sâmbătă, 7 martie 2015

Ce zice editura Inspirescu?

Ce zice editura

Important!!!
Aparitie editoriala la Grupul cultural Cervantes-Inspirescu!
Volumul din colectia Meditatii exemplare al domnului Ion Toma Ionescu intitulat JURNAL DIN ANUL APOCALIPSEI a aparut pe standul editorial.
Un volum de forta cu subiect contemporan. Il felicitam pe autor si ii dorim succes!
Autorul a beneficiat de gratuitatea noastra: grafica de coperta cu cei patru cavaleri ai Apocalipsei.
LILIANA TERZIU

vineri, 6 martie 2015

Dialog cu Pasǎrea ceţii



 Am învǎţat aseara de la maestru Cristoiu.
            “Nu scapi o stire, fie cǎ-i despre mamǎ de premier, fie cǎ-i despre tine! O dai pe post fǎrǎ teamǎ, chit cǎ știi bine cǎ se va sparge buboiu în cer!”
            – O dau, și pe cine intereseazǎ? N-are nici un rost știrea. Nu e cu Elena Udrea, nu e cu Bǎsescu, nu e cu Ponta, nu e cu Crin… nu e cu Bica! Prea Fericitul Daniel nu mi-a dat cu mir, eu nu i-am strecurat sub patrafir nimica, vre-un miel ceva, sǎ intre DNA-ul pe fir și sǎ-l facǎ viţel…. Ce sǎ spun cǎ mi-a apǎrut o carte nouǎ? Ǎsta e nebun, de cartea lui ne arde nouǎ?
            – Pǎcǎlești Ionescule, vrei sǎ pǎcǎlești naţia! Mǎi oameni buni, omul ǎsta minte de-ti asurzește respiraţia. În cartea care tocmai i-a picat din cer prin fan courier fix la 12 jumǎtate, a strâns, ca-n arestul preventiv al capitalei, de toate în bǎtaia vǎtalei. Tot ce era de plâns, personaje, ţesând cu suveica urzeala.. Și Lena Udriște, și domnul Președinte și Pontonel, și Antonel când era fierbinte, și restul de parlamentari traseiști cǎlǎtori triști cu arme și bagaje… A recurs la toţi,. promiţând cǎ din personaje, pe parcurs îi face mari scriitori.  Pentru exerciţiu, cum se cere, i-a rugat înainte de roman sǎ încerce singuri pe o bucatǎ de hârtie sǎ-și scrie declaraţia de avere.
            – Greșealǎ fatalǎ. Durere!.Tone de hârtie și hectolitrii de cernealǎ au dispǎrut de pe piaţǎ  

            M-am temut la greu cǎ Apocalipsa va rǎmâne doar în capul meu.

miercuri, 4 martie 2015

La mulţi ani Dumitru Ungureanu

          De dimineaţǎ cǎutând sǎ-mi potrivesc cuvintele pentru a felicita un prieten drag mie  mai ales pentru cronica din revista Argeș scrisǎ la apariţiia Dosarul Albaștrii, în care dincolo de poveste a descoperit și sufletul acelei cǎrţi  am intrat pe facebook în cronologia lui Dumitru Ungureanu, cel care încǎ cerceteazǎ cum se trece  pragul în 60 și cǎruia îi datorez și frumoasa copertǎ a Norduri-lor.
          Derulând înapoi cele câteva postǎri unde ni s-au apropiat numele, am avut surpriza sǎ gǎsesc un poem de-al meu din 2013. L-am recitit și am avut revelaţia cǎ nu știu prin ce împrejurǎri acesta era un poem pierdut din ultimul volum. Am rǎsfoit Norduri-le și am constatat cǎ lipsea cu adevǎrat. Trebuia sǎ fie una dintre chei …
          Nu-i nimic, mi-am zis. Am sǎ-l scriu de mânǎ pe coperta trei a fiecǎrei cǎrţi! Tirajul nu e prea mare…
          Mulţumesc Dumitru Ungureanu încǎ o datǎ   Și era sǎ uit
          LA MULTI ANI!
          Poemul uitat:


Poem uitat


Dinspre nord vin cuvintele,
soldaţi în refacere
obosiţi sub pielea lor transparentǎ.
În sângele gros, coclit,
în loc de steaguri
bandajele albe abia mai fluturǎ

Pâlcuri, pâlcuri
în propria umbrǎ
se așeazǎ pieziș,
potrivindu-și timpul
dupǎ mușchiul copacilor
și sunetul cornului, dupǎ clopotul mut.

Soarele însemnat de suliţi
se zbate la capǎtul zilei.

