vineri, 12 ianuarie 2018

Poezia care toarce subconştientul înţelesului



Poetul şi criticul Daniel Marian de la Deva ne bucură cu încă o cronică de carte. Mulţumim poete!



   
     Poezia care toarce subconştientul înţelesului



            De regulă avem în cap o turmă de unde, neţesălată de nicio autoritate de reglementare a undelor. Ne prefacem că miraculos am şti de noi, când de fapt suntem varză, cotor de varză şi moare de varză. Cam asta se petrece cu percepţia în ziua de azi. Astfel că devine suspect dacă nu chiar paradoxal atunci când emisia inversă se poate realiza neaglomerat. Când comunicarea se face şi dincolo de aditivii toxici care sunt înşiraţi să intre prin orice por rămas descoperit.

            Se întâmplă ca îndeletnicirea poetică premergătoare artei să suporte această poluare căreia să i se împotrivească ori până la înec ori până la izbăvire. La Ion Toma Ionescu, are loc deopotrivă transcrierea unei ispăşiri, precum şi luciul de după, depinde în care carte a sa te uiţi încercând să găseşti rezonanţa care să-ţi fie potrivită şi nu potrivnică.

           „Argintarium” reprezintă întocmai formularistica necesară în scrierea ce tinde spre apogeul unei oaze bine definite. Aici te apropii de înţelesul direct, uneori emoţional, alteori destul de dur, ca şi cum ai fi fost dinainte la păscut cu toate variantele sale prezumtive, lăsînd însă acasă câinele de pază subînţelesul.

           În „rescrieri”, cum le intitulează poetul, lucrurile se aşează devenind clare, la urma urmei  pe parcursul unui traseu firesc măcinat de torente… „ce suntem noi să fim// pune ţăranul sămânţă/ în brazdă/ şi nu se întreabă// dumică tacticos/ în strachină/ ochii femeii// îi frânge oasele/ pălind-o cu un plod// şi vine de seceră/ stă ţăranul stâlp/ în capul locului/ şi înnorează// fulgere-i brăzdează/ faţa de glod// ce suntem noi să fim/ ţăranul împietreşte/ în crucea nopţii/ îngândurat// şi-n trupul încercat/ de secetă înfrăţeşte/ grâul curat” (ce suntem noi să fim).

            Categoric interesant pe tărâmul inexplicabilului, refugiul în „cuneiforme”: „ai putea tu să crezi că frunza/ e o lacrimă/ căzătoare/ (în memoria iubirii frunza/ scade în cercuri concentrice…)// că iarba/ e o ninsoare/ subterană/ (cât sânge atâta rană…)// că aerul/ e o dovadă uitată/ a atlanţilor/ )cuneiformă necercetată…)// că piatra în inima ei/ este oglinda începutului/ lumii luminii// şi grindă casei e femeia…// trupul ei/ răcoros/ curcubeu/ peste o vale izbăvitoare/ unde m-astâmpăr/ de dumnezeu”.

            Aici, unde legăturile dintre marile elemente dacă nu riscă să se rupă, atunci trebuie să se explice ca într-o temă de trecere la şcoala curajului.

            Chiar şi moartea poate fi delicată, iar viaţa indiferent de la care pecete luminoasă sau oarbă are dezlegare şi pe care traiectorie se înscrie, care-i este mănunchiul de culori destinat, îşi face întreg rondul în ograda fragilităţii fiinţei. „regimentul argeş”: „s-au pus capăt de început/ între dealuri de oameni/ casă cu casă la drum ştiut/ între dealuri de oameni// zidi şi o moară-n hotar/ între dealuri de oameni/ mircea cel morar/ fixând roată-ntre maluri// ţăranii de piatră/ pe piatră-şi strivesc anii/ între dealuri de oameni/ macină ţăranii…// şi argeşul curge/ şi grâu-i domnesc/ între dealuri de oameni/ pe ogor ceresc”. Şi: „străzi sunt/ cuvintele…/ răsfirate foşnesc/ atingând briza// îmi vin în minte/ tot felul…/ tălpile goale/ abia de învaţă/ să lipăie/ şi eu strivesc/ sânii cu dinţii de lapte…/ cu mâna la gură/ mama/ încremeneşte mută/ într-un cocon/ de umbră” (cocon de umbră).

