Go Fun Yourself

          Încǎ nu-mi revin. Nu sunt un bǎiat de bani gata obișnuit cu daruri costisitoare. Totuși, pǎrinţii mi-au creat o oarecare independenţǎ (am fǎcut liceul pe o bicicletǎ de curse, ORBEA ONIX dacǎ mi-e permis, dacǎ nu rog juriul sǎ șteargǎ marca ), cu bani de buzunar întotdeauna, pentru o cafea, un suc și o pǎjiturǎ cu o prietenǎ la cofetǎrie. La cofetǎrie, nu la bar! Nu-mi place fumul de ţigarǎ și nici prietenǎ nu mi-am fǎcut deocamdatǎ. Cu colegele am mai intrat, destul de rar, în ultimul an de liceu când mi-am petrecut mai mult timpul în biblioteca tatǎlui meu. Pe tata îl știu dintotdeauna ambasador. Am petrecut împreunǎ mai mult vacanţele mele și concediile lui. În ţarǎ, sau la postul unde funcţiona. Grecia și Japonia au fost ţǎrile care m-au impresionat cel mai tare, de când am început sǎ înţeleg lucrurile.

          În biblioteca lui – pe lângǎ tratatele și cǎrţile religioase, Biblia, Coranul și o mulţime de Cazanii și Evanghelii în toate limbile pǎmântului, cu coperţi îmbrǎcate în piele și titlurile scrise cu litere aurite – gǎseai orice. De partea cu literaturǎ contemporanǎ se ocupase mama. Mama e scriitoare și a preferat sǎ stea cu noi copiii în ţarǎ sǎ ne facem școlile. Mai am o sorǎ, pe Maria, mai micǎ decât mine. A contat cred și faptul cǎ titlul de doamnǎ ambasador, cu obligaţiile implicite de protocol, sǎ nu-i ocupe timpul și sǎ-i erodeze meseria de scriitoare.

          Banii de buzunar mi-au permis sǎ-mi satisfac multe idei trǎsnite, achiziţionând telefoane mobile, sau alte nimicuri. Acum, cǎnd scriu pentru proba a doua a concursului SuperBlog, nu știu de ce mi-au venit în minte cele douǎ buchete mari de trandafiri albi cumpǎrate în vara asta.

          – Te însori cavalerule? M-a întrebat miratǎ florǎreasa. Nu pun la socotealǎ orhideele pentru mama. Acelea erau sponsorizate separat de tata.

          Amândouǎ buchetele, bag de seamǎ acum, le-am oferit Laurei. Unul dupǎ ultima probǎ la BAC. Atunci am așteptat-o în poarta liceului și ea, uimitǎ, m-a sǎrutat zǎmbind, strângându-mǎ ușor în braţe și întârziind acolo câteva clipe. Luase ultimul 10, la fel ca mine. Tot liceul ne-am împǎrţit premiile cu aceeași medie și, firesc era, sǎ terminǎm la fel.

          Al doilea buchet i l-am oferit dupǎ admiterea la facultate. Am așteptat-o la gura metroului la Universitate și apoi am coborât în jos cǎtre Cișmigiu. Eu locuiesc vis a vis de Casa Armatei într-un bloc din cele vechi refǎcute, cu apartamente boierești, confortabile, saloane imense cu candelabru, șemineu și sobe de teracotǎ monumentale. Am zǎrit-o pe sora mea Maria și pe mama înconjurate de câteva geamantane, fǎcându-ne cu mâna. Maria ţopǎia în jurul unui autoturism nou. Era un Aygo roșu. L-am identificat dupǎ X-ul lǎbǎrţat pe care inspiratul designer îl subliniase cu toate elementele, vǎzut din faţa autoturismului.

          Surpriza nu era totalǎ. Știam cǎ tata comandase de ziua mea în varǎ, când împlinisem 18 ani, la reprezentanţa Toyota, un automobil de oraș, farǎ însǎ a-mi dezvǎlui marca. Cǎutând în oferte, alesesem în mintea mea un Aygo. Cu el mi-aș fi dorit sǎ schimb ca student, bicicleta de curse. Eram pregǎtit. Luasem carnetul de conducere și aveam ceva practicǎ pe automobilul mamei, cu ea alǎturi.

          Mama și Maria aveau bilete de avion la ora 19. La semafor nu se mai sfârșea culoarea roșie. Am traversat luând-o de mânǎ pe Laura. I-am prezentat-o mamei, cu Maria se cunoștea. Mama mi-a fǎcut discret cu ochiul cǎ îi place, și mi-a întins cheile de la Aygo.

