marți, 17 mai 2011

Convenţia Democratică de weekend.“Ţară, ţară vrem ostaşi!”

Duminică în ziua Convenţiei am evadat din Bucureşti şi am tras o fugă la Mamaia lui Mazăre, în fieful opoziţiei. Moderaţie pe plajă. Şi totuşi, destulă lume trădase recitalul PDL-ist de la televizor _ pentru soarele cel adevărat. Şi, atacurile la baionetă în bătălia fratricidă _ dansului pescăruşilor şi rostogolirii imperturbabile, relaxante a valurilor. Abia de mă instalasem, întinzând cearşaful şi deversând de la bun început, ca să mă asigur, din recipientul de plastic într-un pahar din acelasi material _ lichidul de înalt spirit, nebotezat, căruia lumea cunoscătoare îi zice tărie, şi, un autobuz, strecurat el ştie cum pe sensuri interzise, cu roţile scrâşnind în nisip îşi deschise larg uşile direct din frână, la circa 10 metri de unde mă aflam.
Izbucniră glasuri nestăpânite de copii şi un mol în mişcare, bine organizat nu se mai opri până-n terenul de ţintă, adicătelea în apa mării limpede, pe care o testasem personal cu câteva clipe mai înainte, satisfăcut că e mai puţin rece decât berea  nevestimii. Se încinse pe loc o bătaie spumoasă cu stropi, iar câţiva combatanţi mai curajoşi se-aruncară în valuri pe de-antregul, pentru o scaldă rapidă şi spontană în optimism, într-o atmosferă generală de satis-facţie motivată de faptul că s-a oprit desigur, recesiunea. Mă şi întrebam cum de nu apare conducătorul? Să-i laşi aşa liberi, lipsiţi de busolă, nişte puşti băieţi şi fete zăpăciţi în zburdălnicia lor, ce n-aveau cum să numere mai mult de două clase  peste cele ale broaştei, care şi la malul mării tot patru  are.
Contrariat o zăresc într-un final. Ea. Blondă. Pas lent, graţios, alură sportivă totuşi, pe deplin mulţumită de efectul razelor ultraviolete ce-i lumina faţa
- Gata copii, suficient! Era diriga. O înconjurară ascultători pregătiţi să-i soarbă de pe buzele-i fragede adevărurile împărtăşite cu francheţe. Toată numai zâmbet. Doar către seară la televizor am mai putut savura la fel, o secvenţă de artă pură, când Băsescu descins la Convenţia Democratică a PDL, a smuls aplauze unanime unei săli învrăjbite, învingând cu puterea dragostei,  însângerata ură
Mai departe mi s-a aburit geamul ochelarilor în minte. Să fi fost de la soarele prea fierbinte? De la paharul cu tărie de caracter, fără gheaţă? N-aş putea spune precis, nu se mai discerne în film realitatea, de vis.
Oricum, s-a declanşat la un moment dat, la un semn al dirigii pe plajă, jocul acela educativ-patriotic pe acordurile imnului Verde înrourat: “Ţară, ţară vrem ostaşi!” Ochiul meu larg închis, începu să distingă înmugurind fiorul iubirii printre perechile înlănţuite aleatoriu de marinar. Lena Udrişte, mai blondă ca niciodată de fericire, servea din ciocolata lui Pleaşcă. Ancuţa(Boagioaica), sprintenă, alerga ca pe autostradă de mână cu Baconschi, gândind la voturile diasporei. Roberta se pierduse în infinitul alfa pe linia susţinătorilor lui Boc, Sulfina se aşezase băţoasă în nisip, direct pe spate, dar nimerise ceva tare de la marmura lui Videanu. Doar Raluca fată de oraş, părea înbufnată în rochiţa ei elegantă de la “Dansez pentru tine”, şi sta retrasă mai într-o margine.
_ Eu vreau prinţ nu vreau ostaş! Toată lumea la televizor scanda cu diriga în cor:
_  Ofticata!Ofticata!
Mai pe-nserat, m-am trezit oarecum. Încă se mai auzeau, înfundat, glasurile copiilor:
_ Ţară ţară vrem ostaşi!
_ Pe cine? pe cine?
_ Pe mine! Pe mine!
_ Tot tu?... Bă ăla micu, mâine să vii cu tactu la şcoală!...

