Gde Buharest

De o bună bucată de vreme, călătoresc unde-mi pofteşte sufletul, îmbarcându-mă din staţia mea de  linkuri. Pot să ajung oriunde, i-atât de simplu, la un un clic distanţă.

Consecvent, niciun vehicul adevărat nu mă mai satisface. 
De câteva zile  staţia mea nu mai funcţionează, indicatoarele au intrat în panică, s-au încurcat direcţiile. Panoul electronic învârteşte ca o roză a vânturilor, pe tot ecranul, o săgeată de avarie; Gde Buharest!?...Gde Buharest!?.   I-atât de trist!

Costi, n-am apucat să te-ntreb, eu acu ce fac cu linkul?...

        
        Dumnezeu să-l ierte!

Apocalipsa de vară

Un lichid vâscos, se întinde leneş pe tăblia mesei  fixată de puntea corabiei, sub umbrelă, dedesubtul butoiul cu bere. Galbenul florii soarelui îngheţat în ecranul televizorului, în amiaza toridă, răneşte cu ultimul cadru peretele din lemn al castelului, spre pupă.

Pare că s-a degradat fixatorul şi un ulei fierbinte se scurge prin ţesătura imaginilor,topind-o în bulboane ale caror stropi ameninţă să sară depăşind buza de aramă a cazanului în care soarele verii îşi lăbărţase oasele bătrâne. Stalactite de ceară ca nişte pilostrii uriaşe, abia de susţin şandramaua transparentă a cerului, îtr-atât de subţire, ca o pojghiţă de gheaţă gata să crape şi să se prăbuşească spre a împlini slovele Apocalipsei.

Gulerul de un deget al spumei de bere se înalţă încet sub privirea flămândă, până la semn. Mă ţin strâns de halbă. Cerul şi pământul se cutremură. Nu-i atât de simplu să mă echilibrez.

Băsescu şi sindromul Elenin

2012hroniculsemnelor.blogspot.com

Elenin, ar putea fi o cometă îndrăgostită care de la o vreme tot cutremură pământul. Unii susţin, mergând mai departe, că e chiar o uriaşă navetă spaţială, sau un obiect inteligent cu zbor controlat, care s-ar părea că ne aduce Apocalipsa. Personal cred că dacă e de natură inteligentă, ce-ar fi dacă ne-ar aduce înapoi civilizaţiile de uriaşi şi bunul simţ, dispărute în negura vremii şi presa mogulilor. Poate celor care odată de mult au părăsit pământul, le-a revenit dorul de casă.

Dar sunt cârcotaşii! Lor nu le comvine nimic!... A fost furtul copiilor din parcuri, s-a consumat examenul de BAC al lui Funeriu, acum e primministeriatul lui Patriciu, toate aceste dezastre se produc, numai din cauza lui Băsescu.

Revenind, Calendarul Mayaş, ce sfârşeşte brusc la data de 28 octombrie 2011 _ coincide cu trecerea lui Elenin cel mai aproape de orbita pământului, mai marii lumii ştiu, şi Băsescu ştie de schimbările extraordinare planetare ce stau să se aşeze. Putin îşi ia măsuri construind încă 5000 de adăposturi antiatomice. Obama şi-a îndreptat toate obiectivele, supraveghind pe întreg teritoriul căderea corpurilor cereşti… Al nostru de ce nu spune nimic!?

După cum îmi cunosc preşedintele, şi-a planificat discursul în parlament, înainte de alegeri, oferind alternativa:

_ Ori PDL-ul, ori Elenin. Să alegeţi bine!

Transalpina. Drumul Regelui.

Pe “Poteca Dracului”, am urcat în cer. În tărâmul de urieşi al Parângului, şoseaua asfaltată proaspăt, şerpuieşte spectaculos oferind ochiului nebănuite delectări, încă necopleşite de zgomotul de doi bani al civilizaţiei, hotărât parcă să hărţuiască ceea ce natura a aşezat temeinic în mitul de taină şi splendoare al locurilor. Şirul de maşini încolonate urcă lin şi parcă, surprinzator, nici un conducător auto nu pare că doreşte să depăşească. Invariabil cu geamul deschis, copilotul din dreapta captează cu apartul imagini pentru album.

Cuvintele rămân cumva să tacă; vorbesc suficient pietrele risipite în zare pe povârnişul de un verde strălucitor. Şi totuşi, printre pietrele neclintite, se mişcă în transhumanţa veacurilor, inperceptibil, din loc în loc  turme de oi. De un alb nefiresc par a fi sculptate din zahăr, căci din zăpadă s-ar fi topit de mult.

Legenda spune că romanii, la 101, ar fi tăiat drumul de înaintare către Sarmisegetuza, urmând poteca străbătută doar de ciobani. Mai către  noi, regele Ferdinand a desăvârşit lucrarea, de aceea i se mai spune şi Drumul Regelui. Pietruit de către nemţi şi-a căpătat faima de obiectiv strategic în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial.

