La eveniment

În revista Arges. Februarie 2016

http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/wp/revista-arges-februarie-2016/

Autostrada Vlasie

Într-un singur nume, să fii Vlasie!

Promontorul fenomenului Q

cunoscut/cunoscând poporul literat

şi înjurat/înjurând în cvadratură

ereziile poemului…

Să ai o editură personală titrată

şi cazanul cu smoală colorată

într-o tipografie

numai a ta,

care să toarne asfalt proaspăt (în poezie)

Şi după ce ţi-ai asigurat de la fisc

oarecare linişte fiscală,

plătindu-ţi taxele, hotărăşti,

amestec de risc cu sfială asumată,

să laşi în urmă metaxele

şi fumul de la locomotiva unui tren obosit,

să ieşi din hărţi şi să scoţi din joben

ca-ntr-o mie şi una de măşti

propria ta

autostradă pavată cu cărţi

Nu spun că sunt în aplicaţie

cai troieni.

Dacă în humus se descompun

bani europeni(ar prinde bine!),

oricât de bune intenţii ai,

Pulvis et umbra sumus!

Probabil speri, ca şi Horaţiu, ca şi mine

să nu iasă un drum lateral,

care să ducă nicăieri

sau într-un laborator spaţial…

Lupta cu zmeul

Pe blogul lui Alexandru Florescu a apărut un text, gândit doar de el!

„Nu înţeleg de ce oamenii nu lasă liber să zboare sunetele într-un concert firesc şi le înlănţuie în cuvinte care nu reuşesc să cuprindă întreagă, taina.”

Textul e scris de mama lui Alex, fiica mea, matematician de profesie, care ştie cu exactitate să-i citească gândurile. Îl găsiţi aici dând clic pe link. Aveţi acolo bonus şi un filmuleţ.

Lupta lui Alex cu elementele de autism ale zmeului a început la trei ani.

Acum a împlinit 12 şi continuă să lupte! 

     

La mulţi ani Alexandru!

Alexandru a împlinit 12 ani. La mulţi ani Alexandru! Ne-am dori pentru tine, nimic mai mult decât, o viaţă normală. Cerem prea mult?... Continuăm să sperăm că ne va fi îngăduit.

Cel care face jocurile nu dă nimănui socoteală. Tragem nădejde că lucrează cu noi şi face tot ce e potrivit.

Este Piteştiul oraş cultural?

Când vorbim azi despre Piteşti ca un oraş cultural trebuie să depăşim nişte praguri ca să nu le zic obstacole. Ştergem cu buretele odiseea permiselor auto, ne ferim de recenta şi nedorita întâmplare cu bebeluşii, care după Colectiv a mai aruncat odată în aer sistemul sanitar românesc şi apoi mergem în documentare. Ne interesează doar segmentul culturii, poate nu cel mai important, ar fi tentaţi să spună unii, cârcotaşii, în timp ce alţii ar încerca să supraliciteze.

Trebuie să recunoaştem că viaţa imediată are capcanele ei. Grijile care-ţi ocupă timpul sunt preponderente pentru „omul comun”, dar zona e binecuvântată din punct de vedere al existenţei de vecinătatea Uzinei Dacia şi al Institutului de Cercetări Nucleare, două obiective care oferă locuri de muncă retribuite mult peste medie, fapt ce aduce un anumit confort social comparativ cu alte zone defrişate de industrii.

Unde am putea oare să ne documentăm mai bine? ca să nu greşim în aprecieri, decât la primărie! Ei au fondurile, planurile de dezvoltare, viziunea asupra îngrijirii şi creşterii valorilor, patrimoniu cultural. Sperăm să găsim pe cineva, nu cred că sunt toţi plecaţi la DNA… şi nici n-a început Simfonia Lalelelor, atunci toată lumea e ocupată.

În general, pentru orice autoritate, omul de cultură e un specimen aparte, o personalitate incomodă, cere bani şi nu mai întoarce nimic din ei înapoi, ba dimpotrivă se vaită că nu i-au ajuns…

Găsesc pe cineva amabil, internetul.

Nici măcar nu trebuie să mă mai deplasez ca să deranjez vre-un funcţionar la primărie. Caut o listă cu Cetăţenii de onoare ai oraşului. Domnul Google e incomplet, îmi oferă doar perioada 1993-2010. Consider însă ca e suficient ca să pot discerne cum stau lucrurile. Ce importanţă li se dă oamenilor de cultură şi prin extensie întregului fenomen.

Sunt conferite dacă am numărat bine 44 de titluri de Cetăţeni de onoare în 17 ani, dintre care:

15 sportivi cu şase fotbalişti între ei, capi de listă, Dobrin şi Mutu, 8 politicieni, 7 militari, 3 manageri de mari întreprinderi, 2 străini, 1 elev câştigător al unei olimpiade de matematica, 2 literaţi, dintre care unul cu vârsta de 8 ani Cristian Gava, 2 profesori, 1 regizor de la teatrul de păpuşi, 1 actor, 1 dirijor, 1 soprană.

Să stăm şi să numărăm: dirijorul, actorul, soprana, doi literaţi dacă punem şi copilul minune şi cam atât, că cei doi profesori intră la capitolul educaţie, iar regizorul de la teatru de păpuşi e la cultura mică…

N-aş vrea să fiu interpretat greşit. Avem Filarmonică (acolo se lucrează cu pasiune. (Mulţumim Jean Dumitraşcu!), avem Bibliotecă valoroasă, Muzeu şi Galerie de artă, Centrul Cultural cu activităţi specifice, Teatru pe care îl tot aşteptăm să mai crească, avem Filiala Artiştilor Plastici, Filiala Uniunii Scriitorilor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, avem două reviste, Cafeneaua Literară şi Argeşul, câteva cenacluri, nenumărate lansări de cărţi, câteva festivaluri, dar lipseşte ceva, nu doar o tradiţie ci mai ales răbdarea de a construi şi entuziasmul, efervescenţa oamenilor care sfinţesc locul, împreună şi nu în dihotomie.

Este Piteştiul oraş cultural? Răspunsul deocamdată îl găsiţi în fotografie dacă priviţi cu atenţie…