Așteptând diaspora

LANSARE DE CARTE

Pitesti. Biblioteca Judeteana

marti 02 decembrie ora 17

Se cuvine sa multumesc pentru ilustratii pictorului olandez Frederik Weerkamp,
pentru fotografia copertii scriitorului Dumitru Ungureanu,
pentru postfata scriitorului Petre Anghel
si desigur lui Calin Vlasie!
(Doar mie nu-mi multumeste nimeni...)

Albastru la rând

          M-am bucur de apariţia volumului de debut, Povestiri aproape fantastice al prietenului meu Nicolae Radu ca de propria-mi carte. Am rostit aceste cuvinte și în sala Centrului Cultural Pitești unde s-a semnat într-o lecturǎ publicǎ actul de intrare în literaturǎ a acestui volum special. Însǎși povestea de viaţǎ a autorului este aproape fantasticǎ și despre ea vreau sǎ spun câteva cuvinte.

          Tânǎr fiind, abia terminase liceul, purta cu el ca pe o cartelǎ magneticǎ harul cu care îl dǎruise îngerul. Paginile ziarelor și revistelor ageșene i se deschideau primitoare, nume importante cum cel al lui Florin Mugur și Nicolae Velea îl ștampilaserǎ drept prozator de talent, motiv de înfumurare pentru care noi, prietenii, îl mai luam uneori peste picior, temperându-l. Printre elevele de liceu versurile sale circulau concurând fotografiile fotbaliștilor. Și ce fotbaliști avea FC Argeș în deceniul de aur al clubului! Și cu ce liceence superbe venea el la cenaclul albaștrilor, de ne umplea de invidie! Cu fervoarea vârstei i se pǎrea cǎ i se cuvine totul și s-a înfruptat din ofertǎ fǎrǎ sǎ aleagǎ.

          Pasiunea pentru literaturǎ l-a înǎlţat și tot ea l-a dat de pǎmânt, obligându-l sǎ traverseze mlaștina roșie a Golgotei. (Inspiratǎ Magda Grigore în prefaţa cǎrţii plasându-l pe  autor, „ …intr-o specie care înflorește asemenea nufǎrului, își fixeazǎ mai întâi rǎdǎcinile în mâlul din adâncuri și abia mai târziu frunzele și florile plutesc la suprafaţa apei „

          Fǎceam parte dintr-un grup tineri talentaţi, cǎrora securiștii voiau sǎ le punǎ botniţǎ la gurǎ și hǎţuri gândurilor. Devenisem ţinta, marele pericol. Experimentul Tezelor din Mangalia a lǎsat în noi, aleși se pare sǎ fim un exemplu pentru rǎtǎciţii de turmǎ, urme adânci care s-au vindecat greu, iar la unii dintre noi poate nu s-au mai vindecat complet niciodatǎ.

          Cu fiecare tipǎrire de carte nouǎ, aparţinând vrunuia dintre dușmanii de atunci ai poporului, apǎrutǎ cât de târziu, consemnǎm recuperându-ne, fie și întârziat, eșecul acelor teze.

          În cartea mea Dosarul Albaștrii, bazatǎ pe amintiri și pe documentele gǎsite la CNSAS, Nae este unul din personajele cele mai afectate ale grupului, folosit de securiști pentru a-și pune în scenǎ scenariile lor „dușmǎnoase”, teribil de proaste. Dar numai el poate reliefa cu adevǎrat trǎirile unui om înfrânt de nedreptǎţile vieţii, condamnat sǎ se ascundǎ, sǎ înșele cumva vigilenţa organelor, gǎsind o vreme cǎldura umanǎ doar printre personaje sordide, la marginea societǎţii. Aștept cea de-a doua lui carte Vagabond sub cerul de beton pentru înluminǎrile de din adâncul fiinţei. El singur le poate recrea.

          O lungǎ perioadǎ drumurile ni s-au despǎrţit, nu și sufletele.

          Spuneam despre carte înainte de tipǎrire pe blogul meu: „Din lumea întunecatǎ prin care a rǎtǎcit ani luminǎ, a capturat pe radar fulgurǎri aproape fantastice cu care și-a însufleţit personajele stranii. Apoi le-a împins pe o scenǎ numai a lui și le-a pus sǎ joace”.

          Se joacǎ târziu prima lui carte, important cǎ se joacǎ!

          Mǎ repet, l-am vǎzut alergând în tinereţea sa și strigând entuziast, fabulos, dupǎ un personaj ideal: „Corina! Unde fugi Corina?” Se pare cǎ ea nu i-a împǎrtǎșit idealurile, Corina n-a mai vrut sǎ alerge, a obosit și s-a culcat cu securiștii. Lovitura pare sǎ fi fost crâncenǎ.

