La Ligǎ cu TAB-ul

            La alegerile de la Liga lui Miticǎ s-a venit cu TAB-ul. Pare cǎ Osama Bin Laden-ul footbalului autohton, eternul Președinte, dupǎ 17 ani a pǎrǎsit comedia ororilor cu fruntea sus. A avut șansa sǎ iasa singur, cu pieptul dezgolit, într-un fel de Tiananmen rǎsturnat, în faţa taburilor USL-ine cu steagul alb și sǎ încheie armistiţiul, fǎrǎ sânge vǎrsat.

            Hazardul, ca un mare regizor, m-am uitat la televizor, a potrivit o secvenţǎ teribilǎ care va rǎmâne în istorie balonului desumflat. Se dǎduserǎ rezultatele voturilor. Singur, Miticǎ Dragomir urca sfidǎtor spirala scǎrilor de la Ligǎ, în timp ce patronii coborau încolonaţi, unul cǎte unul, spre ieșire. Fostul Președinte a dat mâna doar cu cei puţini care îl votaserǎ.

            Mi-am adus aminte o secvenţǎ reala și inexplicabilǎ petrecutǎ nu de mult undeva în continentul negru. Lawrence Anthony, o legendǎ a Africii de Sud, autor de cǎrţi, militant activ pentru protecţia elefanţilor în jungla vânǎtorilor de fildeși, dupǎ o viaţǎ de om dedicatǎ salvǎrii faunei și-a încheiat conturile. Se pare cǎ patrupedele uriașe i-au recunoscut meritele și când i-a survenit moartea, într-un marș inexplicabil, s-au deplasat unul în spatele celuilalt pe parcursul câtorva kilometrii, pânǎ în curtea omului. Au stat liniștiţi acolo douǎ zile și dupǎ înmormântare au plecat, în aceiași ordine desǎvârșitǎ de unde veniserǎ.

            Și Miticǎ a trecut tǎcând pe lângǎ elefanţi, dar numai dupǎ ce a semnat un document important care dezvǎluia un mic secret al cifrelor.

Invitatie

Magazinul cu iluzii

            La magazinul de peste drum se vindeau iluzii.

            Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ. Aș dori în aburii cafelei un soare blând, blond. Cu toatǎ dragostea, dar James Bond a comandat înainte un soare fierbinte. Dacǎ nu vǎ e cu supǎrare așteptaţi la rând. A doua zi m-am trezit mai devreme înfiiţându-mǎ flǎmând în faţa tejghelei. Bunǎ dimineaţa fatǎ frumoasǎ am o comandǎ neonoratǎ de ieri.

            Domnule drag calculatorul azi noapte s-a infectat cu viruși și nu riscǎm sǎ vindem plǎcerile  rǎscoapte.

            N-am mai intrat în magazin, am renunţat la iluzii. Duzii din faţa casei mele s-au înǎlţat, gata sǎ urce la cer. La magazinul de peste drum nu se mai înghesuia nimeni acum. Locul a devenit auster. Am îndrǎznit sǎ deschid cu mirare ușa. Printr-o perdea de fum, dincolo de tejghea, pǎpușa blondǎ, vânzǎtoarea mea, se fǎcuse scrum.

Rainbow Dreams of a Mad Hatter

Gușterele atacǎ biblioteca

         Nici adevǎr fǎrǎ ficţiune, dar nici ficţiune fǎrǎ adevǎr!

          “Cine sunt Tobârlanii?(personajele) Extensia familiei rurale cu interesele şi vocaţiile ei, dominată de umbra autoritară a bunicului Dumitru Tobârlan, mitizat de privirea diascopică a copilului etern, fascinat retroactiv de detaliile unei  vieţi patriarhale, fără vârstă.
          Retrăirea acelei lumi aduce portretistica şi evenimentul mărunt la virtuozitatea unor mijloace de actualizare simbolică. Oamenii de odinioară devin personaje efective în măsura în care acest ritual de rememorare şi retrăire devine un principiu activ, neconsumat încă, apt să re/consacre antinomii care depăşesc proximitatea dramatică a interesului pentru pământ, reconfigurând destinele punctual pe cvadraturile universale – dragoste, naştere, îmbătrânire, moarte.”