          – Ţine-le! S-o stǎpânești sǎnǎtos, e a ta! Va trebui sǎ faci primul drum acum cu noi la aeroport. Suntem deja în întârziere. Laura voia sǎ-și ia la revedere și sǎ plece, dar mama i-a zis simplu:

          – Te rog sǎ mergi cu noi la aeroport, nu lǎsa singur SuperDan-ul ǎsta vitezoman la întoarcere, cǎ apasa prea tare pe acceleraţie și înca nu cunoaște mașina. Tonalitatea sigurǎ pe sine din vocea mamei, n-a lǎsat loc de îngǎduinţǎ. Laura și-a deschis telefonul și a sunat acasǎ.

          – Mamǎ, te rog sǎ nu mǎ așteptaţi cu masa, nu știu cât o sǎ întârzii. Sǎrbǎtorim cu colegii, vom merge undeva. O sǎ revin cu un apel mai târziu. Se înroșise pânǎ-n vârful urechilor. Mama îi fǎcu și ei ștrengǎrește cu ochiul și puse glumind diagnosticul situaţiei:

          – Numai mamǎ sǎ nu fii! Am aranjat întâi bagajele. Înainte de a deschide portbagajul, am privit cu un ochi critic de proprietar. Luneta şi partea inferioară a barei de protecţie, rupeau liniile solide ale caroseriei, ce formau litera X. Portbagajul, nu prea mare, primi pânǎ la urmǎ toate geamantanele. Firesc, e doar un automobil de oraș! La ce-mi trebuie mai mult spaţiu!

          Apoi ne-am urcat în Aygo. Șoferii, eu și mama, în faţǎ. Ne-am așezat comod. Laura și Maria s-au înghesuit în spate. Norocul lor cǎ amândouǎ aveau o siluietǎ adecvatǎ, dar geamurile laterale ofereau o vizibilitate destul de micǎ. În interior, consola centrală, în formǎ trapezoidalǎ, dezvǎluia tema generală a designului, punctatǎ prin elemente precum aeratoarele, panourile uşilor şi schimbătorul de viteze. Vedeam deja o mulţime de posibilitǎţi pentru personalizarea interiorului. Puate și în exterior, va trebui sǎ caut ceva stickere… Specificaţia  X-wave, cea pe care o primisem cadou, oferea scaune cu tetiere integrate şi tapiţerie în combinaţie de piele şi material textil. Bordul însă era din materiale plastice tari la atingere.

          Concentratǎ, mama începu sǎ turuie prezentându-mi bordul și interiorul cu toate surprizele lui plǎcute.

          – Modelul ǎsta, cel mai de top din serie, beneficiază de sistemul multimedia x-touch, cu ecran tactil, are geamuri electrice faţă, oglinzi electrice şi încălzite, cameră video pentru mersul înapoi, sistem de navigaţie, aer condiţionat manual, controale audio pe volan, indicator pentru schimbarea optimă a treptelor de viteză, computer de bord, acoperiş panoramic cu deschidere electrică, 6 airbaguri, etc. Se opri sǎ respire și continuǎ:

            – Sistemul funcţionează bine, dar amplasarea butoanelor în partea dreapta, mie mi s-a pǎrut ușor peste mânǎ. Sistemul de navigaţia are şi harta completă a României, dar configuraţia rutelor se pare cǎ ar mai trebui optimizatǎ. Meritǎ de apreciat intenţiile bune ale Toyotei, ai remarcat interfaţa în limba română. Ce e drept o remarcasem.

          – Habar n-ai tu! Cât ai fost în examen, mama n-a avut nici o emoţie! A stat toatǎ dimineaţa sǎ descopere ce era de descoperit în mașinǎ. Am fǎcut singurǎ bagajul și aproape sigur cǎ am uitat sǎ pun ceva. Aruncǎ din spate Maria.

          – În general pot sǎ spun cǎ sunt mulţumitǎ, se putea și mai bine! Când am fost s-o ridic, dupǎ ce m-au chemat de la firmǎ, i-am stabilit și consumul. E cel scris în cartea tehnicǎ între 4-5l.

          – Mamǎ ǎștia sunt japonezi!

          – Ai și tu dreptate!... Dar, acolo la ei, cu circulaţia lor! Aici în București, calculele pot fi încurcate de reţetele suspendate ale doctorului Oprescu.

