joi, 25 ianuarie 2018

Ultimul asalt



Câteodată cuvintele dăruite nouă de Dumnezeu nu mai încap emoţia pe care gândul omenesc ar vrea să o transmită când competiţia vieţii şi lupta în diversitatea ei depăşeşte limitele. De aceea a fost inventată metafora, poezia primind o frumuseţe aparte. De aceea poate că în sport tenisul este considerat apanajul zeilor.
Cu siguranţă povestea partidei dintre Simona şi Kerber va fi transpusă pe multe partituri, cântată pe o sumedenie de tonuri înalte, dar victoria trăită în direct nu va putea fi egalată. Istoria va consemna răsturnările de situaţii, nivelul fantastic al jocului, atitudinea ofensivă a jucătoarei noastre, duelul tactic, sprinturile de viteză, curajul de a rămâne mereu luminoasă chiar şi atunci când greşea.
Adversara, dominată clar la începutul partidei (halucinantul 5-0!!!), s-a ridicat la înălţimea momentului şi a făcut ca semifinala să devină epică.
Finalul ne-a adus alături doi alpinişti ajunşi pe vârful muntelui în acelaşi timp, doar că unul dintre ei nu a mai avut puterea să înfigă steagul. Şi ce mândru flutura tricolorul în zâmbetul victorios al Simonei Halep!
Mă opresc aici consemnând scorul 6-3/ 4-6/ 9-7/, felicitând-o pe Simona şi aşteptând cu încredere ultimul asalt!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu