Personaje:
Vecina. Vecinul Eugen.
Domnul Angelescu. Florian. Asistenta Nuţii şi eu cel care vă povestesc.
Multe se întâmplă într-o scară de
bloc. Felurite poveşti cu largă deschidere în vremile astea schimbate.(Curgerea
timpului făţuieşte pietrele, d-apoi oamenii!...) Rufele nu se mai spală şi,
nici rănile nu se mai vindecă în familie ca pe vremea înpuşcatului – de frică, să nu te faci de râs la servici în
adunările colectivelor de oameni ai muncii unde să ţi se ia carnetul de partid,
sau în adunările de bloc cu sectoristul chemat să-ţi ridice buletinul pentru
tulburarea liniştii publice şi să-ţi întocmească formele pentru schimbul de
domiciliu, într-un loc liniştit, cu zăbrele.
Individul, se mişcă azi cum vrea
muşchiul lui. Are un summum de drepturi şi libertăţi pe care nici Dumnezeu nu
le poate lua decât o singură dată, când alege el şi nici atunci in integrum,
căci dreptul la vot rămâne o vreme şi după moarte în beneficiul primarului.
Acum e momentul, după acest scurt
expozeu, să intre în scenă vecinul Eugen. Personajul a lucrat la Industria
porcilor şi a ieşit la pensie imediat după Marea Revoluţie a Ignatului, când
animalele s-au vorbit că ar fi momentul să se răzvrătească şi ele şi să evadeze
din combinat( mimetismul bată-l norocul!). Depăşind mental propria condiţie au
sărit peste gard, leopard după leopard.
Scăpaţi de cuţitul măcelarilor sau oferit
chirurgical plasticienilor, să le ajusteze trăsăturile în Marea Transformare, cu
intenţia vădită de a-şi schimba nu doar înfăţişarea ci şi anvergura politică. Moda cu schimbarea
de sex a apărut mai târziu.
Curând, Eugen a putut să constatate că
a optat greşit îngroşând, în putere, rândurile pensionarilor şi, a început
să-şi înnece în plăcere, cu băutura, propria durere. Un supliciu – cultura omului viu! Zilnic la cârciumă ca la
serviciu! Îl înţeleg când scriu.
Vecina, nevasta frustratului, mult mai
adaptată a rămas să presteze în piaţă statului. Oarecum fiecare cu viaţa lui. O
chema Nina... sau Lumi. Ni s-a stins luminiţa numelui. Pe scară toţi o strigam
doar vecina. La început, cât putea de ferit, vecina îşi culegea soţul de la
birtul ştiut şi-l aducea acasă. Îl căra pe scări până sus la nouă, când nu
mergea liftul. Bine că nu era grasă! El, ca Isus pe crucea lui se lăsa dus. De
la o vreme şi femeia, cât să mai îndure, l-a lăsat în plata domnului Angelescu,
filozoful, un alt vecin de la zece, care în loc de mâncare bea vin.
– Femeia
măi Eugene, vecine, ia aminte la învăţătură trebuie bătută bine de trei ori pe
zi, ascultă la mine! Treaba e matematică. Dimineaţă prânz şi seară îi dai peste
gură. Altfel o ia pe arătură.
– Bine
dar n-am motiv!
– Măi
vecine fi mai creativ. Ca să nu-şi facă învăţătorul de ruşine a aplicat
postulatul vecinul Eugen. Prima dată a găsit o farfuri murdară şi a trântit-o în
calorifer. Altădată o cană mişcată şi, a testat-o dacă e de fier. Şi tot aşa a
spart curând toate vasele, încercându-i femeii concomitent oasele.
Într-o seară a făcut-o lată rău! A găsit
în şifonier o cutie cu farfurii şi pahare. Ghinion, le ascunsese vecina de nătărău.
S-a aprins Eugen de bucurie într-un danţ gen Zorba şi, în tandem cu sinele în
reverie se credea campion la talere aruncate din şanţ. Dualitate sau beţie?...
Biata vecină avu parte de tot binele din lume din mâinile lui şi căzu în leşin.
Văzând-o nemişcată, dintr-o dată Eugen s-a speriat şi s-a tăiat din vin. A
retezat nebunul furtunul de la maşina de spălat şi ţintit pe ea, a dirijat
jetul de apa din chiuvetă, să bea.
Aşa i-am găsit când am spart uşa. El
legănându-si în braţe păpuşa.
Lucrulile s-au mai calmat când pe rând
au intervenit vecinii. Florian a adus într-un ibric ceai de sunătoare. În grămada
de cioburi scăpase ca prin minune un borcan de opt sute aşa că n-a mai fost
nevoie să coboare după cană la etajul cinci. A pus ceaiul în borcan şi i l-a
dat, cu sorbituri mici. Apoi au chemat-o de la parter pe asistenta Nuţii de la
noi din bloc. Cineva a strâns cu o mătură grămada de cioburi şi i-a făcut loc.
Cu 25 de ani în sala de operaţie,
asistenta Nuţi şi-a suflecat mânecile meticulos şi cu graţie, a tras-o de
degetul mic, a mai ciupit-o un pic şi în alte locuri, după ştiinţa ei incontestabilă
şi a înviat-o definitiv. Nu mai era o păpuşă gonflabilă.
Taman urca domnul Angelescu. Când nu
merge liftul, te-apucă şi plânsul, etaj cu etaj sprijinea zidul, fierbea şi
lichidul întrânsul... Când e beat Domnul Angelescu, filozoful de la zece e mai
agresiv în limbaj
– Cerul
mamii lor de guvernanţi că n-au pus zecele la parter!
A intrat, a dat din mână a lehamite şi
şi-a continuat drumul în cer.