          – Reţele mamǎ, reţele! Șosele suspendate.

          – Știu ce spun. Eu vorbesc de reţete. Nu ne îndeamnǎ el sǎ mai stǎm și pe-acasǎ! Sǎ folosim metroul cǎ nu ne-am nǎscut toţi în mașini, dacǎ e obligatoriu sǎ ne deplasǎm!...

          – Și cine i-a suspendat mama reţetele? Am aruncat eu râzând vorbele pe care le aștepta.

          – Eu le-am suspendat! Sub pǎmânt de bunǎ voie?... Poate doar când mǎ veţi duce în cavou! Avea mama o rǎfuialǎ cu doctorul. În tinereţe, o vreme o curtase.

          Am pornit motorul. oglinzile laterale generos dimensionate şi camera video pentru mersul înapoi, ce afişa imaginile pe ecranul mare al sistemului infotainment, m-au ajutat sǎ întorc și sǎ intru în trafic cu lejeritate maximǎ. La dimensiunile Aygo m-am strecurat în trafic fǎrǎ nici  o problemǎ fǎcând depǎșiri și trecând de pe o bandǎ pe alta fǎrǎ ca mama sǎ-mi facǎ vreo observaţie

          Le-am condus pe cele douǎ pânǎ la poarta de îmbarcare și la insistenţele mamei ne-am întors,  sǎ nu se facǎ noapte. Laura de data asta s-a așezat lângǎ mine în faţǎ. Parcǎ nu vǎzusem pânǎ atunci cât era de frumoasǎ!

          – Dacǎ te mai uiţi la mine, cobor. Am un gând, nu ţi-l spun, dar în primul rand vreau sǎ ajung întreagǎ la Universitate. Am aprins luminile de zi cu tehnologie LED și atent la traffic, am dat drumul la muzicǎ. Apǎsând pedala de acceleraţie am schimbat treptele de viteza la turaţie mai joasǎ. Am observat cǎ se conduce mai liniștit.

          În dreptul Casei armatei, ea locuia mai jos la Podul Izvor, Laura s-a aplecat înspre mine și mi-a șoptit.

          – Oprește aici! Vreau sǎ vǎd biblioteca tatǎlui tǎu. Și Aygo auzind a înţepenit. 

          Go Fun Yourself! Și Laura și Aigo împreunǎ…

Etapa II-a Superblog 2014

ȘARPELE CASEI

          Se pare ca justiţia lui Dumnezeu și justiţia oamenilor sunt ca douǎ vase comunicante. De la o vreme se umpluse ţara de hoţi. Cât sǎ rabde și Dumnezeu? Și ǎia din justiţie cât sǎ tacǎ? S-a dat drumul la procurori sǎ mai rǎreasca din ei. Cei vizaţi, în disperare, erau destui, au cǎutat fiecare gaura lui de șarpe, și, cum șerpii sunt mai mulţi la o casǎ mare, au pus ochii pe Casa Poporului, cumpǎrând locuri în parlament. Evident, ei credeau cǎ alea sunt locuri de veci. Acolo justiţia pǎtrunde mai lent cǎ locul e sacru și plin de imunitǎţi. Dai banii și poţi sta pânǎ ţi se face acru, servind bunǎtǎţi.

          S-a întâmplat însǎ ceva, la un referendum, ţara a fost întrebatǎ și a vrut doar trei sute de parlamentari. Nu știu cum a aflat Dumnezeu și i-a chemat la el pe judecǎtori și pe procurori!

          „Ţara cere vrute și nevrute e sǎracǎ și nu știe ce vrea. Nu e învǎţatǎ cu numerar, mǎ-nţelegi? Noi, ǎștia 600 ne-am adunat laolaltǎ sǎ-i facem legi. N-o lǎsǎm baltǎ la cheremul unui marinar! Desfiinţǎm ANI, DNA-ul și parchetele. Ștergem cu buretele datoriile, umflǎm bugetele, dǎm foc dosarelor și o luǎm de la zero, cum voia Nero. Rǎmâne ţara curatǎ! A vorbit cam dezlânat deputatul de Dâmboviţa.

          Se pare ca justiţia lui Dumnezeu și justiţia oamenilor sunt ca douǎ vase comunicante. De la o vreme, tot mai des, unul câte unul ies din gaurǎ de șarpe în cǎtușe aleșii Domnului. Ar trebui sǎ punem un notar la ușe, sau un consilier bancar. Ei le au cu numǎratul. Sǎ nu cadǎ Doamne ferește din prea multǎ monotonie vreunul pradǎ somnului! Sǎ ne trezim în parlament cu mai puţin de trei sute de hoţi cǎ asta e norma europeanǎ valabilǎ pentru toţi.