Marian Barbu

            Am dorit iniţial ca Gușterele sǎ aibǎ subtitlul “Schiţe de roman” și sǎ fie  semnalul unui viitor roman amplu, în douǎ volume, intitulat Tobârlanii. Probabil dacǎ timpul va fi generos îl voi termina și pe acela. Cǎutându-i un titlu potrivit și, descoperindu-l, n-am vrut sǎ las proiectul în coadǎ de guștere și i-am dat lui, libertate de mișcare ca sǎ lege cumva lucrurile. A ieșit un “roman”, pânǎ la urmǎ, cum a binevoit sǎ scrie pe copertǎ editorul, mai concentrat, nu în respectul deplin al canoanelor, dar, în marele respect al rǎbdǎrii cititorilor cu siguranţǎ în aceste vremi, oameni ocupaţi. 

* 

          Lansarea va avea loc vineri 15 noiembrie la Pitești, ora 17, Biblioteca Judeţeanǎ.
          Mai facem menţiunea pentru presǎ, nu vǎ luaţi dupǎ titlu, Gușterii sunt sub vraja Denisei, nu atacǎ și oricum nu sunt prea mulţi, iar dacǎ doriţi sǎ-i luaţi acasǎ, avem lesǎ.

Papucii fermecati. Plai bǎlai/ pamflete politice

            Când au început sǎ se reverse apele murdare ale Dunǎrii, s-a urcat pe una din cele opt nave trase în portul Constanţa încǎrcate cu tablǎ și ţevi de oţel dispǎrute în decembrie 89 cu destinaţia Turcia, SUA, Egipt sau Canada. Nu mai știa care, îi vâjâia capul, sǎ fi fost Rǎselniţa, Munzurul sau Calafatul? Telega sau  Fǎgǎrașul? Poate cǎ Dimisul, mai degrabǎ Ilfovul baronului de Dragnea, cǎ el e de încredere.

            Și Iuda ǎla din studioul Antenei, pastoral, cum se gâdila și se scǎlǎmbǎia asearǎ! Fǎcea spume și striga ca din gurǎ de șarpe unde sunt banii? banii noștrii, banii furaţi ţǎrișoarei sǎ ni-i dea înapoi pânǎ la ultimul cent!
            În port a vorbit cu Mazarin:
            “Marea nu e sigurǎ, corsarul e cu ochii pe noi.”
            A lut-o în sus pe Dunǎre. Cu vaporul noaptea cap compas Viena. Apa murdarǎ nu reușise sǎ spele toate conturile. Pluteau pe margini sacii de rafie burdușiţi cu facturi. Și odatǎ a pierdut firul. S-a trezit într-o camerǎ albǎ cu cearșafuri albe și halate în aceeași culoare, la terapie intensivǎ. Îi trǎseserǎ furtunele și-l dezlegaserǎ de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervǎ întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorţealǎ. Se pare cǎ fusese o anestezie puternicǎ și o operaţie grea. Lumina se cernea tulbure dintr-un bec de deasupra capului și vǎzu o femeie. Ba era tânǎrǎ cu decolteul adânc, ba semǎna, bǎtrânǎ, cu verișoara din Germania. Vru sǎ se ridice. Și cu mâinile-ntinse și glasul pierit agǎţǎ de aer un sunet, un șir de vorbe ca niște rufe bǎlmǎjite pe sârmǎ.
            – Sorǎ! Sorǎ, pleacǎ papucii! Cu prezenţǎ de spirit, ca sǎ nu-l enerveze femeia îl liniștii luând papucii în mânǎ.
            – Lasǎ varane, o sǎ îi legǎm de calorifer! Mulţumitǎ de gǎselniţǎ, jucǎ mai departe prefǎcându-se cǎ face nodul marinǎresc. Îl mai privi o datǎ și dǎdu sǎ plece. Când sǎ deschidǎ ușa varanul strigǎ din nou, întinzând rufele și scuturându-le puţin:
            Sorǎ! Papucii! Papucii sorǎ, papucii, pleacǎ cu caloriferul!…
http://www.youtube.com/v/ltMlTm3os8w?autohide=1&version=3&showinfo=1&autohide=1&autoplay=1&attribution_tag=b_Hc6EZ1sK4WXfobP-eKxw&feature=share

Subiective reconsideraţii scriitoricești.

