dincolo, că-i mai ferit prin Oceanul Pacific.

Vreţi să vă spun ceva? Mi-era dor de Auris. Când l-am văzut ultima oară prin 2020 să zic, mă încântase consumul redus, dotările dar nu numai. Bunicul meu chiar a scris despre el ceva mai înainte, mi-a plăcut . Nu ştiu de ce ăia de la SuperBlog nu i-au dat un premiu mai mare. (Pulitzer,ceva ?!...)

De dimineaţă  primind telefonul de la Mariko-san, prietenul meu japonez, ambasadorul, m-am bucurat. Primul Auris coborât de pe feribot a fost al lui.. Strălucea auriu în lumina soarelui de-ţi lua ochii. (…Nu vă pripiţi cu concluziile, nu e nici o inadvertenţă. Suntem în decembrie 2059, şi am mai zis, i-adevărat şi că, “planeta a revenit la normalitate!”. De ce arde soarele în decembrie?... Am spus eu că arde?... Lucrurile s-au stabilizat, a fost depăşită faza critică a încălzirii globale, dar mai sunt sechele.  Nu mai avem patru anotimpuri, mai sunt numai două, şi iarnă, e doar în februarie –martie!…)

Am urcat în maşină şi am pornit. La volan, ambasadorul. Am făcut un ocol scurt şi am luat-o pe Şoseaua lui Oprescu, aia suspendată inaugurată în anii treizeci. Dedesubt oraşul, viu, forfotind,numai că nici acum oamenii nu păreau prea veseli, Pe străzile largi fără gropi maşinuţelor viu colorate din fibre carbonice, futurist desenate, unele proiectate ca nişte buburuze, altele cu siluete aerodinamice, parcă gata de zbor. se scurgeau lejer fără încrâncenarea vre-unei depăşiri. Stopurile suspendate vizibil, ca o bariera luminoasă în mijlocul traficului nu mai aveau culoarea galbenă de atenţie. Nici un claxon, nici un scrâşnet de roată. “Phuuuuu, hiiiii, bumbumbum”-ul, profeţia mea de copilărie cu privire la maşina viitorului avea să se împlinească doar în ultima ei parte “stropitul cu apă”, căci în urma maşinilor asfaltul rămânea spălat de la combustibil

În interior, primul lucru care îţi spune că eşti într-un Auris HSD este un "mini-schimbător" de viteze din răşină sintetică. După ce te-ai aşezat la volan ca ambasadorul, sau alături ca mine, observi indicatoarele Optitron cu lumină albastră, iar pe consola centrală sunt aliniate trei butoane reprezentând trei moduri de conducere: EV, ECO şi Power. Ba nu, acum sun patru s-a adăugat Hyun pentru hydrogen. (Si noi europenii care credeam că japonezi au adormit tradiţionalişti cum sunt)

“Modul Power este cel pentru performantă, graţie celor 203 CP generaţi de cele, acum trei propulsoare. Optimizarea consumului, folosirea corectă şi ecologică se face prin comandă electronică automată, respectându-se, în funcţie de viteza greutate şi unghi de atac, indicatorul sistemului hybrid.”

Explicaţiile ambasadorului îmi demonstrau limpede că e îndrăgostit de Auris şi i-a simţit lipsa în cei doi ani de când se afla la post. La un moment dat aplecându-se uşor într-o parte, şi-a ridicat mâinile de pe volan şi a deschis ceva ce părea a fi un cuptor cu microunde; a scos de acolo două cafele aburinde. Mi-a explicat, nu mai conducea el, îl programase pe Auris  pe pilot automat , avea un sistem de oglinzi şi senzori ce captau informaţiile în procesorul central.

_Si plăcerea şofatului?...” l-am întrebat eu.

_Rămâne competiţia dintre şofer şi calculator! Aici pe ecran, cu linia albastră se urmăreşte traiectoria şi comenzile ideale; linia verde este linia pilotului automat şi linia roşie, reflexele şi reacţiile şoferului.

_ (!…)

_După cum vezi mi-a numărat ceva greşeli. (…) N-am condus de mult !