          La DNA se dǎ la greu cu subsemnatul. Cǎile Domnului parcǎ sunt tot mai descurcate!

          Ajutǎ-ne Doamne!

Plai balai - pamflete politice

De ce s-a lǎsat pǎcǎlit Ioan Rus?

          De ce s-a lǎsat pǎcǎlit Ioan Rus? Vreau sǎ spun de la început ardeleanul mi-a plǎcut întotdeauna și mai ales atunci când a știut sǎ se retragǎ la timp dintr-o mare minciunǎ, la Referendum. Vǎ aduceţi aminte!... N-a vrut omul sǎ prindǎ chifteluţe, mai mari, mai micuţe, aruncate cu praștia de dincolo de zidul pușcǎriei, mai devreme sau mai târziu.

          Master Planul acesta General al Transportului (la omul sǎrac...), pus în proiect de cei trei șmecherași („mitici”, pitici, tot un drac!...), Pontonel, Șovǎiel și Superman, al lui Bombonica de la Teleorman, exersând sportul minţii la bambilici, au încrucișat strategica – sǎ poatǎ șmecherii și Europa și Românica – la capul mortului.

          La priveghi, au convenit cum sǎ apuce fiecare o bucatǎ mai mare a tortului, din pomanǎ. N-au pus geanǎ pe geanǎ! Totul a fost gândit! Pentru prostimea votantǎ au desenat 2000 de kilometrii de autostrǎzi pe hartǎ, pǎnǎ în 2020. Ei deștepţi, noi zevzeci! Iar în 2030, au prevǎzut sǎ fie gata și noul Drum al Mǎtǎsii. Astfel Bucureștiul, sǎ devinǎ un nod între Beijing și Înalta Poartǎ.

          Întorși pe cǎlcâie, au lǎsat Moscova momâie. (Cum i-a tras-o Simonei, Sharapova, cu un smeci!...). S-au ferit de ea ca dracul de tǎmâie. Deci:

          „Vom face cu americanii un pod. Îl trimitem pe Putin la rǎdǎcini în odaia mǎsii, punem de pazǎ pușcașii marini, în faţa ușii, și ni-i facem vecini direct pe chinezi. Nu împǎrţim din câștig nimic cu rușii!”

          Ce-avem acum?

          500 de kilometri toatǎ reţeaua de autostrǎzi dus-întors, și, Pitești – Sibiu pe Coridorul IV în regres. Retrogradat. Stors în drum expres, printr-o scamatorie de om zglobiu. Termen de finalizare 2030. Mult prea târziu!

          M-au trecut fiori reci și-au pocnit în urechi. Va fi pustiu la Dacia- Renault. Negrșit, va fi vândut pǎnǎ atunci și fierul vechi.

          De ce s-a lǎsat pǎcǎlit Ioan Rus?

          I-au turnat în urechi șmecherașii: „Lasǎ cǎ pentru Pitești-Sibiu dau ei toţi banii; pungașii lui Barroso cǎ îi intereseazǎ! Spunem la Bruxelles cǎ nu e prioritate pentru noi, și, dacǎ vor autostradǎ, pluseazǎ! Noi sǎ fim pregǎtiţi. Achiziţionaţi terenurile pe unde trece drumul expres, ca pentru autostradǎ, dinainte!”

          Mi-a venit așa un miros de plǎcintǎ fierbinte!...

          De ce s-a lǎsat pǎcǎlit Ioan Rus?

          Chifteluţe n-a vrut, da’ plǎcinte?... Ardelean get beget s-a gândit mai încet. Trag nǎdejde cǎ nu se lasǎ dus!...

Plai balai - pamflete politice

O nota la TARA MEA, VIATA MEA, DRAGOSTEA MEA, postul de ieri din Pasarea cetii

Zappa Rock &More. 03septembrie 2014.

          Am fost la începutul acelei seri lungi unde poezia sau minunata întâmplare a potrivit pașii nemuritorilor Eminescu, Nichita sau Magda Isanos, cu cei ai lui David, chemaţi ca martori la DNA sǎ vorbeascǎ despre modesta ratare personalǎ a Vasilescului, alǎturi de Sorin Dumitrescu, Suciu, Nicu Alifantis și încǎ mulţi alţii care bântuiau pe-acolo. Fumul de tutun și alcoolurile au tulburat prea devreme mirajul într-o Direcţie 9 (Am pǎstrat litera mare pentru prima parte a serii și pentru toate realizǎrile Dumisale ce au fost și sigur vor mai fii!).  