           Domnul Sergiu I. Nicolaescu, criticul, fost redactor șef al revistei”Argeș” într-o perioadǎ clocotitoare (1972-1990) a tipǎrit de curând DSDLA. Staţi liniștiţi, nu e cu dezvǎluiri incitante ale serviciilor secrete, nu are nimic de-a face cu desecretizarea arhivei de la Dunǎrea, nu nǎvǎliţi la chioșcuri, e doar un Dicţionar Subiectiv De Literaturǎ al Argeșului și el se vinde, la un singur chioșc în incinta Muzeului.
            Preţul n-a mai așteptat acciza guvernului pentru produse de lux(daca ne luǎm dupǎ trendul din școli, cartea nu mai e de mult un obiect de strictǎ necesitate). E deja piperat pentru buzunarele multora dintre cei interesaţi, cuprinși într-un fel sau altul în demersul criticului. Spun asta din experienţǎ, cǎci atunci când am intrat în magazinul cu pricina din spatele fântânii cântǎtoare printre obiecte și acţibilduri artistice am vǎzut șI ceaslovul. M-am uitat întâi la cuprins și constatând, ofuscat, cǎ numele meu ca de obicei nu existǎ, m-a apucat o matematicǎ tristǎ de n-am mai putut sǎ adun din toate buzunarele 40 de lei.
            Cum le potrivește pe toate Dumnezeu! În aceeași zi la Centrul Cultural m-am întâlnit întâmplǎtor cu emblematicul estet și critic argeșean. Nu m-am putut abţine și i-am strecurat reproșul. “Iar m-aţi uitat maestre, ca pe vremuri!”. “Greșești, tu știi cǎ te apreciez, chiar dacǎ nu ţi-am scris prefaţa la Dosarul Albaștrii. Te-am prins în carte, ești scǎpat doar la Cuprins. Ţi-am citat chiar și o poezie.”
            Și mi-a întins din geantǎ volumul sǎ-l rǎsfoiesc.
            Vǎ mǎrturisesc, am înflorit puţin ca atunci când sorbi cu o amantǎ, un pahar de vin. Nu vǎ gândiţi la mai mult, cǎ sunt doar câteva rânduri!… Totuși, nu e un supliciu sǎ locuiești, locuinţǎ de serviciu, din oficiu pe acelaș palier cu corifei ca ei: Radu Aldulescu, Cezar Baltag, Miron Cordun, Augustin Doman, Paul Everac, Ileana Mǎlǎncioiu, Magda Grigore, Ion Pilat, Nicolae Oprea, Liviu Rebreanu, Neagoe Basarab, Mircea Bârsilǎ, Aurel Sibiceanu ,Vladimir Streinu, Înaltpreasfinţitul Calinic Argatu, Petre Ţuţea și terminând la litera Z cu Horia Zilieru. Nu mǎ întrebaţi ce metodǎ am ales eu în înșiruirea asta de nume. A fost fleru’.
            Mi-am zis la început, sǎ trec la fiecare literǎ dinadins numele scriitorilor de la cuprins, pe bileţele, fǎrǎ ranchiunǎ și fǎrǎ temenele. A fost cum a fost pânǎ am ajuns la litera D, când am tras din urnǎ taman pe cine nu trebuie. Un fost prieten al meu cu care am intrat in insolvenţǎ. N-are rost sǎ-i rostesc numele, îl pǎstrez într-o totalǎ absenţǎ. Așa cǎ în continuare m-am dat deoparte și-am lǎsat hazardul sǎ aleagǎ el mai departe între cele peste 200 de nume de autori argeșeni.
            Salutǎm în modul cel mai serios zelul și rǎbdarea autorului, Dicţionarul Subiectiv va devenii cu siguranţǎ înainte de a fi o carte controversatǎ, un util și important instrument de lucru. Dezvǎlui prin cuvintele autorului și una dintre cheile acestei lucrǎri:
            “Privilegiul de a fi subiectiv (dar și un soi de atașament aproape înrobitor faţǎ de tradiţie și contemporaneitate), mi-a permis includerea câtorva personalitǎţi literare și culturale care, deși nu fac parte din uniunea profesionalǎ de specialitate, au contribuit și contribuie la îmbogǎţirea vieţii creatoare locale și naţionale.”

Dialog despre Guștere cu Pasǎrea ceţii

          Sunt puţin nemulţumit. Ca un om înfrânt de propria lui modestie, ce nu a primit niciodatǎ cât merita de la ceilalţi. Securiștii m-au plasat pe vremuri în marginea literaturii și se pare cǎ azi, tot ei, îmi dau voie sǎ privesc doar prin gard. N-am apucat sǎ-mi cultiv la timp prieteniile pentru cǎ în tinereţe, le-aș fi murdǎrit cu albastru provocând neplǎceri. Acum e destul de târziu sǎ reînod firele de ieri, leagǎturile sunt privite cu neîncredere, suspecte, nimic nu mai pare firesc înapoi; “Ǎsta ce vrea cu antimemoriile lui?…Sǎ ne respecte! Sǎ stea la rând, cǎ el nu s-a sacrificat închinând ode ca noi!”

