marți, 7 iulie 2015

Comunicat albastru



Foto Cristina Florescu

De ieri sunt piteștean. L-am lãsat pe Suciu cu Direcția 9, pe Vorona cu Boema 33, pe Daniela Toma cu Cenaclul de urgențã, pe Florin Caragiu cu Sinapsa lui și mãcar o lunã de zile m-am ȋntors la matcã. Dupã cum ȋi cunosc eu pe oamenii ãștia, profund afectați de lipsa poeziilor mele lecturate cu pasiune și ȋn mare tãcere, mai ales pe prispa open stage, vor simți la claviculã, ȋn plinã caniculã, supãrați, deficitul de bere, ca un junghi și nu vor avea curaj sã rãmȃnã la povești deshidratați ȋn București, din orice unghi privești.

Am auzit deja cã Profetul popular ar pleca ȋn Tibet sã-l ȋntȃlneascã pe Dalai Lama. Cicã oficial Lama ãsta ar fi declarat ȋn ȋnțelepciunea lui, cã ar vrea sã desființeze instituția Dalai Lama –  el sã rãmȃnã ȋn istorie ca ultimul profet. Aiasta-i toatã trama lipsitã de glorie, cã la 80 de ani nu prea mai vizezi, ȋți pierzi viziunea și te sclerozezi, cȃt ai fi de profet!

Se pare cã respectiva situație l-a afectat pe bunul nostru prieten, marele poet Suciu și, l-a invitat pe moșulicã la un congres cu dezbatere despre progres ȋn raiul Bucegilor, ȋn Tibetul nostru mioritic, luȃndu-și cu el ȋn schemã și seraiul mitic al blondelor(sindicatul), singura bogãție naturalã care ne-a rãmas pe moment. Cãci ȋn stemã, din subsol, fãrã glas, a dispãrut argumentul sondelor, brazilor le-au fãcut ȋn parlament parastas și, spicele mãnoase s-au mãnat ȋn pãrțile esențiale. E drept cã unii s-au retras la timp ȋn Beciul Domnesc sã-și scrie cãrțile fundamentale

Dar am deviat de la subiectul principal. Voiam doar sã anunț un lucru banal. De ieri ființa albastrã din mine și-a mutat reședința, și-i e bine! Cu Magda, cu Mircea, cu Denisa, cu Nicolae Radu, cu Iordache, cu Doman, cu Sibi, cu Vlasie, cu Vodãian, cu Virgil, cu Alora, ȋn deplinã armonie, bem bere cu poezie la gheațã ȋntr-o grãdinã cu multã verdeațã.

Ionescule vizesi, ȋți pierzi viziunea dialecticã, te sclerozezi!...

duminică, 5 iulie 2015

Scovergi de ziua Americii



Ȋn 4 iulie, ieri de ziua Americii, Puiu ne-a fãcut scovergi. Fãinã albã, apã mineralã, un praf de sare, puținã drojdie, brȃnzã rasa și zahãr farin. Dupã ce ai frãmȃntat aluatul, ȋi dai o formã rotundã și platã,  ca o farfurie zburãtoare ceva mai micã și lansezi obiectul ȋn tigaie, cu uleiul ȋncins, ca la talere aruncate din șanț.

Am ȋmprumutat de la americani cȃteva ore de frenezie, entuziasm și danț. Doar ei pot face un spectacol de mare grandoare din nimic. Dupã ce am dovedit toatã lucrarea, n-a rãmas picior de scovergã ȋn zaharul farin ȋntins pe masã. Toma, fãcȃnd-o de oaie, s-a bãtut pe burtã cu palmele și a dat o declarație scurtã de ȋnvingãtor.

- Curcanul nostru a fost mai bun decȃt curcanul lor!...

Cicã soțiile  soldaților americani au venit la Constanța sã ȋnvețe sã facã scovergi.