          Și chiar dacǎ m-am simţit frate de cruce cu ratatul, chiar dacǎ eu nu am apucat sǎ citesc ceva, lucrurile se amestecaserǎ, pierise magia. La un momendat aerul nu se mai lǎsa auzit de urechile oamenilor. Am ales sǎ plec dupǎ Sorin Dumitrescu. Ca soldatul într-un rǎzboi pierdut...

ŢARA MEA, VIAŢA MEA, DRAGOSTEA MEA despre modesta mea ratare personalǎ

Vasilescul ǎsta Lucian,

Dumnealui,

e un fel de Brâncuși.

Are barbǎ ca el

și cioplește înalt

cuvintele,

tot așa simplu

ca celalalt,

deschizând pietrelor

uși

la cer.

Vasilescu ǎsta Lucian

și-a cioplit

din sufletul Dumnealui

efemer,

cu toporul, încet,

fǎrǎ grabǎ,

o carte a tǎcerii lui

între pereţi de carton

sǎ stea în ea de planton

poet într-o casǎ
unde mereu 
se va trezi 
o femeie frumoasǎ
din somn

Cum celǎlat Domn
în Târgul de Jii

stând la masǎ a ales

în loc de statui

prin poartǎ

sǎ-și vadǎ crescând

nesfârșita lui moarte.

Omul ǎsta Vasilescul

în poezia lui

e ca ţǎranul care bând

ţuicǎ trǎiește flǎmând

mai departe

3 Octombrie 2014. La o lansare.

Zappa Rock &More

Pulpǎ de cǎprioarǎ în sos de vin

Proba 1 Superblog.   Gerovital H3 Men recunoaște vânătorii adevărați!

          Cǎluţul cabrat de pe botul bolidului roșu, strâns între douǎ tiruri, nechezǎ supǎrat scuturându-și coama furioasǎ la adresa guvernului. Citise master planul general de la transporturi și realizase cǎ visul autostrǎzii Sibiu - Pitești pe Valea Oltului se spulberase. SuperDan, adicǎ eu la volan, încǎ nu ajunsesem la faza înjurǎturilor. La orizont se profila o noapte frumoasǎ și nu avea niciun sens sǎ-i stric farmecul. Ce era sǎ fac? Discutam cu cǎluţul cabrat, prinși între douǎ tiruri de marfǎ, incitându-l sǎ ia atitudine.

          De fapt la Viena pierdusem timp preţios, când sǎ trec Dunǎrea ca sǎ ajung la Donauturn. Un carambol, oprise mai mult de o orǎ circulaţia. Tocmai atunci niște protestatari verzi se gǎsiserǎ sǎ ocupe toate birjele din faţa Palatului  Schönbrunn, cele din Piata Herbert-von-Karajan vis-a-vis de Opera și tot ce mai gǎsiserǎ pe bulevardul Rings, îndreptându-le în jos cǎtre Dunǎre. La ora stabilitǎ, au spart calea de acces pǎtrunzând cǎtre pod, certǎndu-se cu birjarii care nu doreau sǎ încalce regulile de circulaţie și sǎ-și piardǎ autorizaţiile.

          Oricum nu aș mai fi putut întoarce și nu se fǎcea sǎ ajung în Bucuresti fǎrǎ fotografiile promise Laurei, ţinând într-o mânǎ arma de vânǎtoare, iar în cealaltǎ mânǎ produsele din gama Gerovital H3 Men, pe fundalul panoramat al Vienei, vǎzutǎ din turn. Nefireascǎ viziunea Laurei asupra modului de a face reclamǎ, cum nefireascǎ a fost prima întâlnire cu Laura.

          Alergam în parcul IOR, într-o zi de sâmbǎtǎ. Mǎ sperie pragul de 40 de ani peste care am trecut de curând și de câte ori am prilejul, încerc toate mijloacele care-ţi dau iluzia cǎ îţi poţi menţine încǎ mult timp tinereţea. Era cald afarǎ. Lacul Titan îmi fǎcea cu ochiul și cam dupǎ un kilometru de efort simţeam deja senzaţia de rǎcoare pe pielea transpiratǎ, spintecând apa cu braţele. Dar nu era cu putinţǎ.