vineri, 13 mai 2011

RDS-RCS. Telefonul nemuritor şi Nemuritorul lui Guţă

La prima vedere, pare că nu poate fi nici o legătură între "Nemuritorul" lui Nicolae Guţă, filmuleţul de pe yutube pe care vi-l propun aici şi telefonul meu RDS. Asta numesc eu o pripeală de abordare, sau, pălitură de osândă pentru proşti (ca mine), cum ar zice moldoveanul . Dar să vă spun povestea.
O firmă renumită, adică RDS-RCS la mine-n cartier, cu ani în urmă, desenează un telefon mobil pe carton (reclamă neautorizată) şi o afişează de-ţi intră-n ochi, când te duci să plăteşti cinstit la ghişeu abonamentul la cablu, internet si telefon fix:
 “E gratis, dacă îl vrei, ia-l!”
Şi-l iau! vorba ceea, pe telefon.
„Care-i treaba la Suceava? Bei mănânci şi stai dijeaba!”
Amu dreptu-i mi-am crescut tariful cu el. Natural, firma şi-a scos pârleala orişicum, că nu dijeaba!... Numai că de un timp, telefonului îi venii, natural, dorul de cruce. Se supără el omul şi cât îndură! De criză, de Boc, de viaţă şi... se duce! S-a dus şi recesiunea, au anunţat azi la TV, s-a dus, s-a oprit. Aşa că s-a oprit şi telefonul, s-a stricat. Tace, că doar n-o fi nemuritor!...
Dar ce zic eu!... S-a dovedit până la urmă că are dreptate Guţă:

„Zice lumea că greşesc
Că beau şi mă prăpădesc
Dar eu sunt nemuritor
Ca tot beau si nu mai mor”


Am mers la RDS-RCS ca un bun creştin să-i anunţ c-a murit telefonul, să-l şteargă din scripte şi să-mi dea eventual un aparat mai pricopsit.
- Nu se poate nene, plăteşti matale 45 de euroi şi-i mâncăm coliva amândoi! Am crezut că glumeşte şi-i zic:
- Da, şi-a trăt traiul şi-a mâncat mălaiul, nu mi-ai zis că e gratis?
Ăsta, nimic:
- E gratis, dar asta e valoarea lui, dai mata ortu, şi moare mortu.
- Bine da, măcar mai scade uzură, ceva! Au trecut anii peste el, valoarea de intrebuinţare... scade.
- Circulă tataie, n-am timp de şarade!
-     Alo! Protectia Consumatorilor, fac un apel! Stau cu mortu-n casă. Poate veniţi cu o lummânare la el.

miercuri, 11 mai 2011

Lalilalilulu lilulilulula



        Deunăzi, dialogam cu Pasărea ceţii. Unul din dialogurile noastre imposibile. Pornisem de la familie.
          Pasărea ceţii: Familia rămâne sfântă. E celula de bază în viaţă.
Iti: Ce lula mea Pasăre, pardon!... mai ieşi din ceaţă! S-a schimbat oferta de zbor. Gata cu cuplu, nu mai e dictator la balcon. Parcă n-ar fi căzut Zidul Berlinului. Mai schimbă-ţi dracului convingerile tale de comunist ambulant şi cuplează-te cu realităţile democratice ale prezentului instant! Mai zboară şi tu din floare în floare, poate afli dacă nu ştii că duminica nu e zi lucrătoare.
              Ce vrei să zici că ideia de cuplu s-a invechit? îţi spun eu râmâne sacră.
              E vetustă Pasăre, e vetustă şi acră!
             Eşti crud!…Ca şi cum te-ai duce la Stufstock, în Vama Veche pe plajă în fustă, nud.
              Măh, da tu Marx citeşti?...
              Poveşti, vrajă!...Eşti într-o ureche. Complet năucă. Falimentează ăştia televizorul duducă. Antenele, Realitatea… Tu nu şti nimica. La casa de pariuri n-ai jucat, Iri sau Monica, Cherida sau Pepe! n-ai consultat Libertatea, Can-Canul? n-ai auzit de divorţul lui Tălmăceanul?
              Constat între noi dialogând, deteriorarea gravă a unui cadru familial. Am devenit mult mai suplă în gând. Nu vreau nici la bal, nici la spital. Abandonez, nu mai pot să suport în neştire viaţa asta de cuplă. Ne vedem la tribunal. Divorţez!
            ?!...

duminică, 8 mai 2011

Cu căruţa înaintea boilor. Fotbal în caruţa cu prosti. Rubrică nouă

Mama avea o vorbă, ce zic una, o panoplie întreagă cu care mă uimea când ştergând de praf vre-o expresie din tezaurul ei folcloric o slobozea să-i coloreze limbajul. Venea din piaţă şi socotea, socotea îndelung cu creionul ca să-i iasă ultimul bănuţ din lista ce trebuia justificată căpcăunului. Acesta aştepta cu un rânjet în colţul gurii ce nu prevestea nimic bun.
-   Ce stai aşa de parcă ţi-a căzut resteul în brâu?! Eu pierit, copil fiind, chiar nu pricepeam vorbele mamei şi aşteptam să izbucnească cearta.
Vedeam  coarnele boilor lui tatamare, Priam şi Plăvan înjugaţi la căruţă şi resteele ce le încadrau lateral grumazul. Cum să le cadă resteul în brâu? Şi dacă le-ar fi căzut, s-ar fi luat în coarne?...

