marți, 21 iunie 2011

La Cafeneaua lui Virgil





Neagră ca noaptea, tare ca moartea şi dulce ca iubirea, glasuieşte un proverb turcesc despre cafea. Fără savoarea tabietului, împrumutat de la Înalta Poartă, cum ne-am mai dedulcii dimineţile închipuind armonia din clipele rare ale fericirii!?...
S-a întâmplat în Cafeneaua lui Virgil Diaconu strânşi la un eveniment (100 de numere ale revistei), între oameni de litere armele să nu vorbească, să domine doar aromele fără seamăn din aburul cafelei învăluind cuvintele de har ale vorbitorilor, fără tăiş şi fără patimă.

Meritul lui Virgil a fost că şi-a pus alături o amfitrioană dăruită (Denisa Popescu),  cea care şi-a deschis petalele de trandafir chemând în sprijin mai întâi Mâna Maicii Domnului(pe Liliana Rus) şi apoi o floarea de bujor(Simona Fusaru), din gradina proprie unde schimbase confortul urban pe libertatea rurală. A fost o pace peste aşteptări. Domnul Marin Ioniţă, patriarhul a recunoscut că a vărsat cucută la radăcina arborelului de Cafea la începuturi, dar fructele Cafelei sau Cafenelei i-au dovedit în timp c-au fost din soiul cel mai bun.
Şi domnul Sachelarie, directorul bibliotecii, a glosat frumos despre cele doua reviste de anvergură naţională ce cresc separat şi împreună în gradina Centrului Cultural Revista Argeş şi Cafeneaua Literara dar i-a transmis scorţosului Virgil şi tot la fel taciturnului Doman,  că nu fac destul  împreună şi separat purtându-şi fala doar în zona elitismului, discriminând hatâruri şi abonamente implicit publicului larg astfel vor nemurii săraci, catarg lângă catarg.
Cu o pată de culoare studiată artistic, aşezată în regula de aur a prieteniei a venit Ion Pantilie şi i-a stârnit  entuziasmul bine temperat editorului Frangulea, merituos, dar îngrijorat puţin la cerinţa expresă a lui Sachelarie de a sporii tirajul "cum să faci creştere pe lei puţini, oficiali, obţinuţi greu, din ce în ce mai greu" din banul public, de la cei neînvredniciţi măcar cu laude şi osanale pe măsură de spaima opoziţiei, să nu crâcnească tabăra cealaltă în consiliu la vre-o cotitură.
“Financiar, proiectul de calibru ar necesita un mic aport la echilibru, am căzut de-acord”.
S-au exprimat şi Eremia ce-şi pierduse gara, şi Stanciu ce-şi pierduse primăvara, şi alţi asemeni paşnici combatanţi care parcă ne pierduserăm cu toţii minţile.
Am bănuit vorbind cu Sibiceanu la final, că la Aniversarea Cafenelei în ceştile de cafea Virgil a strecurat ceva etnobotanice. Prea a ieşit bine!

Gasiti aici Cafeneaua literara nr 6 _2011

miercuri, 15 iunie 2011

Amurgul zeilor _ Etapa a IV-a de concurs

Nota: Tema cere sa comentam fotografia lui Calin Hera. Facand abstractie de titlu (Bonjour) eu am trecut pe malul celalalt

          Sena clipocea greoaie deranjată de înşurubarea către nicăieri a motorului. Gândurile celor doi se cuibăriseră în barcă, plonjând ca într-un capăt de lume să prindă din urmă ultimele raze de soare, înmuiate sub orizontul întinderii de apă. Perechi de îndrăgostiţi aşteptau cuminţi pe mal să se tragă cortina întunericului. O chitară îşi incepuse preludiul, armonizând degetele chitaristului şi antrenându-le pentru mângâierile promise. 
          Grijile de peste zi adăstau obosite în genţile abandonate pe jos.


S-a deschis votul popular. Cel care conteaza pt mine. Daca v-a placut Amurgul zeilor  bifati-l si votati aici 
Se poate vota pana luni 27 iunie ora 13

