Semn pe nisip

Vară grăbită,

rătăcită în Mai.

Erai marea sărată!

Eram chipeş alai!

Am lipsit câteva zile pe blog. Dialog cu Pasarea cetii.

Nu s-a făcut gaură-n cerul! Nu s-au dumirit astrele că şi-au pierdut bănicerul ce număra – însemnând dezastrele.

Ţurţuri din streşini n-au mai căzut, blogeri n-au înţepenit pe costişă, Pasărea ceţii a dansat mut cu mira tronând pe canalul de nişă.

Miram-aş, suferind de-ar fi fost, măcar unul dintre cetitorii! Aceluia, mai că ia-si da adăpost în rezervaţia mea de... glorii.

M-am întors pe blog.

Cercetez astrologul

şi mă luminez instant 
şi sinistru,

ca atomul Bim Bang.

Omul e tot ministru!

Si Ponta, tot premier,

palmier.

„USl-u-i de fier!”

Zice Pasarea ceţii

cu trilu-i de graur.

Aplauze îndelungi

pentru Mariana Bitang,

Belu şi fetele lor din tazaur!

Dinastia Mang

Ming este numele unei dinastii chineze instalată prin 1368 care a concentrat puterea autocraţiei feudale în imperiul chinez, sacrificând la propriu pe toţi demnitarii cu minţi luminate şi pe hoţi, înăbuşind orice încercare de revoltă a opoziţiei. Tortura prin jupuire era instrumentul prin care călăii, aplicau  în mentalul colectiv ordinele şi regulile împăratului. Prizonierii, dar şi hoţii în aceeaşi măsură, erau agăţaţi cu capul în jos precum într-o măcelărie animalele sacrificate şi pielea le era smulsă de la glezne în jos până ce se scurgeau, tot mai firave urletele durerii din trupurile vii.

De mirare pentru mine tratamentul egal aplicat disidenţilor şi hoţilor. Probabil că meseria de hoţ, veche ca şi preacurvia,  dăinuiau în firea omului, nu se lăsau stăpânite, putând fi un potenţial pericol pentru vistieria şi orgoliul împăratului. (Pentru  preacurvie, fără legătură cu contextul, de-a lungul civilizaţiilor s-au inventat pietrele aruncate de la distanţă, să nu rişti nu-i aşa, atingerea trupurilor acelora diavoleşti, de înflăcărarea propriilor gânduri.

Dar nu despre Ming va fi vorba în continuare, ci despre Mang.

Nu vreau de loc să forţez nota şi consideraţiile de până acum sunt doar magma latentă din spatele literelor, o forţă originară, un potenţial miraculos, autocuantificat prin reducere teozofică, vă rog să nu deschideţi Dex-ul, nu e nevoie, ascultaţi doar sunetul Ming- Mang, ca un balans, Ming- Mang, ca o limbă de clopot în dans.

Azi, împăratul e gol! Şi e o altă natură, ura nu dă în clocot şi iubirea de ţară n-are măsură.

Noi nu mai avem ţară, nici graniţă! O cărară în baniţă, afară.(…) Suntem diferiţi la culturi, ei cultivau pământul, noi cultivăm cuvântul cu înjurături. Ne-am împărţit sentimentele după voturi şi găleţi cu pişcoturi. Comform înţelegerii lor – puterea la Palatul Victoria, opozitia la televizor şi gloria la nea Mitică la Ligă, el împarte sarmale cu mămăligă. Cine are carte are parte!… ZBANG!

Şi uite că am ajuns şi la Mang, plagiant sinistru, nominalizat în neant de Ponta, pontat pe ştat de ministru de senzaţie, la educaţie. El vrea reformă şi are un pont în platformă, să elimine prin ordin de front jupuirea de piele, tortura prin examen, BAcool şi toate cele.

Amen!

S-a făcut seară. În Palatul Victoriei luminările se sting. Pe Bulevardul Magheru sosesc elevele de la Jean Monnet(scuze!) să mulţumească USleului.

Platini, nici nu ştii cât de mic copil poţi fi...

