marți, 16 iunie 2015

Weekend in Bucegi

La Bolboci
 Foto: Cristina Florescu
 
          Am ajuns pe coama Bucegilor la 14 grade, dupã ce traversasem sub soarele torid o zonã mai puţin bãtãtoritã în drumurile noastre de turiṣti duminicali, prin Gãieṣti ṣi Tãrgoviṣte. Din toate pãrţile urcând pe ṣoseaua strâmtã ṣi ṣerpuitoare, nori ameninţãtori se desfãṣurau larg pe un front care pãrea sã nu ne ofere nici o ṣansã.
          A fost ṣi ploaie, a bãtut ṣi piatrã, dar Claudia a promis cã va face o vrajã când vom ajunge sus, la locul nostru ṣtiut unde înfipsesem steagul pentru a doua oarã cu douã sãptãmâni înainte. Citise pe blog ṣi admirase splendoarea imortalizatã în ochiul magic al Nikonului.
          Doar nu se deplasase din Olanda fãrã sã-i poatã oferi lui Martin un colţ de rai cu fum de grãtar impletit cu susurul izvorului!
 
14 grade

Fiecare se încãlzeṣte cu ce are...
Pahare de unicã folosinţã


Un colţ de rai
Pe aici e posibil sa vina ursul
Adunare
Jarul
El sigur nu e urs
Frigiderul în prizã
Artistul
Nu e ce pare
la pãstrãvi
Spiritismi
Scamatorii
In zare crucea
Flori de munte
 Mai venim
 
 
 
 
 
 
 
 

miercuri, 10 iunie 2015

Aur și plumb


            În timp ce pe planșele Campionatelor Europene de la Montreux fetele noastre numǎrau cu agilitate, în luptǎ cinstitǎ, tușele necesare câștigǎrii titlului european la spadǎ, spre gloria lor și a ţǎrișoarei, în parlament, un detașament al rușinii obez, corupt, amorf, cu mintea înpaienjenitǎ de marasmul corupţiei, turna la alegere în spiritul trǎdǎrii, dupǎ propria conștiinţǎ, palmat sau șmecherește, plumbul votului în urnele rușinii, pregǎtind fiertura otrǎvitǎ ce urma sǎ o administreze justiţiei sub privirea satisfǎcutǎ a premierului suspect (?!...).
            E periculos sǎ dormin în zilele astea fierbinţi, cuminţi cu capul pe pernǎ! Ar trebui  sǎ știm ca spectatori, e de presupus, cum ne dorim viitorul? Cu tricolorul sus, sau în bernǎ ?

            Premierul și-ar dori pace eternǎ!...

Plai bǎlai - pamflete politice

joi, 4 iunie 2015

Îndoiala. Lumea vazuta de ITI



           Omul avea un braţ de scrumbii. Le ţinea strâns ca să nu-i alunece, traversând deşertul. Un copac desfrunzit în mers ce zgâria arşiţa cu crengile lui uscate! Îşi pierduse de mult cuvintele. Nu mai avea în ce să-şi îmbrace gândurile. Şi gândurile îi înţepeniseră flori de gheaţă în ochi. O pojghiţă subţire.
            Când şi când din crengile amorţite cădea o scrumbie ca un fruct prea copt. Se apleca s-o ridice, dar alta îi lua locul. Un timp, le-a perpelit în sarea nisipului fierbinte. Le împingea în faţă lui cu piciorul şi urmându-le, făcea din nou câţiva paşi. Îşi pierdu răbdarea curând. Obosise. Nu se mai putea apleca.

            S-a trezit, buimac, la ultima scrumbie. Sfârâia în mâna de parcă s-ar fi aflat pe jar. Şi-a şters cu dosul palmei, apăsat, gheaţa din ochi.
            – Doamne şi acum ce mă fac!?... Își regăsise cuvintele şi gândea. Dacă merg înapoi iau urma scrumbiilor. Dacă merg înainte…