          Cum zicea Cristiana Doi pe facebook deunǎzii, am ajuns s-o citez, sunt un poet incomod, scos din joc, un pic confuz, ras și tuns chilug și, de parcǎ nu era suficient un beteșug, cochetez acu’ și cu proza. M-a pus dracu sǎ scriu Gușterele, i-am surprins punându-i poza pe copertǎ, dinadins sǎ arǎt cǎ sunt viu când ei susţin în ofertǎ cǎ nu exist. “Ce dracu mai e și cu Gușterele ǎsta?” (Subiectiv, m-am cǎutat în Dicţionarul lui Sergiu. Ei au dreptate, nu exist!)(Revin la parantezǎ, m-am regǎsit inclus, m-au pierdut doar în cuprins. Se cuvine sǎ cer scuze criticului.)

          De-aia sunt trist. La tirajul pe care mi-l permit, cartea mea va rǎmâne de necitit. Nu va ajunge în bibliotecǎ, sau librǎrie, sau în târg la Gaudeamus, faţǎ cǎtre faţǎ cu cititorii. E un produs de casǎ. Câteva exemplare pentru familie, câteva pentru lansare și atât. Bietul Guștere o fi el de rasǎ, dar s-a nǎscut cu funia de gât. Mǎ trec fiori. Mai bine cultivam flori.

          – Ionescule nu te lamenta, nu-i frumos!  Faci politici, ai gura spurcatǎ, dai cu ouǎ de guștere în stânga și-n dreapta, în Palatul Victoria, critici USL-ul pe blog, pǎi așa se scrie istoria literaturii? Cum vrei tu sǎ nu fi șters din catalog? Dovedește cǎ mǎcar ai înţeles ceva! Tu, tot pe zonǎ minatǎ. Vrei crescǎtorie de Gușteri cu fonduri europene, așa dintr-o datǎ?

          Pasǎrea ceţii a mea, filozoafǎ cum e, îmi dǎ sfaturi… Consider cǎ e cǎzutǎ din lunǎ

Dresaj cu canguri

             Am urmarit-o cu incredere si speranta pe Simona Halep, cu mult inainte ca ea sa devina o certitudine si pentru altii. Adica, asa ca acum cand orisice minune s-ar intampla, n-ar avea cum sa ne mai surprinda. Sigur ar fi de bine si n-ar fi loc pentru dezamagiri.
             Modest, trebuie sa recunosc, am facut o alegere buna.          Inainte de a scrie despre Simona ma felicit pe mine pentru inspiratie. Am aceleasi sentimente de incantare pe care le traiesc in
clipele rare cand reusesc o metafora exemplara, ce mi se pare mie ca nu s-a mai scris si macar o vreme sunt mandru de ea.
            Trebuie sa va fac o destainuire, ultimele doua jocuri din Turneul Campioanelor de la Sofia nu le-am vazut si nu am aflat pana aseara nici rezultatele. Facusem precizarea, inainte de
debutul competitiei, ca nu ar fi bine pentru ea sa castige si acest ultim turneu din anul asta fast, existand riscul infatuarii si ametelii, cand privesti in jos de pe piscul muntelui. Daca taman atunci vine Marmureanu cu cutremurul? Mai mult chiar, aflat intamplator in compania unor olandezi de isprava, comunicarea s-a produs in jurul meu, din politete desigur, intr-o limba necunoscuta mie, iar o crainica sportiva a sporovait din televizor, la un anumit moment, ceva ce semana cu un abandon in semifinala, ceeace ar fi insemnat in traducerea mea libera ca Halep mi-a ascultat sfatul si dintre zecile de vrajitoare si samani, tocmai m-a ales pe mine, Pasarea cetii, in calitate de oficios personal si oracol.(Uff,lung!)
           N-a fost sa fie! Intorsi seara cu olandezii de la Stana Regala unde servisem un bulz traditional cu mamaliga si cheese, am auzit in clar ca Halep a batut-o mar pe Stosur.
           Bulgarii cica ne-au facut galerie. Mi se pare natural. Cum sa lasi mandrete de gagica atacata de cangur ?

Felia de tort...

          Multumesc tuturor celor care m-au felicitat de ziua mea si-i invit la tort...ura cu fotografii

Azi la loterie merg pe 65

Câte se pot spune despre piatrǎ,

atǎtea straturi de rocǎ

prefigurate de umbrǎ

atâtea pǎsǎri cuibǎrite

în somn...

Dar despre om câte se pot spune,

atâtea straturi de umbrǎ

descǎrnate de cenușile

nordului

purtate de vânt

Scad zilele,

astrul e tot mai mǎrunt

doar Dumnezeu își sporește

crunt afacerea  

cu loteriei vizelor