Două lumi, nicidecum paralele. De o parte – entuziasmul şi bucuria dezlănţuită a constelaţiei fotbal, cu civilzaţia spaniolă, robustă, luminoasă, caldă, coborâtă din cer pe toboganul de la Otopeni, luat cu asalt de culorile alb-roşii, ritmurile flamenco, băştile başcilor şi glasurilor multiplicate a miilor de Placido Domingo.

De cealaltă – încrâncenarea măruntă, autohtonă, cu troglodiţi precum Bornescu sau Cadu, împrăştiind în jurul lor ură şi violenţă şi cu un individ anxios cu sufletul îmbrăcat în negru, incapabil să-şi depăşească condiţia de cioclu, îngheţat de spaima că i se poate lua fluierul fermecat.

Lecţia practică ni se dă gratuit. Înţelegem ceva din ea? Puţin probabil. Câte lecţii am primit degeaba în istorie!

Mâine Platini va părăsi Bucureştiul la bordul avionului prinţului Felipe. El o fi văzut meciul de la Cluj? Sau preşedintele Sandu, prevăzător, a dat ordin să se scoată din salonul recepţiei oficiale, toate plasmele înfestate cu microfoanele ălora de la DNA.

Am aflat pe surse că nea Mitică s-a prezentat în timpul recepţiei la mare înălţime. Personal a pregătit sarmalele pentru boss la bucătărie şi-a dat cep butoiului cu ţuică, adus de Mititelu ca să stingă conflictul cu federaţia.

Se-aude în târg că preşedintele Ligii a aranjat ca mâine, indiferent cine câştigă finala, o selecţionată alcatuită din jucători de la Atletico de Bilbao şi Atletico de Madrid va juca un meci cu Universitatea Craiova şi-n caz de victorie, oltenii vor fi înscrişi la anul direct în Primera Division.

Şi-n timp ce spectatorii spanioli, în televizorul meu, pregătesc gradual fiesta, apare în ecranul  lăţit, observatorul meciului de la Cluj, Nedelescu, acela cu banerul smuls copilului în urmă cu două săptâni, cu figura senină şi nevinovată, să ne dea explicaţii.

“Nu s-a-ntâmplat nimic aseară la Cluj! Tudor a oprit meciul, dar nu s-a-ntâmplat nimic! Totul e sub control!

Noi dăm titlul tot la comisii, nu l-a voia întâmplării pe terenul de joc!”.

Breaking news. Lei paralei

Paris.

Din punctul 0 al Parisului şi al istoriei lumii moderne, azi noapte francezii şi-au revărsat entuziasmul pe străzi. Au ales stânga şi pe Francois Holand, dorind să termine cu austeritatea. Mulţimile sunt în fierbere. Revoluţia a învins!... Susţin câştigătorii, în timp ce învinşii acoperiţi de cenuşa vulcanului stins, Sarkozy şi-au amintit că la fel ca la Waterloo, grosul armatei franceze a mărşăluit într-o direcţie greşită.

           

Moscova.

        Vladimir Putin, într-o maşină blindată escortat de motociclişti, ocoleşte Kremlinul şi intră în Piaţa Roşie. Moscova nelocuită parcă, a împietrit.

La palat, uşi uriaşe, imperiale, se deschid în faţa celui singur pe coridoarele drepte pe care s-a intins covorul roşu, cât zidul chinezesc de lung. Soldaţi înarmaţi de pază, dau onorul la trecerea comandantului. Ultima uşă masivă se deschide larg şi în culuarul viu se aliniază riguros pe laturi, oficialităţile şi invitaţii ca nişte piese de şah. Fiecare în pătrăţica lui. Aplaudă cu respect şi discernământ mersul legănat, sigur şi sportiv, spre al treilea mandat, al viitorului ţar.

      Dimitrii Medvedeev fostul preşedinte îi transmite însemnele puterii, Crucea Sfântului Gheorghe şi Vulturul cu două capete.