           Acum cu vârsta, respiraţia șuieratǎ, mersul împiedicat, într-o lume bântuitǎ de tristeţi și iubiri pierdute, personajele sale se dau jos din trenurile fantomǎ și întreabǎ la ghișeul de informaţii, unde e sala de spectacol și unde sunt spectatorii? Deocamdatǎ sunt spectatori puţini...

          Vǎ îndemn sǎ umpleţi sala. Vǎ asigur cǎ nu veţi regreta.

Gușterele atacǎ biblioteca

         Nici adevǎr fǎrǎ ficţiune, dar nici ficţiune fǎrǎ adevǎr!

          “Cine sunt Tobârlanii?(personajele) Extensia familiei rurale cu interesele şi vocaţiile ei, dominată de umbra autoritară a bunicului Dumitru Tobârlan, mitizat de privirea diascopică a copilului etern, fascinat retroactiv de detaliile unei  vieţi patriarhale, fără vârstă.
          Retrăirea acelei lumi aduce portretistica şi evenimentul mărunt la virtuozitatea unor mijloace de actualizare simbolică. Oamenii de odinioară devin personaje efective în măsura în care acest ritual de rememorare şi retrăire devine un principiu activ, neconsumat încă, apt să re/consacre antinomii care depăşesc proximitatea dramatică a interesului pentru pământ, reconfigurând destinele punctual pe cvadraturile universale – dragoste, naştere, îmbătrânire, moarte.”

Marian Barbu

            Am dorit iniţial ca Gușterele sǎ aibǎ subtitlul “Schiţe de roman” și sǎ fie  semnalul unui viitor roman amplu, în douǎ volume, intitulat Tobârlanii. Probabil dacǎ timpul va fi generos îl voi termina și pe acela. Cǎutându-i un titlu potrivit și, descoperindu-l, n-am vrut sǎ las proiectul în coadǎ de guștere și i-am dat lui, libertate de mișcare ca sǎ lege cumva lucrurile. A ieșit un “roman”, pânǎ la urmǎ, cum a binevoit sǎ scrie pe copertǎ editorul, mai concentrat, nu în respectul deplin al canoanelor, dar, în marele respect al rǎbdǎrii cititorilor cu siguranţǎ în aceste vremi, oameni ocupaţi. 

* 

          Lansarea va avea loc vineri 15 noiembrie la Pitești, ora 17, Biblioteca Judeţeanǎ.
          Mai facem menţiunea pentru presǎ, nu vǎ luaţi dupǎ titlu, Gușterii sunt sub vraja Denisei, nu atacǎ și oricum nu sunt prea mulţi, iar dacǎ doriţi sǎ-i luaţi acasǎ, avem lesǎ.

Alpha TV. Dialogul poetului cu ingerul

Disertatie la Bursa ingerilor. Ion Toma Ionescu

Lansare de carte la Pitesti

Secretul tăbliţelor. (Şarjă la o lansare)

Elena Tîrziman, Mircea Recneală, Robert Foravu, Octavian Ştireanu, Dan Iordăchescu  – am enumerat doar câteva personalităţi în domeniul public al cărţilor, veniţi de la Bucureşti cu ocazia lansării volumului, TRIUNGHIUL CUNOAŞTERII – LECTURĂ, CARTE, BIBLIOTECĂ, al domnului Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene  – gazdele, plantând-o la prezidiu doar pe Simona Bucura Oprescu, vicepreşedintele CJ Argeş, iar ca maestru de ceremonii, ne-am lăsat cu toţii învăluiţi, pentru a câta oară, de prezenţa de spirit şi de glasul cald al poetei Denisa Popescu.

N-o să cădem în greşeala de a enumera titlurile şi funcţiile invitaţilor! Ar îndoi desigur coala de hârtie pe care scriu şi s-ar auzi ecoul trozniturii până-n inima pădurii Trivale.(în textul iniţial, scrisesem inimile copacilor din pădurile transalpine, dar nu-i aşa, pierdeam contextul de mândrie al locului).

S-a strâns sub acoperişul Bibliotecii de la Piteşti, floarea aristocraţiei păstrătorilor şi cultivatorilor de carte scrisă, şi s-a adunat atâta popor în jur, de am crezut că în sfârşit se decodase limbajul tăbliţelor de la Tărtăria, urmând să se comunice rezultatul cercetărilor, iar acestea, confirmau fără urmă de îndoială că uitaţii strămoşi, tracii, trăitori pe meleagurile noastre, au fost cei dintâi care au descoperit scrierea, cu mult înaintea sumerienilor.