          În faţa mea, dupǎ o curbǎ ușoarǎ a aleii, apǎru Laura îmbrǎcatǎ sportiv, parcǎ plutind ireal cu un pas elastic, relaxat, de cǎprioarǎ, neștiind cǎ în spatele ei pândea ochiul vânǎtorului. Am accelerat ca sǎ mǎ apropii, dupǎ care am intrat în ritmul ei. Mi-a aruncat o privire seninǎ și remarcând excesul de transpiraţie, zâmbind, mi-a întins dintr-o plasuţǎ pe care o ţinea în mânǎ câteva recipiente cu produse Gerovital H3. Pielea ei frumos bronzatǎ, întinsǎ perfect, pǎrea protejatǎ de un strat fin de rǎcoare. Mi-a explicat la o cafea, unde  ne-am oprit la capǎtul parcului, cǎ promoveazǎ produsele Gerovital H3. Ǎsta era serviciul ei.

          Din vorbǎ în vorbǎ i-am dat întâlnire peste o sǎptǎmânǎ. A doua zi plecam la Viena, îmi doream de mult o pușcǎ de vânǎtoare, fǎcusem actele și trebuia sǎ o ridic. Nu spun cât am umblat ca sǎ obţin ancexul și anexa 16.

          – Vreau și eu o fotografie cu tine ţinând arma într-o mânǎ și în cealaltǎ mânǎ 2-3 dintre produsele pe care le promovez eu. Dacǎ se poate în Donauturn, sǎ se vadǎ în spate minunata panoramǎ a Vienei.

          I-am promis, nu știam la ce mǎ angajez.

          – Data viitoare când ne întâlnim, promit vânǎtorului sǎ fiu o cǎprioarǎ cumsecade, dar numai dacǎ-ţi dai jos barba. Te îmbǎtrânește sǎ știi!

          Am trecut într-un sfârșit podul peste Dunǎre, dupǎ ce verzii au eliberat zona urcaţi în birje de jandarmi și am ajuns la turn. La intrare, paza militarizatǎ ne-a condus sǎ facem o fotografie obligatorie. Spaima de teroriști a impus lumii proceduri mult mai stricte. Fotograful, nu știu cum m-a citit, m-a întrebat românește:

          – Din București amice? Și atunci am întrezǎrit posibilitatea de a încerca ceva. I-am explicat cǎ vreau o fotografie pentru o reclamǎ, acolo sus în turn, cu arma mea de vânǎtoare, strecurându-i 100 de euro în buzunar. A dat neîncrezǎtor din cap, dar preţ de câteva minute a discutat cu cel care pǎrea sǎ fie comandantul. Mi-a fǎcut semn, surprins și el cǎ s-a aranjat și am mers împreunǎ la mașinǎ sǎ vadǎ arma.  Comandantul s-a asigurat cǎ nu am gloanţe în ea și ne-am urcat cu toţii în lift. Nu erau mulţi turiști. Vizitatorii se înghesuie spre searǎ, dupǎ ce se aprind luminile orașului. Atunci sunt imagini unice. Fotograful a luat cu el un aparat de filmat.

          – Nu vǎ speriaţi, filmǎm doar câteva secvenţe pentru un film. Le-a spus binevoitor în englezǎ omul meu, celor trei bǎtrânei ce se urcaserǎ odatǎ cu noi. Pǎreau puţin îngrijoraţi.

          Am rezolvat la modul incredibil acolo sus problema mea și iatǎ-mǎ acum prins între tiruri pe Valea Oltului și conversând cu cǎluţul cabrat, dupǎ ce, liber, pe autostradǎ înghiţise pǎmântul în Ungaria.

