Gâdilaţii, sau votul la romani

Cu două seri înaintea alegerilor parlamentare europene, m-am uitat la emisiunea domnului Gâdea, unde la sfârşit, în locul firescului apel către cetăţeni de a merge la vot, „Marele realizator” clama posibilitatea mult mai transparentă şi mai demnă, a unei atitudini de frondă către clasa politică, prin neprezentarea la urne a populaţiei votante.
Europa nu venim, suntem plictisiţi de atâta democraţie, şi sătui de promisiunile voastre fără acoperire, atâta timp cât sunt însoţite de condiţii înrobitoare.
Adică cum, dacă ne daţi gratis un ban, el să nu lase urme şi prin propriile noastre buzunare, să dăm socoteală pentru orişice meandră pe care o descrie curgerea fondurilor pâna la proiecte.
Păi ştiţi voi cum ne e relieful(?...) La noi însăşi apa râului nu curge în albie doar spre aval, sunt ochiuri viclene cu traseu spre amonte,sunt ocolişuri periculoase , sunt bariere si taxe parşive, vămi ale vieţii cu obol natural stabilit.
Şi atunci dragi europeni, fiţi cuminţi, nu vă mai băgaţi nasul prin bătăturile noastre, sloboziţi doar baierile pungii, avem noi grijă, clinchetul arginţilor să sune unde si cum ne face trebuinţă.
Atunci doar, cu toţii la vot !...
Când vă ospeţim, nu doriţi sper să ardem pădurile, să secăm făntânile ca pe vremuri, lăsaţi-ne plăcerea festinului ,să ne desfăşurăm desăvârşit, cu sarmale şi mititei, cu vin în ulcele brumate de lut şi femei cum n-ati mai văzut .
Azi, după numărarea voturilor, domnul Gâdea işi râde în barbă cu cinism. Avertismentul cred a ajuns deja la Bruxelles .
73% dintre romani, nevotanţii de frondă, aşteaptă încrezători la uşi , desferecatul fondurilor... cum le-a zis Gâdilatul

LUTURI

Bulgăr de cer
Pe roata olarului
Viu este duhul

Filon nestins
Dâră albastră de fum
Sub deal de humă

Luturi în lut
Înmugurind oasele
Se scurge umbra

Etern potir
Fiice şi fii din parinţi
Slăvindu-şi crucea

POEZIA SI POETUL - IAZUL ALBASTRU

Magistratura porcina sau Legea unica a pensiilor

Mare e gradina lui Dumnezeu, dar se pare nu îndeajuns de mare ca să încapă în ea şi orgoliile celor dintâi magistreţe, atinse de inamovibilul jijeu al justiţiei divine.
Căci doar jijeu poate fi, aura de putere în stat pe care şi-o arogă cele două inviolabile doamne ale justiţiei romane:Lidia Barbulescu şi Costininiu Neicanimescu.
Jijeul în copilaria mea se punea de gâtul animalelor,hulitele animale gripate azi porcin, ca să nu scape doamne fereşte din ogradă la niscaiva vecini mai simandicoşi,(europenizaţi „avant la lettre”), unde să smotocească culturili agricole,puii de curcă, sau alticele(... )
La cele doua doamne justiţiabile, jijeul pare că e purtat, tocmai a se face distincţie şi a ţine distanţă,protecţie, (un fel de gard la purtător),ca să le ferească de amestecul murdar, virusat al celorlalte biete orătănii.
„Noi suntem magistraţi, noi avem o singură carieră, noi facem afaceri periculoase cu hoţii, noi suntem mereu cu riscul corupţiei ca sabia lui Damocles deasupra capului, nu avem voie la acţiuni, la bursă, noi riscăm Gorbunovi clipă de clipă, noi suntem SPECIALI...Ce dacă un timp ne-am murdărit pe mâini la tablă cu profesorii,creta e albă.Ce dacă medicii ne-au pătat poate cu bisturiul trupul, roşu de sânge, i-am obligat să poarte mănuşi. Noi suntem sacrii. Noi suntem legea, dreaptă, dacă e strâmbă(...) Matematic nedemonstrabil, suntem postulate!...”
Asta cu „postulatele” m-a pus în fund.Abia acum înţeleg paralogica. Adicătelea, la ei, la magistraţi postu...rile, pensiile carevasăzică,trebuie să fie mai late ca para...I, LOGIC nu (?) pentru că sunt sacri...sacrificaţi.

PS:Corpul magistraţilor ar trebui să se dezică de asemenea monstre...monstrii...cum să zic.

