Fragment din „Albaştrii.
Dosarul” Ediţia II-a în curs de apariţie
Dacă mă-ntorc în carte
şi o fac de câte ori mă aşez să continui, constat ce puţine lucruri am spus
despre Gicu. Şi e nedrept. El a fost cu noi întotdeauna, inclusiv la proces,
copil de trupă.
Când trebuia să cumpărăm
ceva, ce să cumpărăm? cafea, votcă, ţigări, el mergea, Gicu „muşteriul".
Ne asculta atent când dezbăteam un subiect şi încerca să priceapă, se mai
plictisea e drept şi atunci spăla ceştile de cafea, curăţa scrumierele, iar
apoi sportist alerga în tenişi muzică pe undele radioului. Reţinut, încercând
să nu ne irite. Nu reuşea tot timpul!
Cu fetele reţinerea
îşi pierdea obiectul. Aici presta Gicu la turaţie maximă, dar fără largă expunere.
Sunt sigur că ar avea ce povesti, lucruri colaterale, cancanuri încurcate
cărora în special eu nu le făceam faţă. Nu mi-a dat voie să scriu, dar mă
risc. Mi-a povestit ce i s-a-ntâmplat odată la mine în apartament. Avea şi el
cheie, mi-a mărturisit abia acum. Eu eram la serviciu.
—Era ceva trafic în
lipsă, acasă la tine!...
Tocmai agăţase o
prospătură. N-a mai avut răbdare. S-a oprit cu trofeul în prima cameră
nemobilată, la caracatiţă, direct pe linoleum. Şi când să se-nalţe în culmea
gloriei, în loc de imnul campionilor şi de ovaţii, neunsă, scârţâi prelung uşa
dinspre dormitor(nu era montată demult!)…
—Instinctiv, aş fi
vrut măcar să acopăr partenera cu corpul, către peretele camerei, dar am simţit
cum mă răstoarnă tipa, împingându-mă şi ridicându-se goală cum o stabilise în
principal natura (dar şi eu o ajutasem recunosc, pe moment…), ca s-o întâmpine
pe cea care apăruse în cadrul uşii, o cunoştinţă desigur pe care n-o mai văzuse
de mult.
Ea era învingătoarea, cea
cu mintea liberă şi trupul fără ascunzişuri. Sării peste mine sportivă. Glasurile
de surpriză li s-au contopit în sporovăială şi chicoteli, înainte să apuce
să-şi tragă bluza. Noi băieţii, uşor excluşi, stingheriţi de privelişte, ne-am
dat mâna. Şi de-atunci am rămas oarecum prieten cu vără-tu Dorel. Venise să-ţi
repare chiuveta, dar ca să nu se plictisească nu venise singur...
Azi e ziua lui Gicu. La mulţi
ani prietene oriunde te-ai afla! Am sǎ beau un pahar în cinstea ta! Gicu e
supǎrat pe mine. Se pare cǎ m-am bucurat prea tare, sau nu m-am bucurat
îndeajuns, scriind câteva rânduri de întâmpinare pe blogul meu, fǎrǎ sǎ-l
întreb. Publicase o prozǎ excelentǎ în revista Argeș și cum tot timpul îl
bǎteam la cap sǎ-și strângǎ materiale pentru o carte, credeam eu cǎ așa am sǎ-l
impulsionez. Se pare cǎ lupta lui cu necazurile și nedreptǎţile vieţii încǎ nu
se terminase. Lupta lui cu balaurul continuǎ și azi, dar cu siguranţǎ va ieși
învingǎtor! I-o doresc și cred că până la urmă își va gǎsi timp și pentru
îndeletnicirea aceea pentru care e dǎruit. Linkul acesta vǎ poate duce în
împǎrǎţia lui.
