duminică, 6 mai 2012
sâmbătă, 5 mai 2012
miercuri, 2 mai 2012
marți, 1 mai 2012
Linul şi libelula
O minunată povestire pentru
copii, lecturată întâmplător în paginile Spaţiilor culturale de la Râmnicul
Sărat(nr 21 martie-aprilie), Libélula şi linul a scriitoarei Doina Cernica,
mi-a recreat un spaţiu de încântare pe care îl pierdusem de mult.
Mă şi vedeam copil pe malul
râului Argeş, în umbra unui tufiş de arin, ascultând clipocitul neîntrerupt al
apei şi urmărind cu încântare dansul vreunei libelule, urzindu-şi straiele în
razele soarelui şi oglindindu-se mândră în luciul ochiului de apă din spatele
buturugii, îngropate pe jumătate în nisip. Doar că imaginea se despletea o dată
cu valurile şi luneca în jos pe albia râului
şi libélula se avânta în zbor, să-i rămână chipul întreg desenat în luciul apei.
Nu ştiam atunci că dincolo,
în oglindă, un lin, asemeni cu ea, se zbebnguia împingând cu aripioarele lui
puternice, imitând şi trimiţând bezele prinţesei libelule.
Tulburător sfârşitul
povestirii, sacrificiul libelulei ce-si destramă propriile aripi pentru a-i
ţese linului o cămaşa de prinţ, să-i
acopere rănile căpătate în pădurea ierburilor-cuţit, ale căror lame tăioase îi
sfâşiaseră trupul.
Sacrificiul libelulei, care
pentru viaţa de dincolo de oglindă a
unui lin muribund, renunţă la aripi şi ulterior la propria viaţă, se topeşte în
bucuria clipei de a dărui.
Mi-a venit în gând Ponta,
mi-a venit în gând Crin, Băsescu şi ceilalţi, fără osebire de doctrină şi
potenţial de vot. Mă întreb, în oglindă, ei ar putea citi până la capăt
copiilor sau nepoţilor lor, povestirea Linul şi libélula, sau rândurile s-ar acoperii de veninul risipit peste tot…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)