miercuri, 7 februarie 2018

Nordul nordului. O cronica din Vatra Veche


            Mulţumiri lui Daniel Luca pentru notaţiile critice şi lui Nicolae Băciuţ pentru găzduire în paginile revistei.

duminică, 4 februarie 2018

Ateliere in paragina

Ateliere în paragină




Marea revarsă dinspre orizontul albastru muzica amplă, majestoasă a valurilor. De dincolo de pălăriile de trestie ce desenează pe nisipul fierbinte ciuperci inconsistente de umbră, vin spre noi acorduri ritmate, contrapunctate de bubuitura unei pedale prăvălite peste pielea de bivol întinsă a unei tobe.
Clapele pianului rostogolesc o linie melodică înaltă, în consonanţă cu sunetul nefiresc, cioplit în aer printre arabescurile din zborul planat al pescăruşilor.
Stau pe un şezlong alb, desluşind norişorii din vată ce filtrează lumina soarelui. Şi odată se face gol în mulţimea de pe plajă şi o siluetă bronzată, blondă, cu mers elastic se îndreaptă fix către mine.
Toţi ochii plini de invidie privesc ţinta mişcătoare, de parcă acolo s-ar afla capătul nordului. Îmi face semn s-o urmez în mare, lunecând ca o sirenă sub valuri. Un cântec vrăjit vine din adâncuri.

Braţele mele vâslesc, parcă mă simt mai puternic şi apa mă trage cu fire nevăzute.

Am trecut de geamandură. Suntem departe în larg doar noi doi. E o fericire simplă. Visez?...

Înapoi!!!...


Ionescule, ţi-a plecat mintea cu sorcova, tu eşti acum la Trafalgar la Atelierele în paragină nu pe plajă, unde Ciprian Chirvasiu vorbeşte parcă dăruind, despre o şcoală de poezie de Bucureşti. Ce ţi-au pus oamenii frumoşi, Firiţă Carp şi Romeo Ioan Roşianu în pahar din izvorul domnesc de la Baia Mare?
Am auzit că la guvern unde Suleiman Magnificul vrea să-şi întărească bugetul în creuzetul spart al premierului, nişte haimanale stau la pândă şi vor să vândă apele minerale. Noi cu ce mai rămânem? fără poezie viaţa e un chin! Ăştia nu merită nici apa din vin!...

Pare că Lucian Vasilescu s-a prins de jaful pus la cale şi cântă la microfon cu sufletul sărat de jale un cântec etern, susţinut la chitară de Nicu Nicuşor.

Adrian Suciu a simţit şi el pericolul şi a strâns în jurul său în tăcere, ca un Decebal ceresc toate preotesele credincioase, punându-le pe tavă pocalul împărătesc, să bea fiecare miere din otravă. Mărturisesc orişicui vrea să asculte că şi eu iubesc multe dintre preotesele lui, dar din faţa tramvaiului 4 te dai înapoi!... Oricare dintre ele poate fi Maria Polevoi.

Romeo Ioan Roşianu bântuie ca un bărzăune din floare în floare mai e Creativ ca oricând, Dan Marta ne introduce definitiv în arta teoriei in nuce, Dochia preţuieşte în filigran rochia Lilianei Filişan descoperindu-i metaforele din gânduri .
La rându-i, Fintiş blând rătăceşte centaur rănit pe la mese, Cojocaru ţese tunător versul de aur… Şi încet-încet poezia se destramă într-o hologramă de fum. În ce mă priveşte despărţit din visare am citit dintr-o carte nu despre mare şi soare, ci despre moarte… în timp ce Octavian îşi găsise o activitate de nişe, împărţind afişe…
Aşa au pornit în prima lor pagină, Atelierele în paragină…Drum bun!

















joi, 1 februarie 2018

eCreator - evenimente nationale in 2018

Peceţile lui Zamolxe. Tabletă de guştere



Notă: În an de centenar înainte de lansările de carte din Trafalgar ale Direcţiei 9.


              Dacii
La început a fost legenda!…  Nu e bine! De la capăt cu literă mare!
          Înaintea legendei au fost Dacii. “Rasa lor era nobilă. Ei erau urmașii atlanţilor, cei care au fost pe Terra la începutul facerii. Pe pământul lor s-a născut lumea.”
          Pământul dacilor era mult mai mare decât se știe azi. Parte din el s-a scufundat. Asta se leagă cumva de Atlantida. Continentul acela s-a scufundat. Totul se leagă în legendă. Se zice că Zamolxe ar fi fost conducătorul dacilor liberi. Unii îl fac zeu, dar el era doar un om cu sânge nobil și pur, păstrător al Codului Legilor undeva pe pământul Sarmisegetuzei Regia.
(Regia nu Regio ca în reclama de la televizor pe bani europeni cu Victor Rebengiuc…).

          Justiţie
Codul Legilor se păstra într-un loc sfânt numit Kogaionan aflat undeva în Bucegi, nu departe de Sfinx. Nu e voie sǎ se știe cu exactitate, pentru că acolo e un important centru energetic. Codul Legilor era o carte mare turnată în metal unde se găseau însemnate legile universului.
(La ei nu s-a pus problema modificării legilor, nu se născuse Florin Iordache).
Toate întrebările își găseau aici răspunsul.
Fiind un iniţiat, Zamolxe păstra acel cod.
Mai erau iniţiaţi, dar puţini reușiseră sǎ atingă nivelul patru, ultimul.

