Se afișează postările cu eticheta motiune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta motiune. Afișați toate postările

marți, 26 octombrie 2010

SuperBlog _Etapa XVI . Amd Phenom II X6 si motiunea de cenzura

La început Julien mi-a creat o impresie falsă. Era omul clinciurilor verbale, un fel de Mutu împărţind pumni ospătarilor din peninsulă, că pe ăi din ţară îi amuţise de mult.( în dicţionarul limbii vorbite de Mutu a amuţii este verb reflexiv care înseamna a li se umple gura ospătarilor cu bani după ce le-ai umplut-o de sânge).
Orgolios din fire, Julien era în stare să se ia la harţă prin gard cu toţi câinii satului până măcar una dintre gospodine, (de preferinţă în floarea vârstei sau o ţâră mai spre juneţe) să catadicsească a ieşi pe prispă să poată omul să-i dea bineţe. Cer scuze pe această cale pentru gândul rău, celuilalt Julien, descoperit întâmplător la el acasă pe blog, cu adevărat blestemat a se fi născut în vremuri interesante, chit că nu s-a putut scutura întru totul de figura aceea de gâscan, dând în cap cu ciocul partenerilor de cârd, dacă i-ar fi trecut prin faţă.
Insul e cu adevărat interesant când începe să-şi desfaşoare talentul, şi sincer îl cred atunci când spune că în apartamentul său e înconjurat mai mult de tehnică operativă decât de mobilă, nu degeaba a ajuns jurnalist de investigaţie. De-aia nu cred că voi avea ocazia să descind vreodata în palatal lui. Risc, doamne fereşte să-mi intre vreun circuit electronic în fund. În schimb pe blog am să revin desigur. E bine de stiut, din când în când, cum stă concurenţa. În viaţa nimic nu-i întâmplător.
Faptul că AMD a introdus primul lor procesor cu 6 nuclee Phenom II X6, nume de cod “Thuban” – la numai câteva săptămâni dupa ce Intel abia a introdus nava amiral Core i7 980X ? poate fi o-ntâmplare ?...Pretutindeni fără îndoială lucrează de zor serviciile. Dacă tragem cu ochiul în fişele jurnalistului de investigaţii!?...
“Phenom II X6 Thuban rulează la o frecvenţă de 2800 MHz, cache-ul procesorului alternând între 6 x 128 KB şi 6144 KB, în vreme ce consumul procesorului este de 125 W.
Noul procesor AMD este compatibil cu plăcile de bază AM3 şi AM2+, având încorporată şi o tehnologie numită AMD Turbo Core. Mai exact, trei dintre cele şase nuclee pot fi programate să lucreze la frecvenţe reduse, în timp ce restul beneficiază de frecvenţe ridicate cu până la 500 MHz.
Mai trebuie spus şi că procesorul AMD Phenom II X6 Thuban promite să fie o investiţie cu bătaie lungă, pentru firma AMD….


Să vedem ce spune şi micutzu:  http://lab501.ro/procesoare-chipseturi/amd-phenom-ii-un-nou-inceput
Ia să intram şi aici: http://wasd.ro/index.php/mobo-cpu/373-amd-phenom-ii-x6-1090t-testat-pe-asus-crosshair-iv-formula%20
Şi pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, că vorbele rostite de Galilei funcţionează; E pur şi move, intraţi şi aici: http://www.pcmhz.com/hardware-reviews/reviews-procesoare/1618-amd-phenom-ii-x6-1075t-review  . Nu pentru a demonstra că pământul se mişcă; a dispărut inchiziţia. Eu am vrut doar să spun să nu rataţi achiziţia Phenomenului acum, că lucrurile se mişcă în continuare vine şi concurenţa şi iar nu mai ştiţi ce să alegeţi. Doar azi nu e mâine!(…) Cum nu ştiţi ce e mâine(…) Mâine e 27 octombrie.
_...şi începi promovarea? Incepi să aduni clientii, că asta cere proba numarul 16, mă întreabă o voce... 
_Vezi că nu te pricepi, de-asta există Superblogul, e nevoie de idei noi. Mâine pe lângă mitingul PSD ce va scoate desigur în stradă câteva zeci de mii de pensionari desculţi (nu ne interesează, nu ne dăm pe mâna sindicaliştilor), mâine este în principal moţiunea de cenzură.
_Şi?...
_E nevoie de voturi pentru Boc desigur,că doar nu ne-om vinde la opoziţie! Şi cumpărăm voturi pe procesoare Phenomen II X6, filmăm tranzacţia şi…
_Şi?...
Şi mergem cu filmul la Realitatea.
_Şi?...
_Stăm în gura lupilor la talkshow-uri, până la primăvară că e iarna lungă şi grea, şi sunt flămânzi.(…) Să vezi vânzare la procesoare !...

Nota: Aceasta postare a fost notata cu 60 puncte