*

          Ajuns acasǎ la București am intrat mai întâi în baie. Mi-am privit în oglindǎ faţa obositǎ. Ridurile din colţul ochilor se adânciserǎ, pǎrul murdar era înspicat de mǎtreaţǎ, nu identificasem încǎ șamponul vinovat. Serviciul, mǎ obliga sǎ frecventez hotelurile... Am intrat sub jetul de apǎ intinzǎnd pe pielea umedǎ gelul de duș Gerovital H3, masând ușor suprafaţa pielii. Un efect recomfortant, parcǎ trecea dincolo de pelicula subţire, un fior energizant și rǎcoritor, însoţit de un miros discret și placut ce-mi stârnea simţurile. Am trecut apoi la partea cea mai grea. Trebuia sǎ mǎ eliberz da barbǎ. Mǎ obișnuisem cu chipul acela și mǎrturisesc, nu mi-a fost ușor. M-am frecat bine cu spuma de ras Gerovital H3 Men, cadoul “cǎprioarei”, descoperind apoi, sub lunecarea grijulie a aparatului de ras, o faţǎ proaspǎtǎ. Numai cǎ sub urechea stângǎ a mustit un firișor de sânge. Nu simţisem tǎietura. Numai bun, balsamul dupǎ ras Gerovital H3 MEN, sǎ-l încerc! Mi-am masat ușor faţa, textura ușoarǎ non grasǎ a balsamului a intrat imediat în pielea ce a devenit moale mǎtǎsoasǎ, iar rana de la ureche, s-a închis aproape instantaneu.

          Corpul destins era pregǎtit pentru vânǎtoare. Am folosit antiperspirantul Seductive Gerovital H3 MEN și am vǎzut atunci cǎ rǎmǎsese un produse din gamǎ. Crema antirid Gerovital H3 MEN. Nu folosisem niciodatǎ vreo cremǎ. Sincer cremele le credeam doar pentru femei. Citisem undeva pe site-ul superbrandului Farmec, cǎ femeile au pielea mai specialǎ, cu 20% mai subţire decât a bǎrbatului, cu un conţinut mai mic de collagen și un nivel de sebum mai scǎzut. Transpirǎ mult mai greu decât pielea bǎrbaţilor, iar în ceea ce privește ridurile la femei, apar mult mai repede, dar tendinţa e cǎ sunt mai superficiale decât la bǎrbaţi. M-am uitat atent, ridurile mele se adânciserǎ. Am citit, cǎprioara îmi lasase și un prospect:

Crema Gerovital H3 MEN luptă împotriva semnelor vizibile ale îmbătrânirii, hidratează în profunzime, reduce adâncimea ridurilor fine, conferă fermitate și tonicitate pielii. 

 Acidul Hialuronic hidratează tenul, diminuând pierderile transepidermale de apă.

   Vitamina E limitează stresul oxidativ, protejând acidul hialuronic si fibrele de colagen şi elastină din piele. 

   Juvinity ȋntârzie îmbătrânirea metabolică şi a nucleului celulelor şi rebalansează resursele energetice ale pielii, revigorând replicarea celulară.

   Complexul Sepilift de provenienţă botanică, conferă un efect lift marcant, îmbunătăţind fermitatea pielii şi corectând ridurile.

           Nu am înţeles mare lucru, dar dupǎ masajul feţei mi-a rǎmasas efectul.

          O piele netedă, hidratată, catifelatǎ și riduri mai puțin vizibile.

          Vânǎtoarea putea sǎ înceapǎ. Vânǎtorul optimist era pregǎtit. Am format numǎrul de telefon, explicându-i cǎprioarei cum sǎ mǎ recunoascǎ fǎrǎ barbǎ. Tonul meu, sigur pe el, încrezǎtor, era al unui vânǎtor adevǎrat. De la capǎtul firului am auzit ca prin vis glasul cristalin.

          – Ca sǎ nu greșesc, te aștept acasǎ! Am pregit o pulpǎ de cǎprioarǎ în sos de vin.

          N-am sǎ vǎ povestesc ce a urmat…

Povestiri fǎrǎ Nikon

          Înainte de staţia de autobuz Soldat Stelian Mihale, pe linia 311, chiar în colţul cimitirului, este plasat strategic un cort de campanie publicitarǎ pe care își lǎţește zâmbetul șmecherește, premierul nostru iubit. Din spatele crucilor înghesuite, gata sǎ sarǎ peste gard, se aud cum vocifereazǎ fantomele, întrebând grǎbite, ele când voteazǎ?

          Îi mai bagǎ și pe ei în seamǎ cineva, în sfârșit!

Notǎ:

          Fotografia e cu cimitirul Sǎpânţa. E tot ce am gǎsit. Nikonul meu momentan e cu ficǎ-mea în turneu...

Concurs de romane

            Gusterele meu a intrat pe grila de start in concursul Augustin Fratila. Asta nu e decat o informatie...
http://www.premiulaugustinfratila.ro./romane-inscrise-2014-19.html

Ne-ar trebui și nouǎ un RMN.