Uitat, sau păstrat în patrimoniu, de voie sau de nevoie, căci întreţinerea e costisitoare, se pare că abia acum un cap limpede, surprinzător de blond, i-a întrezărit potenţialul turistic şi lucreaza intens pentru aducerea traseului în prim planul european, unde-i este  locul.

Am urcat de la Novaci către Rînca, o staţiune alpină cu siguranţă de faimă în câţiva ani. Nu ne-am oprit aici, printre vilele în construcţie, căci ne propusesem popas mai sus, către Obârşia Lotrului.

Şi dintr-o dată ne-am trezit în nori.

Frigul, a înecat cerul aşezânduse pe asfalt şi intrând în vălătuci de ceaţă în habitaclul maşinii. A trebuit să ne oprim, preţ de câteva minute, să ne punem hanoracele si să încercăm să rupem din nor, pentru Alexandru, ceeace speram noi să fie vată de zahăr.
Fără consistenţă, norul a trecut repede peste culmi în treburile lui. Am privit în jos pe dreapta căldarea văii. Apele unui lac tocmai prindeau contur. De partea cealaltă a drumului, pădurea de brazi deja se scălda în lumină.

Repornind Loganul, am scrutat vîrful muntelui cu care ne luasem la trântă. Simţeam în urechi înălţimea celor peste 2150 de metrii atinşi.  Liniştit, sus, s-a destins şi motorul Loganului. Eram deasupra norilor.

Fără tată – o perlă. Dosarul Albaştrii

              La prima lectură a dosarului, mi-a scăpat strălucirea rară pe care o emană acest document. Acum regăsit, îl consider o adevărată perlă.
              Mergând pe fir, ar trebui să le atribui securiştilor lui Ceauşescu, printre altele şi calitatea meritorie de căutători de perle. Numai că în loc să se scufunde în adâncuri, în mijlocul oceanului în căutarea adevărului, plonjând dintr-o barcă tremurând pe valuri şi înălţându-se apoi temători la suprafaţă, neştiind niciodată sigur dacă barca n-a fost între timp purtată de valuri, ca o coajă de nucă, departe de locul scufundării, ei strângând zadarnic în mâni scoicile culese – constat; că trebuie să despart nobleţea culegătorului, de sadismul lor rece, calculat, instrumentând imensa plasă de păianjen, diabolic ţesută, întinsă peste sufletele noastre captive, din care ei scoteau la suprafaţă doar adevărurile ce le conveneau.
             Mie mi se pare că această notă informativă, dincolo de subiectul neverosimil, poartă în ea un umor teribil, absurd, înşelător ca strălucirea unei perle neşlefuite. Poate mă înşel.

             F. 58/ 13 ianuarie 1972/ Inspectoratul Judeţean de Securitate/ Secţia XII/ Notă/ Barbu Cornel.
             Sursa informează că în oraşul Piteşti desfăşoară activitate clandestină o organizaţie formată din elevi şi eleve ai liceelor din oraş şi unii tineri care au terminat liceul. Organizaţia clandestină se numeşte „Asociaţia Albastră”, sau „Săgeata Albastră”. Membrii ei duc muncă de atragere a tineretului din liceele din oraş la acţiune de nesupunere faţă de legile statului, strângerea legăturilor cu elementele duşmănoase din străinătate, cu posturile de radio străine, cărora să le trimită informaţii pentru a denigra orânduirea socialistă din Romania.
            Din organizaţie face parte printre alţii o elevă de la Liceul Industrial de Chimie, Cârstea Gheorghe , zis Gicu, fost elev la Liceul Industrial de Construcţii de Maşini Ştefăneşti, în prezent eliminat din liceu şi alţii.
            Aceste date au fost ascultate de sursă în după-amiaza de 11 ianuarie 1972 la Librăria Eminescu, din discuţia purtată de eleva Barac Zoica, elevă a Liceului Chimic anul I, fostă elevă în clasa VIII-a la Şcoala generală nr 4, Piteşti, domiciliată la blocurile petrolului din strada Traian, cu un elev de la Liceul economic.
           I-a povestit acestuia, printre altele, că acest Cîrstea Gheorghe pe care l-a întâlnit cu câteva zile în urmă, a vrut să o atragă şi pe ea (pe Barac) în organizaţie, dar ea fiind fără tată, a refuzat fugind acasă. Spre casă, îi relata, că a fost urmărită de cineva, fie de poliţie, fie de cineva din Organizaţia „Asociaţia Albastră”.
           Când cea în cauză discuta cu elevul de la economic cele de mai sus, sursa răsfoia o carte în librărie, cu spatele la cei doi tineri, înregistrând convorbirea fără ca ei să sesizeze, discutând încet.
           Pe elevă sursa o cunoaşte din vedere./ Semnătură /Barbu Cornel/