Azi am altfel imaginea; Văd căruţa, că doar cu ea abia de mai umblă prin ţară fotbalul autohton şi-n căruţă doldora, sacii cu banii de la UEFA. Văd şi boii, să mă ierte domnul Iancu şi Porumboiu de mintea-mi proastă, dar pe catâr l-am lăsat în spate cu oile!… Şi-n căruţă, alde Stan cel care  meşterise din oţel sub licenţa arbitrilor, resteul, ca să fie sigur că nu scapă boii din jug.
Undeva sus, căpcăunul Mitică de la ligă, oracolul din Bălceşti potrivise căruţa cumva înaintea boilor şi aştepta semnul divin, socotind de zor exclusivitatea drepturilor de televiziune.

marți, 3 mai 2011

Miturile Realităţii. Lecţia deschisă

Mitul este o imagine fabuloasă ce se află în spatele personajului, agentului, purtătorului de mit. Piatra aruncată de undeva în univers, nu ar fi nimic fără uriaşa coadă învolburată a cometei. Dar fabulosul se naşte, doar atunci când masa de receptori îşi transmite pe cale orală, sau prin messenger, uimirea tâmpă a celor impresionaţi de praful strălucitor ce acoperă pentru o clipă cosmică, cerul, într-o străfulgerare năucitoare. Ecoul hiperbolizat al imaginii, nu se opreşte când semnul ceresc a părăsit orizontul, el se poate transmite din generaţie în generaţie, orbitor, de la optzecişti la douămiişti şi încă în secolul următor(cât vor optzeciştii), până când undeva într-un laborator, un farseor va pregăti în creuzetele lui, dărâmarea prin implozie a mitului, necesară, regenerativă. De ce-i zic farseor? ar trebui să dezvolt aici o altă teorie care derivă si v-aş ocupa timpul inutil, pierzând iminent firul logic al disertaţiei începute.
            Pentru mai deplina înţelegere a demonstraţiei, didactic, am să folosesc trei exemple concrete care ard încă, recente, trei mituri diverse ce se demonteaza sub ochii noştri, beatificaţi proaspăt de lumina învierii.
Să incepem cu “nunta secolului”. Prinţul William s-a căsătorit cu aleasa sa, Catherine Middleton.
Da. aveţi dreptate; “Unde e mitul?” e o întrebare bună şi pertinentă. Aici cu siguranţă deocamdată nu e. Nunta secolului e numai piatra aruncată, de fapt două pietre, Wiliams si Kate. Să vedem dacă li se va alege în urmă suficient praf stelar. Se lucrează intens în laboratorele coroanei engleze. Acolo, mai demult, farseori regali încearcă să dărâme mitul adevărat, rămas în memoria colectivă sub chipul neşters al Prinţesei Diana. Siluieta ei princiară, ţine umbră încă Palatului Buckingham
Dar să trecem peste Canalul Mânecii şi pe axa direct, să revenim la oile ciobanului Bucur, oile noastre de când am intrat în democraţie. Staţi liniştiti, azi nu vă zic nimic de Becali. S-a schimbat direcţia vântului. Şi-a luat catrafusele Vântu de la Realitatea si prevazator s-a tras la răcoare, că vin căldurile verii. În urmă, a lăsat năucit deşertul Realităţii, plin cu cenuşă. Dezorientaţi, bieţii moderatori sunt gata în bloc-starturi, cu bătătoarele în mâini să scuture în coada cometei tot praful. Aici mitul lor are coada pregătită, dar nu se vede piatra aruncată, capul, că doar n-o fi Ghiţă?!... sau Svartenegarul  ăla al lui Răduleasca.Şi ultimul a venit ca un trăznet.  Cică s-ar fi bărbierit Osama bin Laden. Ăsta da mit! Nu lasau ei americanii să le scape prim-planul.(dar de vreti sa aflati adevarata poveste o gasiti la Rheta)
„Sensul miturilor variază de la o epocă la alta. Două curente de interpretare au existat dintotdeauna. Primul ne spune că mitul este o poveste fabuloasă, inventată, imaginară. Celălalt curent explică că mitul este o poveste care traduce realitatea sub o formă simbolică. Limbajul mitic uzează aşadar de cuvinte care sunt simboluri, adică de cuvinte cu sensuri aparente, în spatele cărora se ascund alte sensuri. Pentru cercetători ca Mircea Eliade, mitul este expresia unui mesaj codat căruia trebuie să-i găsim cheia de decodare.”