SuperBlog Etapa II_a _ Iapa Lady si Toyota Auris

Lady, îşi botezase Alui Ciulă iapa când s-a născut.(Alui, legat. Gura lumii slobodă, îl transformase în nume propriu.) Apoi, a îngrijit-o cu dragoste până când i-a venit sorocul s-o înhame la căruţă. Ciudat, omul nu s-a căsătorit niciodată, n-a vrut să-şi ia pe cap singur, obligaţii, avea destule. Să are, să semene, să cosească, să strângă fânul, să-l urce în fânar, peste tot însoţit de credincioasa lui iapă Lady. După ce s-a stins ăl bătrân i-a venit mai uşur, într-un fel, au rămas amândoi.
De la nume i s-a tras cred, eleganţa ţinutei, pasul rotund armonios. Când era aproape să se înmoaie din oboseala de peste zi, fornăia şi scutura uşor capul, Ciulă înţelegea şi comanda popasul. Înr-un astfel de moment era vecinul meu când am oprit Aurisul şi i-am făcut fotografia. Părăsisem convoiul caravanei Toyota Experience 2010, la Constanţa si mă îndreptam spre Craiova , urmatoarea etapă a drive testului început la Suceava în 21 septembrie. Depaşisem Piteştiul şi mă aflam aproape de satul natal când l-am zărit pe Ciulă.
Toyota România, unicul importator şi distribuitor al gamei Toyota la noi, abia prezentase, în urmă cu câteva saptamâni , noua Toyota Auris HSD, capabilă să consume 3,8 litri/100 km şi să emită numai 89 de grame de CO2/km. Conceptul special pentru Europa va fi comercializat la un preţ de 19.516 euro (fără taxe).
Am avut norocul să o conduc. Auris are un interior de calitate, ce respiră spaţiu, dispunând de o consolă centrală sculptată ce aduce cu o arcadă elegantă şi practică. Partea superioară a acesteia include, în funcţie de nivelul de echipare, comenzile pentru sistemul audio şi climatizare, ori pentru sistemul de navigaţie, care integrează “departamentul” tehnic cu cel de bună-dispoziţie. Ceasurile de bord sînt aceleaşi ca la Corolla, dar aici se opresc toate asemănările. Pe secţiunea consolei comod pozitionat se găsesc levierul schimbătorului de viteze şi frîna de staţionare.
Auris HSD este primul şi unicul model hibrid integral din clasa C, care aduce ca noutate tehnologia Hybrid Synergy Drive /HSD/, atu ce se va regăsi, potrivit oficialilor companiei, în toată gamaToyota până înanu 2020. Automobilul celor de la Toyota oferă şoferului patru moduri de conducere, incluzând EV, ECO şi POWER, precum şi o dotare standard generoasă. Capabil să funcţioneze atât în modul integral electric, cât şi în modul combinat (benzină şi electric), sistemul HSD, alcătuit dintr-un motor pe benzină de 1,8 litri VVT-i şi un motor electric, poate genera o putere maximă de 136 CP, care asigură o accelerare de la 0 la 100 km/h în 11,4 secunde şi o viteză maximă de 180 km/h.

Nu cred că Ciulă a priceput ceva atunci când s-a dat jos din căruţă şi s-a aşezat stingher pe bancheta din faţă, Dar am găsit prilejul să-mi repet poezia ce-o învăţasem pentru drive test.
Lady a înclinat uşor din cap şi s-a oglindit în strălucirea caroseriei. Şi-a potrivit panglicile roşii şi părea să cocheteze cu bolidul. “Măi Auris, în herghelia aia a ta, ai vre-un armăsar mai de doamne ajuta?” Numai că Auris n-avusese timp sa priceapă dedesubturile limbii…
Din păcate la noi s-a pierdut cultura calului. Dincolo _ vedetele, magnaţii, doamnele din înalta societate apreciaza echitaţia şi nu există familie bună făra să călărească în deplină satisfacţie un cal de rasă. M-am uitat la Lady şi apoi la Auris. Urma să vină nebunia Craiovei, drive test-ul, întrebările. uneori mă simteam depăşit de atentia agasantă cu care eram inconjuraţi
Alui Ciulă ce zici facem schimbul?...
Participa la SuperBlog Etapa II-a

Aceasta postare a fost notata cu 80 puncte