Incident de parcurs. Indian Wells

Nu e fair play să scriu despre Simona Halep doar la victorii! V-aţi întrebat vreodată cât de plicticos şi obositor ar fi un parcurs pe un drum de şes, drept ca-n palmă, fără suişuri şi coborâşuri, fără serpentine periculoase care să-ţi dezvăluie în balanţă, adâncimea prăpastiei şi perspectiva de încântare când ai căpătat suficientă înălţime şi stăpâneşti cu privirea dintr-un refugiu bine plasat, miracolul vieţii întins la picioarele tale. Şi ţi se pare măcar câteva clipe că-l domini, ca imediat să constaţi coborând în tine că urcuşul nu s-a terminat, şi alţi bolizi vin din spate, şi te depăşesc.

Acolo sus se întâmplă să-ti ţiuie urechile şi să nu-l mai auzi pe cel din dreapta pilotul Daren Cahill care te îndeamnă să continui să mai faci un efort să rămâi primul, să-i aliniezi pe toţi în urma ta.

Poţi cădea în depresie copleşit de oboseală, te opreşti la prima cabană şi înfrânt te prăvăleşti în somn, nu în prăpastie… până a doua zi când o iei de la capăt.

Ar fi timpul noi ca spectatori excursionişti, conduşi pe drumul istovitor dar privilegiat al zeilor pe care nici nu l-am visat, să depăşim stadiul de turbulenţi trişti de comportament încercat în coada cometei Halley!... Să scoatem dacă se poate mai puţine scântei pe nări în pauzele de publicitate!

Prea adesea uităm că Simona e Halep nu e Halley! şi e deja pe munca ei, o stea! Ar fi un semn de civilitate! Nu-i aşa că am dreptate?

Fântânarul

Când mângâi cu arcuşul corzile unei viori, tensiunea braţului se eliberează şi zborul sunetului desenează arabescuri pe cerul albastru. Dacă vântul din senin se dezlănţuie şi aripile încep să simtă împotrivirea, trebuie să te strecori atent pe sub curenţii de aer sau pe deasupra lor, pentru ca rafalele să-ţi lase liberă şi fluentă mişcarea aripilor.

E important dacă mânuieşti un Stradivarius să ai curajul să abandonezi arcuşul în voia lui, să-l laşi să atingă cum simte el mai bine, apăsat sau cu fineţe desăvârşită corzile instrumentului, pentru a înflori în cutia de rezonanţă sufletul ascuns al lutierului.

Nimic nu trebui să tulbure acele clipe egale cu ele însele!

Am supralicitat! Dar e firesc atunci când locul pe care-l ocupă Simona Halep e nr 1 mondial.

Meciul de aseară din sferturi de la Indian Wells cu Petra Martic a semănat cu un concert în aer liber la două viori, desfăşurat pe o esplanadă la malul mării, în ciuda faptului că ne aflam în mijlocul deşertului. Dinspre larg briza mării îndepărta sau apropia mingea portocalie, dar nimic nu denatura linia melodică plină de forţă a acelui duel. Fileul a înclinat o vreme de partea Simonei. Şi românii din public desfăşuraseră steagurile tricolore ca să-i arate direcţia de deplasare a vântului, dar Petra Martici continua să lupte cu încăpăţânarea proverbială a neamului croat.

A trebuit să coboare ca de fiecare dată din tribună fântânarul Cahill, să sleiască pereţii cu scandările sale şi să liniştească apele, pentru ca zâmbetul  deschis de învingător al Simonei să umple ecranul. 6-4/ 6-7/ 6-3/

Avem semifinală de turneu! Suntem aproape de ţintă. Şi o declaraţie plină de sens. „Nici eu nu ştiu cum am câştigat!”

Ştim noi Simona! Eşti numărul 1 mondial!

Ne în eroare

Nu am rugat niciodată pe nimeni să scrie despre cărţile mele. În cel mai rău caz i-am recomandat, lobbyist dezinteresat, dacă vrea să se-mbogăţească să caute Guşterele, mai degrabă pe net, şi să-l citească fără nicio taxă discreţionară la buget.

Cu atât mai mare bucuria, destul de rară şi ne în eroare de paralaxă, când cu o floare se face primăvară!…

Vreau să zic, m-am regăsit bucuros pe axă – între bielă şi manivelă, vorba confratelui Alui Gheorghe, ca un bolţ – în Raftul de la colţ al lui Daniel Luca, înflorind tufă de fragi adusă din Norduri-le mele dragi.

Publicat in eCreator

https://www.facebook.com/ionescu.tomaion/posts/1835830439770206?notif_id=1520921450215926&notif_t=feedback_reaction_generic&ref=notif

Să ne scuturăm de coşmar

Ţiriac spunea mai demult când ascensiunea Simonei Halep era la început, că valoarea îţi este conferită şi tu eşti conştient că o ai, atunci când intr-o zi mai proastă, câştigi meciurile cu adversari egali ţie sau mai puternici, dintr-o anumită inerţie.  Cum ar veni,  umbra rachetei tale ar funcţiona singură, dincolo de racordul ei tensionat s-ar deschide ca gura unui monstru adevărat, ca o gaura neagră stând să înghită  ghemul acela portocaliu şi scuipându-l apoi nevăzut în terenul adversarului paralizat. Oricum s-ar numi bietul de el, n-ar mai ştii cum să înţeleagă unde s-a întrerupt logica balistică a mingii!

Dar problemele adevărate ale Simonei sunt atunci când întâlneşte un adversar mult mai slab cotat şi care de la primele schimburi devine imprevizibil. Nestăpânind regulile de bună cuviinţă, cu obrăznicie, crezând că se află în spatele blocului, purcede la bătut cu temeinicie covoarele. Se stârneşte praful şi nu se mai vede nicicum soarele… Pare că ar fi venit OLAFUL.

Aşa s-a întâmplat cu Ostapenko la Roland Garros şi era să se întâmple azi-noapte la Indian Wells cu Caroline Dolehide

Fie vorba între noi, fata aia Caroline cu braţul ei fără milă, semăna cu madam Dăncilă scuturând imunoglobine…

Bine că nu ne-am făcut de ruşine! 1-6/ 7-6/ 6-2/