sâmbătă, 21 aprilie 2018

O platitudine


Cine crede că o partidă de tenis se câştigă numai cu numele şi locul în clasament a avut azi dovada vie că lucrurile nu stau deloc aşa. Zidul din faţa ta, poate veni din tine sau din racheta adversarei.
Felicitări Simona! Orice victorie e o mare victorie, când ea este pentru ţara ta, fie şi în faţa VictoriJei Golubic. 6-3/ 1-6/ 6-1/.
Romania –Elveţia 1-0!

Lanţuri


Rescrieri



Să ai un lanţ!... Nu, de magazine nu, că acu după sărbători la bilanţ, zalele cu active şi pasive zornăie şi ard de înnebuneşti, că e greu să socoteşti leu cu leu câte ciori au zburat de pa gard…

          Nici un lanţ uman, iluzoriu!... Poţi fi bănuit că eşti Rezist, protestatar notoriu ameţit şi trist… Stabileşti apoi la moratoriu, simţi nu eşti din fier, că madam premier, ce dramă(!) e din doi taţi, n-are mamă!...

          Şi nici lanţ de aur, sau măcar brăţară dacă! … Ţi-ar fi dat DNA-ul peste bot într-un dosar de ilicite, că se vede pe tine că n-ai moacă de mafiot…

          Singurul lanţ pe care ţi-l poţi permite, învăţat la şcoală, poate fi din ţipirig, să-ţi prinzi iubita în cătuşe pe pat de brânduşe, să nu îngheţe goală, de frig!…

joi, 19 aprilie 2018

Fotbalul politicii




Mi-am pierdut busola! Nu mai înţeleg nimic! Aproape că-mi este ruşine că am devenit minoritar în ţara în care sărăcia şi prostia s-au făcut fraţi de cruce şi cu fiecare alegere ne scot de pe orbita sistemului planetar. Până unde ne vor duce!?...
Ieri mitraliera lui Burleanu, un ţap logodit cu statul paralel, bag seamă că ne-a ciuruit ca pe nişte idioţi să ne iasă fotbalul din cap, iar la Casa Poporului, la fel, oastea lui Iordache a proclamat în comisia specială de legi ale justiţiei, pe şestache, într-o veselie, că suntem o ţară de hoţi. Derbedeii au devenit zei. Înţelegi, s-a întors lumea pe dos!
Parcă nu mai suntem vii! E o tăcere deplină, nu mai avem glas! Nimeni nu mai cârteşte de frică! Singurele genii pustii, în delir verbal, au rămas Becali şi Mitică Dragomir. Am ajuns să luăm lumină de Saturnalii, de la ei!
În zori, din milă, într-un gest total, Madam Dăncilă, le-a adus surorilor în spital la protest, pentru vremuri grele, suplinind sporurilor, direct din aeroport, un transport de păcănele…

luni, 16 aprilie 2018

Intr-o noua antologie marca e-Creator si Directia 9

MÂINE VA INTRA LA TIPAR antologia „ATELIERE ÎN PARAGINĂ 1”, un nou produs MARCA „ECREATOR”.
Am promis realizarea ei imediat după manifestarea din data de 3 februarie 2017.
Antologia făcută de Romeo Ioan Rosiianu va fi lansată în data de 6 mai, în Bucureşti, într-o locaţie care încă nu a fost stabilită.
Cu mici absenţe, insignifiante altfel în economia proiectului, în acest volum de aproape 300 de pagini semnează cei prezenţi la prima ediţie, plus un singur invitat special, criticul Mioara Bahna.
POEZIE : Ioan-Pavel Azap, Firita Carp, Tudor Gheorghe Calotescu, Ciprian Chirvasiu,Florin Ciocea, Teodora Cosmina Coloja, Cecilia Costache, Ioan Corin Culcea, Florin Dochia, Maria Cristian Done, Liliana Filişan, Fintiş Ioan Vintilă Fintiş, Valentin Irimia, Ion Toma Ionescu, Garofita Jianu, Irina Lazar, Clara Mărgineanu, Geta Stan Palade, Liliana Popa, Valer Popean, Alice Puiu, Cornel Octavian Rodeanu, Ioan Romeo Roşiianu, Carmen Secere, Adrian Suciu, Odette Sofronescu, Ioana Raluca Trandafir, Ana-Maria Ursan, Dorel Vidraşcu şi Tudor Voicu.
PROZĂ : Ion Toma Ionescu şi Ioan Romeo Roşiianu.
ESEU : Ciprian Chirvasiu, Gruia Lucian, Ion Toma Ionescu, Ioan Romeo Roşiianu şi Lucian Vasilescu.
CRITICĂ LITERARĂ :
1 - Mioara Bahna despre Niu Herisanu, Marius Dumitrescu, Nicolae Silade, Dan Herciu, Adrian Suciu (două cărţi), George G. Asztalos, Leahu Valentin, Marian Ilea şi Octavian Soviany.
2 - Gruia Lucian despre Ioan Vintilă Fintiş.
3 - Ioan Romeo Roşiianu despre Daniela Georgeta Pătrașcu, Ioana Raluca Trandafir, Constantin Ciubotaru, Adrian Tion, Dan Drăgoi, Florina Isache, Liviu Nanu, Mioara Bahna, Nicolae Nistor, Silvana Andrada Tcacenco, Aurelian Titu Dumitrescu, Geta Stan Palade, Ioan Corin Culcea, Ion Cristofor, Vasile Gogea şi Vasile Muste.
ÎN LOC DE POSTFAŢĂ sau de JUSTIFICARE A PROIECTULUI : Ciprian Chirvasiu, Cornel Octavian Rodeanu şi Ioan Romeo Roşiianu.

duminică, 15 aprilie 2018

Pauză de stres



        Moto: Câinii latră. Urs la şatră…

S-a pus MIRA lăbărţat
peste toate ecranele, ca o pecingine.
Se întorc urşii, s-au întors deja, la un semn
din bârlog (SD?) în buza primăverii,
dezmorţind limba de lemn
a iernilor din Siberii.

Se caţără pe containerele spoite cu var
de la marginea pădurii, scormonesc
cu ghearele urii, gunoierii… Măcar,
în marasmul tăcerii să punem burta pe carte
Să învăţăm mormăitul limbii urseşti…
Sau să ne cerem de vii în moarte!

*

Un bondar de Bucureşti în an  centenar,
îşi da silinţa cu o întrebare.
Cere insistent un răspuns clar!
Cine eşti matale Mare Man?
şi cine te-a introdus în parcurs?
„Cre’că credinţa şi poporul urs!”