sâmbătă, 11 iunie 2011

Moşii de vară.si poveştile opozitiei

Doamne ce popor imaginativ avem. Vine unul, scamator, la marginea pădurii cu un gioben; ai zice mai să scoată din el doi iepuri albi şi ce să vezi  în locul urechiaţilor, două panglici portocalii fluturând pe valul de admiraţie şi ovaţii ale poporului pedelist. De atâta emulaţie, nici că se vedea scrisul cu fir de aur pe fond portocaliu, unde povestitorul însăilase proiectul noii constituţii şi împărţirea în opt a regiunilor administrative. Doar că nu impui aşa simplu basmele, romanilor!
Tocmai trecea pe-acolo Ponta, pe post de Scufiţă Rosie(ca să câştige voturi, îşi făcuse operaţie de schimbare de sex). Se ducea la Bunicuţa în pădure cu demâncare şi, căscând gura la cinstita adunare, nu băgă de seamă că se lăsase întunericul. Acu n-aveţi a mă întreba cine-i Bunicuţa, că-n partida aia ce se crede învingătoare la viitoarele alegeri,  a rămas singura minte limpede, restul partizanilor, într-un glas unanim, stau cu limba inţepenită pe nordul Băsescului. Au şi ei dreptate în zarva valurilor, e nevoie de un reper. Nimic mai sigur decât busola marinarului.
- Dacă s-a făcut noapte, se lumină într-un timp Scufiţa, n-am decât să mă fac frate cu lupu, că nu şti-n pădure de unde paşte primejdia. Dar nu frate, mai bine văr, tot sunt mâine moşii de vară! îi veni gândul din urmă, ăl bun, ca să nu se supere nici baronii.
- Imi zici vere, pân la moarte, lupule?!... Si Crinul privind visător dintr-o parte:
- Da, verişoară!
Prost scriptum. In timp ce culegeam aceste rânduri, extrăgând umorul din top show-urile de glorie ale Realităţii, a venit burtiera care m-a aruncat definitiv si irecuperabil în neant. “Băsescu ciopârţeşte Romania!”. Nu-nţeleg socoteala. De la 41 la 8, unde-i ciopârţeala?...
Chit că, piteştean get-beget nu pricep nici la ei, cum să-mi caut la Ploieşti cercei…

vineri, 10 iunie 2011

Dosarul "Albastrii" - acatist de final

 În mintea mea rândurile ce se vor aşterne în continuare n-au cum să fie ale unui acatist. Nici Dumnezeu nu ne-a învrednicit cu harul iertării şi nici suferinţa nu ne-a putut curăţi îndeajuns de întinăciunea gândului, ca să fim mântuiţi. Îi dau dreptate Claudiei că mărturisirea poate să fie o terapie, dar rostirea ei trădează alchimia vieţii, cuvântul fiind doar un pom desfrunzit.
Am cerut tuturor înscrisuri, (note, păreri, opinii) contribuţii pentru dosar, “celălat dosar al albaştrilor”, să încropim o imagine de azi, fără mari pretenţi pentru că nici rândurile mele dincolo, nu s-au însăilat mai bine. N-am împărţit taberele, le las amestecate. Nu suntem mulţi în carte, constat, cu securişti cu tot, c-am încăpea uşor într-o biserică. Dar nu vreau slujbe, spovedanii şi solemnităţi, încolonaţi şi singuri, mărşăluind, mi-aş dori să ne oprim sub cerul liber, albastru, ţintuiţi într-o livadă de cireşi înfloriţi.
Caut lumina cuvântului de înviere, numai că bestialele flori de cireş mi-au străpuns toate simţurile. Ciuruite, organele au căpătat simţ olfactiv. Nu mai disting literele, s-au risipit parc-ar fi nişte jerbe de fluturi. Şi un pian dement, tocmai acum şi-a găsit să-şi dezintegreze sunetul clapelor în cerul îngerilor. Mă iertaţi de neputinţă eu voi alege să tac aici.

marți, 7 iunie 2011

PAfoc _ Lucrul dracului...

Concurs: Etapa treia in care Calin Hera cere sa comentam fotografia de mai jos.
Recunosc sunt genial, dar inca nu s-a dat drumul la vot, in sfarsit, e liber insa la comentarii si va invit!...


Mă uit contrariat la nebunii ăia de pompieri ce se imortalizează zambitori în faţa trepiedului, cu obiectivul ţintind prima pagină a defunctului Morning Star  şi mi-este cu neputinţă să aleg terifiantul, între căştile dispuse simetric în cadru şi flăcările iadului isterizate de o ameninţare posibilă. Se intâmplaseră multe în casa aceea ciudată, bântuită de fantasme, pe lângă care  nimeni nu mai dorea să treacă după ce se lăsa întunericul.
Mă nene, nu poate fi decât lucru dracu în casa popii!...