Ceară şi miere

luni, 1 iunie 2015

La Cheile Zǎnoagei



          În ziua de Rusalii am fost la Cheile Zǎnoagei. Undeva în dreapta, urcǎ un drum deasupra  Sinaiei cu serpentine periculoase, cu porţiuni de șosea strâmtǎ și fǎrǎ parapeţi, cu vǎi care se cascǎ neverosimil drept în faţa ta, pentru ca volanul mașinii printr-o mișcare sigurǎ a celui care conduce, sǎ le deplaseze în lateral și sǎ le lase înapoi. Dacǎ nu ţi s-a stârnit amocul aventurii, comfortul izolǎrii de lumea trepidantǎ a Bucureștiului pe care tocmai ai lǎsat-o în urmǎ, concentrat sǎ urmǎrești firul împletit al șoselei, riști sǎ pierzi peisajul sǎlbatic, te-ai putea lǎsa pradǎ gândului cǎ taman atunci ursul iritat de mormǎitul motorului mașinii tale, în liniștea aceea atotstǎpânitoare, se va proţǎpi în mijlocul drumului, cu silueta masivǎ de animal fioros și te-ar putea lǎsa pentru o clipǎ sǎ-i citești nedumerirea întrebǎtoare din ochi: “Voi de ce dracu nu aţi rǎmas acolo jos!?”  

            Parcǎ totuși nu se mai terminǎ drumul în splendida sǎlbǎticie a momentului, dar ne pǎstrǎm moralul cǎci din faţǎ, din când în când, mai apare câte o mașinǎ rǎtǎcitǎ sau vre-un motociclist în costum de piele cu casca uriașǎ care îi acoperǎ faţa. Eram a doua oarǎ în zonǎ, dar nu aveam siguranţa cǎ suntem pe drumul cel bun. Descoperisem cu mulţi ani în urmǎ o poeniţǎ superbǎ pe malul unui râuleţ între brazi, dupǎ coada lacului Bolboci, acolo voiam sǎ ajungem în raiul acela semǎnând cu visul copilǎriei. A trebuit sǎ facem o alegere, GPS nu mai avea cum sǎ ne ajute. La stânga, sau la dreapta? Încotro!? Am cotit cǎtre stânga și s-a dovedit ca în istorie, stânga o alegere greșitǎ. Aveam sǎ ne dǎm seama la întoarcere, celǎlalt drum ducând în același loc, ar fi fost mult mai scurt și aproape întreg asfaltat. Am hurducǎit preţ de încǎ o orǎ trecând prin Cheile Tǎtarului. În sfârșit am ajuns.
            Recunoscând valea aceea cu râuleţul de munte, ne-am oprit la locul nostru știut. O singurǎ altǎ mașinǎ se încumetase în zonǎ. Mai curajoși decât noi, își instalaserǎ și cortul. Bucuria cǎ am ajuns cu bine acolo unde am dorit s-a transformat într-o foame teribilǎ și constatând cǎ nu aveam cu noi cuptorul cu microunde, cu avânt prin ordin de front am pornit grǎtarul.
            Când lucrurile pǎreau sǎ se așeze, berea și sucul se rǎceau în marginea râuleţului între pietre, cârnǎciorii și micii sfârâiau de zor pe grǎtar, copiii își luaserǎ porţia de libertate alergând fǎrǎ grijǎ pe pajiște, un pârlit de nor ameninţa sǎ ne strice buna dispoziţie. Și nu i-au fost deajuns doar ameninţǎrile!
            Am strâns iute lucrurile pe care le împrǎștiasem și le-am urcat în mașinǎ trǎgând nǎdejde ca rǎpǎiala sǎ fie scurtǎ. Noi bǎrbaţii am rǎmas eroi curajoși la grǎtar sǎ apǎrǎm focul și sǎ terminǎm ce începuserǎm. Nu ne-au speriat nici mǎcar cele câteva pietricele venite de sus. Cu sacii de dormit deasupra capului și fumul în ochi am izbândit pânǎ la ultima fleicǎ.

            A stat și ploaia. Am mâncat, am bǎut berea și spre searǎ am pornit mulţumiţi cǎtre București. De data asta pe drumul cel bun.















duminică, 31 mai 2015

Rusalii. Lumea vazuta de ITI


          O bunǎ prietenǎ a scris azi pe blogul ei La petunii un text despre amintirile noastre cu bunici în zi de Rusalii, un fel de trandafiri cǎţǎrǎtori în cerul copilǎriei. Ce frumoasǎ rǎsturnare a pogorârii Duhului Sfânt sub chipul unor limbi de foc umplând cu daruri pe Sfinţii Apostoli și aceștia primind puterea de a grai în limbi strǎine necunoscute de ei pânǎ atunci. Cei doisprezece apostoli au pornit sǎ rǎspândeascǎ învǎţǎtura Mântuitorului. Deschiderea bisericii cǎtre inima oamenilor.