            Lui Ion Toma Ionescu îi este optim explorată sensibilitatea şi exploatată eficienţa, atunci când se identifică alegoric în creaţia sa. Mie-mi pare că astfel este cel mai bine însuşită valoarea gândurilor care bat întotdeauna mult departe. Într-atât încât ne pot atinge şi convinge.



Daniel Marian
Cartea pate fi comandata la libraria editurii  Art Creativ 
https://www.facebook.com/EdituraArtCreativ/app/145650642157667/

miercuri, 10 ianuarie 2018

Din albumul cu amintiri



Pereche
        (Fotografia are pe putin 40 de ani)

el era o
corabie
cu grâu

ea însemnul
stelei
polare

el
sabie
în desfrâu

ea
lujer de rouă
în soare

amândoi
într-un
scrânciob

jucăuș
ea vioară
el arcuș
 

marți, 9 ianuarie 2018

PAZNICII SOMNULUI


Pe locurile din faţă
s-au strâns prietenii
într-un buz de ceaţă şi fum
pornit spre o direcţie 9


Pasagerii întâmplători
au coborât de drum lung
după câteva staţii
deşertând latura unui cub


Bem vin adus din via Domnului,
beciul de sub podgorii
cu struguri întorşi
din brumă pe calea iernii


Sorbim în deplin mister
cuvânt cu cuvânt încet
din molan să nu-l trezim
la volan pe (poet)şofer...


08.01.2017-08.01.2018
Pasarea cetii e blogul meu. Literatura, Lumea vazuta de ITI, Consideratii inconfortabile, Jurnalier
pasareacetii.blogspot.com

luni, 8 ianuarie 2018

LESTURI





rămase
o strelice
de vin molan
după Sânt-Ioan
cât o nevăstuică
vicleană
pe fundul unei
damigene

şi două kile poate
de alice
într-un bidon cu ţuică
din prune agene…

n-o să ne umplem
de păcate
să le rupem gâtul
să le-aruncăm
pe fereastră…
că-l îmbătăm pe Grivei

dar nici să lăsăm
urâtul
să le-nvechească
de singurătate
ca pe femei…

ne mai chinuim
câteva zile
şi le dăm
ca pe copile
pe spate…

hai să trăim!

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

De soarele Bobotezii




Un ION este un atom. Când sunt doi înseamnă că e o familie de Ioni, de unde s-ar putea trage concluzia greşită şi tristă că familia de Ioni e heterosexistă. Noi am optat pentru o familie castă şi clasică, punând alături de Ion, adică eu, pe Ioana ca nevastă. N-a fost greu!... Oricum noi suntem speciali, pentru că în general fiecare pereche de Ioni, soldaţi sau generali, poartă câte o sarcină, unul negativă şi celălalt pozitivă, de electroni. La noi nevastă-mea a purtat amândouă sarcinile… Eu ca poet cu capul în nori m-am descărcat încet şi am făcut pe lehuza, că trebuia să iau legătura cu muza, să-i ofer flori…
Ciudăţenia trebuia continuată căci sarcinile n-au fost să fie băiat şi fată şi nici nu ştiu din ce motive, cele două dive surori, s-au născut amândouă pozitive. (Nu se putea altfel că n-am fost în poezie rebel!…).
Şi  ca să nu zici că profit, fiind de servici la butoane şi pun la glume butoni, fetelor le-am dat alte nume, nu le-am mai zis nici IONI şi nici IOANE…
Concluzia firească e pe pagina mea, sau a soţiei să-mi trăiască(!), ne puteţi ura mâine la mulţi ani în numele poeziei!
Textul acesta e scris la ora amiezii când m-a lovit în cap soarele Bobotezii…aşteptând-o pe Halep care n-a mai venit…
PS. A venit intr-un sfârşit cu două trofee. Felicitări Simona şi felicitări Irina!