marți, 31 martie 2009

GICA

“Eu sunt două cu amândouă maică.” (Ce-o fi vrând să spună ?...)”He-hei sunt multe,o să scriu eu şi cartea noastră, cu toată viţa în ea.”
De mult complotasem cu Dan, fratimiu pe care viaţa îl făcuse istoric,dar pe care eu îl simţeam cu vână de prozator, s-o prindem o dată pe mătuşămea Gica,comunista,cea care în tinereţea ei ratase propunerea de măritiş(prea mult, ajunseseră doar la întâlniri ,nu l-a plăcut) a Ceauşescului,s-o prindem deci în zi de poveste.Era momentul, şi Dan, mă tot înghiontea pe sub masă,ca să apăs butonul de înregistrare .De unde să-l iau,n-aveam nici casetofon, nimic. Am luat un pix şi-am început să notez, ce prindeam,fragmente.
“Ionel şi Nicu erau pe front,pontonieri.Gogu ăl mai mare dintre fraţi,tot pe front şef tehnic la aviaţie.Toma, taicătu, cel mai mic dintre băieţi,pe front la transmisiuni.Tăticu, luat, cu boii din curte cu căruţă cu tot,căra alimentele printre gloanţele rătăcite în spatele frontului. Noi fetele,patru zălude, rămăsesem cu mămica acasă;ţaţă-ta Miţa, Veronica, Lenuţa si eu,mici toţi.
Venit intr-o permisie şi văzându-ne neajutorate,Gogu,speriat parcă de gând, mi-a zis:
_ Eu n-am timp,tu de duci mai întâi la madama lui Antonescu,la casa aia mare din gura Trivălii,o şti că ţi-am arătat-o. Te descurci,nu pleci de acolo până nu dă telefon maresalului şi auzi tu cu urechile tale, “vezi că vine o fată…” şi pleci la Bucureşti. Măcar unul să se întoarcă acasă, că aşa nu se mai poate.
Si m-am dus la Antonescu mamă,ţărăncuţă,m-a luat în braţe,m-a pupat,aveam cred 16 ani şi i-am povestit. În şapte zile tăticu a venit acasă, pe unde-o fi venit din Moldova, de la Podul Iloaiei cu caruţa cu boi .Niste boi mari vineţi cu coarne uriaşe.
-Îi ştiu ,i-am prins şi eu copil fiind, n-am mai văzut asemenea coarne ,pe unul î-l chema Priam,celălalt ...
-Vânătu,au trăit mult mamă,i-a luat colectivu…
Când l-am vazut pe tăticu intrat în curte am izbucnit în plans şi mândră i-am zis “tăticule eu te-am adus”…M-a luat în braţe,”Biserica mătii!, tu ai să ajungi bine când vei fi mare.”

joi, 19 martie 2009

Tineretea ne-a cazut de pe umeri

Ochii pândind
la geam
în încercănata memorie…
Se clatină
noaptea
ca o leoaică
rănită,
gura-i de foc
scuipă vipere

În spatele draperiilor,
răvăşiţi,
ca două corăbii cu catargele asuprite
în ţărm,
de furnici si de greieri,
presărăm cu sare nisipul,
cât să umplem ruina,
din obositele chipuri.

Curge ora din turn.
În oglindă se lasă ziua.
Însinguraţi
ne privim;
Tinereţea ne-a căzut de pe umeri,
ca o hlamidă
a umbrei...

joi, 12 martie 2009

IAZUL ALBASTRU

pletele-i curgeau
revarsat între perne
şi sânii puiandrii de lup
cum scânceau
flămânzi

surde semnale
falangele resfirate
ca nişte petale mângâiau
rasuflarea
în rugi

aud foşnetul
de mreană al iubitei
şi şoimul din carnea mea
sfârtecându-mă
blând

aud aidoma
olarului lutul din cer
framântat între degete
pe roată
ţipând

buzele-s arse
către iazul albastru
coapsele nopti-n surpare...
se crapă
ziua

vineri, 6 martie 2009

PANTECUL GOL AL TINERETII

desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-n
tulpini de păpădie
şi scrisul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni
cu strigătul în lanţ
sorbind mirat pe buze
stropi de apă vie

si împrejur
aripi de schije
stârnite în burice
ochii mei crăpaţi
aburind...
mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije

muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele
s-au ingroşat literele
si genunchii
zgâriaţi
de pietre ai cuvintelor

miercuri, 4 martie 2009

INCOLONATI SI SINGURI

Şiruri de oameni,
încolonaţi şi singuri,
cu feţe pustii...

Vine o vreme
când gerul ne-nconjoară
cu flori de gheaţă.

Privesc în gol şi
caut pe boltă stele.
Rar licăr nestins

Ne-au împovărat
atâtea straturi cu ierni.
Perdele de fum,

umbrele s-au scurs
în cerul încercuit.
Ninge pe suflet

miercuri, 18 februarie 2009

FRUCTUL OPRIT

Umbra se umezeşte de noi amândoi.
Sub măceş glasul şarpelui străpunge clipa.
Chipul tău bântuit de înger
curge ca mierea în fagure


Urmele pasilor mută zarea.
Pietrele în râu clatină gleznele.
Tinereţea ca o colină de meri infloriţi
îngână în fruct lumină lină

luni, 16 februarie 2009

MAIDANUL CU DRAGOSTE

Scrisura intr-un jurnalier,se pare nu e simplă.Dorinţa nu este suficientă pentru a impozita fiecărei zile, în monedă forte, taxa de trecere , care ar trebuii sa fie natural, în context,cuvântul scris.Şi de unde pâna acum aş fi putut pune pariu că în perioadă de criză banii sunt cel mai greu de stăpânit, o să trebuiască să recunosc finalmente, precaritatea raţionamentului. Dacă n-ai un cont bine chivernisit,poţi nădăjduii, funciar vorbind, ca domnul guvernator să fie cât de cât vulnerabil,adicătelea să aibă-n călcâi mărăcine ,vre-o copiliţă mai îmburuienată... Sau poţi conta direct pe Patriciu,te dai sondor şi faci offshor la Marea Neagră... Mai are şi Boc fonduri europene... Te descurci.
Dar cuvântul,cuvintele cum le legi,cum le scoţi şi de unde, că n-au acciză să-l poţi întreba pe Pogea dacă le-a prins în buget,n-au nici arme, că le-ai da pe mâna ministrului de interne,sau la justiţie ... la justiţie mai bine nu...le scapă şi iar ne facem de tot maidanul.
Asa că precum vă spuneam scrisura pe Blog nu e simplă

joi, 12 februarie 2009

PLUTA DE PIATRA

In ochiul rănit
insula se scufundă
în adancuri
învolburate

Poate e vina
celui lovit
sau piatra
dinadins
incercuită
de ape

Dacă ai un fiu
el va ucide
clipă de clipă
surpând
în inima ta
însăşi viaţa lui

Ca un dans
nentrerupt
când muzica tace
si ecouri
rostogolite
pe trepte
către plaja
irump