Doar nordul nu minte.
Literele ies în lumina lǎptoasǎ
ca râmele.
Calea Lactee e un câmp arat.
În urmǎ, pǎsǎri de noapte
rǎscolesc brazdele
cu ciocurile flǎmânde

cǎutând aurul dacilor

marți, 3 martie 2015

Amantul Colivǎresei. Invitaţie la lecturǎ

            Am terminat de citit Amantul Colivǎresei cartea apreciatului romancier Radu Aldulescu. Îmi scǎpase pânǎ acum. (I-am trimis și eu lui, Gușterele. El cu siguranţǎ nu l-a citit.)
            M-am bǎlǎcit alǎturi de Mite,  în colcǎiala unei epoci fǎrǎ orizont, ce nu-mi era strǎinǎ, dar într-o lume instinctualǎ cu care eu refuzasem sǎ mǎ amestec și sǎ caut s-o înţeleg. Tușele groase, amprenta vulgarǎ, sunt slujite cu o tehnicǎ aparte, în care gândurile sunt îmbrǎcate în limbajul frust și discontinuu ale unei forţe ieșite din comun a personajului, pe care doar prezenţa femeilor reușea sǎ-l îmblânzeascǎ. Un mod de viaţǎ cu griji și sentimente puţine și fixe, dar cu trǎiri intense în care clipa juca rol decisiv.
            Atâta timp cât munca, indiferent cât de grea, îi asigura un fel de siguranţǎ și liniște, iar banul din buzunar, normalitatea independenţei sale vis a vis de familie, Mite putea fi o individualitate mulţumitǎ de sine, pe picioarele lui, amestecându-și printre capcanele întinse de autor zilele, cu prietenul sǎu Banjuricǎ. 
            Familia, una specialǎ; tatǎl funncţionar în minister, om ajuns, orgolios, superior, exponent al vremurilor. Mama, fostǎ profesoarǎ de francezǎ, încercând sǎ ţinǎ cât decât unitǎ familia, dar având slabiciuni pentru Costel unul dintre cei trei bǎieţi, anume cel silitor care nu fǎcea de râs la școalǎ funcţia importantǎ a tatǎlui. Nicușor a plecat pânǎ la urmǎ în America,  iar Mite s-a apucat de box, acolo unde nu era necesar sǎ ţinǎ în hǎţuri bestia.
            În paginile cǎrţii sunt întâmplǎri cu femei, inseminate de autor cu anume tipologii, începând cu Tudora. Un fel de mama rǎniţilor, dar într-un alt mod, cǎci ea cu coada ei de mǎturǎ, fǎcea ordine bǎgatǎ în mijlocul “câinilor sovietici”, sǎ-i despartǎ din încǎierare pe hǎndrǎlǎii ǎia de boxeri, cǎţelandrii gudurându-se în jurul ei. Memorabilǎ scena aceea!
            Apoi Bica. Într-un singur picior, adusǎ de Banjoricǎ în unitate sǎ astâmpere pe bani setea tuturor soldaţilor într-o varǎ.
            Atena. Circǎreasa care dorea sǎ-i vadǎ goi pe amândoi în camera de hotel, fǎrǎ sǎ se culce cu niciunul.
            Cele douǎ surori. Amalia și Vera care un an de zile au reușit sǎ-i ţinǎ cumnaţi, la Perţihani, cum vii în București dinspre Olteniţa. Apoi Norica, plecatǎ sǎ-și aducǎ din Moldova certificatul de naștere necesar pentru cǎsǎtorie. Nu s-a mai întors. Și Dorina, cea care i-a înșirat pe toţi trei fraţii Cafanu pânǎ la urmǎ. Ultima, Fulg de Nea. Sǎlbǎticiunea aia era o lunǎ femeie, luna urmǎtoare om.
            Deasupra tuturor, Colivǎreasa. Mireasa în doliu care l-a fǎcut bǎrbat la 12 ani pe Mite, printre hohotele de râs ale cǎrnii ei ce  se dǎruise eliberatǎ unui copil. Cea care nu l-a pǎrǎsit niciodatǎ, nici când era militar, și nici când pierzându-și serviciul a ajuns la pușcǎrie și acolo tot cu Banjoricǎ, a demolat acoperișul și zidurile unui spital…

            Nu vǎ spun mai mult, citiţi!...

duminică, 1 martie 2015

Joc cu mǎrţișorul

Foto C.F.

O combinaţie dualǎ de sângeriu cu alb…
Martie și-a ales  
culoarea pereche,
potrivind candoarea
lângǎ pǎcatul viu.

Când ţi-am atins din priviri
sarafanul nins
peste bluza veche,
s-au aprins înflorind dedesupt
trandafiri.

Am vrut sǎ întind mâna
cum fǎcusem planul,
sǎ prind mǎrţișorul
în doi timpi,
dar vǎlul s-a rupt

și am dat de ghimpi…