Unii spun, că dacă ai prieteni bibliotecari, e un semn sigur de nobleţe. Alţii şi-au imaginat paradisul sub forma unei biblioteci. Nu am pretenţia să mă număr în nici unul dintre grupuri, eu am făcut parte doar din grupul „albaştrilor” şi mărturisesc în lumea aceea cu staif în care mă rătăcisem, eram singurul în blugi şi adidaşi.

Era atâta vibraţie şi rezonanţă magnetică pe metru pătrat, încât sinapsele mele se încărcaseră cu oscilaţii de înaltă frecvenţă. Habar nu am dacă înşiruirea asta de cuvinte are vre-un sens fizic, sau metafizic, potrivit cu fenomenul rar în mijlocul căruia mă plasasem, ca să pot recepta informaţia pură, extrasă din depozitele celor care depăşiseră de mult stadiul şoaricilor de bibliotecă, dialogând savant despre programul Euronet şi competiţia sângeroasă, acerbă, între cartea scrisă şi cartea electronică, minunatul e-BOOK.

Ne-a lămurit magistral, dându-ne la toţi o ştire, despre mersul istoriei, domnul Octavian Ştireanu, printr-o reuşită metaforă, cum că, „apariţia liftului nu a dus la dispariţia scărilor!”. Câtă chintesenţă şi profunzime, mai că uitasem de secretul tăbliţele de la Tărtăria!

S-a vorbit cu îngrijorare despre tineret şi s-a invocat subliminalul, făcându-se o trimitere responsabilă către necesitatea realfabetizării năţiunii române. S-a vorbit despre tehnici specifice şi resetarea în limbaj a termenilor, carte, bibbliotecă, lectură, care să recucerească teritoriile cotropite de strigătul generaţionist şi revolut: ”Pe ei, pe ei, pe mama lor!”

„E momentul să strângem cioburile din societate şi să reconstruim cultura noastră strămoşească, să o repunem în drepturile ei!”. (Ce vă spuneam eu mai la început, despre tăbliţe!?...)

A fost o glumă. Sper să nu se supere nimeni.

Domnul Director Sachelarie merita o manifestare frumoasă, între prieteni deosebiţi şi a avut-o din plin cu prilejul lansării.

O generoasă masă, a strâns în jurul ei la sfârşit, sumedenie de scriitori locali, însetaţi şi flămânzi de cultură, mulţumiţi în fond că în cetatea Bibliotecii sunt păstrate cu grijă nederanjate şi cărţile lor. E reconfortant să gândeşti:

 „Peste sute de ani, când ne vor decoda urmaşii, chiar dacă nu vor înţelege nimic, vor fi mândri de noi şi vom fi Tărtăria de mai apoi...

Dosarul Albastrii _ Emisiune TV

Vanatorul de sacru _ Magda Grigore

Imparatia Bookfest 2

Paralela 45. Lansare de carte la Bookfest.Andra Rotaru prezentata de Octavian Soviany

Bookfest in imagini. I T Ionescu

Impãrãţia Bookfest

                           Impãrãţia Bookfest m-a primit ca pe un curtean oarecare. Aşa şi voiam sã fiu un oştean anonim în suitã, fãrã misiuni speciale, care sã-mi întrebuinţeze timpul dupã un plan prestabilit.
                          Atâtea domniţe ciorchine la ferestre, pe prispã, cocoţate pe standuri, cu volanele rochiţelor rãsfrânte viu colorate eliberând parfumuri de vrajã, în rând cu roiuri de curtezane zglobii, provocatoroare îmbiind mulţimea de gurã cascã sã guste oferta proaspãt culesã din livezi intensive de hieroglife şi pomi fructiferi, pe care încã sclipeau picuri de rouã.
                         Atâtea ogeacuri plasate viclean pe rafturi ceva mai discrete gâdilând fineţurrile şi orgoliul cunoscãtorilor!
                         Ce sã alegi mai întâi, cetãţile consolidate ale editurilor consacrate, sau modernitatea spectaculoasã a celor noi cu pereţi înãlţaţi din aluminiu şi sticlã ? Brumar, Cartea Romaneascã, Tritonic, Paralela 45, Polirom, Curtea Veche, RAO, Eikon, Ars Docendi, Humanitas, Nemira, ALL, Gramar, Nestor, Teşu şi celelalte. Si împrejur prinţi si prinţe, nãscuţi sau fãcuţi, blazaţi sau blazonaţi, bazaţi sau bazonaţi dupã obiceiul locului.
                         Si multe contraste, dincolo de incidentul iliescian, dincolo de paza cu arme automate sub care perora din rãrunchi Cartianu, Adevãrul lui (oare numai al lui?)

                         Despre contraste, în cateva imagini. Voi revenii curând