     Ceremonia e unică. Democraţia gestionată şi preşedintele încoronat. Pe fundal, râuri învolburate de sânge urcă în cerul albastru. Operatorul de sus, prinde în cadru turlele de aur ale bisericilor moscovite strălucind ca nişte constelaţii pe care domină crucea şi drapelul rosu- albastru- alb.

        “Cu mâna pe constituţie, în numele poporului rus, jur să fiu Putin!”

     Undeva în asistenţă pentru o secundă apare chipul lui Gorbaciov, şters. Se cântă imnul. Ceremonia se încheie fix după 40 de minute. Salvele celor 30 de tunuri susţin ecoul.

 In curtea Kremlinului aşteaptă spectatori bine număraţi. Faţa preşedintelui dintr-o dată se umanizează. Fixează cu privirea senină femeia brunetă cu ochelari negri şi profil acvilin, o ia în braţe şi o sărută pe obrazul de tablă.

     Se întoarce spre cameră. Ochii lui mici şi ageri măsoară orizontul cu nemărginit orgoliu, atingând deja cu privirea noua glorie a Rusiei.

         Zdrazvuite tavarişci! Zmirna!

Pleacă tot singur de la a treia încoronare, cu pas hotărât şi gândul preocupat de grijile planetei.

Bucureşti.

La parlament se votează Gubernia Ponta, cu miniştrii lui “iminenţi”de trei lei (PSD,PNL şi PC). Mă uit la ei. Doamne cât sunt de paralei!

Disertatie la Bursa ingerilor. Ion Toma Ionescu

Dizertatie la Bursa. Denisa Popescu

Denisa Popescu. Dizertatie la Bursa

Clic pe linck

Lansarea Bursei

Dedati-va risipei!

                Nu mai sunt locuri in Guvern. La Biblioteca Judeteana ar mai fi cateva. Daca doriti sa va umpleti timpul cu poezie, dedati-va risipei, jucand la Bursa ingerilor. Vineri la ora 17.
Mergeti pe mana Denisei!

Ion Toma Ionescu.

http://pasareacetii.blogspot.com/2012/04/lansare-de-carte.html

...........Pasărea ceţii: Lansare de carte la Pitesti

pasareacetii.blogspot.com

Linul şi libelula

O minunată povestire pentru copii, lecturată întâmplător în paginile Spaţiilor culturale de la Râmnicul Sărat(nr 21 martie-aprilie), Libélula şi linul a scriitoarei Doina Cernica, mi-a recreat un spaţiu de încântare pe care îl pierdusem de mult.

Mă şi vedeam copil pe malul râului Argeş, în umbra unui tufiş de arin, ascultând clipocitul neîntrerupt al apei şi urmărind cu încântare dansul vreunei libelule, urzindu-şi straiele în razele soarelui şi oglindindu-se mândră în luciul ochiului de apă din spatele buturugii, îngropate pe jumătate în nisip. Doar că imaginea se despletea o dată cu valurile şi luneca în jos pe albia râului  şi libélula se avânta în zbor, să-i rămână chipul  întreg desenat în luciul apei.

Nu ştiam atunci că dincolo, în oglindă, un lin, asemeni cu ea, se zbebnguia împingând cu aripioarele lui puternice, imitând şi trimiţând bezele prinţesei libelule.

Tulburător sfârşitul povestirii, sacrificiul libelulei ce-si destramă propriile aripi pentru a-i ţese  linului o cămaşa de prinţ, să-i acopere rănile căpătate în pădurea ierburilor-cuţit, ale căror lame tăioase îi sfâşiaseră trupul.

Sacrificiul libelulei, care pentru viaţa  de dincolo de oglindă a unui lin muribund, renunţă la aripi şi ulterior la propria viaţă, se topeşte în bucuria clipei de a dărui.

Mi-a venit în gând Ponta, mi-a venit în gând Crin, Băsescu şi ceilalţi, fără osebire de doctrină şi potenţial de vot. Mă întreb, în oglindă, ei ar putea citi până la capăt copiilor sau nepoţilor lor, povestirea Linul şi libélula, sau rândurile s-ar acoperii de veninul risipit peste tot…