vineri, 4 decembrie 2015

Vagabond sub cerul de beton. Nicolae Radu. A patra carte



Nu ai ocazia întotdeuna să cunoşti un autor cu toate ale sale: viaţă, scriitură, vise! Să-i intri în laboratorul mintal şi să-i pipăi conexiunile derutante; să crezi că l-ai ghicit, şi să se strecoare lunecându-ţi printre degete decât, dacă el acceptă de bună voie să te ia de mână şi să te însoţească în pădure într-un loc magic, să-ţi arate copacul lui din care vrea să-şi alcătuiască lucrarea, roman sau nuvelă ce-o fi să iasă. Te agăţi de crengi, scuturi frunzele, intri sub coajă de viu şi-ţi poţi face o idee. Poate să iasă un sicriu şi-atunci găseşti un ciocan şi baţi în cuie capacul, sau  ţi se pot deschide ca aripile unei păsări, două coperţi de carte. Îţi vâjâie capul dar poţi zbura într-o călătorie, departe.


Am citit noul manuscris al lui Nicolae Radu, Vagabond sub cerul de beton, mi l-a trimis pe internet. Evident că nu putea să-mi trimită copacul acasă.
De fapt nici nu avea cum să fie un copac. Ar semăna mai de grabă cu o tulpină viguroasă de viţă de vie, înfăşurată pe balustrada scărilor ce urcă desupra gării, căţărându-se ca un legendar vrej de fasole şi ancorând Piteştiul cu un otgon în cerul de beton.
Umbra se scurge leneşă şi fierbinte de pe frunze, se târăşte pe scări în jos ca să băltească noroios pe platoul pieţei, printre tarabele golite de marfă. Scurgându-se apoi dedesubt în canalele cu mirosuri pestilenţiale, emanând din ţevăraia intestinelelor de carton,  colorate în roşu şi albastru, prin care oraşul îşi elibereaza excrementele.
Lâncezeşte şi viaţă, în paginile manuscrisului dar ea colcăia strâmb, pentru că cerul de beton de deasupra funcţionează ca o lentilă de plumb, otrăvind aerul şi transformând in alcool apa imbuteliată in sticle de plastic sus la Petrochimie. Licoarea aceea verde mai mult sminteşte, decât să stingă setea.
O lume declasată cu regulile ei, bătută de soartă în mijlocul căreia s-a rătăcit scriitorul. Erau cu toţii acolo, Jimy cu câinele lui şchiop Florea, Moşu, fostul şef de gară, Piticu’ cu fetele, Turcitul şi Bǎlanu’ tovarǎşi nedespǎrţiţi la beţii şi la furturi, Pardaian vǎtǎful peste cerşetori cu nelipsita lui slugǎ Cimitir - cel care caftea datornicii - Paloma lângǎ paraliticul Dudu, Isaura, Michiduţǎ, odatǎ campion naţional la lupte…
Nicolae Radu face cu personajele sale un târg. Le va împrumuta limbajul colorat şi frust, iar în schimb, îi va învăţa să-şi ţină echilibrul, să se caţere pe tulpina de viţă de vie încolonaţi, până sus aproape de cerul de beton şi acolo să primească pe rând aripi de îngeri.

miercuri, 2 decembrie 2015

Marafetiană 2. Împletituri de lână



Revin asupra întâlnirii de la Marafet(ce frumos sună!) pentru că simt nevoia de a explica multiplele sensuri ale cuvântului, vis-a-vis de întâmplarea de la Râmnicu Sărat. În Malu Vânăt la bunica Păuna, Dumnezeu s-o odihnească, am prins prima oară zburându-i din gură porumbelul acesta şturlubatic (marafetul), când mă ţinea de mână  să fie vreo sută de ani  într-o prăvălie cu de toate. Adresându-se negustorului îl ruga să-şi scoată de sub tarabă cutia cu marafeturile lui ascunse, păstrate pentru ea, ca să-şi aleagă nişte nasturi sau ceva mai acătări drept zbenghi. În tinereţea lor se plăcuseră dar nu şi-au pus pilostriile în biserică. N-a fost să se întâmple. Încă le mai strălucea în priviri când vorbeau, ceva anume.

Avea obiceiul bunica să împletească nu doar pulovere de lână sofisticate, ci ştia secretul unor expresii ciudate pe care le rostuia împletindu-le şi pe acelea în vorbirea ei fluientă, făcându-mă să mă minunez. Uneori îi ceream explicaţii alteori singur ghiceam oul încondeiat din cuib.

Măiico, ce-i ăla zbenghi?

Zbenghiul măi copile e un găinaţ de pasăre rară, care se lipeşte pe fruntea ta ca un licurici de stea. Pasărea zboară, da’ tu rămâi însemnat cu el.

Aplica pe împletiturile ei întotdeauna câte un zbenghi, o podoabă, fie din nasturi coloraţi în forme ciudate, fie din mărgele colorate cusute cu fir de argint, toate din cutia cu marafeturi aduse special din oraş de negustorul din sat. Marafeturile acelea potrivite cu dibacie şi puţină dragoste se deschideau în împletitură precum coada unui păun. Nu degeaba pe bunica o chema Păuna.

Alese cu gust, nepretenţioase, nu trădau nici urmă de fandoseală!

În Marafetul nostru literar m-am temut iniţial că fiind prea mulţi adunaţi, nu vom avea răbdare să ne ascultăm unii pe alţii până la sfârşit. Mioara Bahna a simţit nevoia să ne îndemne de la început la oarece moderaţie temporală. N-au fost excese, iar neguţatorului de timp pare să-i fi plăcut evantaiul impletit din muzică şi poezie.

Aveţi aici şi un link de pe blogul lui Tudor Cicu, el a consemnat în amănunt.
http://tudorcicu.blogspot.ro/2015/11/703-rimnicu-sarat-festin-literar.html




marți, 1 decembrie 2015

1 Decembrie




Astăzi scriu despre patrie.

Cu un steag tricolor
scrijelesc anul 2016
pe marţipanul unui tort.
Tricolorul este al patriei,
iar tortul al fiicei mele
ce poartă numele
Sfântului Andrei.

Ea are un fiu şi 
e un fel de patrie a lui.
Îl creşte singură
pentru că uneori
bărbaţii de stat
mai cad
trădând cauza
şi smintesc…

E 1 Decembrie.
Patria îşi scoate iia subţire
din odaia bună
cu fotografii de eroi pe pereţi
şi o îmbracă direct
peste sânii goi.
Afară e frig şi de ieri noapte
bântuie strigoi şi procleţi…

Sub pânza de in
amiroase a mere coapte
şi a vin fiert.
În stradă
fanfara militară
dă un concert
festiv

Cu faţa la patrie
La Colectiv
au venit taţii cu fiii la paradă
lucind stins în ţinuta lor
gravă
lumânări de otavă
au înverzit.
Bine că nu a nins