S-a deschis votarea. Daca v-a placut urmati linkul si
bifati Lucrul dracului

vineri, 3 iunie 2011

Barza si reforma

PArza - Etapa II-a. Concurs proza arhiscurta
Cerinta regulamentului: Sa comentam in 500 de semne fotografia lui
Calin Hera
Cerinta celui care citeste: Sa comenteze... daca i-a placut


        Chestia aia rotundă ca un abajur uriaş din sufragerie, nu doar seamănă, e o farfurie zburătoare. Cu ea adusese barza copilul. Se terminase modernizarea şi reforma statului, parlamentul votase noua constituţie. În sfârşit Sănătatea, Educaţia, Cultura şi Serviciul Barza la domiciliu, deveniseră priorităţi naţionale. Se derulau ultimele teste de acomodare a populatiei cu fericirea şi belşugul. Numai că în mintea berzei s-a produs un scurt circuit. Beneficiarul nu era acasă. Tocmai se mutase in Spania.

S-a dat drumul la votul publicului. Daca v-a placut PA-ul meu, votati AICI bifand Barza si reforma!!!!

luni, 30 mai 2011

Linia fierbinte sau criza de vandalism

Alo? PAfoto?

Prietenul meu Calin Hera ne propune un nou Concurs de proza arhiscurta. Zice sa comentam in 500 de semne o fotografie. Gasiti mai jos contributia mea. La el pe blog inca nu am pus linkul. Il pun acum.





          Ideea se clocise în mintea omuleţilor portocalii. “Fir direct”, era un fel de linie fierbinte între putere şi alegători. Cauză nobilă. Se creau  locuri de muncă în industria cabinelor telefonice, a sârmei, a cimentului pentru stâlpi, trebuiau elicoptere să transporte cabinele în locuri  mai puţin accesibile, nu rişti telefonul nu-i aşa, la îndemâna cârtitorilor. Da ce opoziţia doarme?
         Bănuind la capătul firului blonda de la turism, Ponta şi Crin se făcură salvamontişti.
         Dimineaţa i-a găsit trişti.

Nota: Daca va placut PA-ul meu, votati in Cabina poporului bifand Linia fierbinte...
Lasati si la comentarii un semn... multumesc

duminică, 29 mai 2011

Barça şi Sagrada Familia

Nota: Acest material are dublă cetatenie fiind postat pe ambele mele bloguri. Mă bate gandul să-i fac paşaport diplomatic.

Fotbalul de aseară din Finala Ligii Campionilor a fost un poem în iarbă, de aceea nu ma sfiesc să postez aici pe un blog cu preponderenţă literar, reflecţiile mele fotbalistice care m-au încărcat cu bucurie.
Când spui Barcelona, când vezi Barcelona, când simţi Barcelona, te apropi cumva de Dumnezeu.
O dată e Sagrada Familia. Uriaşa biserică neterminată din capitala Cataloniei începută din 1882 de arhitectul  Antonio Gaudi, cu cele 18 turnuri si trei faţade ale ei: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor. Un templu a cărui frumuseţe sporeşte în fiecare zi, fantezia şi libertatea arhitecturală neavând limite. Singura oprelişte pe care şi-a impus-o Gaudi a fost ca la sfărşitul lucrării, templul să nu depăşeasca în înălţime 17o de metri. Cu un metru mai puţin decât înălţimea dealului din apropiere, “pentru ca lucrarea sa să nu depaşească în înălţime lucrarea lui Dumnezeu”.
Cu tehnicile începutului de secol XX, arhitectul estimase că edificiul măreţ se va isprăvi în cateva sute de ani. După moartea sa survenită în 1926 şi, cu graba cuvenită timpului, se pare că obiectivul după calculele continuatorilor, se va putea săvârşi cumva în 2026.
Al doile simbol catalan, şi nu poate fi deloc blasfemie fiind dintr-o altă religie, a devenit FC Barcelona. Aici piatra de temelie a fost pusă cu grabă, cu o lună inainte ca secolul XIX să poată sfârşi. Fondatorul ei, un elveţian, Joan Gamper semnând la 29 noiembrie 1999 actul de constituire.
În şirul timpului, FC Barcelona şi-a înălţat şi ea turnurile sale (Johan Cruyff a fost unul dintre cele mari) şi cu siguranţă a împodobit succesiv toate cele trei faţade: a Naşterii, a Gloriei şi a Patimilor.
            Aseară, în iarba londoneză la marea finală, această Sagrada Familie Barça, cu simplitate, cu geniu, cu plăcerea copilărească a jocului, cu spiritul nu al echipei ci spiritul sacru al familiei, au rostit în alese metafore însăşi Gloria.
Pe noul Wemblei, Pep Goardiola cu ceata lui de poeţi şi cu zeul Leo Messi printre ei, a descins să ne încânte.
            Cei de la Manchester United erau pe-acolo...