                                            Foto Cristina Florescu


joi, 2 iulie 2015

Prietenii mei scriitorii. Claudia Duminicã




Foto Cristina Florescu

SUPRAFAȚA REALITAȚII



Nu privi viața ȋn adȃnc,
sunt stele palide, ȋnnegrite de fum,
schelete de inorogi, gȃnditoare.
Privește viața printre gene, cu gingãșie
Alimentȃnd visul cu imagini comune.
Vȃntul nu zgȃrȃie zborul,
Zãpada nu stãpȃnește – se reȋncarneazã
și, atȃt ȋn cer precum și pe pãmȃnt,
reprezintã o uriașã putere
de renunțare.
Ferește-te, cel mai puternic e spinul –
ȋnfipt ȋn inimã – putrezește totul.
Suprafața realitãții
E drumul lui Cristos pe ape



Despre viațã și moarte este aceastã carte, regãsitã dupã mulți ani, ȋn viața de dupã,  “ca roua pe fructele cãzute ȋn iarbã”



FEMEIA

Aș vrea sã te ȋnțeleg, fãrã istorie,
De aceea sunt ȋn horã ȋn jurul oricãrei vieți necunoscute,
Scȃrțȃind ca un cal ȋn carusel, trezesc orașul,
Proclam virtutea, rulez filme cu cãderea Bastiliei,
Flutur drapelele, pier, revin sã te ascult
Spunȃndu-mi o poveste plinã de zgomote.
Sunt nesfȃrșitã pe cãrãrile dintre soare și umbrã,
Dintre fluviu și firul de iarbã,
De aceea Cristos m-a luat cu sine,
De aceea am devenit cenușã,
Tãcȃnd, tãcȃnd, ȋncercȃnd sã ghicesc, domnule



Și ca sã nu tulbur așezarea ȋn cuvinte a sunetelor continui cu ȋncã un poem


ANOTIMPUL IUBIRII



Mã ȋndrãgostesc numai iarna.
Rãtãcitã-n anotimp,
ȋntotdeauna ȋntȃlnesc iubirea.
Confundȃnd propria dragoste
cu dragostea ta,
pribegesc pe ȋnghețatele cãrãri necunoscute
unde sper sã-ți aflu sufletul
și sã-l descifrez.
Și rȃd spiridușii ninsorilor
ȋn timp ce mã cuprinde
frigul tristeții.
Iubitul meu, oare iarna urmãtoare
vom fi ȋmpreunã?
Cȃnd ne privim
ȋntotdeauna ȋncepe sã ningã.
Ne iubim sub troiene, ca semințele.
Ninge peste trupurile noastre ȋnmugurite,
ȋn care abia de ȋncepe
sã circule seva.
Scurtcircuitate de atȃta zãpadã
inimile
nu ajung sã ȋnfloreascã


Nu e nevoie de mai mult! Adaug doar numele de sãrbãtoare al
poetei și prietenei mele albastre. 

Claudia Duminicã

miercuri, 1 iulie 2015

Domnita Neaga vorbind despre Norduri

Arbust de gardenie ofilit




Meserie ingratã asta a - profetului! Mã las de ea, dacã nici ȋn halep nu mai poți avea ȋncredere!… Am profețit ȋn deșert, "Profeții Simonice". Altãdatã un halep (0,69m) era un halep! Contai pe el! Știai cã nu te pãcãlești. Nu pot eu ȋnțelege, fata asta realistã, se plimba ȋn trãsurã prin orice turneu. Cu Jana Cepelova la Wimbledon racheta ei avea doar un sfert de mãsurã.

 Tristã zi! S-a cutremurat planeta. I-a intrat Simonei frica ȋn oase. Altãdatã mȃngȃia mingea cu eleganțã și grație, dansa pe covor de mãtase. Ȋnflorea, cȃnd zȃmbea, ca un arbust de gardenie. Ieri, cu balista, lansa bolovanii ȋn vedenie. Nu știu ce i-a spus antrenorul. Dispãruse artista, te treceau fiori reci. Ȋși depusese toți banii ȋntr-un cont, un depozit ȋn bãnci la greci. Aflase un pont cã Olimpul impune impozit ȋn drahme. Ȋi ghiciserã trei țigãnci cã la Londra ia coronițã și-ar fi timpul sã se facã zeițã, cã dupã aia-i nasol.

Banii sunt ochiul dracului, ard ca focul, puțin. Cȃnd asculți ȋn gura lui Tsipras și-ai rãmas ȋn fundul sacului gol, degeaba crezi ȋn destin!

Joci tenis de plãcere, nu te gȃndești la avere și puncte ȋn clasament cã te pãrãsește norocul și rãmȃi corijent!