          Educaţie

Locul unde tinerii daci, băieţi și fete învăţau, se afla tot în Kogaionan. În treapta întâi învăţai ce e moartea. Vorbesc simplist și schematic, nu am merite în cercetarea asta. Datele le-am găsit nu la Strabon ci de-a gata la Aryana Havah. Mulţumesc Aryana!
Ca sǎ intri în treapta a doua se dădeau niște teste.
(L-am prins pe Popa-prostu al nostru cu fofârlica, vrea şi el trepte la şcoala primară, dar când să taie pamblica a căzut sub scară…)
În treapta a doua învăţai să-ţi înţelegi viaţa interioară şi deja credeai că eşti poet.
Treapta a treia, numai pentru iniţiaţi, te apropia cumva încet de Dumnezeu.
(În treapta a patra ajungeau puţini și trebuia sǎ te străduiești toată viaţa ca să fi acceptat la nivelul Creator în Direcţia 9).
Au atins această treaptă și două femei. Una dintre ele fiind sora lui Zamolxe.
          Nici măcar nu știam că Zamolxe a avut o soră, până nu m-am documentat ca sǎ scriu această tabletă.

          Societate
Cei trecuţi de a treia treaptă primeau Peceţile lui Zamolxe. Peceţile fiind trei simboluri energetice, trei semne marcate pe frunte și la încheieturile braţelor. Semnele le vedeau doar iniţiaţii. Astfel se recunoșteau între ei.
          Fizic (sau tehnic mă rog), exista o pecete de aur ca o matriţă care se aplica pe locurile stabilite și un praf care nu se cunoaște ce însușiri avea. Cei ce le primeau trebuiau sǎ le ţină 33 de zile. Unii spun că matriţele erau purificate în foc. În timpul ăsta, în singurătate, meditau.
Peceţile erau scoase după perioadă, printr-un ritual.
(Cum acesta în care ne lansăm noi acum la PUB TRAFALGAR cărţile!...)
În locul lor rămânând semnele energetice, pe frunte și la încheietura braţelor, ca trei sori. Desenul reprezenta un cerc luminos sub forma unui șarpe cu cap de lup.
(La mine, după atâta timp a rămas doar un guştere…)

          Revoluţie şi istorie
În timp s-au amestecat neamurile omenești. Linia dacilor s-a dorit sǎ fie întreruptă brusc. Unii spun că omenirea a evoluat, alţii susţin că ne învârtim într-un cerc prăbușindu-ne, și de jos iarăși ne regenerăm. Civilizaţiile s-au urmat, dar ceva din magia peceţile lui Zamolxe a rămas până azi.

Concluzii
Un rege își pune pecetea pe documentele ce-i exprimă hotărârile. E semnul puterii lui. Un sigiliu de ceară (fără miere) pe un testament, împiedică deschiderea acestuia mai devreme. E simbolul unei taine, sau a unei apartenenţe legitime. Simbolul se prelungește azi în diferite și multiple utilizări și nuanţe.
         
Civilizaţie rătăcită
          Uitaţi-vă în jurul vostru, nu se mai poate trăi fără parafa de marcă. Viaţa a decis că e singura cale oficială care dă formă finală și greutate unei apostile. Nu ne mai descurcăm fără ea în lumea emergentă în care credem că descoperim o nouă calitate. Impresia  imprevizibilă și spontană, dacǎ nu e certificată, poate fi fără conţinut. E nevoie sǎ citim pe un produs “Validat” sau “Expirat” ca sǎ nu irosim timpul spaţiului presupus.
(Veşnicǎ pomenire criticilor!)

Când intri la medic bolnav, cu cardul de sănătate în buzunar, tremurând de frică sub toate durerile lumii, el te privește îndelung, profesional și îţi pune scurt parafa pe bucăţica albǎ de hârtie. “Sănătos mintal!” Te mai văd peste 10 ani! Și ţie citind îţi vine sǎ zburzi ca nebunul în Parnas pe câmpie

            În jungla tehnologică în expansiune, e nevoie de o marcă, de o pecete electronică pe bune.
(Poate face Direcţia 9 cu Grinta şi cu Ecreator o minune!)

          Alienare şi cultură
          Rătăcit în mijlocul oamenilor simt nevoia unui cip implantat pe frunte, care să recunoască și să mă avertizeze nevăzut, când sunt aproape de un terorist, un plagiator, sau de un ofiţer sub acoperire. Un semnal luminos interior, care să mă avertizeze de pericol. Într-o galerie de artă, să văd dintr-o aruncătură de ochi marcată vizibil capodopera, s-au la o lansare literară, cartea rară, câştigătoare.

          Eu sunt scriitor. Am deja zece cărţi, chiar mai multe, dar nu sunt membru al Uniunii Oculte Apolzan şi nu fac scandal. Nu și-a pus nimeni semnătura pe legitimaţia mea. Poate că li s-a luat ștampila, mă gândesc, au furat-o șmecherii, şi se judecă la tribunal poate s-a terminat cartuşul cu tușul.

          Epilog
Domnule preşedinte de la Colop (Colop e firma care produce), cât costă două ștampile Printer G7 personalizate? desenul sǎ reprezinte in nuce dinadins un guștere. Pe una sǎ scrie SCRIITOR, iar pe cealaltă RESPINS.

          Prima o dăruiesc fără nici un ban celor de la Uniunea Ocultă Apolzan,
Când o fi să mor în faţa Lui Dumnezeu, cu sufletul deschis şi har Dumnezeiesc, în marea Lui milă mă va căuta în buzunar şi va găsi cealaltă ştampilă păstrată la purtător.
În înaltă mărinimie, cu degetul arătător va apăsa ușor resortul și-n ţăcănitul acela plăcut pe piele va scrie la încheietura braţului RESPINS şi surprins va privi cum mortul învie… Se va replia negrşit!

          – Tu fiule mai ai de trăit, te întorci de unde ai venit!