          Și cât de firesc și simplu s-a potrivit anul acesta alǎturarea cu Moșii de varǎ când se împart cǎni de pǎmânt umplute cu poame și chite de cireșe din care sǎ poţi bea apǎ. 

sâmbătă, 30 mai 2015

Lumea vazuta de ITI. Maria


          Mã târãsc sã aprind lumina. Mã liniştesc puţin şi scriu precipitat pe un colţ de paginã visul. Poate reuşesc sã-nnod firele. Din spatele meu, ieşind din aşternuturi, un personaj feminin, cu ascendent în vis, mǎ scutește sǎ-i susţin privirea. Parcǎ n-aș fi acolo. Silueta ei de femeie tânãrã, mult mai înaltã în vălu-i negru transparent, care nu reușește șǎ-i umbreascǎ sânii albi, pulpele pendulând fosforescent, se scurge afarã pe uşã. Un timp s-a oprit la portiţa din spatele grǎdinii, ascultând freamãtul pãdurii. Apoi  Maria a dispǎrut. 

joi, 28 mai 2015

Gând


timpul vâslește nesfârșit
fǎrǎ sǎ poatǎ atinge
ţǎrmul

în urma lui
înotǎm liber
banc de scrumbii
nǎdǎjduind
cǎ bǎtrânul pescar
a pǎstrat
pentru râme
suficient pǎmânt
în șerpar



Cearǎ și miere

miercuri, 27 mai 2015

Unitati de masura. Lumea vazuta de ITI



Puterea cuvintelor


          Citesc la adresa mea de email iontomai@gmail.com în dimineaţa asta un mesaj care m-a descumpǎnit și emoţionat în același timp. Îl redau întreg în simplitatea și bogǎţia lui nu pentru valoarea intrinsecǎ ci pentru puterea cuvintelor:
          Buna seara. Am transferat prin home bank 150 de ron , pentru Alex, in acest cont 
Contul e:
RO36BTRLRONCRT022463592A

Asociatia Captivi in Propria Minte - Florescu Alexandru
Cod de identificare fiscalǎ a entitaţii nonprofit/unitǎţii de cult: 26908832
         Sper din toata inima sa ajute la "gǎsirea acelui cireș sau cireșul sǎ il gaseasca pe Alex "
Florina
          Caut “cireșul”pe blogul meu( sfinte ghilimelele!). Îl gǎsesc postat într-un text scurt din seria Povestea lui Alexandru prin februarie. Pun aici un link spre acel text:  Altǎ filǎ a poveștii 
          Gândesc la Alexandru și lupta celor apropiaţi lui, permanentǎ și neobositǎ, spre a reface legǎturile pierdute într-un moment de cumpǎnǎ când pare cǎ bisturiul chirurgului (sau o anestezie incompletǎ într-o operaţie grea) a atins o zonǎ interzisǎ, întrerupând la trei ani evoluţia normalǎ și încercuindu-l în propria minte. Terapia deosebit de costisitoare, dupǎ opt ani sterili, parcǎ începe sǎ-și arate roadele.
          Alexandru înţelege aproape tot și cu ajutorul terapeuţilor încearcǎ sǎ recupereze un decalaj imens, reînvǎţând prin joc și repetiţie lumea lucrurilor și a fiinţelor. A devenit sensibil, socializeazǎ, încet-încet pricepe o anumitǎ ordine a numerelor, își cautǎ singur desenele pe internet bucurându-se cu personajele lui preferate, doar casa vorbelor a rǎmas dǎrâmatǎ. Cǎrǎmizile împrǎștiate ale sunetelor se așeazǎ greu în construcţia complicatǎ a cuvintelor. Sunt atât de greu de zidit silabele! Ochi lui mari expresivi uneori mǎ întreabǎ însoţiţi de sunetele colorate pe care le risipește neobosit, “Bunicule tu de ce nu înţelegi trilul de pasǎre cântǎtoare?”


          Puterea cuvintelor e atât de mare! Cât timp existǎ o șansǎ meritǎ sǎ nu-l lipsim pe Alexandru de ea! Mulţumesc Florina cǎ gândești ca noi!