          Epopeicǎ, partida de azi a Simonei Halep în optimile de finalǎ de la Beijing  cu Andrea Petkovici! Am vǎzut-o pe româncǎ strǎlucind în partide mult mai spectaculoase și cu adversari mai valoroși, dar miza acestei întreceri a avut în ea ceva special. Parcǎ ne-am fi aflat pe un camp de luptǎ unde soarta bǎtǎliei era jucatǎ de cei doi comandanţii de oști. Numai cǎ Simona noastrǎ era deja rǎnitǎ cu o sǎgeatǎ la șold.

          Nu voi descrie încleștarea dramaticǎ, scorul partidei e singur edificator. 7-6/ 5-7/ 7-6. Vreau doar sǎ menţionez cǎ îndoiala pândea ca un animal de pradǎ în propria armatǎ decimatǎ de rǎzboaiele din interior. Și când gândul armatei tale nu te poartǎ în luptǎ, nu-ţi dǎ liniștea necesarǎ, poţi pierde din înǎlţime la zbor.

          Prea mulţi detractori în ultima vreme s-au exprimat cǎ e de viţǎ modestǎ, cǎ în vine nu-i curge sânge albastru, cǎ steaua ei e doar o cometǎ nu e astru …

          Peste minţile noastre parcǎ s-a lǎsat întunericul. Nu știm sǎ mai distingem valorile, și nici conducǎtorii… Ne-am lǎsat copleșiţi de Microsoft, EADS și norul de corupţi.

          Rupţi de realitate ar trebui sǎ întrezǎrim zorii. Dincolo de negurǎ sunt învingǎtorii.

          Simona Halep s-a retras din competiţie numai dupǎ ce a învins. Bravo ei!

Master planul Sfintei Parascheva

          Lista pomenilor electorale în anul în care Ponta se viseazǎ a fi președinte este atât de lungǎ încât, dacǎ am derula întreg pomelnicul, actualul viitor drum expres Pitești-Sibiu nu ne-ar ajunge și ar trebui sǎ-l regândim iarǎși ca autostradǎ, dând peste cap master planul (matrapazlâcul în traducere) de la transporturi cu care ne-a pricopsit Șova.

          Mǎ gândesc, consultanţii strǎini angajaţi de Ponta pe bani grei, sǎ nu fie cumva îngeri sub acoperire, de îi dau sfaturi care ţin mai mult de veșnicǎ pomenire, decât sǎ investeascǎ în speranţa de viaţǎ. Ce vrea Ponta, cǎ ne-a bǎgat în ceaţǎ? Vrea sǎ ne ducǎ pe toţi în rai mândri cǎ suntem români? Sǎ rǎmânǎ el cu ai lui singuri stǎpâni?

          Ne mai trezim oameni buni?

          E un asalt al hoţiei, minciunii și șmecheriei dezlǎnţuit cu fervoare și noi, spectatori fideli, ne uitǎm la ei ca la un film cu  proști.

          Mǎi fraţilor, acolo e strategie cu planificare și conducǎtori de oști! E rǎzboi total! La guvern și la parlament s-a dat vacanţǎ, ca sǎ fie liberi sǎ tranșeze Românica. Se taie ultimele hǎlci din ea. Și pânǎ ajung ǎia de la DNA cu EADS-ul și Microsoftul la tribunal, totul e moca, pentru poporul lor, natural. Luaţi de-acii! Poate cǎ n-or mai veni procurorii. Poate e doar un moft. Un mic scandal. Om vedea!

          Noi, nefericiţii fǎrǎ speranţǎ, cinstiţii, ne înghesuim la Arsenie Boca sau la Sfânta Parascheva, ca tâmpiţii, sǎ aprindem o lumânare și sǎ dǎm un acatist. Și poate cǎ Sfântuliţa în Dumnezeiascǎ lucrare, ne va lumina în vis pe deplin ce sǎ facem cu Iohanis  cǎ el nu e creștin.

Notǎ: 

            M-am uitat în Parlamentul european la rǎspunsurile Corinei Creţu, rǎspunsuri de politruc fǎrǎ substanţǎ, fǎrǎ viziune și mi-a cǎzut faţa când a recunoscut cu înţelepciune și nonșalanţǎ cǎ e expert doar în ignoranţǎ. Halal comisar!

            Sǎrman popor! Ce bine zice noul imn al naţionalei de fotbal pe care l-aș propune imn naţional, lângǎ tricolor:

            “Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

Plai balai - pamflete politice
Cer scuze domnului Isarescu. Nu stiu cine l-a asezat in poza gasita pe net.