POEZIA SI POETUL - La capatul zilei

Ţapinarii cerului

Ca orbul cu pieptul
dezgolit în lumină
trec rătăcit
printre vorbe...
Netrebuincioase vise
scurse din somn
precum şerpi despletind
şuier de vânt

În lut cercul
mă strânge
înfrânt...
Nesfârşită
doar ploaia...
Doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie

Ca o mireasmă
de sare
apa trece
de bordul
înalt
Năpădeşte
precum iarba
asfaltul stelar

În cer zece îngeri
cară cu pluta
lemn de stejar
pentru cruci...
Singuri peştii
tăcuţii peşti
uitaţi în adânc
tresar

VICTIME COLATERALE

În general cred că am o minte încercuită.Ca un ochi de apă care se învârteşte despletindu-se învolburat,totuşi în sensul curgerii fireşti între maluri.Pot recunoaşte că punctul meu de vedere e alcătuit dintr-un cerc de puncte. Mă simt mai sigur înconjurat de cerc, şi, pot pune în valoare mişcarea implacabilă a roţii ce îsi va descoperii cu siguranţă singură o axă.
Lumina dumnezeiască e un cerc,copacul e un cerc în cerc umblător,straturi de cercuri locuiesc în piatră şi aruncarea în apă a pietrei slobozeşte noi orizonturi din adânc...
La ce slujeşte un asemenea discurs,devastator de politic,pentru că în continuare el deconspiră, copleşitor azi, un nume încercuit ca o pradă?
Punct ochit, punct lovit cu un glonţ de argint.
Nu! Sunt prea multe gloanţe, oarbe nu de argint,prea mulţi vânători şi o singură ţintă. Când vânătorii fixează acelaşi punct în cătare, gloanţele se izbesc şi ţăndările ricoşează în traiectorie.Ochiul de apă se rostogoleşte periculos, iar bărcile cu vânători pot fi prinse în vâltoare.Tot marinarul ţintă e cel care inţelege firul viclean al apei si traiectoria gloanţelor.
Şi daca bărcile nu se scufundă salvate până la urmă de marinar,oare nu eu devin singura prada cu mintea mea încercuită(...)

Tineretea ne-a cazut de pe umeri

REALITATEA IN HAITA

Înainte de 89, TVR devenise o institutie urâtă, pentru că tot ce mişca pe ecran reflecta o salahorie dirijată.(De cine?...) Nici o subtilitate, nu ieşea din coloană(coloana sonoră sau imagistică),marşul, redus la câteva ore, desăvârşea implacabil construcţia unui soclu, înmiit mai monstrous, prin dimensiuni, decât cealaltă construcţie, a Casei Poporului, pe care şi-o asumase direct,cârmaciul.Cele două temple au fost ridicate pentru ca în ele, nemuritor, marele strateg, lângă marea doamnă, să-şi desăvârşească şi clameze, opera.
Nedrepţi, cioclii celor doi, în Decembrie!
Dacă Televiziunea Română Liberă ne-a oripilat mult timp, umplând ecranul, dizgraţios cu prezenţa suprarealistă a cadavrelor lor, poate că trupurile celor doi ar fi trebuit purtate, şi pe culuarele lungi si neterminate din Dealul Mitropoliei, într-o veşnică recunoştinţă şi ultim pelerinaj.
Dar să revin în realitate,acolo unde doresc de fapt să ajung. Realitatea TV, pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu televiziunea despre care am făcut vorbire până acum. Numai că realizatorii acestei televiziuni, nu construiesc nimic.
Dacă cei vechi, preţ de două ore deveniseră salahori,cu sau fără o reală convingere, la o construcţie(fie ea şi utopică),realizatorii de azi prestează cu apetenţă de dimineaţă până în miez de noapte, demolarea de dragul demolarii, la statuia Basescului, pe care cu osârdie tot ei au înălţat-o pe un postament de scânduri, la care actualul preşedinte, cu toate păcatele nu şi-a adus decât în foarte mică măsură contribuţia.
Nimic nu mişcă pe ecranul Realităţii, fără ca un rictus antibăsescian să nu ţâşnescă fulgerător ca limba unei vipere, sub zâmbetul lăbărţat al faimoaselor realizatoare realitiste.
Priviţi chipul Andreei Creţulescu, două şiruri strălucitoare de canini,sfârtecându-si propriile-i vorbe,atâta trece dincolo de sticlă.Priviţi toată haita,celelalte Andree,Prelepniceanu cu coapsa de lângă dânsul etc, macină,strivesc în gol subiectul cu o singură ţintă, totul în fabrică de la 14-16, de la 16-18,de la 18-20,de la 20-22,de la 22-24, ziua şi noaptea.
Oprţi-vă domnilor, sunteţi sper oameni cu carte,un pic de discernământ,respiraţi,faceţi pauze,altfel nimic nu rămâne.
Poate chiar trebuie ca cineva să plătească, fie, Băsescu dacă poporul vrea,nu ne îndârjiţi.
Căutaţi repere,acceptaţi slabiciuni, cultivaţi-le, pentru că oamenii nu sunt infailibili. Nici măcar dumneata, domnule Răzvan Dumitrescu, greşeala mea şi a multora cred,ai puterea să recunoaşti, fă un effort, că şi greşeala e, un punct de vedere în diversitate.
Altfel, eu însumi, cum să mă mai recunosc între oameni.